Stafiile

Mai ții minte prima ta oră de istorie? Ce înălțător, vei învăța despre tot ce s-a întâmplat în lume. Doar că, undeva s-a cam rupt totul. N-ai mai învățat nimic și pa! Stafia deja era în tine. Dar prima oră de engleză o mai știi? Ai crezut că ți se vor deschide ochii cunoscând o limbă străină. Aiurea, stafia intra în tine. La fel cu fiecare materie pe care-o făceai. Tu credeai că o faci pentru tine, dar, în realitate o făceai pentru ea, pentru stafia care, treptat, intra din ce în ce mai mult în tine.

E aproape ca atunci când iei droguri. Nu te mai poți opri, iar dacă încerci să te oprești ajungi la sevraj. De fapt e chiar mai rău. De droguri te mai poți lăsa, dar să scoți stafia din tine e aproape imposibil. Pentru că ea, treptat, devine parte din tine, iar când devine TU e deja prea târziu.

Ca să înțelegem despre ce e vorba să facem un mic ocol, un apel la memorie. Dacă ai fi trăit acum un secol n-ai fi știut nimic din toate cele pe care le știi. Ai fi știut doar să ari pământul, să ai grijă de animale, să-ți construiești casa, să faci haine pentru uzul tău, să faci conserve pentru iarnă s.a.m.d. Cu alte cuvinte cele trebuincioase traiului. Probabil singura ta evadare spirituală ar fi fost slujba de la biserica din sat. Iar ca socializare i-ai fi  avut ca parteneri pe cei din sat. 

Acum poți să afli cum funcționează sateliții lui Elon, ai habar de rachete, telescoape, corpuri cerești care-n alte timpuri nici măcar nu erau cunoscute. Ca să nu mai vorbesc că poți să-l înjuri live pe președintele SUA, că poți să ți-l iei aliat pe vreo rețea socială pe vreun contestatar de-al acestuia și să porniți împreună o fabuloasă campanie în urma căreia puternicul zilei să fie înfrânt. Cine-ar fi visat așa ceva acum un secol?

Hai să ne trezim! În primul rând ne ciupim, ca să fim siguri că suntem treji și apoi ne punem oglinda în față pentru a ne întreba sincer: CE ȘTIU EU SĂ FAC? Da, sunt ferm convins că știi o mulțime de lucruri, dar fizic, adică din ceea ce rămâne, ce știi exact să faci? A face o prezentare în PowerPoint,  un tabel în Excel sau un document Word, în esență nu sunt cunoștințe. A face un program pe calculator, oricât ar părea de surprinzător, nu e cunoștință. Și nici măcar a recruta oameni, a coordona proiecte, a manipula un strung sau mai știu eu ce altceva. Acestea nu sunt cunoștințe. De ce? Pentru că poți trăi fără ele. Mai mult, voi plusa, dându-ți o definiție a cunoașterii extrem de diferită față de cea pe care ai primit-o și, în același timp, extrem de contestabilă. Este cunoaștere tot ceea ce te ajută să trăiești. Restul e altceva. 

Din perspectiva dată, ce știi tu? În 99% din cazuri NU ȘTII NIMIC! De ce? Pentru că așa ai fost crescut. Stafia a intrat în tine și nu te mai poți rupe de ea. Cine-a făcut-o? N-o să insist și, în esență, nici nu contează întrucât trebuie înțeles e mecanismul, nu complotistul. Ce e stafia? În dicționar ni se spune că este duhul unui mort. La modul generic eu o văd ca pe un duh al morții. Și-abia de-aici cred că începi să te cutremuri(sau să mă consideri nebun). Important e să înțelegi cum ți se injectează acest duh al morții programatic, cum ești transformat în mort viu, cum, în realitate, ești făcut să crezi că tu chiar îți trăiești viața, timp în care nimic din ceea ce ți se întâmplă nu-ți aparține. TOTUL E FALS! Nu te-ai gândit niciodată la asta, așa-i?

Nu e ciudat că „știi totul” despre univers, că ai habar cum funcționează o rachetă sau un satelit, dar ești incapabil să te uiți pe cer și să identifici corpurile cerești? Nu e ciudat că nu mai înțelegi semnele lumii? Un om de-acum o sută de ai ar fi știut că vine inundație sau secetă și și-ar fi luat măsurile de precauție. Într-adevăr, era și el luat uneori prin surprindere, dar tu, fără rubrica meteo, ai fi luat MEREU prin surprindere. De altfel nu ți se pare ciudat că, de la an la an, te ia prin surprindere acea ninsoare bruscă apărută după ce vremea s-a încălzit și credeai că ai terminat-o cu iarna? Nici n-ai habar că cel de-acum o sută de ani nu era surprins și nu-și punea cojocul de-o parte întrucât ȘTIA că vine ceea ce el numea „iarna mieilor”. Așa-i că ești surprins? Dar nu-i ciudat că te surprind chestiuni care-n alte vremuri păreau normale? Ba da și asta se întâmplă pentru că ai stafia-n tine!

