Puterea tenebrelor(1)

8 iulie 1853 a fost o dată crucială în istoria Japoniei. În acea zi, Golful Edo au ancorat  patru nave militare înfricoșătoare, pe care japonezii le-au botezat Kurofune, în traducere „Navele negre”. Nimeni nu mai făcuse până atunci așa ceva întrucât singurul port unde aveau dreptul străinii să ancoreze era Nagasaki. 

Samuraii japonezi au înconjurat navele. Erau înarmați cu săbii și lănci. Când au fost observați de echipaje, tunurile moderne ale navelor au tras focuri în aer, semn al superiorității absolute. Acela a fost momentul limită, al sfidării supreme. Comodorul Matthew Calbraith Perry, un ofițer american alcoolic, insistă să înmâneze personal reprezentanților împăratului o scrisoare din partea președintelui SUA. Scrisoarea era absolut banală în termenii de azi, dar cu un ton bădăran și, cumva, ultimativ.

Marelui și Bunului Nostru Amic, Împăratul Japoniei,

Eu, Millard Fillmore, Președinte al Statelor Unite ale Americii, vă trimit această scrisoare oficială prin intermediul Comodorului Matthew C. Perry, un ofițer de rang înalt din marina noastră.

Relația de prietenie și de bună vecinătate dintre Statele Unite și Japonia este un obiectiv pe care ni-l dorim cu ardoare. Țările noastre sunt acum vecine aproape directe, având în vedere extinderea domeniilor noastre pe coasta Pacificului. Navele noastre de pescuit și comerciale navighează frecvent pe Marea Japoniei.

Doresc să vă propun trei lucruri principale:

1. Comerț și prietenie: Ca Statele Unite și Japonia să trăiască în pace și comerț liber. Să deschideți porturile pentru a permite comercianților noștri să cumpere și să vândă bunuri.
2. Protecția marinărilor: Ca marinarii americani care eșuează pe coastele Japoniei din cauza furtunilor să fie tratați cu omenie, protejați și sprijiniți până când pot fi preluați de alte nave.
3. Aprovizionare cu cărbune și alte provizii: Ca navele noastre cu abur să aibă permisiunea de a intra în porturile dumneavoastră pentru a cumpere cărbune, apă și provizii de care au nevoie pentru călătoriile lungi spre China.

Acestea sunt singurele obiective pe care le urmărim. Comodorul Perry este investit cu depline puteri pentru a încheia un tratat de prietenie și comerț cu guvernul dumneavoastră.

Sperăm că Majestatea Voastră va primi cu bunăvoință această cerere pacifică și că vom putea pune bazele unei prietenii durabile între cele două popoare.

Scrisă la Washington, la 13 noiembrie 1852.

Prietenul dumneavoastră bun, Millard Fillmore

Vă vine sau nu să credeți, acest episod banal avea să schimbe din temelii lumea japoneză. A produs aproape imediat prăbușirea Shogunatului Tokugawa după mai bine de 250 de ani de dominație. Iar în lume a impus o nouă ideologie care s-a tot distilat de-a lungul timpului. „Comerțul neîngrădit” și „piețele libere” au devenit constantele lumii. Pare o poveste frumoasă, dar, în esență, e mult mai mult de-atât.

O primă constatare ar fi aceea că, la ora actuală în lume nu mai există absolut niciun stat care să nu se supună ideologiei impuse atunci. Ar trebui cumva să înțelegeți că, în momentul în care totul se supune unui anumit model, acel model nu este unul la care aderi liber. Mai ales atunci când e vorba de societăți umane, atât de diferite în esență, de la rasă la rasă sau de la o zonă la alta. 

