RO-exit

Văd multe reacții legate de RO-EXIT, ceea ce e absolut normal. În condițiile în care ai o entitate care te-a sărăcit și care fură de la tine cu nesimțire, e normal să vrei să fugi cât mai departe. Însă pentru a fugi ai nevoie cap și de picioare. Iar România și le-a pierdut pe ambele. Mai jos vă voi detalia toată povestea, recomandându-vă să o citiți pe îndelete ca să știți exact unde ne aflăm și, mai ales, pentru a înțelege de ce atât adepții RO-EXIT, cât și PRO-IOROPIENII în realitate bat câmpii. E drept că aripa pro e populată masiv cu oi veritabile, dar trebuie înțeles că bătutul câmpului atât de unii cât și de ceilalți este în beneficiul ocupantului.

Înainte de a intra în problemă, v-aș spune că, fără UE, România ar fi putut avea un PIB de cel puțin patru ori mai mare decât cel actual și asta FĂRĂ ÎMPRUMUTURI. Dar, în realitate, ar fi ajuns o cocină de țară, mâncată de corupția măruntă(voi reveni pe finalul articolului la ceea ce am afirmat). Cu UE, România a cunoscut o creștere a PIB-ului, împrumutându-se peste jumătate, iar în ultima perioadă dinamica ne arată împrumuturi care nu se finalizează în creștere economică superioară dimensiunii împrumutului, astfel încât suntem ghidați precum șobolanul din labirint spre colaps controlat, adică scenariul grecesc pe care vi l-am prezentat ieri. Cu alte cuvinte, cam același deznodământ, dar controlat pentru ca românului să nu-i mai aparțină nimic.

Și-acum detaliile. De ce nu se poate RO-EXIT? Din două motive, cele pa care vi le-am expus. În primul nu avem cap. Toți cei care ajung în funcții politice sunt selectați dintre cei care chiar cred că UE este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Era la un moment dat un tembel care susținea că „gazele din Marea Neagră trebuie să ajute la independența energetică a UE”. Ăștia-s politicienii pe care-i alegeți.  De ce vă mirați că ajungem la jaf pe față?  Cel de-al doilea motiv ține de modul în care acești politicieni ne-au legat de UE: 75%(poate chiar mai mult) din comerțul exterior al României se desfășoară cu UE. Iar aici e stop joc deoarece România e total dependentă de UE! E ca și cum Caracalul și-ar cere independența față de România. OK, o primește, dar în câteva ore revine rugându-se să fie reprimit. De aceea spun că cea mai toxică și nefericită consecință a politicienilor habarniști care au populat zona puterii din România a fost faptul că țării i s-au amputat picioarele. Suntem doar niște frunze în bătaia vântului.

Partea a doua: de ce pro-ioropienii sunt în realitate niște cretini? Simplu: pentru că sunt incapabili să gândească. A crede că e bine să te topești cu totul într-o entitate falsă și care oricând poate fi desființată de alte interese, e semn de prostie majoră. Un pro-european deștept(individ care nu prea există în România) este cel care afirmă apartenența noastră la UE prin prisma interesului național. Adică: poți să-ți vinzi produsele fără restricții pe o piață de aproape jumătate de miliard de oameni, ai acces imediat la tehnologii fără a fi considerat „un intrus” s.a.m.d. Care-i pasul 2 pentru un asemenea om ajuns la butoane? Acela de a profita la maxim de framework-ul european în favoarea românilor. Ceea ce se face însă la noi e jaf pe față. România se împrumută cu cea mai mare sumă în programul SAFE pentru beneficiul Franței, Germaniei și Ucrainei. Se dădeau de ceasul morții toarte nulitățile de la PNL&USR că din cauza PSD riscăm să nu mai luăm „banii de la SAFE și PNRR”. Dacă într-adevăr s-ar întâmpla asta, atunci ar fi benefic! Pentru că PNRR a venit la pachet cu legarea pietrelor de moară de grumazul nostru, iar SAFE ne crește gradul de îndatorare spre beneficiul altora, nouă rămânându-ne doar obligația de plată. 

Și acum, pentru că tot am chițibușari care-mi spun că „toți văd problema, dar nimeni nu arată care e soluția”, o să vă schițez câteva idei principale care, dacă ar fi puse în aplicare, ar contribui la o viață infinit mai bună pentru români și la o Românie care ar putea stea pe propriile-i picioare. Primul lucru care trebuie făcut este „reconstrucția capului”. În ce constă? Într-un plan de a face ordine în România.  