Să-ți mai spun ceva înainte de a clarifica totul. Imaginează-ți că mâine tot ceea ce cunoști tu dispare. E atât de fragil totul! Dispare energia electrică, se opresc serverele și stâlpii de comunicație, se blochează aprovizionarea și lumea ta pică. Trăiești într-un bloc în care n-ai curent electric, n-ai apă, n-ai gaze. Ce faci? Nici nu mai contează. Vecinii tăi, probabil, au umplut deja canalizarea și miroase pestilențial. Tremuri în casă pentru că e frig. Și-apoi vine senzația de foame. Ce faci? Magazinul e o ruină, a fost jefuit când cineva a răspândit zvonul că pe-acolo s-ar ascunde mâncare. Și ți-e foame. Nu vorbești cu nimeni, dar pândești pe oricine. Dacă vecinul ascunde pe undeva mâncare? Parcă l-am văzut liniștit, în timp ce mie-mi chiorăie mațele. Ce-ar fi dacă l-aș jefui? Dacă l-aș pândi când iese din casă și l-aș forța să-mi arate ce ascunde. Dar el nu iese și-atunci te hotărăști să mergi să-i spargi ușa, să intri peste el. Nemernicul, îi merge bine! Iar când deschizi ușa, constați că și el face același lucru deoarece gândește exact ca tine. Niciunul n-aveți nimic, dar sunteți în stare să vă omorâți pentru nimicul acela. Stafia iese la lumină! DE fapt, ce știi tu? Abia în acest scenariu poți să conștientizezi că nu știi nimic. E tragic și, mai ales, e prea târziu! Stafia e pregătită să te ducă acolo unde-i e rădăcina: în moarte.

Probabil ai creierii franjuri. Nu înțelegi despre ce vorbesc. E normal întrucât mă încumet să-ți arăt lumea reală, cea care-ți este ascunsă. Să înțelegem, totuși, tâlcurile. Ce-i cu școala? E rău că ești educat? Nu. E catastrofal! O spun apăsat și cât se poate de ferm. Școala te prostește, te face stafie. De când e lumea lume există două căi: calea vieții și calea cărții. Calea vieții înseamnă a deprinde cunoașterea necesară, adică ceea ce, în urmă cu un secol, se moștenea de la părinți și bunici. Calea cărții înseamnă SĂ ȘTII TOTUL! Și-abia după ce știi totul poți înțelege că nu știi nimic, dar la un alt nivel. Cunoașterea e dificilă și, mai ales, grea. Ai nevoie de o abandonare inclusiv a ta pentru a putea să treci prin ceea ce au gândit alții și să nu devii captiv gândirii lor. Întrucât importantă nu e informația, ci mecanismul. De aceea când spui „Budha spunea că ceea ce gândim, devenim” ești un prost, pentru simplul motiv că te oprești la informație fără a înțelege mecanismul. Nevoia lecturii nu vine din a asimila informații gândite de alții, ci din a înțelege mecanismul prin care aceia au ajuns la concluziile respective. Iată de ce, în esență, calea cărții este istovitoare din cel puțin două motive: primul e că poți să te rătăcești, oprindu-te la informații, deci smintindu-te, iar cel de-al doilea este cauzat de imposibilitatea de a-ți dezvolta un mecanism propriu. Chiar dacă știi că înțelegerea mecanismului e esențială, ajungi să înțelegi mecanismele celorlalți, dar ți-e imposibil să ți-l construiești pe-al tău, deci ești pierdut. 

După ce am înțeles ce anume presupune calea cărții și de ce e atât de grea, e timpul să privim critic la sistemul de învățământ. Indiferent de continent, indiferent de țară, învățământul public și obligatoriu este o normă. Care-i sensul său? Indiferent de ceea ce-mi veți spune, eu o voi ține pe-a mea: unicul sens al său este smintirea. Prin simplul fapt că iei omul și-l înșeli că-l conduci pe calea gândirii, în condițiile în care tu îl duci invariabil pe calea smintelii, devine limpede că sistemul de învățământ este cea mai rudimentară și mai perversă formă de manipulare. El transformă omul într-un dobitoc, într-un așa zis „cretin cu carte”. Îi vezi la tot pasul indiferent că e vorba de-un profesoraș de țară, de-un respectabil cadru universitar sau de vreun pompos academician. Toți, în esență, sunt niște dobitoci, niște cretini care nu fac altceva decât să repete șabloane. Când îți începe un prost fudul - precum cei din triada comică Pleșu, Liiceanu și Patapievici, dar și acoliții sau admiratorii lor - să-ți țină un discurs fără sfârșit care începe cu un citat și se termină, iremediabil, cu alt citat, trecând printr-un  șir de nenumărate citate, abia atunci percepi dimensiunea reală a smintelii. Ăștia se consideră vârful intelectualității, tot ceea ce-a dat mai bun „lumea cunoașterii”. Niște repetitori de citate, niște unii care confundă gândirea cu repetarea unor șabloane. Iată de ce, a pune un AI să delireze în locul ăstora sau a celor ca ei este de preferat întrucât, cel puțin, AI-ul nu are mize atât de mici.

