duminică, 18 octombrie 2026

Totul e înșelăciune!


Se mai întâmplă să mai fie lovite diverse nave de drone marine sau să intre în mine, că încă nu e clar. Partea fabuloasă e că toată suflarea gurnalistică de prin televiziuni se dă la unison cu curul de pământ: erau rusești. Inclusiv drona aia din Portul Constanța ar fi fost capabili să spună că e rusească în condițiile în care n-ar fi apărut poze cu ea. Și dacă ar fi explodat unde trebuie, cu siguranță că nu mai apăreau poze!

Ar mai fi ceva care ar trebui să pună totul sub semnul întrebării. La capitolul drone marine, Ucraina e cam numărul 1 în Marea Neagră. Rusia încă recuperează deoarece și ăsta e un subiect în care a fost prinsă nepregătită. Majoritatea covârșitoare a dronelor marine din Marea Neagră sunt ... ucrainene. Că pot fi și rusești, aia e altă mâncare de pește! Și-atunci de unde latri tu, tuto  de TV, că dronele ălea erau rusești? Ai vreo poză, ai vreo dovadă? Evident că nu.

Desigur, veți spune că eu sunt prorus și tocmai de-aia am punctul ăsta de vedere. Ce te faci însă atunci când diliul suprem al țării, Nicușor Dan, adică ăla pe care unii îl numesc președinte, se-apucă să spună într-un interviu dat unei televiziuni străine că nu se știe ce tip de drone sunt ălea, că trebuie să se facă anchetă, dar că bănuiește că sunt rusești deoarece și dronele aeriene ne tranzitează spațiul aerian. Mă rog, nu ne miră logica lui de Bulă Olimpișor, dar spune ceea ce urlu eu aici, anume că încă NU SUNT PROBE CĂ DRONRLE ĂLEA AU FOST RUSEȘTI! Și-atunci cum răspândiți informații fale, cretinilor? E înșelăciune!

Lecția banală care ar fi trebuit s-o învățați până acum: în P(l)andemie n-a zis nimeni din TV nimic! Toți au stat aliniați exact cum li s-a dictat de la cazarmă. Faptul că au apărut unii după să vă spună că „vai, vaccinurile au efecte adverse”, nu înseamnă nimic. Dacă te-ai capsat ți-ai luat-o.  E clar că nu te mai face bine Mirandolina aia cu creier de bibilică, acum revoltată, dar pe-atunci declarând că nu va avea liniște până când mamele nu-și vor vaccina copiii. Fă, idioato, că tot o faci și pe marea credincioasă, ai idee câte „morți subite” ai pe conștiință? Că fix la ăia tineri a fost „epidemia” de morți subite! Altă înșelăciune!

Eu am tăcut, dar mai țineți minte că după anularea abuzivă și scandaloasă a alegerilor nu mai era voie în televiziune să pronunți „lovitură de stat”. „N-a fost domnule lovitură de stat, n-aveți probe!” - urlau cerberii prezentatori, inclusiv ăia pe care unii îi credeau „ai noștri”. Și-o rotunjeau cu sloganul resuscitat „stați în case!”. Că e de rău dacă ieșiți, se scufundă țara. Înșelăciune!

Mai țineți minte când se tăvăleau pe jos tefeleii că dacă vine Georgescu sau Simion la putere va exploda cursul, inflația, vor fugi investitorii s.a.m.d. Perfect, iar ați fost proști, tefeleilor! Simion n-avea cum să câștige întrucât s-a auto-sabotat la comandă, așa cum o face și-acum. Dar trebuie să remarcăm că: inflația a trecut peste 10%, iar de la 1 ianuarie probabil va depăși 15%, cursul e pe la 5.33 RON la EUR, cu perspective bunicele să împuște 6, iar „investițiile străine s-au înjumătățit în primele opt luni din 2026, coborând la doar 2,12 mld. €”(citat exact de la BNR). Iar multinaționalele dau afară la greu! Nu mi-e deloc milă de tefelei, merită! Avem de-a face, din nou, cu înșelăciunea!

