Spre reîncălzirea Golfului sau spre marea retragere?

Zilele trecute, un masiv Antonov AN-124 - cel mai mare avion cargo în funcțiune - a decolat din Rusia cu destinația Iran. Este al treilea transport masiv de echipamente militare spre Iran, având ca scop retehnologizarea armatei icu sisteme de ultimă oră.

Iranul s-a dotat masiv cu arme după recentul conflict cu Israelul în care s-au văzut cât se poate de clar hibele militare ale țării. Chiar dacă a reușit construirea unor arme excepționale, Iranul încă are lipsuri masive în aviație și marină, ca să nu vorbim despre hibele din antiaeriană. Chiar dacă și-a revenit rapid după impecabilul sabotaj reușit de Israel, reușind să epuizeze capacitatea de apărare a dușmanului, Iranul a arătat numeroase hibe. 

În negurii acelor zile, oficialii țării s-au grăbit să parafeze acordul militar cu Rusia, pe care îl tot amânaseră. Iar ca efect acelui acord, un masiv schimb de arme se petrece între cele două țări. Rusia a trimis mai multe sisteme S-400 în Iran, iar la începutul anului viitor vor sosi primele avioane Su-35. 

Iranul a achiziționat masiv armament și din China, iar specialiștii săi militari lucrează la integrarea noilor achiziții și exploatarea lor în condiții cât mai bune. În ceea ce privește avioane militare, acestea vor veni nu doar din Rusia, ci și din China. Este parafat un contract de achiziție a 40 de avioane Chengdu J-10C - similare celor ale Pakistanului. Motiv pentru care piloții iranieni sunt antrenați atât în Rusia cât și în China. 

În paranteză vă voi evidenția un element interesant al cooperării ruso-iraniene. Achiziția de tehnică rusească de vârf se dovedește extrem de rentabilă pentru Iran, deoarece armele de ultimă oră sunt plătite cu sisteme ieftine și eficiente ale Iranului, transformând totul într-un troc extrem de profitabil pentru ambele părți. De exemplu, Iranul a livrat Rusiei sistemul de rachete cu rază scurtă de acțiune Fath-360. Este un sistem genial de eficient în condițiile unor costuri de producție insignifiante. Rachetele au o rază de acțiune între 120 și 300 km, o viteză situată între de trei ori și de patru ori viteza sunetului. Ghidarea rachetelor este un mix între sistemul inerțial și cel de ghidare prin satelit, iar eroarea circulară este de doar 30 de metri. E vorba de un sistem care poate schimba linia frontului din Ucraina întrucât e mult mai ieftin de exploatat decât Iskander, aducând eficiență în zona apropiată a frontului. La fel ca și în cazul dronelor iraniene, Rusia va modifica seturile inițiale de rachete pentru a le integra sistemele sale de ghidare, va achiziționa o mare parte din imensul stoc de care Iranul nu mai are nevoie și va construi propriile linii de producție.

Revenind la Iran, există un teribil semn de întrebare în ceea ce privește modul în care vor decurge ostilitățile cu Israelul. Benjamin Netanyahu urmărește îndeplinirea programului său la care a tot lucrat în ultimii 25 de ani, anume schimbarea regimului din Iran. De partea cealaltă Iranul și-a sporit ofensiva diplomatică internațională prin întărirea legăturilor cu BRICS. Inclusiv semnarea tratatului cu Rusia sugerează că, în cazul unui atac israelian Rusia nu va mai fi spectator. Și asta pentru că relațiile Rusia-Israel s-au deteriorat după ce mai multe dovezi au arătat colaborări strânse între Israel și MI6 pentru dezvoltarea atacurilor teroriste ale Ucrainei pe teritoriul rusesc. 

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Rusia și China au atacat mișcarea occidentală de reimpunere a sancțiunilor JCPOA, iar Iranul a întors spatele AIEA(Agentia Internațională pentru Energie Nucleară). Sfidând „regulile” impuse de comunitatea Occidentală, Rusia și Iranul au semnat un acord în valoare de 25 miliarde de dolari pentru construcția unei centrale nucleare cu patru reactoare în Sirik, având o capacitate de 5TW!