Înțelegând cele spuse până acum, veți putea înțelege disperarea dictatorilor care încearcă să-și protejeze poporul și care ajung victima poporului pe care încearcă să-l ferească de rău. De ce se întâmplă asta? De ce ajung toți dictatorii care nu merg „pe linie” la momentul perplexității, când văd că cei mai încrâncenați dușmani sunt fix cei despre care credeau că le sunt recunoscători pentru că-i protejează? Înțelegând ceea ce v-am spus până acum ar trebui să realizați sensul smintirii în masă efectuate de ceea ce numim „sistem de învățământ”: ducând individul pe calea cărții și abandonându-l undeva la jumătatea(sau sfertul) său, obții o masă browniană, haotică. Teoretic, această masă este disciplinată prin intermediul legilor interne. Dar, prin metode specifice, ea poate fi ușor dezintegrată și retransformată în masă dezordonată căreia i se dă ca țintă a nemulțumirilor sale tocmai dictatorul-victimă. La fel s-a petrecut cu toți dictatorii lumii contemporane. Gaddafi și-a ridicat regimul sprijinindu-se pe o populație cvasi-needucată și a ajuns victimă după ce „și-a educat poporul”, adică după ce a generalizat stafia.

Pentru „inginerii smintelii”, a genera haosul e o chestiune de proceduri. De exemplu, acum doresc să dărâme regimul iranian, calculele spunându-le că pot genera haosul dacă reușesc să atragă în „revoluție” doar 3.5% din populație. Înțelegeți? Doar 3.5% trebuie instigați pentru a-i controla pe cei 96.5%. Ce se întâmplă după ce-i ai pe acei minoritari? Se formează „vârtejuri” care-i atrag pe ceilalți gură-cască și-i transformă în luptători împotriva propriilor interese. Studiați Revoluția Franceză cu creionul pentru a înțelege cum se generează programatic haosul.

Să revenim acum la esența problemei, adică la noi. Ce-i cu noi? E jale. Dacă suntem deja stafii ce șanse mai avem? Din punct de vedere practic nu sunt mari șanse întrucât am fost „inginerizați” pentru a fi victimele manipulării. Dar, consider că știind elementul esențial, adică locul exact unde am fost strâmbați, putem cel puțin să ne adaptăm. Noi am fost învățați că a ști înseamnă a învăța. Iar a învăța a memora precum Trăsnea. Societatea noastră este una în care meritocrația echivalează cu absorbirea cât mai multor cunoștințe și punerea lor în practică. Acum ați înțeles că asta e o iluzie și, mai ales, că am fost lăsați undeva pe drum, zbătându-ne ca niște viermi neputincioși cu așa-zisa știință acumulată care nu-i bună de nimic. Practic, fără societate - așa cum s-a dezvoltat ea acum - noi nu suntem capabili de nimic. Iată de ce, reconstrucția noastră poate începe tot de la acumulare, dar acumularea aspectelor esențiale, cele care ne ajută să trăim. Este, dacă vreți, o reînvățare a supraviețuirii, adică a stratului cu care strămoșii noștri aproape că se nășteau. Un om al acelor vremuri știa să trăiască oriunde. În afara unei bucăți de pământ nu mai avea nevoie de nimic. Ei bine, de-aici trebuie să începi. Și după ce te vei desăvârși în înțelegerea aspectelor pe care le înțelegea un om normal al acelor vremuri, după ce vei înțelege și vei interpreta corect semnele lumii, de-abia de-acolo poți decide dacă te întorci pe drumul cărții sau rămâi pe calea de bază. Ambele te duc în același loc, dar alegerea îți aparține.

Îți spun toate acestea deoarece AI-ul va dărâma întreaga așa-zisă meritocrație a prezentului. Rămânând în bula în care-ai fost educat, vei ajunge material de ronțăit pentru AI-uri. Iar AI-urile sunt manipulate de aceeași farsori care-au manipulat societatea până acum. Gândește-te bine și alege-ți calea! Poate, cine știe, vei reuși să scoți stafia din tine!