Acum două zile am publicat pe DDWall o analiză referitoare la veniturile rușilor vs cele ale nemților. Așa cum mă așteptam, idioții „Marș în Rusia” au început să se latre și să se târâie cu fundul de pământ de parcă ar fi fost cuprinși de spasme. Proști fiind, era cât se poate de logic să se manifeste astfel, deci, din punctul meu de vedere nu a fost absolut nicio surpriză. În fapt, acest tip de idioți reacționează violent atunci când sunt loviți cu cifre. Și, instantaneu, se apucă să încerce să găsească cifre care să le justifice imbecilitatea.
Astfel, cea mai mare critică pe care am primit-o a fost aceea că, în conformitate cu statisticile, numărul de proprietari din Germania ar fi de 43%, nu de 20% așa cum am scris eu în acel articol. Nu, nu am greșit! Eu am făcut calculele preponderent pe populația urbană a Germaniei, iar acolo rata proprietarilor e cât se poate de clară: Berlin 14%, Leipzig 12%, Dresda/Rostock 14%, Hamburg/Frankfurt/Köln 20%, München 23% etc. Într-adevăr, în zonele rurale ale Germaniei rata de proprietari e mai mare, dar în zonele urbane, o medie de 20% proprietari e cât se poate de corectă.
Am rămas însă surprins de atacurile din partea cealaltă, anume din partea celor care locuiesc și trăiesc în Germania. „Unde-ai văzut tu salariu de 4850 EUR/lună?”, „Cum pretinzi tu că trăiești cu 350 EUR?”, „De unde-ai inventat că asigurările te costă 15 EUR/lună” s.a.m.d. Și-aici discuția devine interesantă.
Eu știu că oamenii au dreptate, că majoritatea covârșitoare a nemților trăiesc de la o lună la alta, dar aici avem de-a face cu o formă subtilă de propagandă. Cifrele pe care le-am luat le-am luat din statisticile oficiale. Care, cel mai probabil, sunt mincinoase. Și sunt mincinoase cu un scop: acela de a vinde atât propriilor cetățeni cât și lumii imaginea unei Germanii prospere. Care Germanie nu mai e prosperă de mult! Dar statistica poate deveni o formă de inginerie socială extrem de puternică: nu ți-e bine, dar când „ai dovada” prin statistici că altora le e mult mai rău, începi să-ți iubești sclavia.
Și-acum să trecem la chestiunea „hard” a problemei, adică cea pe care o aruncă în joc orice tefeleu imbecil: „Dacă e așa de bine acolo de ce nu te duci la ei?”. Prima chestie care ar trebui explicată unui astfel de specimen ar fi că instinctul natural nu te împinge să cauți prosperitatea prin lumea largă, ci lângă tine, contribuind astfel inclusiv la prosperitatea pământului tău. Asta înseamnă că atunci când vezi că nemții se descurcă mai bine, instinctul tău ar trebui să fie acela de a te întreba de ce se descurcă nemții mei bine și de a vedea cum să aplici aici acea strategie. De ce, e simplu: pentru că aici ai pământul tău și regulile tale, strămoșii tăi și legile pământului. Oricât mi-ar spune cineva că s-a realizat aiurea, îi voi spune că plătește un preț de care nu este conștient: faptul că el nu mai e el! Iar copiii lui sunt ceva pierdut, fără rădăcini, fără direcție și care se vor agăța de o tulpină oarecare, ceva mai puternică, pretinzând că-i aparțin. Poate, după câteva generații vor aparține acelei tulpini, dar se compară cu faptul că ești nativ, că te știi de mii de ani pe acel pământ? Nu trebuie să-mi dați dreptate, dar eu așa gândesc!
Idioții cu „Marș la Moscova” sunt educați de ideologia „ioropiană” a mobilității forței de muncă. De-aia le e atât de ușor să spună că dacă e mai bine în țara X, localitatea Y, trebuie musai să mergi acolo. Asta înseamnă să te transformi din om într-o oaie, rotiță a unui mecanism politico-economic infernal, care nu te lasă să mai respiri deloc și care-ți cotropește viața.
