Fără doar și poate, cartea lui Robert F. Kennedy Jr., „The Real Anthony Fauci” e o carte menită a-ți arăta lumea așa cum e: ticăloasă până-n măduva oaselor. Trebuie să ai stomac pentru o asemenea lectură. Pur și simplu citești și nu-ți vine să crezi ceea ce citești. Te ciupești pentru a verifica dacă nu cumva visezi. Ajungi chiar să îți dorești să găsești o dovadă că autorul fabulează. Pur și simplu îți dă toată viziunea ta despre lume peste cap. Nu poți să crezi că există oameni atât de ticăloși. Iar ceea ce constați este nu doar că aceștia există, ci că ei sunt doar vârful unui teribil sistem ticălos. Altfel de credeți că Fauci e imposibil de dat jos din acel post? Și, mai mult, de ce absolut toate acțiunile lui sunt copiate orbește peste tot în lume?
Mult timp am crezut că în toată criza antiviralelor generice, vina o poartă autoritățile noastre. Aiurea, sclavii de-aici nu fac decât să copieze ceea ce se întâmplă în SUA. Și acolo ca și aici, sub „îndrumarea înțeleaptă” a ticălosului Fauci s-a intrat într-o criză a genericelor. Imaginați-vă că FDA - agenție care motivează că nu are personal suficient pentru a dezvălui mai mult de 500 de pagini pe lună din documentele care ar trebui să fie publice - este implicată într-o monitorizare a serviciilor poștale americane pentru a vâna eventualele plicuri care conțin ivermectină.
Pentru cei mai mulți dintre noi, Fauci - acest personaj sinistru - pare ieșit în față acum. Asta pentru că nu eram conectați la realitățile de-acolo. Meritul lui Robert Kennedy este acela că are o memorie teribilă și informații terifiante. Fiecare cuvânt din cartea sa este efectiv copleșit de dovezi. Ceea ce face Fauci acum nu-i nimic altceva decât aceeași linie criminală pe care-o practică încă din tinerețe. Iar asocierea sa cu personaje dubioase precum Bill Gates nu-i altceva decât o demonstrație că „legea atracției” dintre oamenii de aceeași factură funcționează impecabil.
Știați, spre exemplu, că Fauci are interese financiare în Moderna? Nu, mai nimeni n-a știut asta. Știați că pentru dezvoltarea Redemsivir CDC a cheltuit 79 mln. $, bani publici? Gilead e compania care deține patentul pentru Remdesivir și, întâmplător, în această companie Bill&Melinda Gates Foundation(BMGF) a achiziționat acțiuni în valoare de peste 65 mln $, înainte de explozia la bursă a companiei.
Istoria Remdesivirului e una complicată. Tratamentul a fost descoperit încă din 2009 însă nu se știa la ce e bun. Ciudat, nu-i așa? S-a încercat utilizarea sa pentru hepatita C, dar n-a dat rezultate. Apoi s-a încercat utilizarea sa în tratamentul Ebola. De altfel Gilead a aplicat pentru un patent în 2017. Asta după ce, în 2016 un „studiu științific” pretindea că tratamentul e eficace pentru coronaviruși(SARS și MERS la acea vreme). Abia la începutul lui 2019 Gilead a aplicat pentru patentul SARS-CoV-2. De fapt întreaga „cercetare” din jurul „tratamentului minune” ne indică o chestiune cât se pote de dubioasă, anume că s-a căutat un virus sensibil la Remdesivir pentru a se putea porni pandemia. Mai țineți minte isteria care a fost provocată cu virusul Zika? Disperarea ticăloșilor a fost că virusul a dispărut înainte de a se putea pune pe piață Remdesivirul. Iată deci motivul ticălos: banii!
