Spre o resetare accelerată

Probabil vă gândiți la „marele reset” tot aruncat în față de globaliști. Nu, nu despre asta voi vorbi azi, ci despre un alt reset, de data aceasta geopolitic. Știm bine că am avut de-a face în secolul XX cu două resetări fundamentale ale lumii. Prima a fost cea rezultată în urma celui de-al Doilea Război Mondial, iar ultima cea din 1989. Yalta și Malta, după cum le cunoaștem din istorie. 

Yalta a fost o negociere de pe picior de egalitate, în care forțele occidentale căutau să limiteze cumva aria de acțiune a URSS. Malta a venit pe un alt fond: o putere bolnavă(și penetrată) a solicitat, în schimbul unor solide garanții de securitate, un răgaz pentru a se repune pe picioare. Evoluțiile ulterioare nu erau foarte previzibile, dar se putea intui extrem de limpede că vor urma schimbări epocale. Ceea ce s-a și întâmplat. Probabil mișcarea cea mai teribilă a fost desființarea URSS. În ciuda faptului că asta destrăma o lume, mișcarea a fost gândită în interiorul celor mai secrete organisme de securitate internă ale URSS, ca singura măsură de a reseta Rusia și de a o repoziționa ca putere hegemonică și nu imperială. 

Puterea imperială este despotică și energofagă. Când cucerești un teritoriu, trebuie să stăpânești oamenii și energiile de-acolo. Asta presupune un efort imens, energofag, care nu se mai potrivea realităților prezente. De aceea cei care-au rostogolit CSI-ul lui Boris Elțîn, au făcut-o pentru a ocoli întreaga structură sovietică, incapabilă să facă față provocării lumii contemporane. Operațiunea a fost atât de secretă încât niciunul dintre partenerii internaționali n-a înțeles nimic din ceea ce se întâmplă decât mult după ce Elțîn murise, iar Putin - acoperitul acestei mișcări - a schimbat brusc macazul. Veți înțelege imediat ce înseamnă schimbarea de macaz care, de fapt, n-a fost nimic altceva decât scoaterea de naftalină de către Rusia a termenilor negociați. 

Orbiți și asurziți de impresionanta prăbușire a sistemului sovietic, occidentalii în general și SUA în special, au început să se gândească la consecințe. Iată un exemplu: independența Ucrainei din anii 90 crea o nouă putere nucleară. Imaginați-vă ce-ar fi însemnat, în structura actuală a lumii, o Ucraină nucleară. Aceasta a fost și motivul pentru care Ucraina „a fost convinsă” de către occidentali, nu de către ruși, să predea Rusiei arsenalul militar. Se miza în acele timpuri pe o Rusie incapabilă din punct de vedere militar și care va fi declasată la nivelul de putere regională. Adică va acționa sub aprobarea noului tătuc mondial, SUA. Iată motivul pentru care s-au pompat bani în „reformarea” Rusiei, reformare mimată excelent. 

Cu toate că la schimbarea de macaz survenită în urma numirii lui Putin s-au identificat anumite comportamente specifice restaurării unui regim autoritar(care oricum funcționa, dar mascat), occidentalii au răsuflat ușurați deoarece, cel puțin, cineva punea piciorul în prag oprind exporturile ilegale de armament și alte acțiuni ale mafiei ruse. Mafia rusă trebuie văzută ca o restructurare a unor structuri supraviețuitoare ale sistemului sovietic de forță. Venirea lui Putin a „pensionat” acea întreagă structură care-a fost preluată de FSB și repusă în linia noii politici. Altă chestiune care-a scăpat total occidentalilor. 

Abia după ce Putin a fost plimbat prin toate cancelariile, după ce i-au fost create locuri speciale în toate organismele globaliste, ceva s-a rupt. Și veți înțelege imediat ce. Fără doar și poate, occidentalii în general și americanii în special, știau că întreaga structură în care împingeau Rusia (G8, spre exemplu) nu are absolut nicio înțelegere în spate, dar o puneau pe seama evoluției situației geopolitice care părea acceptată mutual. Totul s-a spart la vedere în 2014, atunci când Rusia a ieșit din G8. Practic, abia atunci occidentalii au înțeles jocul dual al Rusiei. Cineva din interiorul structurilor de securitate ale URSS intuise către ce se va îndrepta totul și făcuse un plan de supraviețuire a Rusiei în care se sacrificau controlat o groază de elemente, dar se formau noi structuri care aveau să transforme Rusia în putere hegemonică. Abia atunci au înțeles de ce a existat întotdeauna o zonă opacă în structura de apărare și cum de nu s-a produs un exod al creierelor din Rusia spre SUA, în ciuda retribuțiilor generoase. 