Merită se ne aruncăm un ochi și pe Vest. Ce-avem aici? „Revolta elevilor” în Franța. Cărora li s-au alăturat „Vestele galbene”. Wow, aproape că am emoție. Și dacă-mi mai spui că revolta a atins și Italia, cu același subiect, aproape mă cutremur de emoție. Dragii moșului, nu fiți proști! „Recalé”/„Flunked”. Ambele înseamnă același lucru: un serial franțuzesc Netflix în care ceea ce vedem acum e descris acolo cu lux de amănunte. 

François Uzan, realizatorul, tot frige niște teme similare, fiind folosit de serviciurile de-acolo pentru modelare socială. Uneori supapa trebuie eliberată pentru detensionare! Preluarea sa de către Netflix face parte din regulile jocului. Așadar, când vedeți alăturate noțiuni precum Franța, ingineri sociali, Vestele Galbene etc. și mai constatați că se și răspândește precum o pecingine, la ce globaliști vă duce gândul? Ptiu, drace! Iar înșelăciune!

Și-a mai rămas un subiect pentru azi. Suveranismul. Sau, mai bine spus, așa-zisul suveranism. În Franța toată lumea își pune speranța în Marine Le Pen, uitând că acolo e vorba de o dinastie politică. Jean-Marie Le Pen a stat 38 de ani în fruntea partidului pe care l-a fondat, fiind acceptat de sistem drept „opoziție controlată”. Într-o țară în care sunt legi dure împotriva antisemitismului, Jean-Marie Le Pen și-a continuat discursul caracteristic, fiind condamnat mai mult de complezență. Tot nu vi se pare opoziție controlată? Mai mult, Le Pen a fost dat afară din partid de Marine Le Pen în cadrul operațiunii sale de „dédiabolisation”.

Mult mai clară este situația la Meloni, care mai vine și după o „tinerețe fascistă”. Fabricată, din punctul meu de vedere. Treaba a fost însă întărită la nivel public de aderarea la mișcarea din care face parte a nepoților lui Mussolini,  Rachele Mussolini și Alessandra Mussolini. Un circ menit să-i atragă inclusiv pe „radicalizați”. În realitate, Meloni e o tută globalistă, membră a Aspen Institute, International Republican Institute, CPAC și Atlantic Council. Din politica sa pro-Ucraina și din tot restul de decizii puse în aplicare rezultă limpede că are de-a face cu suveranismul la fel de mult ca cioara cu penele albe. Meloni e o gloabă americană, pusă în fruntea Italiei strict pentru a garanta menținerea ocupației americane. Indicație de care se ține cu sfințenie și care-i principalul motiv al longevității sale.

La noi situația, așa cum v-ați obișnuit, e oablă. Suveraniștii noștri sunt pro-ioropieni, se-nțelege. Pro-NATO idem. Și Pro-Ucraina din ADN. Iar cu ce achiziții au făcut la vârful partidului, refrenul viitoarelor alegeri nu va mai fi „Adu caii, Simioane!”, ci „Adu securiștii, Simioane!”. Știu, sunt rău, dar n-am cum să nu constat că e înșelăciune!

V-am spus ceva în articolele trecute, țineți cont de cele scrise și ignorați zgomotul. Pentru că, în rest, totul e înșelăciune. Nu vă lăsați păcăliți! „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni”. 