Răspunsul la dilema amintită ne vine tot din istorie și tot din Japonia întrucât, imediat după ce s-a petrecut evenimentul deschiderii forțate a Japoniei, căderea Shogunatului a dus la ample reforme efectuate de o mână de oameni, dintre care îi amintesc pe cei esențiali: Ōkubo Toshimichi(Satsuma), Ito Hirobumi(Chōshū), Yamagata Aritomo(Chōshū), Kido Takayoshi(Chōshū). Unul a industrializat Japonia, altul i-a scris Constituția, altul a reformat armata , iar ultimul a introdus învățământul obligatoriu. Două decenii mai târziu Japonia era de nerecunoscut. Fosta societate feudală devenise un stat industrializat, cu linii ferate și industrie, cu oameni care uitaseră de plată în orez sau de celelalte elemente care țineau de tradiție. Samuraii dispăruseră, iar societatea, în aparență, nu mai era stratificată pe caste. 

Ce aveau totuși acei oameni în comun și cum au reușit ei să schimbe atât de profund structura unei țări? Un element esențial a fost reprezentat de dărâmarea religiei și înlocuirea brutală cu șintoismul tradițional devenit religie de stat, în care împăratul e zeu în viață. Astfel, reformele profunde ale societății aveau girul „zeului”. Prin ingineria religiei manipulate, țara se transformă într-una în care trăiești ca să muncești(mă rog, tradițional cam asta se întâmpla în Japonia, dar niciodată la nivelul văzut de-atunci încoace). Idealul devine unul absolut, pământesc, simplu de înțeles și nu trebuie să gândești mai sus de el. Inspirat total de protestantism/neoprotestantism. 

Și-abia acum e momentul în care ar trebui să înțelegem cum de-a reușit o mână de oameni să redeseneze o întreagă societate. Răspunsul stă în Misiunea Iwakura, desfășurată între 1871 și 1873. Întreaga elită japoneză a fost deplasată într-o misiune diplomatică în SUA și Europa pentru a studia cum funcționează sistemele occidentale. Misiunea a costat cam 2% din PIB-ul Japoniei de atunci. Toți cei enumerați anterior au făcut parte din misiunea diplomatică din care au înțeles două lucruri. Primul și cel mai important a fost spulberarea ideii că ar putea renegocia tratatul absolut asimetric și nedrept cu SUA. Cel de-al doilea element, care poate fi considerată „ideea care i-a iluminat” a rezultat în urma vizitei la Otto von Bismarck, cel care le-a dat un sfat absolut corect și cinstit, anume că „relațiile internaționale nu se bazează pe dreptul internațional sau pe dreptate, ci pe forță militară și economică”. 

Abia în urma acestei expediții diplomatice Japonia a realizat că noua lume în care se află este una total schimbată față de ceea ce-și imaginau ei și, bazându-se pe ceea ce le-a spus Bismark, au căutat să-și facă țara în linie cu lumea. Lumea aceea, care le contrazicea inclusiv idealul lor istoric de societate, în care însă au păstrat împăratul ca arhetip feudal. Tranziția făcută a fost una rapidă care, pentru eficiență, a translatat feudalismul în noile roluri. Samuraii au devenit comandanți în noua armată regulată, nobilii au devenit industriași, țăranii muncitori s.a.m.d. În două decenii nu mai recunoșteai Japonia. Aproape prinsese din urmă Occidentul ca organizare socială, în ciuda tratatelor asimetrice. 

De ce au avut acel „succes”? Deoarece înțeleseseră care-i „puterea tenebrelor”, alegând să joace în noua ligă pentru a-și putea găsi calea de eliberare(în stilul tâlcului din filmului de categoria B „Biciul fermecat”). Abia prin prisma acestui eveniment putem înțelege motivul pentru care Japonia apare în Al Doilea Război Mondial ca aliată a Germaniei: se considera suficient de puternică pentru a confrunta puterea tenebrelor. Realitatea le-a arătat că au estimat greșit, fără a avea toate datele problemei. Spre exemplu, ei n-au știut niciodată ce hram poartă Hitler și cine-l manipula din spate. 

Ce s-a întâmplat după capitularea Japoniei? Împăratul și-a pierdut calitatea de „zeu în viață” pe care i-o consfințise Restaurația Meiji, iar rolul său a redevenit unul strict formal, similar celui din timpul Shogunatului Tokugawa. Iar Japonia a intrat sub statut de țară ocupată de SUA. 

