Șocat ...

Un om a murit în singurătatea unei delte de la marginea Europei. Brusc, ecranele s-au umplut de păreri de rău, de regrete și formulări bombastice. Ai spune că a murit un rege, dar realitatea ne contrazice. Câți dintre cei care-au ieșit să-l plângă cu lacrimi de biți l-au sunat în ultima zi/săptămână/lună a vieții sale? Câți s-au dus să-l întâlnească sincer pentru a-l întreba dacă-i e bine sau dacă are nevoie de ceva? Nimeni. În ultima zi a vieții sale era doar el cu cei patru câini ai săi. Nu, n-a murit un rege, a murit un om, strivit de nepăsare și de atomizare, condamnat să-și urle-n liniște durerile și suferințele. Iar cuvintele voastre frumoase sunt doar înflorituri grosolane zugrăvite pe peretele falsei vieți pe care-o ciopliți la fiecare pas prin lume. Care viață vă va surprinde la fel de singuratic și apăsător atunci când vi se va spune „The End” sau „конец фильма”. Pentru că „Sfârșit”  e deja scos în afara legii.

N-am de gând să spun vorbe mari, memorabile. Doar mă declar șocat.

Un alt registru, alt film. Un om e săltat abuziv, târât în pușcărie, eliberat de-o instanță și condamnat de-o a doua într-un spectacol juridico-securistic de un grotesc absolut. Pentru o presupusă înșelăciune de-acum niște ani buni, omul e arestat preventiv pentru a nu influența ancheta. Ce să influențeze, boilor, că s-au pus munți de praf pe fapte? Las' că știm noi mai bine, par a spune milițienii juridici cărora li s-a dat ordinul să coboare teroarea în stradă. 

Omul a fost trimis în singurătatea pereților reci ai pușcăriei. Să stea acolo pentru vina că sistemul, la un moment dat, voia altceva. Iar el a trecut întâmplător pe-acolo. E ceva absolut monstruos în termeni de prostie și hilar: să ajungi dușmanul numărul unu și să fii înjurat pentru ceea ce, în urmă cu 1,2 5, 10 ani erai lăudat. Călin și Cristela Georgescu erau inspiraționali pentru cei care acum îi înjură, fie că e vorba de javre precum Cartianu sau de instituții media gen UM DIGI. Toți aceștia îl înjură acum fix pe motivele pentru care-l lăudau atunci. Aș spune ceva, dar nu mai am loc pentru că sunt șocat de acest grad absolut insuportabil de nemernicie. Șocat, atât!

Dar trebuie să stăm liniștiți, în băncile noastre. Statul lucrează pentru noi. S-a văzut doar: ultimul cretin teleportat de la Bruxelles tocmai ce-a fost trântit de proioropienii lui. Diliul de la Cotroceni recită locuri comune între două strâmbături și trei mânuțe neadecvate. În mod normal, deplasările lui sunt mai jenante decât „Cascadorii râsului”. Nea Nicu și Leana par aristocrați desăvârșiți pe lângă neo-Nicu Psihicu și gheboasa lui. Am văzut cehii au angajat direct un om de la protocol care să-l așeze pe prost cu mâna, așa cum pui pionii pe tabla de șah. Deja e cunoscut în lume, toți îl știu de papagal, astfel încât iau măsuri. Și, probabil, glumesc macabru: „Vezi că într-o lună îl trimit pe clovn la tine! Să ai om care să se țină la el!” sau „Tu cum te-ai descurcat cu diliul de n-a dat din mâini? I-ați pus rudotel în cafea? Că ăștia ai mei de la Protocol vor să experimenteze cu terebentină. Cică merită”. 

Știu, nu-i de râs. Dar ăsta ne e felul. Când vedem, o asemenea inflație de prostie tiranică nu ne mai rămâne decât bășcălia. Eu însă nu prea mă potrivesc cu ea, o consider o terapie mult prea superficială pentru gravitatea timpurilor. De-aceea nu-mi rămâne decât să mă declar șocat. Și pare a-mi fi imposibil să ies din starea asta.