16 comentarii:

  1. Oare a numărat cineva de câte ori apare cuvântul înșelăciune în "Arta Razboiului"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cazarma. Un cuvant frumos, pe barosaneala. Cazarma. O putreziciune cu miros de cacat, cacat greu, putrezit, in uniforma. In uniformele serviciilor tarii, cacatii, tradatorii sri sie sts dia si alte nimicuri de latrina distrug tara caramida cu caramida. Institutii infectate si infestate, pline de devianti sexuali, aglomerate cu mitocanie, brutalitate, imbecilitate aculturala. Este, cazarma, sintagma pentru deconstructia unui popor. Este, cazarma, urletul lugubru al ciumatilor neomarxisti, scrasnetul criminal de falci globaliste. Este, cazarma, cuibul tuturor fecalelor mosadiste, cia-iste, mi6-iste, bnd-iste si naiba mai stie care viermi si oxiuri de latrina vest europeana si nu numai. Caci asa tradatori cum sunt, sri-istii, sie-istii, derbedeii de la meletari stiu sa stea in genunchi. Sa dea cu fruntea in catarama nadragilor invadatorilor, sa linga febril fermoarele ruginite ale acestora, cu speranta ca doar, doar or mai apuca si ei un firicel neuscat, sa se vitaminizeze cu intelighentia scelerata a serviciilor colonistilor.

    Cazarma. Un cuvant frumos, pe barosaneala. Cazarme pline cu tampiti in uniforma militara romaneasca. Cu slugoi natoisti. Cu mii de generali cu stele paduchioase de iedera otravita ce o astern peste Romania. Cazarme atat de pline cu tradare, si atat de goale de patriotism; de lipsite de iubire pentru poporul care trudeste pentru ei. Paraziti. Paraziti cu trese. Cu stele. Cu nimic. Cazarma, un gol mare si otravit. Pe barosaneala. Pe frumos.

    Cazarma. Este Romania o cazarma. Pe barosaneala. Pe frumusete. Pe curve tv platite de Cazarma. Pe curve online platite de Cazarma. Pe intelectuali de rigola, cu miros de pisat stricat, platiti de Cazarma. Cu vedete ragaitoare a damf de Cazarma.

    Cazarma. Un bordel canceros, o tumora maligna care schimba tiparele oncologiei sociale. Cazarma. O infectie. Un abces imputit ce se intinde de la curul globalist, imputit de fecale uscate intre buci sorosiste neormarxiste si care supureaza pe trupul acestei natiuni.

    O septicemie aproape ireversibila se revarsa asupra noastra din locul comun al tradarii de neam: cazarma apriori

    Flaviu

    RăspundețiȘtergere
  3. Clasa politica romaneasca o poti crede foarte smecehera si pusa pe capatuiala, cu zicala in suflet ca totul este permis pentru profit. Dar la o privire mai atenta intreaga clasa politica` romaneasca comparativ cu alte clae politice nu doar europene ci si africane, asiatice, americane etc... iti apare foarte pregnant anumite fenomene proprii care le poti aduna toate specifice politicienilor romani ca schizofrenie paranoida, deoarece sunt rupti de realitatea sactuala si cred lucruri care nu mai exista de mult dar devin delirante pentru ei si intra intr-o stare de negare totala a lor.

    RăspundețiȘtergere
  4. SiriusB Shaman pe X afirmă:
    „Dacă RED OCTOBER nu se întâmplă în 2026, nu se va mai întâmpla niciodată.”

    Deci dacă oamenii nu reușesc să transforme nemulțumirea într-o ruptură colectivă de sistem, posibilitatea revoltei dispare definitiv. Acum este momentul, e 2026, anul Calului de Foc. Revolta se ridică pe mapamond. Nimeni nu scapă.
    Macron este foarte ofticat, dar el încă nu știe că a început sfârșitul său.