Vă imaginați totuși cam care a fost nivelul de perplexitate al acestor ticăloși în momentul în care medici și oameni de știință serioși au venit cu tratamente generice pentru așa-zisul virus ucigaș. Ei, conspiratorii, plănuiu lovitura încă din 2009 pentru a câștiga bani cu nemiluita. Cum te simți când niște idealiști amenință să-ți dea planul peste cap? Cum adică să tratezi cu hidroxiclorochină în condițiile în care ei pregătiseră pentru „tratamentul minune” un preț de peste 1000 de ori mai mare decât al genericelor? Astfel, o întreagă mașinărie bine finanțată intră în acțiune.
Începând cu pagina 96 a cărții, Kennedy explică modul ticălos în care rețeaua criminală a lui Fauci a reușit să elimine tratamentele ieftine prin intermediul falsificării rapoartelor științifice. Spre exemplu, în lumea medicală este deja o axiomă faptul că hidroxiclorochina este toxică. De ce? Simplu: testele medicale în ceea ce privește eficiența sa au fost falsificate la modul criminal. Pacienților pe care s-a făcut „studiile” le-au fost administrate doze letale de hidroxiclorochină. În condițiile în care tratamentul standard prevedea doze de maxim 400 mg/zi, gașca lui Fauci a utilizat în studiile așa-zis științifice doze de 1200 mg/zi în ziua 1 și doze de 800 mg/zi în zilele următoare. Nu-i de mirare că pacienții au murit. De fapt au fost deliberat uciși pentru a se elimina un tratament ieftin. Iar asta e crimă!
Câmpul de studiu preferat al găștii
criminale e Brazilia. Acolo se fac cele mai controversate studii care
ies exact așa cum are nevoie Fauci. Tot ceea ce citiți în legătură cu
hidroxiclorochina are ca sursă Brazilia. Treaba e atât de cimentată încât nici măcar președintele Braziliei - Jair Bolsonaro - n-a
avut puterea să facă mare lucru. Doar a izbucnit în presă, presa în care
era oricum zugrăvit ca un personaj ciudat, exotic, etc.Doar că informațiile pe care le dă Bolsonaro provin direct de la sursă, de-acolo de unde criminalii au îmbrăcat halate albe și se pretind medici sau oameni de știință. Halal!
La fel s-a procedat cu ivermectina. Toate studiile făcute în țări sărace au fost aruncate la gunoi cu justificarea că „nu se poate avea încredere în studiile făcute acolo”. În carte se dezvăluie ciudata nerecomandare a ivermectinei de către National Institutes of Health(NIH) din ianuarie 2021. În fapt NIH a decretat că n-ar fi suficiente dovezi într-un mod absolut ilegal. Ca să înțelegeți, dintre cei nouă membri ai comitetului care-a votat rezoluția, trei membri(Adaora Adimora, Roger Bedimo și David V. Glidden) s-au aflat acolo absolut ilegal deoarece aveau relații financiare cu Merck. Susanna Naggie se afla de asemenea în incompatibilitate deoarece avea de obținut un grant de 155 mln. $ pentru studii ulterioare privind eficacitatea ivermectinei în cazul în care NIH ar fi decis că acest lucru nu e clar. Iată cum, într-un mod absolut ticălos, toți „adversarii” medicamentului-minune Remdesivir au fost eliminați pe rând.
Problema Remdesivir este că, în ciuda „cercetărilor” menite să găsească virusul care e sensibil la această moleculă, tratamentul este fără efect în cazul COVID. Culmea! Fix lovitura pe care gașca lui Fauci o pregătea n-a reușit. Mai mult, respectivul tratament e de-a dreptul toxic, provocând daune ireparabile organelor interne. Povestea e de-a dreptul înfricoșătoare.
