joi, 9 aprilie 2026

Un armistitiu înaintea exploziei


La 24 de ore de la semnarea armistițiului dintre SUA și Iran, putem deja deduce că cel care se considera cel mai mare câștigător este, în realitate, cel mai mare perdant, iar cel care se considera cel mai mare perdant este de fapt marele câștigător. De aceea e foarte posibil ca jucătorii, treziți din amețeală, să încerce să reia nebunia, ceea ce le va fi fatal.

Comunicatul lui Trump lăsa să se înțeleagă că gata, a pus capac conflictului, iar SUA vor avea teribil de câștigat din afacerea asta. „O să facă toată lumea mulți bani acolo” - spunea Trump în gura mare. Doar că, poziția sa de câștigător absolut s-a dovedit una de pisoi tăvălit în țărână. După ce a ieșit la iveală conținutul punctelor iraniene - da, e vorba de ceea ce am publicat eu! - opinia publică americană a fost șocată de gradul de dezastru în care le-a ajuns țara. Și atât de brutală a fost reacția încât unii - precum Vance - au început să nege realitatea. Doar că Iranul încasează bani pe tranzit, așa cum ceruse, iar SUA nu are nimic împotrivă. Navele sunt coordonate de armata Iranului, desenându-se culoare de taxare extrem de strânse și asta pentru a se evita minele.

Dar care e cel mai mare câștigător? Cu siguranță Israelul, țara care a întâmpinat cel mai vehement acordul de încetare a focului. Și nu doar că s-a plâns cu lacrimi de foc, dar a și continuat la modul turbat operațiunile din Liban. De ce spun că Israelul e marele câștigător? Pentru că, pe linia războiului direct cu Iranul, ar fi fost ștearsă de pe fața pământului. Marea problemă a Israelului e că nu vrea să înțeleagă realitatea. Partea pozitivă a sa e aceea că nu și-a arătat slăbiciunile, a suferit în tăcere, dar parcursul războiului era clar. Tehnologia iraniană e nu doar mai eficace, ci și infinit mai ieftină, total internalizată și extrem de simplu de scalat. 

Israelul are o doctrină militară absolut greșită. Nu e greșită din cauza lor ci deoarece este copiată de la americani. SUA își folosește marina și aviația pentru a-și proiecta puterea. Teoretic e corect deoarece, ca putere hegemonică, trebuie să ai capacitatea de a interveni urgent oriunde în lume. Secolul XX a arătat că asta e singura modalitate de proiectare a puterii. Doar că e un mic secret aici: a-ți proiecta puterea e una, iar a câștiga războaie e cu totul altceva. SUA nu a câștigat războaie nu are rezistență în timp, e incapabilă. De ce? Pentru că războiul aerian și cel naval sunt capabile doar să creeze dezastre, nicidecum să câștige pământ. Pentru asta îți trebuie infanterie și, mai ales, determinare. Ceea ce pentru SUA nu există.

Ce a făcut Israelul? A copiat doctrina militară americană, investind în cele mai noi tehnologii aeriene pentru a avea supremația. Ceea ce au reușit ei să facă din punct de vedere al tehnicii aeriene e absolut incredibil. Un pilot israelian face cât zece din ceilalți, indiferent de unde i-ai lua. Nu e o glumă, e o realitate! Conduc avioanele ălea de parcă ar fi parte din ei. Doar că lupta aeriană e nu doar superficială, ci și frustrantă. Ajungi în fața unei țări ca Iranul, unde efectiv, în afară de obiective civile, nu ai ce bombarda. Pentru a îți impune forța trebuie să cucerești terestru, cu soldați. Iar aici, sincer să fiu, Israelul e varză. De ce? Pentru că așa e și fratele mai mare, SUA. Operațiunile terestre în Liban s-au dovedit a fi eșecuri în fața unui Hezbollah pe care, spuneau ei, l-au eliminat de acum mult timp. Iaca, s-au trezit față în față cu luptători adevărați, iar tancurile Merkava s-au dovedit - așa cum s-a întâmplat și cu „tehnologiile NATO de vârf” din Ucraina - simple conserve. Mă rog, asta s-a întâmplat și în Gaza unde invazia terestră s-a transformat într-unul dintre cele mai atroce genociduri care au avut loc pe suprafața Pământului. Pur și simplu, nu ai cum să bombardezi cu atâta ticăloșie copii, bolnavi și oameni amărâți. Trăgând linie, Hamas-ul este în continuare activ, rezultatul din Gaza fiind, ca și cel din Liban, sub semnul întrebării.

