joi, 13 ianuarie 2022

Omul cibernetic


Pe vremea în care pe la bâlciuri oamenii plăteau pentru a vedea „oamenii și animalele” din fotografiile mișcătoare ale lui Edison sau când cei care știau tărășenia râdeau de cei care, la cinematograf, „fugeau din fața trenului” din celebrul film „Sosirea trenului în gară”, ei bine, încă din acele vremuri unii au înțeles că toate aceste parascovenii sunt numai bune ca instrumente de împingere a omului în dezastru, un dezastru personal, dar o binecuvântare pentru cei din vârful piramidei puterii. Iar asta, cum logic intuiți, se face prin încadrarea benevolă a celor slabi în tagma sclavilor, dându-li-se la schimb niște iluzii. Ceva în genul modelului de comerț inițiat de spanioli cu cei din Indii. 

Treaba avea să se concretizeze cam cu un secol mai târziu, prin intermediul unor conspiratori care, pe baza experienței, au pregătit tranziția omului de la psihic la cibernetic. De altfel, chiar așa se numea grupul care în anii 50 a lucrat împreună cu CIA la consolidarea noului concept. Aparent, acel grup dinamic a pus bazele tehnicii de calcul, încercând să copieze „modelul uman” în mașinile care urmau să devină sclavii omului. Aparent doar întrucât, în psihologie se impuneau behavioriștii care tratau omul ca pe o cutie „misterioasă”, ale cărei răspunsuri în fața diverșilor stimuli erau extrem de precise. 

Fac precizarea că în acea perioadă behaviorismul era aproape marginal, în condițiile în care viziunile lui Freud făceau ravagii, producând nevrozați pe bandă rulantă. Asta în ciuda faptului că rădăcinile curentului behaviorist sunt în secolul XIX, cu Thorndike și Pavlov. Însă avântul a venit odată cu Skinner(1904-1990), cel care, de altfel, stă și la baza psihologiei sociale.

Grupul cibernetic s-a inspirat din cercetările asupra creierului și psihicului de până atunci, făcând un model care stă la baza tehnicii de calcul actuale. Fac o paranteză recomandându-vă ebook-ul lui ARL(„Introducere în IT”) deoarece în acel material descrie excelent modelul cibernetic implementat în calculatorul personal(ebook-ul e gratuit și-l puteți lua de pe canalul lui de pe Telegram!). 

În calculator, Grupul Cibernetic vede un sclav perfect, care execută fix ceea ce-i este trasat. Iar asta observăm la actualele linii de producție care, practic, au eliminat omul din ecuație. În zona științelor sociale, prin intermediul studiilor Grupului, ticăloșii intuiesc o oportunitate fantastică: remodelarea omului psihic și transformarea lui în om cibernetic. Dar cum se poate face asta? Așa cum s-au făcut tranzițiile natural de-a lungul istoriei: stăpânii au fost influențați de sclavi până când le-au preluat cu totul ideile, comportamentul și uneori chiar limba, transformându-se ei înșiși în cei care le erau supuși. Ultima tranziție a fost cea din America, în care stăpânii - adică albii - au preluat aproape totul(mai puțin limba) de la negrii care, până la momentul Războiului Civil, le fuseseră sclavi.  Doar dacă ne gândim la jazz și la ceea ce a generat acesta mai târziu ne dăm seama cât de mult a fost influențată societatea de către sclavi. 

Astfel, prin modelul cibernetic, grupul își propunea ceva mai mult decât inventarea unor noi sclavi față de care să nu existe regrete de ordin moral. Practic, în paralel, prin generalizarea tehnicii de acest tip se urmărea inclusiv transformarea omului într-unul copiat după sclavul său. De ce-ar face totuși așa ceva cei care, timp de mai multe secole, conspiraseră transformând omul normal într-unul psihic? Cumva explicația e logică: după ce ai reușit să stăpânești omenirea prin manipularea omului psihic te plictisești de gălăgia și haosul specifice acestei construcții și-ți dorești mai multă liniște. Despre asta e vorba, despre crearea omului pe care ei îl numesc stoic(asta în ciuda faptului că n-au înțeles nici 1% din stoicism).