Medicii au observat încă din primele cazuri că virusul SARS-CoV-2 atacă și rinichii, asta deoarece au regăsit proteina spike în urina pacienților. Disfuncționalitățile la nivelul rinichilor provoacă acumularea de lichid în plămâni și, în final, decesul pacienților. Aici intervine Remdesivir care, din a treia zi de administrare provoacă blocaje la nivelul rinichilor. Element care era cunoscut încă de pe vremea studiilor medicamentului împotriva Ebola! Vă imaginați cam ce efect are acest fapt asupra unui pacient ai cărui rinichi oricum sunt afectați de COVID! Din ziua a treia de administrare, Remdesivir practic îl trimite pe pacient la cimitir, lucrând împreună cu virusul la blocarea rinichilor pacientului! În ciuda faptului că aceste elemente sunt cât se poate de cunoscute, protocoalele din toată lumea - inclusiv de la noi - au în continuare „opțiunea Remdesivir”. De ce? Ca săse vândăotrava laprețuri fabuloase! În mod normal, familiile celor care-au fost omorâți cu bună știință de Remdesivir ar trebui să se îndrepte civil și penal împotriva autorităților(împotriva producătorilor nu pot deoarece statele le asigură protecție).
Toxicitatea Remdesivir-ului, așa cum am mai amintit, este demonstrată încă din timpul studiilor asupra Ebola. S-a văzut cât se poate de clar că tratamentul e de-a dreptul toxic, atacând fără milă organele interne. În ciuda rezultatelor din Africa, s-a continuat cu „studierea” sa. Culmea, la începutul pandemiei chinezii au demonstrat că medicamentul nu e eficient împotriva COVID și că e de-a dreptul toxic! De-aceea singura țară din lume care nu s-a repezit la „fântâna cu leac” a Gilead a fost China.
De fapt, ceea ce a făcut Fauci cu Remdesivir nu-i o noutate. Omul la fel a făcut cu toate aprobările de medicamente pe care le-a susținut de-a lungul carierei sale. La fel s-a întâmplat și cu medicația pentru SIDA care, ceva mai târziu, după ce statele cheltuiseră miliarde, s-a dovedit ineficientă. Aceleași scheme repetate de-a lungul unei cariere. același mod de a frauda statele prin intermediul Big Pharma!
Chestiunea cu vaccinurile e, de asemenea, tratată în carte. Aici Bill Gates și Fauci au lucrat cot la cot: Gates cu banii fundației, iar Fauci cu bani publici. Scopul? Simplu, dezvoltarea unui vaccin care să aducă profituri imense industriei farmaceutice. Să ne înțelegem: un vaccin nu-i o chestie foarte rentabilă. Investești enorm în cercetare și testare, iar dacă vaccinul e bun, după câtva timp nu mai ai comenzi deoarece virusul este eliminat. Asta în teorie. Dar și în practică, după ce vaccinul e pus în circulație, comenzile scad spre zero.
Ce s-a întâmplat cu vaccinul COVID? Simplu, s-a găsit o oportunitate în a dezvolta un vaccin care de fapt nu-i vaccin. Prin tehnologia mRNA, sistemul imunitar al unui pacient este impulsionat să producă la modul aberant anticorpi, dar fără ca modalitatea de producție a anticorpilor să fie memorată. Un felde impulsionare mecanică, ocolind capacitatea de „învățare” a sistemuluiimunitar. Astfel se obține o „protecție” pe o perioadă scurtă de timp. Inițial s-a spus că un an, apoi că șase luni, iar în prezent s-a ajuns la trei luni. În plus, sistemul imunitar al celor care își fac aceste vaccinuri este efectiv detonat de tehnologia mRNA, acei oameni devenind pe viață sclavii companiilor farmaceutice deoarece corpul lor efectiv nu mai e protejat de COVID! Așadar, imaginați-vă că prin intermediul acestei platforme „big pharma” obține ceea ce nu-și imaginase până acum: o metodă prin care oamenii sănătoși să-i plătească odată la trei luni tribut pentru a trăi.
