Puterea tenebrelor(2)

Dacă în episodul trecut v-am vorbit despre ceea ce înseamnă ideologia actuală care înarmează „Puterea tenebrelor”, azi vom vorbi despre moartea ei. Sau, ca să nu fiu foarte optimist, despre provocarea căreia trebuie să-i facă față. 

Există două moduri de a detrona pe cineva: ori prin înfrângere externă(război), ori printr-una internă(lovitură de stat/palat). „Puterea tenebrelor” nu are dușmani externi deoarece acesta a fost modul prin care și-a asigurat universalitatea, prin invitarea tuturor la „masa puterii”. Chiar dacă, în esență, niciunul nu are capacitatea de a decide, simpla iluzie de a te afla la o masă selectă este cea care te face să susții puterea din umbră. Puțini de pe lumea asta îți sunt egali, deci te simți onorat de locul pe care-l ocupi. Tu sau reprezentanții tăi. 

Pentru mai bine de două secole această putere a dominat planeta pentru că, pur și simplu, nu este o alta care să i se opună. Astfel încât singura lovitură nu poate veni decât din interior. Și-abia de-aici începe discuția. 

11 februarie 1979 este o dată iconică în ceea ce privește „puterea tenebrelor”. Acela a fost momentul în care a fost sfidată în față de o țară mare, care a decis că NU mai respectă algoritmul puterii: Iranul. Schimbarea a fost una radicală, întrucât revoluția iraniană a refuzat direcția atee, instituind o societate care contrazicea „moartea lui Dumnezeu”. A pune conducerea religioasă în punctul suprem al unui stat a însemnat, din punct de vedere simbolic, revenirea la un soi de „medievalism elevat”. Asta deoarece Iranul nu a stopat direcția de mers a societății, ci a amplificat-o, dar asta subordonându-și acțiunile lui Dumnezeu. 

Nu este o discuție despre religie, ci despre interacțiunea puterilor. Din momentul victoriei Revoluției Islamice, „puterea tenebrelor” s-a confruntat cu un revoltat, care îi contrazicea doctrina. Este și motivul pentru care Iranul a fost sancționat și violentat de-atunci încoace. S-au încercat tot soiul de aberații, inclusiv războiul cu Irak-ul, în care Saddam - pe vremea aceea „omul bun” - a folosit cele mai crâncene arme împotriva Iranului. Atacurile cu arme chimice au inclusiv acum consecințe asupra sănătății iranienilor, chestiune care e cunoscută marginal întrucât, desigur, în spatele ticăloșiei se afla „forța binelui”, adică SUA. Când acționezi în direcția „puterii tenebrelor” ești „forța binelui”, altfel ești „apostolul răului”. Inclusiv această schemă este una menită a te pune în inferioritate atunci când te opui. Brusc devii „omul răului” sau „țara răului”. 

Problema cu Iranul - din punctul de vedere al „puterii tenebrelor” a fost aceea că aproape întotdeauna a fost ajutat de o „mână nevăzută”. Mereu i s-a prezis sfârșitul, dar de fiecare dată a trecut peste provocare. De multe ori singur, dar de alte ori ajutat pe sub masă. E o țară care de aproape cincizeci de ani se află sub sancțiuni continue și care continuă să reziste. Nu doar să reziste, ci să crească, în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Putem considera nașterea Republicii Islamice drept începutul căderii „puterii tenebrelor”. În condițiile în care ai chiar și o singură țară care ți se opune fățiș, e clar că forța ta, universalitatea cu care te lăudai, a fost serios pusă sub semnul întrebării. Iar faptul că Republica Islamică Iran nu e un simplu accident al istoriei este dat de modul în care arată acum lumea: profund atomizată în esență, „ținută în frâu” doar prin mijloace de forță. Și marea problemă e că în interiorul societăților dominate de tine, „puterea universală”, oamenii încep să-și pună probleme care contrazic flagrant propaganda pe care o promovezi. 

N-ar trebui să deducem de-aici că „puterea tenebrelor” este una care a pierdut jocul. În continuare are practic toți „suveranii lumii” grupați sub cupola sa nefastă. Asta înseamnă o putere imensă. Dar, în același timp, în interiorul său, sunt numeroase elemente care fac pasul lateral. Într-adevăr, nu e prima dată, dar este cu atât mai grav cu cât aceasta se petrece după ce totul se credea sedimentat. Am spus în mai multe rânduri că sunt unii care doar par a cânta refrenul ultra-cunoscut, în realitat, falsând voit.

Iran și Rusia sunt două dosare deschise, având ambele aceeași necunoscută. Sunt sfidări la adresa puterii, cu toate că niciunul nu clamează altceva decât „dreptul internațional”. Și, mai mult, fiecare dintre elementele „revoltate” afișează un comportament mai degrabă reactiv. Doar că e un soi de reacție reactivă mult mai dură decât s-a văzut până acum, încălcând așa-numitele „linii roșii”.

În ce termeni trebuie să vedem toate elementele despre care vorbim? Personal cred că e vorba de o înlocuire de paradigmă. Asta în ciuda faptului că nimeni n-o s-o recunoască. Modelul actual de societate deja nu mai răspunde nevoilor, iar asta se vede limpede, fără a mai fi nevoie de alte demonstrații. Apariția rebelilor poate semnala schimbarea inevitabilă. În cazul în care sunt învinși, treburile vor continua ca până acum, dar cu mai multă frustrare acumulată la nivel public. 

Nu vreau să par mai optimist decât e cazul. Lupta se joacă și, cel mai probabil, deznodământul îl vom vedea după alegerile americane. Atunci, imediat, Trump se va dezlănțui împotriva Iranului. Dacă iranienii vor rezista și de data asta, provocând daune severe „Alianței Epstein” vom putea spune că „puterea tenebrelor” e practic moartă. 

Asta nu va însemna „eliberarea bruscă”. Din contră, teroarea va continua. Chiar se va accentua în țările din care „puterea” va încerca să se conserve. Și sunt multe. Dar dezghețul se va vedea. Rețineți: ceea ce vedem la suprafață e doar simptomul, manifestarea atenuată a ceea ce se întâmplă la nivelul „puterii tenebrelor”.