    Legat de articol, Dan Diaconu amesteca mere cu pere, e un fin analizator al plaiurilor mioritice, dar cu Franta stai flexat ca eu nu pun botul ca Macron a facut revoltele si il ajuta tocmai pe el.
    E un spirit de revolta, indiferent cum se revolta este impotriva sistemului bancar european si din ce scri am impresia ca faci parte din bancherii europeni si vrei sa fi impotriva acestui spirit de Octombrie Rosu ca te deranjeaza. Nu conteaza ca te deranjeaza, ca eloricum se va intampla, si tu esti impotriva lui ca probabil ti cu bancherii europeni, ai profit si tu de la ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doua aspecte sunt reale si adevarate: 1.INALTA TRADARE de NEAM si de TARA a TUTUROR CONDUCATORILOR ROMANIEI si a TUTUROR persoanelor cu inalte functii de conducere de peste tot,Servicii,Armata,Politie,Jandarmerie,ministere,parlamentari!!!2.Umplerea conturilor din strainatate cu miliarde si miliarde de Euro a celor enumerati mai sus si furtul si jefuirea bugetului tarii de alte si alte miliarde de Euro,exclusiv in beneficiul lor si al familiilor lor!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dle Dan Diaconu, v-aș fi recunoscător să aflu ce credeți dvs despre îndemnul dlui Călin Georgescu din data de 6 decembrie 2024, după anunțul cu anularea alegerilor, îndemn făcut la TV prin care ni se cerea să stăm în casă și sâ nu protestăm. Vezi Doamne, ieșirea noastră în stradă, ca protest la anunțul autorităților că au anulat alegerile, i-ar fi dat ocazia lui Iohannis să instituie starea de urgență. Păi nu așa ar fi aflat o lume întreagă că în Romania democrația a murit ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Suveranistii au prea putine idei comuniste, n-au nicio sansa pe termen lung.
    Prea putini vorbesc de venit minim garantat, de guvernare bazata pe digital si AI, de o noua forma de comunism. E nevoie de putin haos, ca sa se intample schimbarea, care va fi una generala si foarte buna pentru fraieri. Problema e la plutocrati, autocrati, oligarhi si alte jeguri de acest fel. Sustinatorii lor oricum sunt minotari, vor fi spulberati, ca altfel raman fara popor si nu prea au alternativa.

    RăspundețiȘtergere
  8. https://www.bitchute.com/video/hFk26O7hb5ur/

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu credeti ca , pentru a fi ACCEPTAT de sistem , pentru a trece PE SUB RADAR , pentru A NU AVEA SOARTA LUI GEORGESCU , Simion trebuie SA SE VOPSEASCA ?!? Pro uie...pro nato...pro perciunati ...ETC ...? Si dupa , mai vedem ...? Un fel de Meloni , pe invers ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu stiu ce transformari si redresari viseaza unii, dar eu vad numai colaps, unul care se adanceste tot mai mult.
    Cititi programul de guvernare PSD-Luca Niculescu ce se va pune in aplicare in curad de catre noul guvern indiferent de cine va fi condus si cine va avea majoritatea.
    Toata "strategia de dezvoltate" a tarii. Este una tipica pentru o natiune complet falita si putred de corupta si este prezentata in mod explicit.
    Sarind peste tot felul de bla-bla-uri in realitate absolut totul se bazeaza pe patru "piloni de dezvoltare":
    1. "adaptare si actualizare la realitati" pentru toate accizele, impozitele si taxele existente
    => marirea acestora
    2. "largirea bazei de colectare" pentru accize, taxe si impozite
    => introducerea unora noi
    3. mai multa eficienta si optimizare "digitala"
    => mai mult control si mai putine drepturi
    4. mai multa "conformare voluntara" la plata taxelor si impozitelor prin introducerea unui "scoring fiscal" la contribuabili, plus, introducerea unui sistem de bonusuri si privilegii de tip bonus-malus pentru angajatii ANAF daca acestia isi depasesc PLANUL la colectarea de taxe si impozite
    => mai multe abuzuri si spagi