Socoteala însă, de asemenea nu se potrivește deoarece tehnologia mRNA s-a dovedit, de asemenea, toxică. Iar aici statistica e devastatoare. Pentru a salva o singură viață prin intermediul vaccinurilor mRNA trebuie administrate 22 000 doze. Cu alte cuvinte, administrezi aiurea vaccinul la 22 000 de oameni pentru a salva un singur om. OK, poate veți spune că o viață merită mai mult de-atât. Problema e că, de asemenea, statistica ne arată că din cei 22 000 de oameni, cinci mor din cauza efectelor adverse, adică a problemelor cardiace și a tuturor celorlalte efecte pe care le cunoaștem. Astfel, din documentele oficiale, se vede cât se poate de limpede că pentru a salva un om trebuie să omori cinci prin vaccinare! Vi se mai pare corect?
Când am spus că, din informațiile pe care le am, mor mai mulți oameni din cauza vaccinului decât mor din cauza COVID, am fost catalogat conspiraționist. Iată că de data aceasta se dovedește acest fapt din documentele oficiale primite de la Pfizer! Ca să înțelegeți însă nebunia prezentului trebuie să aveți o perspectivă istorică. Robert Kennedy ne readuce în atenție faptul că în 1976 a fost retras vaccinul împotriva gripei porcine, după ce s-au raportat 25 de decese. În ceea ce privește vaccinurile COVID, până acum s-au raportat în SUA peste 16 000 de morți având legătură directă cu vaccinul și aproape un milion de efecte adverse grave. Iar politicienii criminali ai prezentului caută să ne vaccineze obligaoriu, ca pe animale.
În ceea ce privește morțile cauzate de vaccin, pentru a minimiza cifra, CDC a modificat metodologia de contorizare a deceselor. Astfel, se consideră moarte cauzată de vaccin doar decesul survenit la maxim două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze! Culmea, mulți dintre cei care au murit din cauza vaccinului au îngroșat rândul morțior de ... COVID dintr-o „deficiență de raportare”.
În urmă cu ceva ani, Bill Gates explica doct cum a făcut mai mulți bani din vaccinuri decât din IT. Respectiva declarație a dispărut de peste tot. Pur și simplu a fost ștearsă. Ei bine, am reușit să recuperez un documentar mai vechi, în care se vede limpede acea declarație, documentar pe care-l voi posta azi pe canalul video DDTube.
Înainte de a încheia le recomand tuturor celor care știu engleză să răsfoiască cel puțin cartea lui Robert Kennedy Jr. În ciuda faptului că e o carte dură, e doldora de informații care ne dezvăluie fără perdea lumea în care trăim. E bine să știm ca să vedem ce urmează.
Multe mulțumiri.
RăspundețiȘtergereŞi OMS-ul ar trebui înlocuit ...
Cu riscul de a mă repeta spun: de ce credeti ca Iisus a refuzat sa fie
RăspundețiȘtergere" rege" pe pământ? Pentru ca aici domnesc " ceilalti". A refuzat sa se faca frate cu dracu'. Daca socotesti numarul masonilor si al lojilor masonice din Romania, vei constata ca numarul celor ce s-au facut frati cu dracu' e urias! Si printre preoti.
Ati vazut filmul Expresul zapezii?
Liderii religiosi acceptasera sa faca pactul cu dracu', pentru a scapa ei, sacrificatii fiind paria, cei considerati gunoaie. Adică, noi.
Trufia de castă si sânge nobil a atins si România. Acest virus care ne poate face atât de trufasi,încât ne demonizam. Covid este doar efectul a ceea ce se intampla in spiritual. Iar illuminati fac ce stiu ei mai bine: câștigă bani din orice. Se prefac ca ne vindeca. Ei sunt " salvatorii" care se prefac ca ne iubesc,atata timp cât noi ne prefacem ca nu vedem ca ei sunt demoni.
Vreti dreptate? Cautati-o in Cer. Dar acolo nu se ajunge construind obeliscuri si turnuri din vorbe.
