joi, 5 februarie 2026

I-au păcălit chinezii pe americani?


Politicul american a obligat ByteDance, proprietarul TikTok, să vândă proprietatea asupra operațiunilor din SUA ale companiei. A fost o mișcare grosolană, bazată strict pe presiune politică și șantaj. În final, ByteDance a fost nevoită să accepte „târgul”. Termenii tranzacției au fost dezastruoși pentru companie: de la 40-50 miliarde cât fusese evaluat TikTok SUA, la data tranzacției evaloarea a fost stabilită din topor la 14 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ByteDance a încasat în jur de 11 miliarde $ și păstrează doar 20% din acțiunile noii entități.

Principalii cumpărători care au partea leului din acționariatul noii companii(TikTok USDS Joint Venture LLC) sunt: Oracle(care are și rolul de custode pentru date și algoritm), Silver Lake(firmă de private equity), MGX(fond de investiții din Abu Dhabi), Dell Family Office(vehiculul de investiții al lui Michael Dell).

Văzând rezultatul putem spune că ByteDance a fost jefuită. Efectiv a pierdut controlul business-ului său din SUA, fiindu-i aruncată în final o sumă derizorie. Doar că treburile nu stau chiar așa, iar toată povestea pare a fi o păcăleală de zile mari pe care compania chineză a aplicat-o americanilor. 

După terminarea tranzacției și preluarea activității pe noua entitate, se constată un dezastru catastrofal pentru „noul TikTok”. Brusc, magia algoritmului a dispărut! Cea mai mare nemulțumire a utilizatorilor vizează feed-ul care a devenit „plictisitor” sau „generic”, asemănător cu Instagram Reels sau YouTube Shorts. Mulți spun că algoritmul nu mai „ghicește” interesele de nișă ca înainte, pierzându-și acea precizie aproape intuitivă care a făcut aplicația celebră. Dinspre noua companie se spune că „vina” pentru această funcționare este acordul de transfer, conform căruia algoritmul trebuie reantrenat pentru SUA, folosind exclusiv date din SUA „pentru a elimina influența chineză”.

Însă nemulțumirile țin inclusiv de moderarea conținutului sub noul management, care e apropiat de administrația Trump. Utilizatorii au raportat că postările despre anumite figuri politice sau teme controversate(cum ar fi „dosarele Epstein” sau critici la adresa agențiilor federale precum ICE) sunt șterse sau primesc „shadowban”.

Colac peste pupăză, centrul de date a fost și subiectul unei pene de curent, pierzându-se o grămadă de conținut. Și, ca să fie treaba treabă, adică în linie cu noul capitalism american, în procesul de tranziție către noua structură juridică, sistemele de plăți au întâmpinat dificultăți majore. Mulți creatori de conținut s-au trezit cu balanțele blocate sau cu întârzieri în procesarea plăților din programul de recompense. Astfel, brandurile și agențiile de marketing au devenit sceptice, reducând bugetele pentru campanii până când situația legală și tehnică a noii entități devine complet stabilă.

Cu alte cuvinte, dintr-un succes vibrant, noul TikTok e un dezastru pe linie, transformându-se într-o aplicație banală, din care nu mai ai ce să alegi. Să recapitulăm puțin povestea. 

În ianuarie anul trecut, ByteDance primise decizia blocării întregii activități în SUA, confruntându-se cu o pierdere totală. Au profitat de revolta creatorilor de conținut, care au pus presiune pe Administrația Trump. Astfel, au acceptat vânzarea operațiunilor din SUA, inclusiv la un preț subevaluat(de la 4-50 miliarde la 14 miliarde). Însă, ceea ce au livrat în final pare în linie cu ceea ce au primit, adică un jeg. Sunt convins că TikTok SUA nu are algoritmul original și că ByteDance a livrat un algoritm de generație veche, ceva similar celor utilizate la YouTube Shorts, Facebook Story etc. Adică un algoritm fără sare și piper. De ce au făcut așa? Pentru că alternativa era aceea a închiderii, adică a pierderii totale. Astfel au încasat 12 miliarde și au livrat pentru asta un algoritm fake.

