Tancurile Leopard şi jocul schimbării

Când s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe că se vor trimite tancuri Leopard în Ucraina, absolut toată propaganda, cot la cot cu oficialii, ne povesteau cât de minunate sunt tancurile nemţeşti şi cum vor schimba ele definitiv jocul în Ucraina. Tancurile acelea erau impenetrabile, făceau atât de multe încât responsabilii militari ucraineni păreau a avea ca singură problemă funcţionalitatea frânelor acestor tancuri astfel încât nu cumva ca, după ce ajung în Crimeea, să nu se mai poată opri şi să se rostogolească în mare.

Ce s-a văzut la trâmbiţata contraofensivă a fost un film demn de cele mai mari comedii. Tancurile nemţeşti au făcut exact aceeaşi figură ca şi vestitele lor tunuri autopropulsate: au arătat publicului că-s doar nişte hardughii inutile de care ruşii efectiv au făcut mişto pe câmpul de luptă.

Iniţial ruşii, probabil speriaţi de capacităţile prezentate, au scos la bătaie elicopterele KA-52, care au tras în Leoparduri. Nu mai trebuie să spun că rachetele ălea au intrat ca-n brânză. Asta i-a făcut pe ruşi să treacă la nivelul următor, încercând să utilizeze variante mai puţin costisitoare. Aşa a apărut documentarea modului de distrugere a tancurilor Leopard cu ... drone Lancet-3. Deja numărul de filme care arată cu lux de amănunte cum se transformă hardughia nemţească într-un morman de fier vechi doar prin utilizarea acestor drone. Să facem un calcul: s-a ajuns la performanţa ca o dronă de maxim 20 000$ să  distrugă un tanc de 60 milioane $(preţ echipament nou, dar cumpărat pt. ucraineni la 11 milioane bucata de pe piaţa second). Asta da performanţă!

Doar că ruşii nu s-au oprit aici deoarece în continuare au considerat că e destul de scump să folosească Lancet împotriva tancurilor. Mai puţin cunoscutele dronele FPV Upyr(vampir, în traducere) au avantajul că sunt deosebit de ieftine. Mult mai ieftine decât Lancet-urile. Ei bine, fac furori clipurile în care tancurile Leopard sunt distruse cu ajutorul acestor mici eroi ai câmpului de luptă.

Am omis ceva în toată prezentarea. Acestea sunt metode oarecum non standard de eliminare a tancurilor. Arma principală rusească, anume Kornet-M, n-a fost pomenită. De ce? Pentru că nu mai are sens. Kornet trece prin blindajul tancurilor Leopard mai uşor decât trece cuţitul prin unt. Iată motivul pentru care, în momentul în care Grecia a achiziţionat tancuri Leopard, Turcia a luat sisteme Kornet de la ruşi. Ideea e că ruşii nu mai folosesc Kornet împotriva tancurilor deoarece consideră că a plăti echivalentul a 26 000$ pentru un proiectil e mult prea scump şi nu merită. Iată cum arată optimizarea extremă!

De fapt, inutilitatea tancurilor nemţeşti trebuie să vă indice deja trendul. Războiul din Ucraina a simplificat lupta în favoarea ruşilor. În primul rând, revenirea pe frontul fizic, cu artileria clasică, ne arată limpede că un război nu se câştigă decât pe pământ, aspect care-i nemulţumeşte pe americani. Însă aspectul cel mai radical este optimizarea extremă demarată de armată şi de industria militară rusă. Cu echipamente ieftine şi eficiente, ruşii reuşesc să scoată din joc arme de miliarde de dolari strânse cu eforturi monumentale pentru Ucraina. Iar asta deja ne arată că industria militară americană e absolut depăşită. Aşa cum ruşii fac mişto de sistemele Patriot, tot la fel pot scufunda întreaga flotă de portavioane a SUA cu o mână de rachete hipersonice. Faţă de un portavion, costul unei rachete ruseşti e extrem de mic, insignifiant. 

Şi uite-aşa ajungem la imaginea reală a luptei contemporane, care se schimbă doar ca efect al războiului inutil început de Occident împotriva Rusiei. SUA devine pe zi ce tece puterea energofagă, care e nevoită să-şi mişte greoaiele portavioane - expresie a secolului trecut - pentru a desfăşura o luptă flash într-un colţ al lumii. Doar că ce război flash e ăla în care doar pentru a ajunge ai nevoie de câteva săptămâni? Timp în care te poţi trezi că o rachetă rebelă îţi scufundă hardughia şi e stop joc. 

Pare că strategiile de război se schimbă definitiv. Aşa cum tancurile Leopard se dovedesc nişte inutilităţi demne de alt secol, la fel întregul echipament militar al Occidentului păleşte în faţa noului val de arme ale rivalilor, arme care au câteva caracteristici devastatoare: sunt ieftine, eficiente şi provoacă prăpăd. Sunt arme pe care Occidentul nu e capabil să le fabrice deoarece corupţia de acolo nu e interesată de „mizilicuri”.

Din acest punct de vedere, ceea ce vedem în Ucraina e, mai degrabă, o imagine limpede a dezastrului occidental. În ciuda propagandei deşănţate, se observă deja o neputinţă teribilă a „Occidentului Colectiv” de a face faţă unei „armate rudimentare” pe care ei credeau că o vor sufoca. De fapt, le-a ieşit fix pe dos, iar mărirea mizei - pe care-o tot practică la modul prostesc - nu face altceva decât să adâncească groapa pe care şi-o sapă singuri.