    Cititi de la pagina 14-15 in sus incepand cu M(asura)6. Efortul de consolidare în 2027–2028 si M(asura)8: Venituri si cresterea colectarii
    Cateva chestiuni extrem de importante de retinut doar de pe paginile astea doua:
    pagina 14
    In perioada 2027–2028 efortul consolidării vine în principal din partea de cheltuieli – eficientizare, prioritizare și reducerea risipei – și DIN COLECTARE MAI BUNĂ. VENITURILE CRESC PRIN LĂRGIREA BAZEI IMPOZABILE, REVIZUIREA, PE BAZĂ DE EVALUARE, A FACILITĂȚILOR ȘI CONFORMARE MAI BUNĂ; principiul cotei unice se menține...
    Ajustarea structurală se sprijină pe cheltuieli, IAR PE VENITURI ACCENTUL CADE PE LĂRGIREA BAZEI ȘI PE CONFORMARE...
    Măsurile vor avea în vedere pentru credibilitatea procesului de consolidare fiscală aspect ce țin de:
    a) Măsuri de sprijin pentru cei vulnerabili, inclusiv indexarea prudentă a pensiilor începând cu 2027, ÎNCADRATĂ ÎN TRAIECTORIA DE REDUCERE A DEFICITULUI (=> adica luati la mumu ca nu sunt bani!)
    d) REFORMA IMPOZITĂRII PROPRIETĂȚII PRIN TRECEREA GRADUALĂ CĂTRE VALOARE DE PIAȚĂ până la finalul procesului de consolidare (=> crestere masiva timp de cativa ani la rand a impozitelor pe proprietate la o valoare mare si fictiva stabilita anual nu se stie cum si de cine)
    e) Accize adaptate realităților de azi, cu calendar predictibil și BAZĂ LĂRGITĂ (=> cresteri la accizele existente si introducerea unelor noi)

    RăspundețiȘtergere
  11. pagina 15
    Baza de impozitare protejată. COMBATEM ERODAREA BAZEI IMPOZABILE ȘI TRANSFERUL ARTIFICIAL AL PROFITURILOR prin tranzacții intra-grup nejustificate, inclusiv servicii, redevențe și mecanisme de finanțare, prin aplicarea riguroasă a regulilor de prețuri de transfer și a standardelor OCDE și UE....
    Impozitare la ieșire (exit tax). INTRODUCEM UN MECANISM DE TAXARE LA IEȘIRE, conform standardelor și legislației europene și internaționale, care ASIGURĂ IMPOZITAREA CÂȘTIGURILOR DE VALOARE GENERATE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎNAINTE DE TRANSFERUL ACTIVELOR, AL REZIDENȚEI FISCALE SAU AL ACTIVITĂȚII ECONOMICE ÎN ALTE JURISDICȚII. (=> nu cumva sa va treaca prin cap sa fugiti din tara cu banii, averea, afacerea sau investitiile ca nu mai avem pe cine sa impozitam. te-ai mutat in strainatate mai de mult si acum ti-ai lichidat casa de la tara mostenita de la bunici sau apartamentul comunist al parintilor sau al tau cumparat de tine din bani deja impozitati? ghici ce? ne datorezi "taxa de iesire" ca baii aia deja impozitati mai trebuie impozitati inca o data! "sa mananca si gura noastra ceva"!)
    https://en.wikipedia.org/wiki/Exit_tax
    https://www.wandererswealth.com/exit-tax/
    https://taxation-customs.ec.europa.eu/news/publication-study-wealth-taxation-including-net-wealth-capital-and-exit-taxes-2026-04-15_en
    https://case-research.eu/publications/wealth-taxation-including-net-wealth-capital-and-exit-taxes/

    "Program" tipic pentru un gunoi de tara falita si putred de corupta care nu isi produce nici macar necesarul de alimente.
    Nu cumva sa produci ceva, nu cumva sa iesi din saracie, si mai ales, nu cumva sa dai dovada de demnitate si de respect fata de sine si sa vrei sa pleci ca nu mai avem pe cine taxa si impozita, pardon, pe cine fura si jefui.