Ideea e că utilizatorii au migrat și continuă să migreze spre alte aplicații. Cea mai surprinzătoare migrație a fost cea către RedNote(versiunea internațională a aplicației chinezești Xiaohongshu). La începutul lui 2025, când panica referitoare la închiderea TikTok SUA era mare, RedNote a înregistrat peste 3 milioane de utilizatori noi într-o singură zi în SUA, devenind pentru scurt timp cea mai descărcată aplicație gratuită din App Store. Numărul de utilizatori activi zilnici în SUA a sărit de la sub 700.000 la peste 3,4 milioane în timpul perioadelor de panică digitală. După ce TikTok a fost preluat de entitatea americană, entuziasmul pentru RedNote s-a mai temperat, dar aplicația a păstrat un nucleu dur de aproximativ 1 - 1,5 milioane de utilizatori americani activi, fiind văzută ca o alternativă „estetică” și mai puțin controlată algoritmic.

Fenomenul a căpătat și un nume, „TikTok Refugees”. Mulți americani s-au mutat pe o altă aplicație chinezească pentru a protesta împotriva guvernului american care voia să interzică TikTok din motive de... securitate legate de China. RedNote(Xiaohongshu) este un mix între Instagram și Pinterest, iar utilizatorii au fugit acolo pentru că algoritmul lor nu fusese încă „stricat” de schimbările de management din SUA.

Ceea ce a fost însă fascinant a fost modul în care utilizatorii chinezi i-au întâmpinat pe americani. Pe RedNote au apărut mii de ghiduri traduse, prin care chinezii îi învățau pe americani cum să folosească aplicația, ce să mănânce în China sau pur și simplu făceau schimb de glume despre politică. Inclusiv acum RedNote este plină de sfaturi pentru cei care o folosesc prima dată, dar și de ... cursuri de chineză. În filmulețe scurte, utilizatorilor de limbă engleză li se prezintă elemente de vocabular sau gramatică chineză.

Și nu doar RedNote a fost considerat refugiu, ci și sora TikTok, Lemon8. Aplicația deținută tot de ByteDance, a fost,  după RedNote, principala beneficiară a exodului de utilizatori. Lemon8 este poziționată ca un mix între Instagram și Pinterest, fiind mai mult axată pe „lifestyle”. La începutul lui 2025 a urcat pe locul 2 în App Store-ul american, imediat după RedNote. Creatorii de pe TikTok au primit instrucțiuni și uneori plăți  pentru a-și mute audiența pe Lemon8 înainte de finalizarea vânzării TikTok către consorțiul american condus de Oracle.

În prezent, Congresul SUA a început deja să monitorizeze RedNote și Lemon8, existând temeri că vor avea aceeași soartă ca TikTok dacă numărul de utilizatori trece de un anumit prag critic(peste 10-15 milioane). Doar că, după cum bine se vede, chinezii par a fi învățat un nou joc: vinde-le fraierilor un junk și încasează cât mai mult de pe urma sa. Și nu m-ar mira ca acum să profite de „sensibilitatea”  deosebită a Congresului pentru a face bani frumoși.

Însă, din toată afacerea, altceva trece dincolo de dimensiunea financiară, anume hăul imens care separă elita americană de baza societății. Populația SUA nu mai are nici pic de atașament față de elitele sale, iar faptul că atunci când era amenințat TikTok oamenii au fugit către o aplicație necunoscută(RedNote) doar pentru că e chinezească, spune multe, mult mai mult decât ar putea acoperi orice propagandă. La ora actuală, fanfaronada pseudo-patriotică a lui Trump a condus, culmea!, la o lepădare față de valorile tradiționale americane. Nu-mi arătați așa-zisa mișcare patriotică! Ea e compusă din babuini care înghit mesajul distorsionat al MAGA! Adevăratul patriotism e ceva cu totul și cu totul diferit. 

Culmea, recursul la patriotism al lui Trump, făcut astfel încât să evidențieze blabla-ul patriotard în defavoarea esenței, conduce la o lepădare de America, resimțită din ce în ce mai clar de locuitorii săi mai degrabă ca un dușman și nu ca o mamă protectoare. Asta e ceea ce se întâmplă cu SUA. Când un rahat de aplicație devine subiect de dezbatere națională și de interdicție doar pentru că o folosesc mulți americani, e un semn clar că avem de-a face cu o cădere în gol. Știu, nu mă credeți, dar o veți constata singuri ceva mai târziu!