E o mișcare din care toată lumea profită. Rusia arată că sistemul internațional americano-centric a luat sfârșit, sfidând cât se poate de clar „regulile” Occidentului. China sugerează că niciodată nu a respectat ceea ce i-au dictat alții, iar Iranul profită având acces la tehnologie din ce în ce mai înaltă. Însă, în aptele compensării unor legături comerciale și militare care ajută fiecare dintre cele trei părți, avem dovada construcției unui nou sistem de relații internaționale, în afara celui existent până acum. Iar aici, în afara SUA există un perdant major, care este Israelul. Iată de ce ochii injectați ai lui Netanyahu stau țintiți către lovitura care, speră el, va realiza mult dorita schimbare de regim din Iran. 

Va exista un atac? Iranul a învățat din fostul atac de sabotaj israelian. Nu va mai fi posibilă o asemenea mișcare surpriză, mai ales în condițiile în care aceea fusese crescută de-a lungul unor perioade lungi de timp. Serviciile secrete iraniene au reușit capturarea tuturor conspiratorilor care n-au reușit să fugă de pe teritoriul țării. Pentru a da exemplu, soarta trădătorilor a fost atât de crâncenă încât a stârnit criticile Israelului la organizațiile internaționale. 

Ceea ce e cert este că Iranul e mult mai pregătit, având acum o mulțime de sisteme antiaeriene dispersate pe întreg teritoriul țării, atât din Rusia cât și din China. În acest sistem au integrat și propriile sisteme de fabricație internă. Există bănuiala că rușii au licențiat Iranului tehnologie pentru îmbunătățirea sistemelor antiaeriene domestice. 

În ceea ce privește aviația militară, sosirea avioanelor SU-35 este probabil cea mai proastă veste pentru Israel. Ca să nu mai vorbim că este o teribilă ocazie de confruntare directă F-35 - Su-35 care e posibil să spulbere mitul de marketing din jurul avioanelor americane. 

De asemenea, va fi foarte clar că Iranul nu se va mai abține de la nimic, ci va ataca atât Israelul cât și bazele militare americane. Iată unul dintre motivele semnării pactului de securitate dintre SUA și Qatar. Celălalt obiectiv a fost acela de a se obține rapid un pact cu Hamas-ul, astfel încât să se rezolve situația din Gaza, unde Israelul a pierdut resurse importante. 

Ne apropiem de un vârf interesant și, în același timp, extrem de ciudat. SUA au o mare parte din forțele militare concentrate în Golf. Netanyahu își dorește, mai mult ca oricând un conflict cu Iranul, chiar dacă un astfel de conflict l-ar costa țara. SUA e deja epuizată întrucât, pur și simplu, nu-și mai pot permite cheltuirea atâtor bani în Orientul Mijlociu. De altfel au anunțat o restructurare a prezenței în zonă. Iar lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce va urma?

Vor da americanii OK-ul pentru începerea ostilităților, riscând o umilire strategică de zile mari? Sau Trump va clama „pacea” obținută cu Hamas și, treptat își va retrage trupele de acolo? E o întrebare și, dacă e să o luăm logic, vom constata că fiecare dintre cele două scenarii are potențial catastrofal pentru SUA. Dacă SUA va risca în Iran, ar putea pierde absolut tot. Incursiuni precum cele de bombardare a Iranului nu vor mai putea face fără a risca pierderea unui bombardier, fapt care va indica fără drept de tăgadă că regele e gol. Nu mai vorbim de posibilitatea scufundării unui portavion, aflată la un click distanță. 

Dacă însă se vor retrage, probabil o vor face în stilul bombastic al lui Trump, calmând victoria, dar fugind pe ușa din dos și amenințând că dacă sunt supărați se vor întoarce. O amenințare în van deoarece, dacă vor pleca de acolo, drumul lor către reîntoarcere va fi nu doar extrem de scump, ci și imposibil de realizat. 

E un fragil echilibru și nu mai e mult până vom afla direcția în care se va înclina balanța.