    Si ca sa va mai dau un exemplu atat despre bunastarea viitoare "Batorilor" care traiesc in Romania, dar mai ales despre parerea alesilor romanilor, "romani get beget" si "romani verzi ca brazii"...
    pagina 27
    M(asura)25. Economiile românilor, investite în economie
    Deducerea de până la 400 de euro pe an pentru investițiile în acțiuni, obligațiuni și ETF-uri se menține și se extinde gradual, pe măsura spațiului fiscal

    In Romania exista obligativitatea sub raspundere penala de a plati taxe si impozite de la la un nivel de venituri minime de 600RON pe an, dar... cu "facilitati" si "deduceri" fiscale de 400 euro pe an.
    Cum cum spunea Basescu: sa traiti bine!
    ... Cu 400 de euro pe ani!
    ha! ha! ha!

    Nu imi mai pierd timpul aiurea ca probabil puteti citi si singuri intreg programul, desi nu este cert ca veti si intelege ce cititi sau ce efecte devastatoare vor avea aceste masuri atat asupra indivizilor cat si asupa intregii natiuni.
    Cert este ca pentru mult timp va puteti lua adio de la o viata decenta si prospera in gunoiul ala de tara ce de ani de zile percepe taxe si impozite de nivelul Nordului Europei si Scandinaviei, dar la schimb ofera infrastructura, servicii si coruptie demne de Nordul Africii. Si nu uitati sa dati vina in continuare pe conspiratii, masonerie, organizatii secrete, straini, confluente de imperii si mai ales pe diasporeni, ca doar ei sunt vinovati de ceea ce votati voi cu mana voastra de decenii intregi.
    Si nu cumva sa plecati.
    Stati acolo sa raspundeti la numele de cod "Bator"!

    RăspundețiȘtergere
  12. Prof. Popa Olimpia
    "Parlamentul Romȃniei decide marţi dacă guvernul propus de Luca Niculescu va primi votul de învestitură. La o analiză atentă, programul său de guvernare trebuie să ne dea fiori. Dincolo de promisiunile de „modernizare”, programul ascunde cel mai mare atentat la adresa libertății individuale de după 1989.
    Prin introducerea forțată a ID-ului digital și a portofelului electronic RO Wallet, sub paravanul eficientizării aparatului administrativ, acest executiv vrea să predea cheile vieții noastre private unui algoritm.
    Portofelul digital, promovat agresiv de premierul desemnat Luca Niculescu, nu este o simplă aplicație pe telefon, ci un mecanism de control total. Prin unificarea buletinului, permisului de conducere, datelor medicale și a conturilor bancare într-o singură bază de date centralizată, statul capătă puteri depline asupra individului.
    Refuzul de a vedea acest pericol înseamnă ignorarea datelor realităţii: un stat care îți dă totul pe un ecran, îți poate lua totul, la fel de repede, cu un singur click. Dacă sistemul decide că ești „neconform” – pentru varii motive - portofelul tău digital poate fi blocat. Fără el devii o non-persoană: nu mai poți cumpăra alimente sau medicamente fără de care nu poţi supravieţui, nu mai poţi plăti facturi, nu mai poți călători, nu mai exiști legal.
    Agenda premierului desemnat nu este despre modernizare, ci despre monopolul total asupra resurselor noastre. Prin interconectarea RO Wallet cu sistemele bancare și fiscale, se pregătește terenul pentru eliminarea treptată, dar sigură, a banilor fizici.
    Atacul asupra cash-ului lovește direct în drepturile fundamentale ale cetățeanului. Dacă sistemul devine exclusiv digital, independența dispare. Fiecare leu cheltuit, de la pâine la servicii medicale, lasă o amprentă digitală analizată de Fisc și algoritmi de stat. O pană de curent, un atac cibernetic sau o eroare de sistem blochează instantaneu accesul la propriile resurse de supraviețuire. Banii cash reprezintă ultima barieră în fața unui stat totalitar, pentru că nu pot fi blocaţi de la distanță, nu pot fi cenzurați și nu pot fi folosiți ca instrument de șantaj politic
    Fără cash, încetăm să deținem controlul asupra banilor proprii, deoarece ei nu mai sunt în buzunarul nostru, ci devin cifre pe un ecran controlat de servere guvernamentale și instituții bancare. Statul capătă puterea de a decide când, dacă şi pe ce avem voie să ne cheltuim salariul sau economiile.
    Agenda acestui cabinet depășește cu mult recomandările tehnice de la Bruxelles. Asistăm la punerea bazelor unui sistem de credit social, unde drepturile constituționale nu mai sunt garantate, ci devin privilegii condiționate de supunere.
    Premierul desemnat promite simplificarea birocrației și eliminarea cozilor, o aplicaţie sigură şi opţională, protecţie maximă împotriva fraudelor. Ceea ce oferă, de fapt, înseamnă monitorizarea de către stat, în timp real, a oricărei tranzacţii, deplasări, interacţiuni sociale, eliminarea treptată a cash-ului şi a actelor fizice, transformarea bătrȃnilor şi a persoanelor care nu au smartphone în cetăţeni de rangul doi şi expunerea la toate riscurile atacurilor cibernetice. După cum dovedesc atacurile care au loc zilnic, nu există nicio bază de date inviolabilă. Un singur atac informatic masiv sau o breșă guvernamentală poate lăsa o națiune întreagă fără identitate.
    Prin unificarea ID-ului digital, a portofelului RO Wallet, a datelor fiscale și a istoricului medical, statul nu doar că stochează informații, ci capătă puterea de a le folosi ca instrument de coerciție.
    In condiţiile în care existența socială și economică a individului depind exclusiv de un cod QR pe ecranul telefonului, democrația devine o iluzie. Nu mai vorbim despre drepturi constituționale garantate, ci despre privilegii condiționate de comportament, acesta fiind fundamentul sistemului de credit social..."