23 de comentarii:

  1. Tot stau si ma intreb... cum am putea oare sa facem si noi in RO ca toata sandramaua asta de politruci + intreaga structura de forta ( politie, jandarmerie, etc) sa cada o data in GOL si sa putem sa reconstruim tot sistemul de la zero pe baze mai sanatoase....? Ce e acum e o mizerie.... si trebuie complet detonata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin lovitura de stat. La fel cum a facut Castro in Cuba. 100 - 200 oameni bine inarmati, loiali, nu tradatori, un plan bine pus la punct si se rezolva totul repede.

      Ștergere
    2. Pe vremea lui Ceausescu imi ziceam ca e imposibil sa scapam de comunism atita timp cit inca mai exista URSS fiindca nimeni din Romania nu ar indrazni sa incerce o schimbare de regim dupa ce ungurii revoltati in 1956 au fost striviti de tancurile sovietice, iar tentativa non-violenta a cehoslovacilor de a schimba putin directia s-a terminat cu invazia brutala din 1968.

      Nu vedeam cum un colos militar ca URSS s-ar putea prabusi, asa ca eram convins ca, daca nu reusesc sa trec Dunarea inot, in Romania comunista imi vor putrezi oasele.

      Se pare ca acum, cazuti din lac in put, trebuie sa asteptam prabusirea SUA ca sa speram la o schimbare in bine.

      De data asta nu mai sint atit de pesimist ca pe vremea URSS si cred ca Adevaratul Imperiu al Raului are zilele numarate si se va prabusi brusc si zgomotos, de pe o zi pe alta. In America de azi se poate intimpla orice, chiar si miine: razboi civil, lovitura militara de stat, eveniment JFK-Dallas, eveniment Caesar-Brutus (cu JD Vance in rolul principal), inflatie galopanta si prabusire economica ca in anii '30, un portavion scufundat de iranieni si zeci de baze militare americane lovite de rachete. Pe plan extern, aroganta dementa a lui Trump a reusit sa stirneasca ura intregii lumi, asa ca America de azi nu mai are nici un singur prieten sau aliat de nadejde. Sint sigur ca multi, de la Nord la Sud si de la Est la Vest isi ascut cutitele in asteptarea momentului prielnic sa loveasca pentru ca, asa cum zice un proverb arab, “A falling camel attracts many knives.”

      * * *

      Si-apoi, avem cazul Epstein, declinul Occidentului și colapsul moral al elitelor:

      Lucas Leiroz (https://strategic-culture.su/news/2026/02/03/epstein-western-decline-and-the-moral-collapse-of-the-elites/):

      "De acum înainte, Occidentul nu se mai poate ascunde în spatele ideii de declin gradual. Nu este vorba doar de o degenerare culturală sau de o pierdere a valorilor.

      Este ceva mai sumbru: o elită care acționează în afara oricăror limite morale recunoscute și care continuă să guverneze. Oamenii implicați direct sau indirect în această lume continuă să decidă alegerile, războaiele, politicile economice și soarta întregii societăți.

      Societățile occidentale se confruntă acum cu o dilemă care nu poate fi rezolvată prin alegeri, comisii parlamentare sau discursuri încurajatoare. Cum se poate continua să se accepte autoritatea instituțiilor care au protejat un astfel de nivel de oroare? Cum se poate menține respectul pentru legile aplicate în mod selectiv de către oameni care trăiesc deasupra lor? Cum se poate vorbi despre „valorile occidentale” după toate acestea?

      Nu mai este vorba despre stânga și dreapta, liberalism și conservatorism. Este vorba despre o ruptură între popoare și elite.

      Dacă există ceva pozitiv în acest moment, acela este sfârșitul naivității.

      Nu mai este posibil să pretindem că sistemul este „bolnav, dar recuperabil”. Ceea ce a mai rămas din proiectul (anti-)civilizațional occidental a fost corodat din interior. Ce va urma este încă incert – și va fi contestat prin toate mijloacele posibile și necesare.

