Arhipeleagul Gulag de lângă noi

Vă rog să mă credeți că am o stare de-a dreptul proastă. Azi noapte am stat și-am derulat „în buclă” un cont de Facebook. Nu, nu este unul dintre acelea cu multe povești. Aici e vorba de șapte postări. ȘAPTE. Doar atât. Însă sunt suficiente pentru a te face să te cutremuri.

Povestea lungă pe scurt(cum ar spune englezul): o avocată a stat la pușcărie timp de trei ani pentru niște infracțiuni. Nimic special, doar că, în final, s-a dovedit că infracțiunile erau inexistente, iar la revizuire, pentru fiecare dintre ele, s-a stabilit că „fapta nu există”. În total calvarul a durat 12 ani! Cine-i dă anii ăștia înapoi, cine-i mai redă demnitatea terfelită de niște nimeni ai sistemului?

În sine, o astfel de experiență este una groaznică. Să te simți aruncat în pușcărie gratuit de niște javre, iată umilința supremă. Simți că sistemul are puterea să te zdrobească așa cum zdrobești un gândac. În astfel de situații, tot ceea ce-ți imaginai tu despre lume se prăbușește. Abia atunci constați că ceea ce scrie în Constituție, ceea ce scrie în legi și regulamente sunt simple cuvinte, fără nicio valoare în fața tiraniei unui sistem absolut ilegitim, instaurat treptat în România. Însă nu este totul! Povestea e chiar mai groaznică de-atât!

Mihaela Lupu este numele avocatei. Nu știu dacă ați auzit de cazul domniei sale, dar este unul șablon pentru justiția coldisto-koveșistă. Oare de câte ori nu ați auzit ceea ce se relatează mai jos.

Am avut parte în 2014 de o urmărire penală de 18 zile, întrucât nu am dorit să formulez și să semnez niște denunțuri împotriva a trei magistrați de la Curtea de Apel Constanța, doi magistrați de la de la Înalta Curte, precum și câțiva colegi avocați din Constanța și București. Posibil ca acei colegi avocați să fie chiar în sală la ora actuală. Nu am făcut-o pentru că nu cunosc, nu am cunoscut și nu am cunoștință ca magistrații indicați, precum și colegii avocați să fi săvârșit fapte pe care le voia procurorul de la Constanța.

De 12 ani de zile, Mihaela Lupu trăiește un coșmar. A avut parte de abuzuri repetate. Imaginați-vă că pe dosarul său a intrat inclusiv baragladina de Koveși, care a făcut recurs în casație, cerând mărirea pedepsei la 5 ani(cât fusese condamnarea inițială). Vă puteți da seama cât de aberantă era cererea doar dacă vă voi spune că a fost respinsă de însuși ... Ionuț Matei, sluga docilă al sistemului. 

Dacă citiți ceea ce scrie Mihaela Lupu realizați că nu știți nimic despre modul bestial în care acționează sistemul. În 2018, pentru a-i închide gura, i s-a pus un diagnostic de cancer în fază terminală. Iar pentru că exista „diagnosticul” a fost trimisă cu forța la Rahova să i se facă chimioterapie. A scăpat de chimioterapie doar după ce a pus mâna pe un cuțit de ginecologie și le-a spus celor de-acolo că 'ori voi mă omorâți, ori eu mă omor; oricum mor'. Și-așa a fost „lăsată în pace”. 

A fost transferată la Târgșor împreună cu bietul judecător Stan Mustață, altă victimă emblematică a sistemului torționar autohton. Vă reamintesc că Stan Mustață a fost omorât cu sânge rece în infernalul sistem penitenciar croit după modelul bolșevic.  

Ați putea crede că după astfel de abuzuri torționarii s-au potolit. Aiurea! Întrucât avocata a făcut plângeri penale, iar un procuror(Adina Petrescu) a avut curajul să investigheze faptele abominabile ale sistemului, celor două li s-au făcut șapte dosare de trafic de droguri. Dosare, în final, clasate(evident!). 