Bine că știu planul pentru a nu mă lăsa atras în el!” - veți spune convinși de faptul că de-acum lucrurile vă sunt clare. Vă înșelați: în realitate n-ați aflat nimic. Și, pentru a vă dezamăgi și mai tare, vă voi spune că fiecare dintre noi, așa pe nesimțite, este mai mult sau mai puțin un om cibernetic. Din fericire suntem într-un stadiu incipient, asta negarantând însă că unii dintre noi nu vor face pasul. Telefonul pe care-l cărăm după noi, motorul de căutare pe care-l interogăm și, mai ales, recunoașterea după care alergăm prin rețelele de socializare sau aplicațiile de comunicare, toate acestea sunt semne ale omului cibernetic din noi. Desigur, e un stadiu incipient, dar tehnologia poate oricând să facă tranziția. Și de făcut o va face.

Până acum portdrapelul lumii manipulate a fost Facebook(Twitter în SUA). Practic acestea, alături de Google, Apple și Microsoft reprezintă armele cu ajutorul cărora este bombardat omul psihic pentru transmutarea sa în om cibernetic. Zi de zi, diverse operațiuni psihice specifice behaviorismului au fost efectuate pe imensa mulțime care se conectează la net. Diverse impulsuri au fost trimise, s-a măsurat impactul, s-a observat unde sunt „scăpările de situație” s.a.m.d. Excepțiile nu au fost aruncate la gunoi, ci atent inventariate. Mașina a învățat de la om care-i sunt limitele, unde are scăpări, la ce anume să se aștepte și, mai mult, cum să manipuleze în direcția dorită. Asta, pe scurt, este inteligența artificială. Gradul imens de automatizare a permis pentru prima oară în istorie inventarierea reacțiilor unui număr imens de oameni. Fiecare cuvânt scos de un om a fost evaluat, fiecare scăpare a fost memorată. Așa s-a reușit creionarea unui meta-model extrem de agresiv care, treptat, va reuși să influențeze mai bine de 80% din omenire. De unde știu asta?

Am văzut câteva grafice cu dinamica adolescenților pe rețelele de socializare, în principal pe Facebook. Dacă în urmă cu zece ani adolescenții erau prezenți într-o proporție de peste 80% pe respectivele rețele, în prezent numărul acestora a scăzut sub 20%. Ce fac aceștia? Așteaptă altceva. Iată motivul rebotezării Facebook în Meta și al lumii pline în care „ești cine vrei”. Fac o paranteză spunându-vă că nu cred că Facebook va reuși să facă cu succes tranziția către metavers. Și, mai mult, că metaversul lui Zuki e o chestie care copiază trendurile momentului, dar care nu cred că se va impune deoarece direcția va fi cu totul diferită. Mai mult, metaversul nu va fi doar unul; vor fi multiple, atent șlefuite pentru a se potrivi fiecărei personalități. Așadar, dorința lui Zuki de mărire se va lovi de o necesitate teribilă de descentralizare astfel încât, în ciuda faptului că în esență metaversul va fi, în esență același, în stadiul funcțional va arăta absolut diferit.

Ce va fi metaversul? O cale „safe” de exercitare a apucăturilor omului psihic. Ești ceea ce vrei în metavers, astfel încât în lumea reală trebuie să fii mulțumit. Mai mult, te vei ascunde în cumințenie în lumea reală atunci când vei fi cuprins de remușcări pentru o prostie făcută în metavers. În lumea reală vei fi liniștit pentru că doar în metavers poți face totul!

Tentația metaversului va fi teribilă. Vor exista oameni care nu vor mai ieși de acolo. Vor exista tot felul de senzori, tot felul de mașinării care te vor face să interacționezi fizic cu metaversul. Da, vei putea face sex în metvers, te vei putea spăla, vei merge fizic și te vei odihni fizic. Vei putea dormi. Și vei putea mânca. Vei și munci acolo. Vei face greve, te vei revolta, poate chiar vei omorî oameni. Și poate chiar vei fi omorât. Desigur, nu fizic, cu toate că inclusiv posibilitatea asta va exista la un moment dat. 

Dacă vă întrebați spre ce migrează adolescenții, adică cei care dau trendul, atunci aveți un răspuns: către metavers. Asta în timp ce noi, ceilalți, cu toate că ne atingem de el, ne rezervăm „luxul” de a ne exterioriza apucăturile psihice în lumea reală. Însă, treptat, lumea reală va fi una din ce în ce mai ordonată, una în care te refugiezi doar pentru chestiile imediate, care nu suportă amânare sau care nu pot fi rezolvate altfel. O lume în care „te bagi” mai mult forțat, în condițiile în care nu aici, ci doar acolo poți fi „cineva”.