Trecând la Rusia, mulți au impresia că Putin chițăie după imigranți europeni și faptul că nu prea emigrează europeni în Rusia este o dovadă clară a faptului că „programul lui Putin” e un eșec. Să vă explic cum stă treaba. Într-adevăr, statul rus a creat un program prin care acordă viză celor cu viziuni conservatoare(„Shared Values Visa”). Îi ajută și nu doar propagandistic. Rusia are nevoie de oameni și, în general, conservatorii stăpânesc o meserie, sunt orientați pe muncă s.a.m.d. În afara unor oameni care s-au săturat de imbecilitățile woke, programul rusesc a atras tot soiul de aventurieri care, asemeni tefeleilor de pe-aici, aveau impresia că Putin îi așteaptă cu brațele deschise și, contra propagandei, le va asigura un trai gratuit.
Aiurea! În primul rând, dacă decizi să faci o astfel de mișcare, vei avea nevoie de un avocat care să se ocupe de toate formalitățile. Formalități destul de complicate. Adică vei avea nevoie de bani. Apoi, e logic că dacă te duci acolo trebuie să te adaptezi. Am văzut tot soiul de critici de-a dreptul hilare: niște englezi dezamăgiți criticau faptul că la școală copiii lor sunt obligați să învețe ... limba rusă. Oare cât de idiot trebuie să fii astfel încât să crezi că-ți va pune Putin la dispoziție inclusiv școală în limba maternă? Alții se plâng că le e greu să-și găsească de muncă și că nu au abilități care se caută acolo. Păi dacă ai mers într-un loc, n-ar trebui să știi cam care e treaba pe-acolo?
Mulți sunt surprinși de duritatea autorităților, de birocrație sau de alte elemente. Și-aici revin la ceea ce am mai spus: acela e modul lor de viață! Să crezi că mergi într-un loc și se schimbă locul ăla pentru tine, e cel puțin un semn o prostie galopantă.
În sprijinul a ceea ce am discutat o să vă mai spun ceva, oarecum inedit pentru mulți. E un tip simpatic pe care-l urmăresc de mult timp, Arend Feenstra pe numele său. S-a mutat din Canada în Rusia și-și spune experiențele pe canalul youtube „Countryside Acres”. Omul e fermier adevărat, „cu banul la el”, care a venit să facă afaceri agricole. S-a lovit de numeroase piedici, inclusiv de partea cu proprietatea terenului(nu poți cumpăra pământ în Rusia ca străin). Întrucât vremea trece și viza se duce, s-a gândit să aplice pentru cetățenia rusă. Dar avocatul i-a spus că acest pas implică inclusiv semnarea unui contract cu ... Ministerul Apărării din Rusia. Teoretic nu e vorba că l-ar lua pe front sau ceva similar. E tipul de obligație pe care o are orice cetățean rus, de a răspunde atunci când ești concentrat(omul explică cât se poate de coerent în clipul de-aici). Concluzia lui e limpede: am opt copii, n-am de ce să risc să fiu luat în armată. Așa că s-a hotărât ca la expirarea vizei să mai aplice pentru o altă viză similară care-i dă alți trei ani. Dacă se poate sau dacă nu se schimbă ceva. Brusc, clipul său e exploatat de propaganda occidentală, cu toate că omul nu spune mare lucru(vârf de lance este publicația „rusească” din Letonia, Meduza).
Un alt caz interesant. În urmă cu un an, a făcut ocolul netului o întâmplare cu un american din Texas care, după ce a aplicat pentru programul „Shared Values”, pentru a primi cetățenie rusă, a semnat un contract cu armata rusă. S-a mediatizat intens faptul că a fost trimis inclusiv în Ucraina, iar nevastă-sa a postat un clip emoționant pe canalul de youtube al soțului(clip șters între timp, dar salvat pe Reddit). Pe american îl cheamă Derek Huffman. Au fost clipuri care-au strâns milioane de vizualizări arătând cât de cretin a fost texanul și ce pericol te așteaptă dacă mergi în Rusia. Asta în condițiile în care texanul avea o audiență de câteva mii de oameni. După tot tărăboiul făcut atunci, în urmă cu o lună, pe același canal de youtube, Derek Huffman a anunțat că a semnat voluntar ... cel de-al doilea contract cu armata rusă! Și a făcut-o pentru că are de câștigat din asta(clipul și explicațiile sale le aveți aici). Asta cât timp or mai rămâne pe serverele occidentale întrucât, din ce văd, contul de X i-a fost închis.