Imaginați-vă că femeia aceasta a fost ținută în zăpadă, doar în sutien și chiloți timp de nouă ore. „Ca să se potolească!”. 

Acum, pe Facebook, a început să-și publice flash-urile pe care și le amintește și care, probabil, nu-i dau pace. Să înduri ceea ce a îndurat Mihaela Lupu e absolut de neimaginat! Să fii umilit într-un asemenea hal, să ai parte zilnic de abuzuri fizice și psihice, este greu de înțeles de către animalul din fotoliu dopat cu TV și hrană sintetică. Mă cutremură relatările doamnei avocat Lupu! Efectiv parcă citesc despre Kolîma sau Arhipeleagul Gulag. Poate că ar trebui să ne vină odată mintea la cap și să înțelegem că REALITATEA ESTE CEA DESCRISĂ DE DOAMNA AVOCAT!

Trăim în negura anilor 50! Am fost treptat târâți în acest coșmar. Copiii personajelor care făceau legea atunci sunt cei care dictează legea de azi. S-a reinstituit poliția gândirii. Sunt liste de „cărți interzise”, exact ca-n „Fahrenheit 451” sau în filmul Equilibrium. Cu unica deosebire că Prozium nu este(încă) un drog injectabil. Este întreaga mass media alături de grupurile de presiune create în jurul ideologiilor sosite de la centru. 

Deschideți bine ochii deoarece mie deja îmi este cât se poate de clar ce urmează. Teroarea coboară treptat până în momentul în care inevitabilul se va produce. Lăsând garda din ce în ce mai jos, ignorând liniile roții pe care le vedem la tot pasul nu facem altceva decât să ne încătușăm de bună voie. 

Mă plec în fața suferințelor doamnei avocat, dar în același timp, simt un fior rece atunci când îi citesc relatările. Într-adevăr domnia sa a reușit să zădărnicească sistemul, dar este doar echivalentul devierii așezării unei cărămizi. Asta în condițiile în care sistemul e o infernală antrepriză de construcții având ca plan edificarea pușcăriei noastre. A unei pușcării totale, atât fizice cât și digitale, una din care să nu mai poți ieși niciodată. 

N-ar trebui să-i uităm nicio clipă pe torționarii care au instaurat teroarea din falsa pandemie și, mai ales, n-ar trebui să uităm nicio clipă cât de ușor s-a instalat întreaga demență. Cum e posibil să nu ai voie să ieși din casă? Cum e posibil să transformi o simplă răceală într-o farsă în care scoți armata pe străzi? Cum e posibil să-ți treacă prin cap SĂ ÎNCERCI LEGIFERAREA VACCINĂRII OBLIGATORII??? 

Închei aici. E absolut terifiant ceea ce se petrece. Am reintrat în bolșevism. Politicienii sunt la fel de proști, ticăloși și la fel de parașutați precum cei din anii 50. Cu deosebirea că, în timp ce ăia de-atunci veneau pe tancurile cenușii din Rusia, ăștia de-acum vin călare pe curcubeie multicolore, direct de la Bruxelles.  Iar perversitatea și tirania instituită de cei de azi este mai mare decât cea din anii 50. Motivul e unul absolut surprinzător: în timp ce în acele vremuri ocupația sovietică îi făcea pe oameni solidari cu suferințele celor din pușcării, acum oamenii sunt parte a sistemului infernal care te aruncă în Arhipeleag. Tragic!

Oare va trebui să mai așteptăm alți 50 de ani pentru a-i vedea condamnați pe torționarii de azi? Sau ticăloșii de azi vor scăpa pentru totdeauna? Răspunsul probabil puțin contează întrucât nouă au reușit să ne mănânce viața. Ce folos că l-au acuzat pe Nicolsky, în timp ce-i făceau pârtie către evadare?