1. Curățarea Justiției de cozile de topor sorosiste, securiste, „partiduriste”. Nu cu abuzuri, ci natural, cunoscut fiind că din tagma care trebuie eliminată fac parte, în general, cei mai proști, cei mai catastrofali, care au evoluat în carieră nu prin cunoștințe, ci prin „shortcut”, prin aderarea la o ideologie sau la servicii sau alte organizații „discrete”. Curățarea justiției trebuie să se facă prin proceduri solide, transparente, valabile pentru toată lumea. E mai simplu decât pare.

2. Corectitudine antreprenorială. E pasul care ar trebui realizat în paralel cu primul și constă în tăierea aripilor corupției albe. Tai toată legislația care avantajează la modul jegos companiile multinaționale și le dai antreprenorilor români dreptul să concureze corect pe piață, fără șicanele de acum. De asemenea, reorientarea organelor statului către o abordare pro-business, nu contra, așa cum se face acum. Scopul ANAF este acela de a recupera banii de la bandiți, nu de la firmele normale și fără apărare care au greșit din neștiință. 

3. Diversificarea piețelor externe. Aici e cheia nu doar a independenței, ci și a creșterii economice a țării. România nu trebuie să depășească 20% dependență de UE. Asta înseamnă că  scopul fiecărei ambasade a României din străinătate trebuie să devină găsirea de oportunități de afaceri pentru România. Ambasada trebuie să „pompeze business către țară” , nu să mănânce inutil banii de la Buget. Iar românii orientați către o atitudine care le-ar aduce atât un scop mai înalt decât pomana pe care o tot așteaptă acum, dar și mai mulți bani și satisfacții.   

4. Transparență absolută. Fiecare bănuț al statului trebuie să fie accesibil oricui pentru auditare. Fără secrete și alte rahaturi care ascund o corupție endemică. 

5. Eficiența aparatului de stat. Aici e cea mai mare problemă deoarece se confundă teribil treburile. Sunt câțiva oameni care muncesc de nu-și văd capul, iar ei întrețin un păienjeniș imens de fufeturi de partid. Cum tai chestiunea asta? Prin indicatori transparenți de performanță și prin integrarea de algoritmi Proof-of-Work în activitatea de zi cu zi. În acest fel, cei care au cu adevărat treabă ar avea satisfacția muncii și venituri bune, în timp ce ceilalți s-ar auto-exclude. E simplu! Mult mai simplu decât v-ați fi imaginat. În acest fel, aparatul de stat ar ajunge unul dintre cele mai performante din ecosistemul autohton, fiind un exemplu pentru mediul economic.

Cei cinci pași enumerați ar împinge România precum un motor de rachetă. Nu-s măsuri bombastice, nu-s chestiuni care să țină prima pagină a ziarelor. Desigur, ar trebui să insist ceva mai mult asupra fiecărui element în parte pentru a se înțelege CUM trebuie acționat, ce pârghii se folosesc și ce anume toxicitate trebuie eliminată. Însă o asemenea dezvoltare sunt sigur că ar fi plictisitoare.  Ceea ce vreau să subliniez este că doar din reglaje legislative s-ar ajunge într-un timp scurt la profesionalizarea de care are nevoie întregul mediu românesc. 

A sosit momentul să mă întorc la paragraful doi al articolului, cel în care spuneam că România fără UE ar fi putut avea un buget de patru ori mai mare, dar cel mai probabil s-ar fi scufundat în banalitate și sărăcie. De ce? Pentru că trebuie să vă amintiți atmosfera anilor 90, cea cu „buticarii realizați” care-și făceau de cap, cu polițiștii corupți, cu politicienii hămesiți după șpăgi s.a.m.d. Ar fi fost România de atunci capabilă să pună la punct o astfel de strategie? Nu spun că da sau că nu, întreb doar. 

De altfel tocmai aici e problema. E capabilă România de azi să pună capăt corupției albe implementate de UE și să construiască o societate cu adevărat transparentă și competitivă? Iată întrebarea! Dacă răspunsul e afirmativ, România  și-ar recăpăta capul și ar simți cum îi cresc nu doar picioarele, ci și aripile. Aici e povestea care trebuie înțeleasă, acesta e planul de țară. 

Punând în aplicare ceea ce v-am povestit am putea genera nu doar prosperitate, ci o societate cu adevărat rezilientă, neaflată în bătaia vântului și pentru care chiar nu ar conta dacă e sau nu în UE. Pentru că ar fi pe propriile-i picioare, profitând atât de UE cât și de oportunitățile oferite de piață. 

Trageți puțin aer în piept și realizați că nu vorbesc baliverne, așa cum fac alții, ci chestiuni cât se poate de aplicabile, care în zece ani ar schimba fața României. Fără gesturi bombastice, fără scrâșnit din dinți, fără ură. Doar prin stabilirea unui framework de bun simț.