Omul cibernetic, din ce în ce mai mult, va deveni o realitate. Ce se câștigă cu asta? Enorm de mult pentru unii. Ia imaginați-vă:  în loc de standardul pentru spațiul locativ de 10 mp de persoană vei avea ... 2, maxim 3 mp? Care nici măcar nu vor fi ai tăi, pentru care vei munci deoarece în acel spațiu îți vei conecta „jucăria” care te va teleporta acolo unde „ai totul”. Cum se spune chestiei acesteia? V-o spune ticălosul ăla care manageriază toată transformarea: „you will own nothing and you will be happy”. 

Ce se va întâmpla însă cu omul normal? Ce-i omul normal? - vă voi întreba. Chiar dacă „omul psihic” va părea cel normal, el nu va dispărea deoarece va fi mutat în metavers. Așadar cum vom mai putea rămâne normali? O minoritate, unde va sub 5% probabil că vor rămâne în continuare normali. Vreo 15% vor avea o viață dublă, încercând să împace și capra și varza. Însă majoritatea covârșitoare vor avea ca viață preponderentă cea din metavers. Vi se pare incredibil? Uitați-vă în propria ogradă: cât petreceți zilnic pe net? Netul perioadei care urmează va fi metaversul!

27 de comentarii:

  1. Remodelarea se face chiar acum prin trauma, un fel de Pitești mai soft dar la nivel planetar. Când viața reală va fi iad apare scăparea in metavers.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parcă e gândit de mine comentariul tău. 👍

      Ștergere
    2. Tinerii migreaza spre alte retele de socializare si pentru ca nu mai suporta " bătrânii" care posteaza cu nemiluita citate din Coelho, Gandhi, Iisus. Si multi, râd de batranii care folosesc in exces emoticonurile cu inimioare si inimile de toate culorile.
      Sunt tineri traumatizati chiar de catre societatea in care traiesc si fiecare isi găsește scaparea unde poate. Unii se drogheaza ( dar si alcoolul si dogma comunista tot droguri sunt si batranii s-au infruptat din plin din ele), altii asculta muzica psihedelica ce-i ajută sa evadeze in alte zone ale psihicului, altii si-au luat viata in piept, încercând sa evadeze prin munca si voluntariat dintr-o lume fariseică, unde toata lumea descarca pe internet citate din Sfintii parinti, din Biblie si din Gandhi. Multi tineri spun
      " Voi doar vorbiti, dar nu schimbați nimic in jurul vostru". Si au dreptate...Nu toti tinerii frumosi si liberi au fost manipulati de catre micii securisti scoliti sa manipuleze alti tineri. Unii chiar au vrut sa opreasca aceasta coruptie generalizata si generata de politicienii hoti. Cum am patit si noi dupa revolutie, cand am crezut ca noii veniti la putere vor face din Romania o oaza a dreptatiu,asa au patit si tinerii frumosi si liberi cand au votat USR. Securistii care ne-au vrajit pe noi au facut pui de securisti care-i vrajesc pe ei. Totul ca sa-si pastreze ei puterea,privilegiile si banii furati.
      Ma enerveaza adultii care arata tot timpul cu degetul spre cei mai tineri, uitand greselile facute de ei in tinerete.
      Parinti traumatizati ce aduc pe lume copii traumatizati, copii ce incep sa refuze sa procreeze, de teama ca nu vor putea fi buni parinti. Sa aduci pe lumea asta copii este ușor. Greu este sa schimbi lumea din jurul lor ca sa ii feresti de traumele cele mai grave, de genul abuz sexual sau atragerea spre consumul de droguri.

      Ștergere
  2. Metaversul va insemna si reducerea drastica a populatiei deoarece nu vor mai exista relatii sexuale intre oameni. Intradevar va fi ca in Matrix.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce spui tu seamănă cu filmul Surrogates din 2009. Se știe că prin filme se anunță viitorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact.
      Alt serial bun este: The Brave new world.

      Ștergere
    2. @Veritas: e invers. Acolo surogatele merg în lumea reală. În metavers surogatele merg în lumea virtuală. Cu aceleași interfețe sofisticate, desigur.
      @David Amarantul: aia e carte, nu serial. Deconectați-vă de la toate platformele idioate și puneți mâna pe carte că asta n-are moarte.