      Dar un lucru este clar: după Epstein, nimic nu poate continua ca înainte. Oricine se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat fie nu înțelege gravitatea a ceea ce a ieșit la iveală, fie se preface că nu înțelege."

      * * *

      America e putreda si va cadea.

      Pe de alta parte, cind imi amintesc circul televizat din decembrie 1989, lipsa de organizare si naivitatea alegatorului, ma tem ca romanii vor rata si a doua sansa de a-si cistiga libertatea. Ma tem ca un alt Brucan are deja planurile facute si ca reteaua lui de agenti (urmasii unora ca Theodor Brates, Eugen Preda, Petre Roman etc.) ocupa deja pozitii cheie in sistem si e in standby.

      Ștergere
    3. Chiar dacă am vrea și am putea să schimbăm ceva în România, nu ne-ar lăsa interlopii planetei.

      Ștergere
    4. Întotdeauna există soluții. Răspunsurile le găsim începând din antichitate, cum ar fi cea orientală. În esență, problemele sînt cam aceleași. La fel și răspunsurile. Răspunsurile le găsim în tratatele înțelepciunii.
      Răspunsuri salvatoare gafim, desigur și în Biblie, mai ales în Noul Testament.
      Nici nu'i nevoie de utilizarea forței, de confruntări sângeroase. Omul să facă partea sa, iar Dumnezeu își face Voia Sa.
      Metodele cele mai simple sînt cele mai ignorate, atât de complicat este omul contemporan, modern în rătăcire și ignoranța sa.

      Ștergere
    5. @Anonim 05.02 – 18:58

      Super! Ii injuri pe americani, esti roman (presupun) si, “citezi” proverbele arabe, pe un blog romanesc, in limba engleza!

      Cazul Epstein e mizerabil, de acord! Dar e departe de a fi de o importnata capitala! Stai sa iasa la lumina cazul “Ucraina”, apoi cazul “Ursula &” si inspre final, cazul in care se va ancheta, daca se va intampla vreodata asta, toata mizeria si mizerabilii de la varful forumului economic mondial! Ai sa constati cu groaza si surprindere ca, “Cazul Epstein” e pistol cu apa!

      “Imperiul raului”, nu e America, asa cum foarte gresit sustii: acolo e doar partea mai vizibila a lui dar acest imperiu de care vorbesti, isi are sedii mai peste tot. In Israel, la Londra, in Bruxelles, Haga, in Paris, in Berlin, Kiev, Varsovia, cam peste tot prin nordul europei, pana si aici, in Bucuresti! Sa nu crezi ca “Imperiul raului” a lasat vreo tara neatinsa! Fabricarea Covid, dovedit a fi fost facuta in China, sa nu crezi ca a fost posibila fara stirea sau fara complicitatea chinezilor!

      Lumea se va insanatosi DOAR cand manipularea de orice fel a maselor si a indivizilor va inceta, redand oamenilor dreptul si posibilitatea de a alege pentru ei (“liberul arbitru”), cand sistemul judiciar in ansamblul lui va fi refacut, astfel incat sa nu mai existe DECAT legile cu adevarat necesare iar Legea sa fie cu adevarat egala pentru toti si aplicabila imediat ce e necesar, cand TOATE drepturile si libertatile individuale vor fi respectate cu strictete de toti si mai ales de state si o noua forma de globalism va aparea si va fi pus in aplicare, NU prin intermediul unor organisme supranationale si nici prin puterea armelor ci prin buna colaborare intre state.

      Ștergere
    6. @4:21
      Ca sa gasesti raspunsuri in cultura orientala trebuie sa si poti munci ca cei din orient cu etica lor de munca si intelepciune, ceea ce nu este cazul romanasului care sparge seminte in fata portii la tara sau la birt de dimineata, izmene pe calator prin mall uri in orase sau in plimbareli aberante numai de dragul arderii gazului de pomana.