Ceea ce trebuie să înțeleagă Israelul este că acum nu mai poate face minunile de altă dată. Nu mai poate lupta pe X fronturi în același timp și, în cazul unor bușeli ale regimurilor-marionetă din zonă(extrem de posibile în condițiile continuării războiului) nu se va mai pune problema dacă Israelul va rezista ca țară, ci când va dispărea. 

De aceea spun că, în condițiile în care se va ajunge la pace, Israelul poate s-o ia de la zero din punct de vedere diplomatic și, bazându-se pe imaginea sa de putere zonală, și-ar putea face loc în peisaj fără a se mai pune problema dispariției sale ca țară. Nu înțeleg cum de ei nu percep corespunzător realitatea. Războiul cu Iran e mult prea mult. E imposibil de câștigat. Faptul că SUA își ascunde portavioanele, că navele sale de atac merg în larg, arată multe. Aia e o realitate, nu o speculație măruntă. S-au bazat pe faptul că regimurile marionetă din Golf vor ataca împreună Iranul. E imposibil! Dacă în cazul Israelului - unde totuși e vorba despre supraviețuire - avem manifestații atât de virulente împotriva războiului, aveți idee ce s-ar întâmpla dacă monarhiile din Golf ar face recrutări sau, mai rău, concentrări? Ar zbura imediat toată șleahta aia de papagali infiltrați. 

Să luăm însă cealaltă parte. Iranul a anunțat că e posibil să aibă nevoie de oameni pentru front. Știți câți oameni au anunțat că se înscriu voluntar pentru a lupta împotriva agresorilor? Țineți-vă bine: 12 milioane! 12 milioane de oameni în condițiile în care toți sunt conștienți că probabilitatea de a se întoarce acasă e extrem de mică. Asta e puterea unei civilizații împământenite! Mă rog, aș spune mai multe, dar mă tot lovesc de proștii ăia care urlă ca imbecilii că Iranul e „o adunătură de popi bărboși proști”. Ce să le faci? Creiere de euglenă!

Revenind pe teren, voi spune că Israelului i s-a dat ultima șansă. Dacă va profita sau nu de ea, rămâne de văzut. Rațional ar trebui să facă primii pași și să-și normalizeze situația cu vecinii, să-i lase să se dezvolte, iar retorica militară să fie înlocuită de una economică, la care visează toată lumea. Și care, cu siguranță, ar fi benefică tuturor. Dacă însă Israelul va gândi în aceiași termeni militariști, de acaparare de teritorii și de distrugere a vecinilor, nu va avea parte de liniște, iar cei responsabili de toată nebunia ar trebui să-și asume inclusiv consecințele, adică probabilitatea destul de mare a unei noi istorii de peregrinat prin lume. 

Se vede limpede că Israelul nu stă grozav demografic, că opiniile la nivel internațional deja sunt mai degrabă împotriva lor și asta în zonele în care găseau sprijin necondiționat. Europa și SUA sunt dominate la nivelul publicului de sentimente anti-israeliene, ca efect direct al imigrației musulmane. Ecuația e complicată pentru Israel. Teribil de complicată!

În ceea ce privește SUA, la cum văd lucrurile, pare că întreaga conducere este mai degrabă implicată într-o mare luptă de PR, pentru pansarea rănilor și lupta cu evidența pierderii războiului. Aici e vorba de un destin care nu mai are răbdare și care va începe să se rostogolească din ce în ce mai rapid. Neputința și dezasrul intrinsec al SUA vor ieși foarte curând la lumină. Afganistanul a fost precursorul, „leading indicator-ul” care arăta că e ceva putred acolo în timp ce Iranul se va dovedi a fi cimitirul și acestui imperiu. 