      Ștergere
    3. Dane, si la noi surogatele merg in lumea reala. Primii new agisti s-au multiplicat gratie cartilor si internetului, dupa care, ceea ce propovaduiesc ei pe net, s-a materializat si prin lumea fizica. Mi-a povestit cineva ca o călugăriță de la o mănăstire din zona mea a invatat-o niscai tehnici NLP. Cam asa a incoltit in mintile de găini ca la Dumnezeu nu e nevoie sa ceri, trebuie sa-I poruncesti. Si o fosta colega de scoala generala a facut niste cursuri de " paranormal" si mi-a spus ca ea nu se roaga la Dumnezeu. Ii spune:" Vreau!". Poate ca Dumnezeul lor o fi surd si timorat si trebuie sa-i poruncesti? Nu stiu ce sa zic...Dumnezeul la care ma rog eu ma cunoaste si fara sa rag la el porunci. Iar cand ma mai palmuieste este pentru ca ma iubeste si nu vrea sa degenerez prin comportament aberant.
      Trăim timpuri tulburi si e mai bine sa stati pe net cat mai putin si sa va vedeti de pamanturile voastre, daca le mai aveti pe la tara. Sunt case goale la țară cat poftesti. Mor batranii pe capete. Cred ca de fericire mor. Politicienii nostri i-au adus pe culmile fericirii!

      Ștergere
    4. Filmul"Minunata lume nouă"versiunea noua este foarte slab.In comparație cu cartea și filmul vechi

      Ștergere
    5. Cristian dogaru,

      Ai putintica rabdare si vor aparea si in URBAN "case goale" cu diumul care se vor vinde pe 1 RON de catre primarie.
      Tot in orase resursele vor fi mai abundente si siguranta mai mare, nu la tara... Prietenii stiu de ce!

      Ștergere
  4. tinerii nu stau pe facebook este pentru parinti, este instagram, tik-tok si altele

    RăspundețiȘtergere
  5. Am renunțat la net când am realizat că stau mai mult pe net decât în pasarică. Pasarică is the best

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul se plătește
      Dentistul e acum la pușcărie,
      Și acuzat de lucruri scandaloase:
      În cabinetul său este orgie…
      Fiind mereu cu mâna pe mucoase!

      Ștergere
    2. Dar Pasarică nu e cu telefonul în mâini?

      Ștergere
    3. Si Păsărică este tot un refugiu de scurta durată. Tot in lumea reală te intorci, nu te poti reintoarce prin Păsărică, inapoi in burtă la mami, acolo unde era cald si bine si primeai papa din belsug. Infruntarea demonilor este Calea Învingătorilor. Nicidecum refugiile prin păsărici,oricat de mare le-ar fi numarul.

      Ștergere
  6. Iar ai fumat ceva tare. E macar din productia 2022?

    Chestiile astea vin si trec. Unele mai si raman. Opiu, cocaina, marijuana, tutun, alcool. Pe termen lung raman alea care nu te dau complet peste cap. Tigarile iti iau ceva ani din viata si ceva din sanatate. Alcoolul probabil la fel, desi doctorii recomanda lucky strike. Meta nu se stie, parerea mea este ca majoritatea vor petrece ceva timp pe acolo, dupa care valea. Oricum nu e ceva nou, gamingul exista de cateva zeci de ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asa! Te saturi pana la urma de toate. Ati observat ceva interesant? Multi tineri din multinationale incep sa-si cumpere case la tara. Si-au luat doza de opium si simt nevoia sa se reintoarca cu picioarele pe pamant, sa se vindece. Vor lucra de la distanta atata timp cat vor putea. Din agricultura nu prea te poti procopsi in tara asta. Deocamdata.
      Si sunt multi straini care cumpara case prin zonele mirifice din Ardeal, reinventandu-se. Capitalismul
      i-a debusolat, comunismul i-a invatat sa cante ode si imnuri unor conducatori fabricati,Mama Natura ii va invata din nou, ca in Paradisul primordial, sa simta, sa vada, sa se armonizeze cu lumea inconjuratoare.
      In Rusia a aparut un fel de
      " secta" a milionarilor satui de toate care se retrag in natura. Ei vorbesc despre Anastasia, un fel de spirit liber al naturii. Evident, ca si in cazul " crestinarii" Africii, dupa deschderea facuta de cei cu crucea-n băț, au aparut omizile vorace si devoratoare de diamante si orice alta resursa, si in secta Anastasia au aparut comerciantii cu ulei de cedru si alte minunatii aducatoare de bani.