Nu vreau să se tragă concluzii pripite din cele prezentate, ci doar să puteți înțelege cum arată propaganda. De ambele părți. Chestiunea însă e mai simplă decât pare: Rusia este o țară în război, având perspectiva ca, în scurt timp, să fie atacată de întreg blocul NATO(sau de europenii turbulenți). În aceste condiții, cetățenii urmează să fie concentrați. E cât se poate de logic să fii concentrat dacă ai cetățenia și țara îți este atacată. Chestie care se poate întâmpla oriunde în lume. Cu o singură diferență: când ești în țara ta ai mai multe șanse să găsești oameni care gândesc similar ție, care au valori apropiate de cele native ale tale și e mult mai posibil să poți schimba ceva. E un avertisment de care ar trebui să țină cont oricine dintre cei care aleg calea emigrării. Nu e vorba de Rusia, ci de orice țară din lumea asta. Sunt cât se poate de sigur că românii din Spania n-ar fi interesați să intre în armata spaniolă în eventualitatea unui ipotetic conflict cu Algeria, Maroc sau cu o vreo altă țară de-acolo.
Așadar, dragul meu tefeleu idiot, când vorbesc despre Rusia n-o fac ca să merg eu acolo sau ca să te trimit pe tine la Putin. Nici măcar pentru a-l chema pe Putin aici, ci ca să-ți deschid ochii că sunt locuri pe lumea asta unde e posibil ca prețurile la energie să fie joase, mâncarea să fie bună, produsă local și, mai ales, ieftină. Vei spune că Rusia are resurse. Ce surpriză! Și noi avem, cu diferența că atunci când Dragnea a vrut să garanteze că doar jumătate din gazele ălea din Marea Neagră vor fi tranzacționate în țară(atenție, tranzacționate, nu obigatoriu vândute aici!) a sfârșit-o în pușcărie. Ține minte: rețeta germană de succes a fost „gaze ieftine, industrie ultra-productivă”.
Când îți arăt China, n-o fac pentru că vreau să fug la Beijing, ci ca să-ți arăt ce oportunități extraordinare am avea dacă deschidem cooperarea cu ei(sau chiar să imităm modul în care își dezvoltă economia). Tu, prost fiind, vei spune că nu negociezi cu comuniștii. Bou mic, știi care-i principala mișcare acum a țărilor din Europa? Să găsească cumpărători chinezi pentru falimentarele fabrici de mașini de pe continent. Așa-i că nu te-ai prins? Las că o să te prinzi când te vor anunța că și banda de producție de la Dacia și cea de la Ford s-au oprit. În timpul ăsta BYD construiește o facilitate de producție în Ungaria și vrea să cumpere o fabrică europeană(Spania și Franța se bat pe proiectul ăsta!). Știai? Sigur că nu, doar ești prost! Hai să-ți mai spun: fosta uzină Nissan din Barcelona e luată de Chery, uzina Tychy din Polonia, care aparține Stellantis e luată de Leapmotor. Și să-ți mai spun una: Great Wall Motor(GWM) caută să-și deschidă o uzină în Europa de Est. Ai auzit vreo discuție pe la noi? Da, știu, noi nu vorbim cu comuniștii.
Așadar, dragul meu tefeleu, discuția nu e despre unde să te duci, ci ce să faci ca să-ți fie bine. Mă rog, cu siguranță că tu n-ai ajuns până aici cu lectura întrucât, cum bine se știe, ești doar un biet bou, care are o singură abilitate: aceea de a împunge.