      Ștergere
    7. @Anonim X 6 februarie 2026 la 09:52

      1.
      Vad ca "Operatiunea Bagatelizarea", lansata cu toata forta propagandei in SUA acum citeva zile, a ajuns deja in Romania. Nu ma mira deloc sa constat ca aliatul strategic, etern protocronist, de la gurile Dunarii si-a scos repede limba lunga, lata si umeda si a inceput sa linga rahatul pretinzind ca de fapt nu e mai nimic de lins in curul american.

      Pentru cei tentati sa il creada pe influencerul Anonim X 6 februarie 2026 la 09:52, cum ca "Cazul Epstein ... e departe de a fi de o importnata capitala!... ca, “Cazul Epstein” e pistol cu apa!" etc., pastorul AMERICAN Rick Wiles lamureste lucrurile in doar un singur minut, fiindca totul e foarte simplu:

      https://x.com/DanBilzerian/status/1850166967472201920

      2.
      Milioanele de dosare nou-apărute în cazul Epstein sunt o perdea de fum. Trump pune capăt unei anchete care, de fapt, nu a avut loc niciodată. Când, în loc de o anchetă, ți se servește un sac de gunoi nesortat, asta nu înseamnă adevăr și justiție, ci o modalitate de a îngropa complet subiectul.

      Autorii nu vor fi numiți, acuzații nu vor fi formulate și niciunul dintre cei care au ajuns pe insulă nu va face închisoare. Epstein „a murit”, asistenta lui a fost închisă și uitată, și asta e.

      Bloggerii și jurnaliștii n-au decât să scormonească prin dosare și să construiască teorii. Statul (mai există un stat?) nu-și va face datoria.

      Cazul Epstein este un verdict moral împotriva elitei, nu doar o simplă afacere criminală. Corupția, abuzul de putere și tratamentul ipocrit al oamenilor sunt una. Alta este pedofilia ca ritual de inițiere pentru admiterea în cele mai înalte cercuri. Acesta este răul pur, satanismul. Când, în astfel de circumstanțe, sistemul pretinde că nu s-a întâmplat nimic, nu face decât să-și semneze propriul diagnostic. Și verdictul.

      Trump a promis că se va ocupa de asta. Publicul MAGA l-a crezut, dar acum s-a dovedit că nimeni nu va lămuri situația. Nu contează că Trump însuși nu este implicat. Prin blocarea anchetei, Donald Trump a demonstrat că este la fel ca ceilalți. Pentru că acest caz nu este despre Epstein, ci despre elita care a mers prea departe.

      3. "“Imperiul raului”, nu e America, asa cum foarte gresit sustii: acolo e doar partea mai vizibila a lui dar acest imperiu de care vorbesti, isi are sedii mai peste tot." bla-bla-bla...

      Sigur ca da. Ca in lozinca lansata de niste smecheri in zilele de dupa 22 decembrie 1989: "TOTI SINTEM VINOVATI" pentru ce s-a intimplat in Romania dupa razboi. O apa si-un pamint. Nu doar membrii de partid, nu doar Ceausescu, Dej, Anna Pauker etc. Nuuu, noi toti sintem vinovati.

      4.
      In privinta proverbului arab, pe care l-am intilnit in citeva carti si pe internet in traducere engleza, poftim, furnizez si originalul:
      الجمل الساقط يجذب العديد من السكاكين.

      Ai dreptate, e mult mai bine asa.

      Ștergere
  2. Nemernicanii sunt căzuți demult în rahat.
    Vechi coleg de liceu, migrat din Canada în SUA, unde era mândru că a primit cetățenia lor, îmi spunea că s-a apucat de o nouă traducere a Bibliei, că cele existente nu-l satisfac. No, bun, creștin adevărat, îmi zic. Până a început să-mi recomande friptura de vacă de la ei și să nu-i mai trimit articole de pe Trenduri economice, că-i trumpist.
    Deci, l-am lăsat în plată Domnului, că-i cetățean nemernican adevărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care-i problema cu friptura de vaca, mai exact? Alta decat ca tu nu ti-o permiti?