Nu se ajunge nici calare pe cozi de matura cum cred yoghinii si alti
" spirituali" atinsi de virusul trufiei atoatestiutorilor. Moare Romania ingropata in vorbe!
In Cer se ajunge prin fapte bune. Multe. Atat de multe incat balanta sa se reechilibreze. Faptele rele sunt cu mult mai multe decat faptele bune. Daca punem la socoteala numarul grupurilor in care se practica vrajitoria cu pentagrame, cruci intoarse, simboluri reiki si toate simbolurile sataniste scoase de la naftalină de romani plictisiti de crestinismul omului simplu care incearca sa fie bun pana la sfarsit, aveti imaginea completa a Romaniei cazute in intuneric. Si a lumii, ca new age, reiki si toate parascoveniile acestea au atins cam toata lumea.
Vacile slabe le mananca pe cele grase.
Speram ca pragul noului an sa va aduca putina lumina in creier.
Dar văd ca vreti sa continuati la fel, construind pe internet castele si turnuri din vorbe goale. Care se vor prăbuși,pentru ca niciun sistem nu sta in picioare decat atata timp cat este alimentat de catre oameni. Iar noi ne-am cam saturat de vorbe goale!
Isus e Domn al Domnilor Şi Rege-al Regilor. Sa presupunem ca economia subterana este acest pamant condus de Satan si vine unul ca Iisus, un Inalt Oficial al Universului in care traim si i se propune sa fie rege al iadului cand el deja este Rege, fiind unul dintre artizanii si constructorii acestui univers preluat de "ei" tot de la Iisus.
ȘtergereAdica tu esti Maria-Aurelia, si vine unul sa te abureasca ca sa fi Maria-Aurelia.
Sau ai sistem imunitar sanatos si vine unul sa te abureasca sa te vaccinezi sa ai imunitate.
Masonii sunt o organizatie la vedere a organizatiei care nu e la vedere, adica MAFIA. Masonii sunt sub mafie, dar au aceasi lege OMERTA. Nu au nimic special, nu inteleg ce vezi mai special la ei. Toti am vazut filmul Nasul I, II si III. Ca nu le convine lor masonii ca sunt mafia desi stiu ca sunt mafia, masonii au afaceri si profit, e doar o asociere economica, nu religioasa.
Nu exista trufie in Romania, eu nu o vad. Cel mai trufas exemplu de trufie este Arafat, iar el este bahai, nu yoghin si el este singurul atoatestiutor. Dimpotriva romanii sunt mereu facuti prosti, inculti, din evul mediu. Acuzatia de trufie este nefondata si fara argumente. Noi suntem sparanghelistii Europei! daca asta e trufie, atnci subscriu.
Nu am intalnit vrajitori adevarati in Romania decat iluzionisti, iar cei care folosesc pentagrame intoarse sunt cativa roakeri rataciti care habarnau ce inseamna. Romania nu e tara lui Harry Potter.
Cei cu reiki intradevar sunt o miscare putenica in Romania din cauza cabinetelor deschide de tratament, mult mai puternica ca a yoghinilor care au dat-o in bara cu Bivolaru. Reiki promoveaza sportul si tratamentul naturist ca masajul si acupunctura. Dar nu am auzit sa aibe idei religioase sau politice. Sunt un soi de fariseism al sincretismului, nu cred in Dumnezeu. Dar oamenii care practica reiki cred, doar filosofia lor nu crede. În loc să zică părintele: Pace tuturor! si o să vedeţi la liturghie: „încă o pasă energetică, iubiţi credincioşi… înseamnă că s-a dus Biserica!
Concluzie: Arafat este pus de Fauci.
RăspundețiȘtergereFauci a acceptat planul Chinei de a propaga virusul marxist in US si UE prabusind economia acestor 2 continente.
Si pe toate canalele se promoveaza succesul garantat al metodelor chineze in combaterea pandemiei.