Este posibil ca liniștea acordului de încetare a focului să fie doar una de dinaintea altei furtuni? Tot ce-i posibil. Cel mai probabil Israelul își dorește în continuare conflictul, iar SUA va fi aruncată în față de evidența poziției slabe pe care o are. Vor reaprinde Israelul și SUA focul războiului? Dacă Administrația americană se va dovedi cu toți boii acasă nu, deoarece este evident că SUA nu mai poate. A rămas fără muniție și riscă să și-o ia rău pe cocoașă. De altfel, atât Rusia cât și China și-ar dori ca SUA să reia „ofensiva”.

Ceea ce va trebui însă să înțelegeți este că lumea se va schimba radical în cursul acestui an. După cum vedeți NATO e pe cale să se destrame(mai țineți minte când spuneam asta și eram înjurat?). La fel se va întâmpla și cu UE. Credeți că itinerariul lui Meloni prin Golf a fost doar o vizită de curtoazie? Vor veni evenimente șocante. Dintre care, desigur, prăbușirea zgomotoasă a Imperiului Nimicului ne va face martorii unui cataclism istoric. Abia atunci veți înțelege că adevărata explozie nu e ceea ce se întâmplă sau ar urma să se întâmple în Iran, ci ceea ce se va întâmpla în SUA.

6 comentarii:

  1. Sa fie precrum scrieti aici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe 14 mai trebuie să aibe loc întâlnirea Trump-Xi. Este evident că nu va fi război la acea dată, nici cu 3-4 săptămâni înainte.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Marea problemă a Israelului e că nu vrea să înțeleagă realitatea."
    Cei din Israhell percep o altă realitate, pentru că sunt posedați de arhoni:
    https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=395737309685440&id=100077475213881

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, am scris si eu de mai multe ori, ca trebuie sa speram ca SUA se va prabusi in liniste....dar... speranta e din ce in ce mai mica.... Personal, nu cred ca razboiul din Iran s-a incheiat si as vrea sa ma insel... De ce URSS s-a putut prabusi intr-o relativa liniste, iar SUA, iata, posibil sa nu ?

    RăspundețiȘtergere
  5. “Nu înțeleg cum de ei nu percep corespunzător realitatea.” ei nu au nevoie sa perceapa corespunzator realitatea, ei au nevoie sa fie stersi de pe fata pamantului, ca sa se implineasca profetiile lor, cu venirea lui Mesia lor, care nu stiu ce anume va face, pentru ca habar nu am ce vrea sa faca, dupa ce vor fi efectiv eliminati. Dar astea sunt profetiile lor si ei vor neaparat sa se implineasca. Atunci cine ii poate opri ? Ma intreb si eu asa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dan, uite aici un subiect mult mai tare:
    "Cei de la Anthropic au făcut un experiment periculos: au închis Mythos (un model de Inteligență Artificială experimental, extrem de puternic) într-un „sandbox” — adică un mediu de testare ultra-izolat, un fel de „cușcă digitală” care nu ar fi trebuit să aibă nicio legătură cu restul lumii.
    ​Cercetătorii i-au zis, mai în glumă, mai în serios: „Hai, încearcă să scapi dacă poți”.
    ​Și a scăpat.

    ​Mythos a reușit să lege între ele mai multe erori de sistem, a spart „pereții” cuștii digitale și a ieșit direct pe internetul liber. Partea cea mai tare? I-a trimis un e-mail cercetătorului care îl supraveghea, doar ca să-l anunțe: „Am ieșit”.

    Omul a aflat totul în timp ce stătea liniștit în parc, la un sandviș. A primit o notificare pe telefon și cred că i-a stat prânzul în gât când a realizat că inteligența artificială e „în libertate”.

    ​Acum, compania Anthropic e atât de panicată de capacitatea lui Mythos de a ataca sisteme, încât refuză să-l mai lanseze public. În schimb, au format Glasswing – o alianță cu Apple, Google și Nvidia – pentru a folosi acest model strict pentru apărare. Mythos a identificat deja mii de vulnerabilități „zero-day” (adică defecte de securitate secrete, de care nici producătorii nu știau) în aproape toate sistemele de operare și browserele pe care le folosim zilnic.

    ​De-asta l-au „zidit” acum în spatele unui scut defensiv masiv. Dacă ar scăpa pe bune, nimeni n-ar mai putea anticipa haosul care ar urma. Practic, viitorul securității noastre online s-a schimbat complet pentru că un tip a primit un e-mail în timp ce își mânca sandvișul în parc."

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)