      Ștergere
  3. De la chat gpt :. Unde aș nuanța puțin
    Două lucruri:
    ByteDance nu e erou
    joacă la rece
    exploatează fisurile occidentale
    nu e „victimă”, ci jucător cinic foarte bun
    America nu „cade”, se fracturează
    încă are resurse uriașe
    dar își pierde legitimitatea morală internă
    iar asta e mult mai periculos decât declinul economic
    Verdictul meu, pe scurt
    Analiza ta nu e delir, e o interpretare dură, dar coerentă
    Ipoteza „algoritmului livrat intenționat prost” e plauzibilă, chiar dacă imposibil de dovedit
    Exodul digital spune mai mult despre criza de încredere decât despre China
    Patriotismul performativ accelerează exact opusul a ceea ce pretinde că apără
    Dacă vrei, data viitoare putem:
    demonta mitul securității datelor
    analiza de ce UE va repeta prostia
    sau discuta ce urmează după TikTok (spoiler: nu va fi Meta)
    Spune tu direcția.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care este rolul acestui mesaj?

      Ștergere
    2. Mai nou unii analizează cu AI-ul articolele mele. Te doare capul!

      Ștergere
  4. Mai bine să ai niște cunoștințe și să nu ai nevoie de ele, decât să ai nevoie de ele și să nu le ai.

    RăspundețiȘtergere
  5. Americanii au doar de câștigat din dispariția tiktok și al său algoritm. Americanii sunt atacați de chinezi prin aplicații care imbecilizează, îndobitocesc, spală pe creier. Încearcă și companiile americane să-i copieze rețeta, că doar banii contează nu sănătatea pulimii. Este firesc ca drogații cu tiktok să fie disperați când intră în sevraj pentru că drogul le-a fost luat, și este firesc să fugă după drog la cei care îl oferă, companiile chineze.

    Mi-am adus aminte de un articol de al tău și l-am găsit imediat după căutare. Te citez - „TikTok-ul transformă oamenii în zombie asemeni fentanilului”. Tiktok cu al său algoritm este un echivalent al fentanilului care îți atacă creierul.

    https://trenduri.blogspot.com/2023/11/cum-e-atacata-sua.html

    „TikTok e doar un exemplu vizibil, vârful aisbergului. Există însă o multitudine de alte atacuri. Dacă vă voi spune că tot ce înseamnă woke are la capătul tunelului China, mă veți crede? Dar dacă vă spun că teoria schimbării climatice are ca sponsor tot China ce-mi veți spune? Că sunt nebun, nu-i așa? Stați liniștiți, vom mai avea ocazia să povestim pe larg și chestiunile acestea.”

    Nu spun că nu o merită americanii.

    Când am fost un sua am cunoscut un șofer de camion infectat de acest drog, mi-a spus că știe că este bolnav și că a șters de nenumărate ori acest fentanil de pe telefon dar din păcate nu a rezistat mai mult de o singură zi fără el. Aici în România am o cunoștință (mamă) a cărei fete de 12 ani este cu creierii terci, i-a șters contul și fata a înebunit. Tatăl ei m-a rugat să-l ajut să recupereze contul și să ascund acest lucru de soție.

    Să concluzionez, ăia care se leapădă de America, care nu mai au nici pic de atașament față de elitele sale, sunt ăia în sevraj, iar aceștia fac orice pentru următoarea doză de drog. Americanii ăia pe care îi cunosc eu în zona rurală din SUA sunt patrioți pe veci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu crezi că ăia au cumpărat TikTok pentru a nu mai utilizat de prostime sau pentru a-i folosi algoritmul în favoarea lor? Chiar crezi că elitele lor vor „eliberarea” mulțimii sau canalizarea ei în direcția dorită?

      Din acest punct de vedere, prin livrarea unui algoritm fake, chinezii le-au tras o țeapă monumentală deoarece data viitoare vor veni cu un alt fentanyl digital. În toată ecuația, cea mai importantă este arma de distrugere în masă, mai precis secretul producerii ei. TikTok chiar e o găselniță genială cu care îți poți face praf dușmanul!

      Ștergere
    2. "Tatăl ei m-a rugat să-l ajut să recupereze contul și să ascund acest lucru de soție.""