Fauci este principalul sponsor al marxismului medical.
Acum poitistii nevaccinati si vaccinati se revolta pentru impunerea certificatului verde la locul de munca. Dar nu doar la noi, si in Austria.
Totusi acesti politisti vor ramane fara loc de munca.
Sa vedem ipoteza in care politia si agenti SRI raman fara loc de munca in statul roman cu certificat verde:
- stim toti ca politistii miros toate afacerile in zonele lor si sunt implicati activ atat in tarficul de droguri, cat si de prostitutie - asta citesc de 20 de ani in presa romana, lucru dovedit
- politistii si spionii dati afara vor prelua in Romania cel putin, toate retelele din economia subterana
Ce zice Vera Sharav ca reclama la cartea lui Kenedy:
„Aceasta ar trebui să fie o operațiune medicală și nu militară. Este o problemă de sănătate publică. De ce armata și CIA sunt atât de puternic implicate? De ce este totul un secret? De ce nu putem cunoaște ingredientele acestor produse, pe care contribuabilii le-au finanțat... Trebuie să recunoaștem că acesta este un vast experiment uman pe întreaga omenire, cu o tehnologie nedovedită, condus de spioni și generali instruiți în primul rând să omoare și nu să salveze vieți .”
Deci operatiunea corona are ca scop preluarea de catre structurile politienesti si de spionaj a tuturor ramurilor economiei subterane. De ce?
Economia subterana reprezinta mai mult de 50% din economia reala, un adevar combatut eficient.
Definitie:
Economia subterană, tranzacția de bunuri sau servicii care nu este raportată guvernului și, prin urmare, nu este la îndemâna colectorilor de taxe și a autorităților de reglementare. ... Exemple de activități legale în economia subterană includ veniturile nedeclarate din activități independente sau troc.
Va garantez ca daca se ia la purecat doar economia Romaniei o sa descoperim 59% economie subterana.
Singura multinationala, singura, care isi declara toate veniturile in Romania este firma Continental, aia ce fac cauciucuri. Restul toti mint in declaratii.
cei vaccinati doar cu 2 doze vor fi considerati ca nevaccinati.
Vaccinat va insemna ca vei continua sa lucrezi intr-o economie declarata, nevaccinat vei lucra in economia nedeclarata.
Economia subterana este mai mare decat economia oficiala pe hartie. Pandemia se lupta pe hartie.
Ce facem cu efectele secundare?
LEGEA EFECTELOR SECUNDARE se dezbate in parlamentul unor tari, cine isi asuma responsabilitatea, de unde sa vina banii pentru efecte secundare?
Vrem, nu vrem de efecte secundare nu scapam, la un momendat adevarul va invinge si va apare legea efectelor secundare de la vaccinuri.
Se vor face reparatii istorice, iar medicii si politicienii sustinatori ai comunismului medical, sau marxismului medical vor fi vanati si spanzurati ca medicii de la Nuremberg, chiar am vazut cateva poze cu medici spanzurati ca au facut experimente cu vaccinuri in al doilea razboi mondial.
Si cine ii va spanzura pe medicii de azi? Pai exact Faucii si oamenii lui din fiecare tara. De ce? Ca sa ascunda dovezile. Cand iei parte la crime, devi martor incomod.
Operatiune de spionaj mondial in care toate datele tarilor au fost SIFONATE? De ce?
Părerea mea este că și Fauci și Gates sunt doar marionete.Ca și Arafat.In spatele lor sunt păpușării.Nu era Fauci,era altcineva.Problema este că sunt forte colosale care nu pot fi eliminate decât de alta forță și mai colosala.Care pe Terra nu există.Asa că scapă cine poate
RăspundețiȘtergereExistă, Gruia, există....N-a venit insă ceasul acela. mai sunt multe de arătat ți făcut până atunci. China e barosul nom cu care Cel din varful Piramidei Negre sparge vasul creștinătății și al lumii întregi în bucățele digerabile pentru stomacul lui. Atât va face cât i se va permite....dar pedeapsa lui și a slugilor sale-cu sau fără piele- va fi instantanee și veșnică.Atunci va fi adevărata Mare resetare: * Iată, Eu fac toate lucrurile noi !*. Asta a lui Schwab&Co e doar o maimuțăreală a ceea ce va fi atunci.