    RăspundețiȘtergere
  13. Prof. Popa Olimpia
    "... Trecerea de la o societate liberă la una aflată sub dictatură digitală (dacă guvernul Niculescu va fi învestit) se va face prin măsuri care reprezintă etape incluse deja în strategia noului cabinet: digitalizarea obligatore, eliminarea cashului, monitorizarea în timp real, activarea sancţiunilor automate, reducerea omului la un scor care reflectă măsura conformismului.
    Cetățeanul este forțat să renunțe la identitatea analogică deoarece fără aplicația guvernamentală devine un paria, care nu mai poate beneficia de servicii publice sau medicale. Prin limitarea și eliminarea treptată a plăților cash, fiecare tranzacție devine dependentă de aprobarea unui server central. Algoritmii analizează comportamentul financiar, deplasările și interacțiunile sociale. Se creează profilul de „cetățean model” vs. „cetățean problematic”. Proprietatea privată devine un bun închiriat de la stat.
    Sistemul de credit social nu mai este o sperietoare de domeniul SF-ului, ci o realitate tehnologică pe care guvernul Luca Niculescu vrea să o normalizeze în România. În această nouă ordine socială, dizidența politică, opiniile divergente sau simpla dorință de a trăi în afara rețelei vor fi penalizate automat de sistem.
    Votul din Parlament este testul de loialitate față de popor. Reducerea omului la un cod QR este definiția sclaviei moderne.
    Orice parlamentar care va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu va fi complice la transformarea României într-un lagăr digital, unde cetățenii devin simpli utilizatori - cu voia statului - ai propriilor lor bani.
    Pentru apărarea proprietății, a demnității și a libertății, acest guvern periculos trebuie picat la vot!"

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu sunt de acord.

    Imi plac sintezele de acest fel, macar o data pe luna sa le scrieti.

    Nu prea imi dau seama cum/de ce pociti niste cuvinte. M-am uitat la tastatura si nu au cum sa fie apasari gresite.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)