Dacă tu crezi că Germania, icoana la care tu te închini, are un model bun, vino cu propuneri rezonabile despre „mecanismul” bun de-acolo și hai să vedem dacă putem implementa. Dar nu veni cu cretinătăți de genul „punem un neamț președinte sau primar” întrucât ambele chestii au fost falimentare: România a ajuns boschetara Europei sub un neamț, iar Timișoara e atacată de bălării și șobolani, devenind mizerabilă și mai prăfuită precum un oraș din lumea a treia.
Dacă te duce capul, ideea e să găsești mecanismele fiabile pe care să le implementezi astfel încât să-ți fie și ție bine și celorlalți. Până acum, în Românioa, s-au implementat slogane pentru ca cei care le pronunțau să fure. Asta-i povestea, idiotule mic!

Despre "E cât se poate de logic să fii concentrat dacă ai cetățenia și țara îți este atacată." - NU, și în general, dacă vii cu "e logic" sau "e normal" s-a terminat, adică înseamnă că știi că n-ai dreptate. Bineînțeles că eu nu vin cu din astea. Dacă mi se pune mie o astfel de condiție sigur că e simplu și nu mă duc acolo, dar să nu uităm că mulți s-au născut în Rusia (sau, de exemplu, în Norvegia...) și n-au avut de ales.
RăspundețiȘtergerehttps://en.wikipedia.org/wiki/Costa_Rica
"Following a brief civil war in 1948, Costa Rica adopted its current constitution in 1949, which granted universal suffrage, provided various social, economic, and educational guarantees for all citizens, and permanently abolished the army, becoming one of the few sovereign nations without a standing military.
[...]
When the army was abolished in 1949, it was said that the "army would be replaced with an army of teachers".[144] Universal public education is guaranteed in the constitution; primary education is obligatory, and both preschool and secondary school are free."
Chiar mă gîndeam cum o fi în Costa Rica. Este exemplul cel mai relevant pentru noi.
ȘtergereEpoca de aur n-a murit. Doar și-a schimbat stăpânii.
RăspundețiȘtergereOamenii aceștia existau și pe vremea lui Ceaușescu, cei cu disponibilitatea de a fi convinși. Erau comuniștii devotați, credincioșii unei religii fără Dumnezeu, în care Partidul ținea locul providenței, iar îndoiala era un defect de caracter.
Aveam un diriginte care, la fiecare oră de dirigenție, ne citea din Scânteia. România progresa neîncetat. Comunismul înflorea săptămânal. Fabricile produceau, agricultura triumfa, poporul prospera, iar viitorul era atât de luminos încât aproape că nu mai aveai nevoie de prezent.
Și, inevitabil, la sfârșitul fiecărei liturghii politice, apărea promisiunea Epocii de Aur.
Mă întorceam acasă fericit. Eram copil și aveam privilegiul extraordinar de a locui în cea mai bună dintre lumile posibile, fără să fi cunoscut vreodată o alta.
Televizorul îmi confirma zilnic această fericire.
În America, oamenii dormeau pe străzi. În Europa Occidentală, șomerii mureau de foame. Capitalismul producea cerșetori, bolnavi abandonați, invalizi fără sprijin, bătrâni uitați, familii fără adăpost, tineri fără viitor, muncitori exploatați, politicieni corupți, milionari decrepiți, bogați nesătui și săraci fără speranță.
Occidentul era o infecție a civilizației. Africa părea, prin comparație, aproape un paradis moral.
Iar eu credeam.
Credeam fără dificultate, fiindcă nu știam când se repetă o minciună fără curiozitatea verificării.
Au trecut anii. Ceaușescu a dispărut. Scânteia a dispărut. Partidul și-a schimbat numele, portretele au coborât de pe pereți, și au apărut cuvinte noi.
Securistul n-a dispărut odată cu Securitatea, după cum nici omul care înghite adevărurile oficiale nu dispare odată cu schimbarea regimului. El supraviețuiește tuturor epocilor, fiindcă are confortul de a nu avea idei proprii.
Odinioară înghițea comunismul. Astăzi înghite progresul. Mâine va înghiți orice i se va pune în farfurie, cu condiția să i se explice solemn că este spre binele lui.
Nu convingerile îl definesc, ci disponibilitatea de a fi convins de cel care deține puterea.