ȘtergereAșa cum vârful Piramidei Negre; în toată istoria; n-a făcut decît să maimuțărească , să inverseze, să întoarcă pe dos toate acțiunile Dumnezeului în Treime.
👍👍👍
ȘtergereExista.
ȘtergereUniversul, Căruia unii îi zic Dumnezeu.
Si care va lăsa omenirea sa se autodistruga.
De afară așa se vede.
https://youtu.be/Lz1G2jd65Hw
RăspundețiȘtergereRobert F. Kennedy Jr. in Bern Switzerland on November 12, 2021
Vineri, 12 noiembrie 2021, protest împotriva măsurilor de sănătate abuzive în Berna. Video cu discursul lui Robert F. Kennedy Jr.
nu există niciun vaccin pe care să ți-l injectezi în mușchi și care să te protejeze vreodată de infecții ale tractului respirator. Punct. Asta e.
RăspundețiȘtergereAșa că haideți să vorbim despre noile valuri de infectii. Acestea sunt infecții naturale curente, care trebuie să apară deoarece nu există nici un tip de imunitate împotriva infecțiilor cu Covid-19.
Fie că e un vaccin inactivat, fie că e un vaccin pe bază genetica, este cu totul irelevant.
Nu există si nu va exista nicio bază de niciun fel pentru o vaccinare intramusculară! Nu există nicio bază! Și fiecare încercare este sortită eșecului.
Nu exista nicio necesitate pentru nicio vaccinare.
Asta se întâmplă acum din cauza vaccinării. Vaccinul ocolește calea infecțioasă umana normala, biologică a bolii. Astfel, dacă îți introduci aceea genă în mușchi, va ocoli plămânii, va intra in celule care nu au fost niciodată menite să exprime această proteină virală, aceste celule vor fi atacate, vor fi distruse, vor fi omorâte.
Și acum știm cu siguranță că mii de oameni tineri suferă de miocardită, iar miocardita aceasta nu este nimic altceva decât atacul sistemului imunitar asupra celulelor din inimă care au îndrăznit să exprime această genă virală (proteina spike).
Recomand un Live sa va uitati la protestul din Amsterdam la care participa si dl. Terhes si putem vedea o politie in blugi. Oare chiar sunt politisti?
RăspundețiȘtergerewww.fb.com/742346726744755
Pai in fotografia asta sunt cel putin 2 politisti imbracati civil : https://www.activenews.ro/images/articole/171775.png
ȘtergereProbabil că sunt membrii ai trupelor speciale de intervenție, care, din cauza faptului că au fost obliagți prin ordin să intervină (ca niște slugi credincioase și retardate ce sunt!) și sunt „deranjați” de la odihna de după cheful de la trecerea dintre ani, sunt extrem de violenți. Ne îndreptăm (mai repede decât vrem să credem!) spre instaurarea statelor polițienești care reacționează abuzuv și disproporționat la orice manifestație care nu este în concordanță cu Noua Ordine ondială. Așa cum se știe, este o fereastră de oportunitate destul de îngustă „oferită” de acest coronavirus și cei care conduc lumea fac presiuni imense asupra guvernanților să ne reducă la tăcere, să acceptăm și să respectăm, disciplinați, măsurile aberante dipuse de aceștia.
ȘtergereBai cum se potriveste bancul ala de circula acum de sarbatori:Compania Pishfaizer le ureaza'abonatilor' sarbatori fericite....ziceai ca doar anglosax.au umorul ala negru si sarcastic(reclama cu bateria)...io zic ca si asta romanesc merge.