Ce s-a întâmplat după 2014(de fapt de prin 2009-2010) a fost greu de digerat. Noua structură a ieșit la suprafață. Inovațiile militare au înflorit. De asemenea, economia. Asta s-a văzut din momentul în care sancțiunile impuse Rusiei au determinat o înflorire economică a țării. Mulți sunt sub aburii propagandei, una de aceeași factură cu cea care ne explica pe vremuri cum „capitalismul e cu un pas în prăpastie”. Credeți-mă, Rusia de azi este o țară care a făcut un salt fenomenal spre prezent și viitor.

Să revenim însă la ceea ce urmează. Nu s-a înțeles de unde vine nervozitatea relațiilor dintre SUA și Rusia, la fel cum mai nimeni nu înțelege ce naiba se întâmplă în Ucraina și de ce SUA insistă atâta cu acel capăt de lume. Bun, poate intui oricine că anexarea Ucrainei în NATO e aproape o mișcare de șah mat pentru ruși. Însă oricine își pune întrebarea dacă merită un asemenea efort. E clar că, din partea rușilor, Ucraina a fost scoasă „la sacrificiu”, cu scopul clar ca aceasta să fie ultima înainte de reintrarea în flux. De aceea sacrificarea Ucrainei este una incompletă, dar care se va finaliza într-o construcție exact așa cum și-o dorește Rusia, mai precis cu un generos cordon de siguranță în jurul său și cu spargerea strategică a țării în zone ușor de îngurgitat.

Însă, deranjul cel mai mare nu e că Rusia își dorește asta. Mai sunt șacali care-și caută „zone de backup” în care una e reprezentată de ceea ce va rămâne după dezintegrarea Ucrainei. Așadar, Rusia ar fi putut obține facil acest bastion. Însă, nervozitatea mare e generată de faptul că Ursul nu uită și, mai ales, nu iartă. Ceea ce a făcut diplomația rusă a fost să scoată de la naftalină actele. Cu alte cuvinte, să-i întrebe pe occidentali cu cine au negociat și ce acte stau la baza construcției artificiale pe care au împins-o spre granițele lor. Acestei întrebări nu i se poate răspunde cu „voința națională” a țărilor respective deoarece e vorba de hârțoage. 

Culmea, pentru o capcană completă, Rusia are în siajul său China. În cazul în care se statutează de către SUA nebunia cu voința națională, în scurt timp va apărea „voința națională” a Chinei de a se uni cu Taiwan-ul. Cu alte cuvinte, dacă SUA va veni și va spune că realitățile consfințite prin tratatele de la Ialta și Malta nu se mai aplică, China se va simți îndreptățită să-și refacă teritoriul. Nu vă gândiți că China se va sacrifica. Vă spun încă de acum că vor prelua Taiwan-ul, așa cum au preluat și Hong Kong-ul. Nu vă grăbiți să-mi aruncați în față diferențele pentru că le știu! China va prelua Taiwan-ul, veți vedea că așa se va întâmpla! Depinde însă sub ce modalitate. Și-aici avem o capcană din care SUA nu poate ieși cu fața curată decât dacă face un pas în spate.

Să revenim însă la situația din teren. Rusia are tehnologii de război net superioare SUA. SUA merge pe vechile tehnologii energofage. În câteva minute Rusia poate scufunda toate portavioanele americane. De asemenea, poate lua în țintă obiectivele militare și civile americane. Iar rachetele balistice ale SUA, de generație veche, pot fi interceptate de armele defensive ale Rusiei. Cam despre asta e vorba. În ceea ce privește structura economiei, chiar dacă nu se laudă cu un PIB impresionant, Rusia își este auto-suficientă. Mai mult, pentru „componenta” economică are în spate China. 

În mare acestea sunt elementele din spatele întâlnirii care urmează și care, fără doar și poate, nu va fi despre Ucraina, ci despre un cadru mondial a cărui revenire la litera tratatelor este cerută cu insistență de către ruși. Cu siguranță nu se va tranșa mare lucru în această rundă, dar trebuie înțeles că rușii extind negocierile. Iar extensia va avea ca efect ori un conflict ori o revenire pașnică la cele negociate. Dar despre toate acestea vom vorbi într-un episod viitor.