Dacă am putea interzice curiozitatea și scepticismul, România ar redeveni imediat paradisul pe care îl cunoșteam din copilărie.
Am avea cea mai formidabilă conducere din lume, cei mai competenți politicieni, cele mai înțelepte instituții, cele mai inspirate reforme și cea mai fericită populație posibilă.
Am afla, în fiecare zi, că progresăm. Că prosperăm. Că suntem conduși impecabil. Că toate neajunsurile sunt, în realitate, dovezi ale progresului.
Și poate că am descoperi, în sfârșit, că Epoca de Aur a lui Ceaușescu nu era o minciună, ci doar o profeție care a întârziat să se împlinească.
Căci acum avem și noi toate minunile Occidentului pe care televiziunea comunistă ni le prezenta drept semnele decadenței: oameni fără adăpost, șomeri, săraci, cerșetori, pensionari care numără monedele, bolnavi care așteaptă, persoane cu dizabilități abandonate de instituții, muncitori exploatați, tineri fără locuințe, familii îndatorate, emigranți economici, cartiere degradate, copii crescuți în lipsuri, funcționari indiferenți, politruci prosperi, oportuniști respectabili, milionari ramoliți și miliardari care predică sacrificiul celor ce nu au nimic.
Avem până și libertatea de a ni se explica de ce toate acestea reprezintă progresul.
Și, firește, plouă cu biscuiți.
Aceasta este adevărata continuitate a istoriei: nu sistemele politice, nu ideologiile, nici măcar conducătorii, ci omul care are nevoie să i se spună că trăiește în cea mai bună lume posibilă, cei cu disponibilitatea de a fi convinși.
si atunci de ce draqu l-am mai impuscat pe amaratul ala? pentru ca ne-a construit Casa Poporului? pentru ce atunci?
ȘtergereIdeea că "El supraviețuiește tuturor epocilor, fiindcă are confortul de a nu avea idei proprii" etc. se găsește și într-o carte scrisă de Françoise Dolto:
Ștergerehttp://matei.info.ro/#obedienta
"Un asemenea copil va avea întotdeauna nevoie de o lege exterioară, de chemări și de presiuni externe care să îi spună ce trebuie să facă. Fiincă așa și-a început viața, fără să știe nimic despre el: mama lui știa și pentru el...; este o formă de parazitare."
Se pare că n-au citit toți cartea(?)...
https://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina/pedepsele_copiilor_ghid_pe_varste
"Putem vorbi de pedeapsă atunci când copilul tău primește o consecință negativă pentru încălcarea unei reguli cunoscute de conduită sau atunci când nu se comportă corespunzător;"
A se observa limbajul - "regulă cunoscută" în loc de "orice prostie pe care i-o impui tu" sau "nu se comportă corespunzător" în loc de "ție nu-ți convine ce face și wtf, copilul e proprietatea ta" etc.
Cele cinci fundații materiale ale unei societăți
RăspundețiȘtergere1. Securitatea alimentară
Hrană disponibilă, accesibilă și suficientă, indiferent de venitul individual sau de șocurile economice.
2. Securitatea locativă
Posibilitatea reală de a locui stabil, fără ca plata locuinței să consume disproporționat venitul familiei.
3. Securitatea energetică și a utilităților
Electricitate, încălzire, gaze unde există rețele, apă potabilă, canalizare și servicii publice fiabile.
4. Securitatea economică a muncii
Locuri de muncă productive, venituri care acoperă traiul și protecție împotriva pierderii bruște a mijloacelor de existență.
5. Securitatea reproducerii sociale
Capacitatea noilor generații de a-și întemeia gospodării, de a crește copii și de a avea acces la educație, sănătate și îngrijire.
În ce măsură România a reușit să construiască cele cinci fundații materiale ale existenței, dacă o parte atât de mare a populației sale, după unii 10 milioane, a ales să-și construiască viața în alte state?
Cum poate fi considerată suficientă dezvoltarea economică a unei țări dacă munca, locuirea, alimentația și utilitățile nu oferă unei părți importante a populației perspectiva unei vieți stabile?