Unora, probabil, nu li se pare nimic suspect. E greu să înțelegi noțiunile de putere în contextul în care nu distingi nuanțele. Ceea ce este cert e că lumea, în ultimii două sute de ani, a fost condiționată similar. E drept că acum nu mai vin navele negre în porturile tale deoarece e inutil. Acum, în cazul în care ești revoltat, apare un nimeni de pe la vreo UE, sau organizație de rating sau vreun birocrat de la Banca Mondială  sau FMI. Și dacă nu te potolești, te trezești peste noapte cu visteria goală ca efect al „retragerii investitorilor”. 

Iată de ce societățile noastre arată atât de identic, iată de ce săracii devin și mai săraci, iar bogații și mai bogați. Este un traseu standard pe care trebuie să te înscrii. Iar când în capul țării ai capete goale, transformarea e și mai abruptă. 

În Japonia, de exemplu, nu este permisă imigrația. Și asta în ciuda îmbătrânirii accentuate a populației. De ce? Pentru că cei de la putere au înțeles că asta nu rezolvă problema și că soluția constă în abordarea problemei prin forțe proprii(nu prin imigrația indicată de tenebroși). E drept, există Kodokushi(孤独死), fenomenul morții solitare, în care bătrâni morți în singurătatea propriului cămin sunt descoperiți după săptămâni, luni sau chiar ani. Dar sunt chestiuni pe care și le asumă, înțelegând că imigrația nu e o soluție, ci din contră. Cu toate că sunt sub ocupație, pot face asta deoarece știu să se încadreze în limitele „puterii tenebrelor”.

De fapt tocmai aici e situația cumva paradoxală. Doar cei care o înțeleg pot s-o manipuleze întrucâtva. Nu total, nu absolut, dar în așa fel încât să-ți faci locul tău ceva mai bun sau să nu fii lovit frontal de val și, mai ales, pe nepregătite. Ce trebuie să înțelegi din punctul acesta? Că atât cei care se opun cât și cei care sunt pro-sistem și-o iau pe coajă în același mod din partea „Puterii Tenebrelor”. E vorba de o putere infernală care poate fi doar deviată și asta destul de puțin(sau, mai bine spus, de a cărei lovitură poți să te ferești). Suficient pentru a-ți face atmosfera mai respirabilă.

Aici ajungem în momentul în care toți „experții” se vor apuca să descrie cu lux de amănunte tot soiul de structuri stratificate, chestii oculte sau teorii încâlcite. Culmea, cu cât ajung să descrie cu mai mult lux de amănunte, cu atât cunosc mai puțin. „Puterea Tenebrelor” este una creată astfel încât să aibă mereu „o verigă lipsă”. Pe care, după ce-o descoperi, constați că e lipsă o altă verigă, chiar mai mare. Nu există experți în așa ceva întrucât, inclusiv cei care se cred „planificatori” sau „stăpâni”, în realitate nu sunt nici măcar la jumătatea piramidei. Iar „experților” în structuri oculte le spun doar că n-au habar de-un element de bază, anume de orientarea piramidei. 

V-am descris totul cu lux de amănunte pentru a înțelege că e absolut imposibil să domini sau să-ți impui voința. Înțelegerea „Puterii Tenebrelor” nu înseamnă să cunoști personajele, ci să știi care-s limitele până la care te poți întinde. De asemenea, similar Japoniei de-atunci, eliberarea dintr-un clește nu se poate face brusc, ci cu tact și un plan elaborat, astfel încât, cu toate că joci de partea lor, în realitate tragi pentru tine. E ca atunci când folosești un curent strict pentru a prinde viteză, pentru ca apoi să te îndepărtezi de el. Așa ceva nu pot face decât oamenii inteligenți.

Probabil în acest moment înțelegeți de ce puterea din România e populată de proști, devianți și nebuni. E modul în care alte hiene înțeleg să ne împingă și mai mult în clește, pentru a profita de noi. Pentru azi mă opresc aici, iar într-un articol viitor vă voi explica ce perspective avem din punctul de vedere al acestei puteri.