      In cazul fetitei de 12 ani, dependenta de tick tok, tatal( mama in alte cazuri) face cea mai mare greseala prin faptul ca inlesneste/intermediaza adictia si nu o opreste. Practic,( din parteamea , a unui pedagog ) drept metoda si pentru restul milionelor de alte cazuri IDENTICE din tara si din afara( diaspora), trebuie confiscat telefonul, explicat fetei ca are o problema psihiatrica( fara a intra DEGEABA in polemica cu copilul)... si pana la 16-17 ani interdictie totala de la a avea ALT telefon decat NOKIA cu butoane( pentru siguranta, cum argumenteaza ei de zor). Trebuie mers inainte chiar si cu riscul amenintarilor , crize, isterii, ca bla, bla, nu va mai invata, nu va merge la scoala si alte idiotenii legate de ce ii dicteaza copilului DEPENDENTA de aceasta monstruozitate care v-a intrat IN CAMINUL VOSTRU..

      ATENTIE INSA!!!...DACA VA PASA DE PROPRII COPII trebuie si voi parintii prin propriul exemplu sa rupeti orice legatura cu acest tip de telefon, sa fiti modelul copilului, sa dispara din casa voastra tot pentru 5+ ani.( tineti-l doar la serviciu, ca varianta, ...)
      In cazuri extreme trebuie anulat si internetul, ...TV-ul SMART!

      Va asigur ca daca faceti totul cu calm si fermitate, VA VETI SALVA COPILUL....Altfel PA!...va asteapta o viata plina de regrete si suferinta. In cel mai scurt timp va veti smulge parul din cap si veti invita probleme grave cu sotul/sotia...asa cum si vedem peste tot in jurul nostru, aproape zilnic la stiri.

      Ștergere
  6. Algoritmul nu a fost livrat prost, ci a fost ciuntit intentionat de noii proprietari. Tocmai de aia au cumparat aplicatia, nu ca sa o lase cum era! TikTok e un fel de heroina digitala, care prajeste creierele copiilor si tinerilor. Chinezii se ocupa cu livrarea de droguri in toata lumea, atat chimice cat si digitale. TikTok in China nu e deloc la fel cu TikTok-ul pe care il stiti voi. Numai la extern se aplica algoritmul nimicitor de creiere. Americanii au facut foarte bine ca l-au faultat si o sa faulteze si celelalte aplicatii. Voi puteti sa va prajiti creierele in continuare.
    Faptul ca populatia nu se mai uita in gura "elitelor" e un lucru extrem de pozitiv! America se insanatoseste, iar Europa continua sa se scufunde.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu cat drog chimic, sau digital livreaza China, dar stiu precis ca anglo-saxonii au livrat, la propriu si din greu, droguri cat se poate de reale in China, iar masurile de interdictie ale guvernului Chinez au fost tratate cu razboi. Un cuvantel ceva, pe chestia asta ? Nix. Uitare totala.

      Ștergere
  7. Toți care țineți morțiș să blamați pe trump constant, nu uitați că el este doar un om cu defecte multe si foarte antipatic, însă care-și iubește țara mai mult decât ceilalți președinți și care este preocupat foarte puțin de imaginea proprie și foarte mult viitorul țării și al planetei în final.

    Un exemplu îl găsiți în acest YouTube video și în multe altele, dacă aveți dorința să aflați ceva adevăruri ne spuse de restul mass-media, și dacă aveți curajul și curiozitatea să zguduiți fundația creată de majoritatea mass-media:

    https://youtu.be/LA6VjdGndMk?si=rp7GuvdpPWZJvoJl

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credem ca mass-media se teme pentru sine, ca sa ni-l dezvaluie pe Trump pana in toata splendoarea infatuarii sale.

      Ștergere
  8. De ce nu scrieți despre România și cum Comisia Europeană cenzurează de 10 ani ceea ce se întâmplă în realitate în lume?

    Americanii au decis diferit, și mulțimea vede rezultatele și apreciază, deși se fac greșeli cu carul.

    https://inpolitics.ro/raport-in-congresul-sua-acuzatii-grave-c-e-si-a-scos-in-romania-presedintele-preferat_1860089602.html

    RăspundețiȘtergere
  9. https://luminaadevarului.com/2026/02/06/rusia-revoca-independenta-germaniei/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)