Cum poate o națiune să-și asigure continuitatea generațiilor dacă tinerii își întemeiază familiile și își cresc copiii în alte țări?
Care este măsura performanței unei conduceri: creșterea PIB-ului, investițiile și bugetele administrate sau capacitatea societății de a-și păstra și susține populația?
Cum s-au transformat, între comunism și capitalism, cele cinci fundații materiale ale societății românești și în ce măsură au devenit ele mai accesibile, mai sigure și mai durabile pentru fiecare generație?
Dacă scopul material al unui stat este să asigure condițiile în care populația poate trăi, munci și se poate reproduce social, atunci în ce măsură emigrarea românilor reprezintă un indicator al diferenței dintre dezvoltarea economică declarată și securitatea materială efectivă a populației?
Dacă milioane de furnici părăsesc furnicarul pentru a-și construi existența în alte furnicare, ce anume ar trebui să măsurăm: succesul furnicilor care au plecat sau capacitatea furnicarului care nu le-a putut păstra?
Când un serviciu public nu funcționează, cine răspunde?
Când o investiție publică eșuează, se identifică și se corectează cauzele?
Când un conducător nu îndeplinește obiectivele asumate, există consecințe?
Când un cetățean reclamă o problemă, primește un răspuns verificabil sau este tratat ca un adversar?
Când administrația greșește, suportă ea costul erorii sau îl transferă populației?
Spre deosebire de alte culturi politice, în care neperformanța poate conduce la asumarea responsabilității și chiar la demisie, în România se observă adesea o tendință a clasei politice de a reacționa defensiv la criticile cetățenilor, tratând semnalarea problemelor mai degrabă ca pe un afront personal decât ca pe o oportunitate de corectare a deficiențelor administrative.
În unele democrații, neperformanța determină conducătorii să-și pună problema demisiei. În România, pare să determine mai degrabă întrebarea de ce cetățenii insistă să le aducă la cunoștință problemele. Astfel, responsabilitatea riscă să fie înlocuită de iritare, iar spiritul critic al cetățeanului să fie perceput drept o inconveniență a guvernării.
În alte țări, când lucrurile merg prost, câte un politician își mai dă demisia. La noi, dimpotrivă, se indignează că i-ai tulburat liniștea cu problemele dumitale. Păi ce, stimabile, l-am pus în funcție ca să ne rezolve necazurile?
Căci, la urma urmei, nu politicianul este în slujba cetățeanului, ci cetățeanul în slujba politicianului. Și dacă poporul o duce prost, să aibă măcar bunul-simț să sufere în liniște, că doar n-o să-și dea demisia guvernul pentru atâta lucru!
da, interesant si bine judecat.
ȘtergereCe ai spus acum la urmă era valabil cindva , undeva . Acuma in ultimii 5-10 ani normalitatea demisiei a dispărut cam pe intreg globul unde locuiește rasa albă .
ȘtergereExcelent! M-ați răcorit. Din păcate, vitele nu vor înțelege.
RăspundețiȘtergerePropagandele se potențează unele pe altele, spre dauna pretins totală asupra realității pe care vor s-o manufactureze, grosoloan dar epidemic, și deci eficient pentru omul masificat care pretinde că el știe. Doar el, și cercul lui de analfabeți descurcăreți.
RăspundețiȘtergerePropaganda *noastră* vorbește in oglindă, nu mai are timp să observe că e fumată injoncțiunea cu marș la Moscova. Pentru simplul motiv că noi trăim o formă satelitar-provincială de Moscovă, un Belarus continuu, care a renunțat pînă și la fațada dragă comunismului în marș forțat spre iad. Adică la alegerile fraudate dintotdeauna cu STSul, bazat pe ajutorul cimitirelor actuale, locale, dar și frățești, delocalizate și programate (pentru viitorul apropiat, care nu dă doi bani pe oligofrenia operativă la conducere).