RăspundețiȘtergerePentru cititorii "Trenduri economice" am lasat cartea pentru o saptamana aici : https://we.tl/t-E9Xz6qHEBp
RăspundețiȘtergereMultumim
ȘtergereThank you, sir!
ȘtergereMulțumiri!
ȘtergereMulțumiri!
ȘtergereSă-ți trăiască familia! Mulțumesc!
ȘtergereCoduri de lot și decese, dizabilități și boli asociate pentru vaccinurile Covid 19
RăspundețiȘtergere@Unknown1 a pus un link ieri foarte interesant ieri care merita mai multa atentie.
Totusi mu sunt puse toate seriile, ci doar 500 de loturi toxice din top. Posibil sa nu gasiti lotul dvs.
Prima data am auzit de Fauci acum vreo 7-8 ani cand am vizionat excelentul documentar despre HIV, pe care il gasiti inca pe you tube ,House of numbers - Casa numerelor ( SIDA doar un mit). Omul e dracul gol.
RăspundețiȘtergereIn acest documentar(pe care va recomand cu caldura da-l vedeti si sa faceti paralela cu ceea ce este acum) apare si un medic german(1.12.25), doctorul Claus Köhnlein, pe care l-am vizitat prin iulie 2020 si care, atunci cand am intrat in cabinet, mi-a spus ca pot sa-mi scot porcaria de masca de pe fata caci el nu crede o iota din ce spun autoritatile si nu se teme de virus. Adica omul fumeaza ceea ce declara.
Intre timp omul a mai scos si niste carti despre nebunia vaccinarilor / cam in acceasi nota cu cartea prezentata de Dan .
Am sa pun mai multe link-uri pe Telegram.....
Contul video DDTube pe ce platforma este? Telegram, Youtube..? M-ar interesa sa preiau acel clip cu bill si vaccinurile lui profitabile.
RăspundețiȘtergereMultumesc!
O
Pe Telegram. Baga la cautare DD Tube (nu DDTube!).
ȘtergereCartea lui Robert F. Kennedy Jr. este una din multe care confirma cat de murdar e jocul.
RăspundețiȘtergereAlta la fel de buna este:
The Truth About COVID-19 - Joseph Mercola
Alta scrisa in 1920, atentie 1920 confirma cartile de mai sus:
Horrors_of_Vaccination_Exposed.1920 by Chas. M. Higgins
Daca le doriti in format PDF, da-ti o adresa de email si vi le pot trimite. Cartile sunt in engleza.
La Mulți Ani, David! Și eu doresc acele cărți, dacă se poate! cristea.manel@gmail.com
ȘtergereBuna ziua, doresc si eu aceste carti, cu multumiri. ligia.bobalca@gmail.com
ȘtergereDescărcați cartea de aici - https://patermihail.files.wordpress.com/2022/01/the-real-anthony-fauci-bill-gates-big-pharma-and-the-global-war-on-democracy-and-public-health-robert-f.-kennedy..pdf
RăspundețiȘtergereMultumim !
ȘtergereCartea va sta la baza acuzării în procesul ce va avea loc !
RăspundețiȘtergereAu fost multe proces in timp si toate s-au termina cu o amenda de ordinul suteleor de millioane si o clauza sa nu se mai atinga de ei, si phrama face sute de miliarde profit.
ȘtergereSi lumea uita si peste 10 ani mai fac o tzeapa.
Totul este legat de lumea spirituala, Kaly si Vishnu sint la putere acum, pentru acei care inteleg despre ce vorbesc. Putini isi mai aduc acuma aminte de Vishnu sau cum i se mai spune in rusa Вьішний, adica Atotcuprinzatorul, lumea traieste in mare stup cu denumirea de Terra in furnicare la bloc, viziunea lumii este de furnica la fel si soarta acestora.
RăspundețiȘtergere