      Ștergere
  7. Care ar fi alternativa?
    Retragerea la modul de viata a societății de dinaintea revoluției industriale? Cu comunități rurale, producție artizanala, agricultură extensiva, fără curent electric?
    Oare nu m-ar bănui de nebunie toți cunoscuții, de la colegi de muncă pana la membrii familiei, dacă aș "propovădui" chestia asta?

    RăspundețiȘtergere
  8. Black mirror- serial pe Netflix. E o oglinda a ceea ce se intampla in virtual. Am văzut oameni atat de rău prinsi in rețea, încât stateau aproape nonstop pe net,pretinzând ca pentru popor si patrie o fac. Sa dai lectii pe internet pare simplu când te crezi Dumnezeu. Mai greu este sa-ti vezi propriile limite si frici

    RăspundețiȘtergere
  9. Omul are in sine o chemare careia nu-i va putea gasi raspuns in metavers. Daca IA ii va oferi un raspuns, individualizat, in urma unoralgoritmi succesivi, in finalul absolut, il va aduce inapoi la Dumnezeu si in lumea reala.

    Poate ca la inceput va fi o intoarcere pervertita dar in final tot acolo ajunge. Aspiratia fireasca spre metafizic a omului, datorita simplei sale existente, incearca a fi capturata in Metavers de o realitate imbunatatita, adaptata fiecaruia, un rai pervers.

    Problema esta ca o metarealitate nu este metafizica, in realitate omul nu tanjeste dupa mancare, dupa sex, dupa obiecte, el are o simpla si sincera nevoie de valorizare.

    metarealitatea nu face decat sa mute intr-un imaginar derizoriu, neimpliniri reale.
    Metafizica in schimb, ofera omului raspunsuri la nevoi profunde, elementare. Raiul este conceptul metafizic perfect, este sublimarea fizicului la esenta lui, care nu e materiala, de asta si Aristotel numeste metafizica partea aceasta de cunoastere umana posibila.

    Sincer, pesimismul nu imi este familiar.
    Sunt crestin, optimismul este in natura mea.

    Omul se salveaza prin Dumnezeu, altfel e doar cazut, cum anume cade este irelevant pentru starea de cadere, devine relevant doar pentru posibilitatea mantuirii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul se va salva printr-un Dumnezeu electronic.... ca altfel nu vad cum, nu numai ca ne vom satisface dorintele fiziologice in virtual dar si pe cele spirituale; E drumul pe care-l alege din prima clipa fiinta biologica, faclilul, economia de efort, cea mai eficienta cale de a continua sa fii viu pana la urma

      Ștergere
  10. Nanoréseau intégré au corps humain. Extraordinaire dossier réalisé par un scientifique. Nano-rețea integrată în corpul uman. Dosar extraordinar făcut de un om de știință. ( articol complet) https://lilianeheldkhawam.com/2021/12/15/nanoreseau-integre-au-corps-humain-extraordinaire-dossier-realise-par-un-scientifique/

    Intracorporal Nanonetwork [ PDF] Nano-rețea intra-corporala [ PDF ] https://lilianeheldkhawam.files.wordpress.com/2021/12/12-intracorporal_nanonetwork.pdf

    RăspundețiȘtergere
  11. Intracorporal Nanonetwork [ PDF] Nano-rețea intra-corporala https://lilianeheldkhawam.files.wordpress.com/2021/12/12-intracorporal_nanonetwork.pdf

    Nanoréseau intégré au corps humain. Extraordinaire dossier réalisé par un scientifique. Nano-rețea integrată în corpul uman. Dosar extraordinar făcut de un om de știință. ( articol complet) https://lilianeheldkhawam.com/2021/12/15/nanoreseau-integre-au-corps-humain-extraordinaire-dossier-realise-par-un-scientifique/

    RăspundețiȘtergere
  12. Matrix.
    Acela a stiut sau a intuit/simtit paranormal treaba?
    Cred ca a stiut si a vrut sa ne traduca si noua, neinitiatilor.
    Multumesc gazdei pt. baza documentara.

    RăspundețiȘtergere
  13. despre omul parapsihic ai vreo veste?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)