Trăim o Moscovă care nu beneficază nici de spațiile ei largi și nici de populația numeroasă, represiunea fiind exact ceaușist-securistă cu supapa exilului/emigrării. Emigrajul ducând cu el tot ce e mai rău, iar când constată că nu se adaptează/sau e forțat să se care și de acolo, se întoarce și-și redescoperă năravurile și colaboraționismul și amoralitatea (toate amorțite de mirajul occidentului și de poliția lor) prin care se recomandă ca omul nou în fine realizat.
Cum Bucureștiul nu a crezut niciodată în lacrimi, rămâne varianta aleluia, altă coincidență întru stranietăți. Trecute sub tăcere, cum îi stă mai bine adevărului fatal.
Procentajul de nemți get-beget în Germania e sub 40%,unii spun chiar că ar fi în jur de 30% din populația totală. 20% de proprietari nemți nu e deloc o cifră deplasată.
RăspundețiȘtergereAm lucrat mai bine de un an în Germania, am văzut cum e. Soțul meu încă mai lucrează acolo, și săptămâna asta și cea trecută a stat mai multe zile la cazare, pentru că la serviciu nu era de lucru. Germania e praf. Cine crede că în Germania curge lapte și miere și umblă câinii cu colaci în coadă, ori e complet idiot, ori nu știe pe ce lume trăiește.
RăspundețiȘtergereSoțul meu îmi spune mereu cât de mult s-a scumpit mâncarea la supermarket. E la fel de multă sărăcie ca la noi.
Pe langa ce ai spus legat de Germania si ce e acolo sa nu uitam si de imigranti ilegali sau musulmani care comit infractiuni pe banda rulanta si e riscul sa devi victima a lor sa te jefuiasca sau sa te trezesti injunghiat si nu mai spunem si de multe legi aberante naziste prin care se stinge libertatea de exprimare,mai ales ca am mai auzit de la cunostinte din Germania daca treci pe langa o casa si vreo persoana in varsta te vede seara dupa o anumita ora doar ca mergi pe strada si ii pari suspicios,cheama politia care te iau la impins vagoane.Germania are si ea multe chestii urate si nasoale in interiorul ei.
RăspundețiȘtergereAcum 10 -11 ani in urmă a început și copilul meu șoferia pe camion . Am mers in echipaj pe comunitate . Am stabilit o regulă eu . 50€ de căciulă ptr mîncarea noastră . Dar mergeam si cu mincare in straiță de acasa . Iar care avea poftă de bere sa zicem își cumpăra din banii lui nu din ,,bugetul" ptr mincare . Puneam pe banda lucrurile la comun si separat ce vroia fiecare ptr el . Dar din bugetul alimentar nu exista lună sa nu venim cu o parte din bani inapoi acasă . Vedeam cit a rămas si apoi stiam cit trebuie sa complectăm iarăsi suma de 100€ . Acum ? Acum singur nu îți ajunge salariul minim pe economia Româneasca o lună pe comunitate . Fără alcool , fără tigări , fără sucuri . Doar apă si mincare . Numai de acolo și realizezi cam ce greutăți intîmpină localnicii . Indiferent de țara unde sunt . Dar vorba aia ,,dacă noi mincăm 10 găini ce mai contează că tu de fapt nu mănînci nici una". E greu ptr toți . Dar totul este fix din vina noastră a tuturor . Nepăsarea . Îti va păsa cu adevarat cind va ajunge cutitul la os tuturor . Pînă atunci ,,lasă că mie nu mi se întîmplă ". Încă .
RăspundețiȘtergereVa bateți capul și va tociți nervii cu o specie de oameni jegoasă care ar fi in stare sa spună ,,Si ce? Ce au șobolanii care mișună pe străzi? Și ce dacă occidentul e mai sarac ca altădată, nouă ne place și asta e!". Nu ai cum sa o scoți la cap cu ei, dar asta nu inseamnă că nu poți sa le arăți, cu calm și ironie, ca sunt niște cretini imbecilizați.
RăspundețiȘtergereTot vad asta ca trebuie sa fi ceva pro, adica sa fi prooccidental, proeuropean, daca nu esti asa insemna ca esti prorus. Dar in final nu am vazut pe nimeni sa se declare proroman.
RăspundețiȘtergere