Evolutia preturilor

O excelentă animaţie care prezintă evoluţia preţurilor la imobiliare în SUA:

Card. Credit Card!

E timpul să vorbim despre o nouă bubă care este pe cale să explodeze în America şi în lume: creditul pe card. Cu toate că este un subiect pe care mă gândisem să-l atac încă de anul trecut, până acum, nu am găsit timpul necesar. O voi face acum, înainte de a curge tone de cerneală pe marginea acestei probleme.

Ani la rândul, schema pusă la cale de organizaţiile de carduri le-a oferit băncilor o sursă substanţială de venit. Modalitatea facilă de acces la bani, aparentul confort al dobânzii zero în perioada de graţie, precum şi dobânda substanţială percepută pentru fiecare zi întârziere au fost reţetele câştigătoare pentru bănci(statistica arată că sub 5% din clienţii băncilor aduc banii în perioada de graţie). Mirajul câştigurilor facile a fost mare, iar piaţa cardurilor de credit este imensă. Cauza este dublul profit obţinut de bănci: odată de la clienţi, iar a doua oară de la organizaţiile de carduri(sub formă de promoţii, excursii, scheme de incentivare, programe de marketing etc.). Numai că,emiterea nejustificată de carduri de credit a ajut ca efect "sufocarea financiară" a multor americani. Acesta este motivul pentru care, în ultimii ani, schemele de "debt consolidation" au atras ca un magnet consumatorii americani. În urma plăţii unei taxe mai mult sau mai puţin modice, cetăţeanului consumator de hamburgeri şi sufocat de bill-uri i se oferea o schemă de refinanţare a tuturor împrumuturilor pe care le avea. Asta pentru că indivizii, în neghiobia lor, nu-şi dădeau sema că, prin schemele puse la dispoziţie de către bănci, nu plăteau decât dobânda la card, împrumutul rămânând acelaşi.

Câştigul gras a impulsionat vânzările şi, presaţi de isteria de a câştiga o cotă tot mai mare de piaţă, bancherii au aruncat în aer întreg arsenalul din dotare: au emis din ce în ce mai multe carduri către clienţii bun platnici(sau le-au suplimentat limitele), au vândut carduri prin diverse canale alternative (comercianţi, site-uri partenere, magazine online etc.) şi, în final, au atacat cu seninătate piaţa subprime. Aşa s-a ajuns ca Bank of America să lanseze carduri de credit pentru imigranţii ilegali! Nu, nu e o glumă, s-au emis carduri de credit pentru persoane care, din punct de vedere legal, nu există, deci care nu au cum să răspundă. Odată pornită criza, cu un şomaj în creştere, campionii de altătdată privesc cu îngrijorare cum restanţele cresc văzând cu ochii. Iar de cum de la restanţe mari la blocaj nu e decât un pas, bănuiţi ce urmează!

Asta înseamnă că, în scurt timp, vom auzi din nou câteva nume cunoscute: JP Morgan Chase, Bank of America şi Citi (le-am enumerat doar pe primele trei, în funcţie de cota de piaţă). Şi cum Unchiul Sam rezolvă totul "ca la noi, la Texas", vom vedea o nouă "revărsare a robinetelor" care, evident, va mai creşte cu vreo câteva trilioane nota de plată.

La noi subiectul nu prea e de actualitate întrucât piaţa rudimentară nu a acceptat cardul de credit. Oricum, există câteva bănci care au emis nejustificat de multe carduri fără garanţii, ceea ce le-ar putea cauza dureri de cap în perioada următoare, dar cred că problemele nu vor fi semnificative.

Alti bani, alta distractie

Putem spune că, până la urmă, ca orice altă perioadă din istorie, şi criza asta are profeţii, eroii şi actorii ei. Roubini, după ce a prezis criza a sărit de la statutul de profesor obscur la cel de superstar al economiei, transformându-se într-un apostol al crizei.

Într-una din ultimele intervenţii, Roubini a afirmat că SUA trebuie să mai cheltuiască, înainte de terminarea mandatului lui Bush, o sumă cuprinsă între 400 si 500 mld. de dolari(prin lansarea unui pachet de stimulare a economiei). Şi asta numai pentru evitarea colapsului economic. Mai multe în clipurile de mai jos.

Ce urmeaza

Având în vedere desfăşurările de forţe de pe piaţa mondială, este momentul să ne punem firesc întrebarea: ce urmează? Ieri, "Ziarul Financiar" a afişat pe o pagină întreagă preţurile incredibile la care au ajuns acţiunile româneşti. Dacă acum un an cineva ar fi estimat actualele valori ale SIF-urilor sau ale băncilor, în mod sigur, ar fi fost considerat nebun. Realitatea însă ne-a dat peste cap şi cele mai sumbre previziuni.

Că stăm prost, cred că e deja clar pentru toţi: deficitul de cont curent este extrem de mare, datoria publică nesustenabilă, iar deficitul bugetar probabil se va învârti în jurul valorii de 3.5%(ceea ce ne va atrage şi sancţiuni din partea Comisiei Europene). Economia românească încă nu a fost lovită de criză. Efectele acesteia de-abia acum se simt.

Primul şoc resimţit este cel al industriei auto. Dacia şi-a închis porţile pentru patru zile, la fel ca toate celelalte fabrici europene. O disfuncţionalitate a producătorilor auto induce un scurtcircuit în toată industria de componente auto. Iar industria de componente este una dintre ramurile de care am profitat pate cel mai mult în ultima perioadă. De asemenea, având în vedere greutăţile cu care se confruntă industria auto de peste ocean, investiţia de la Craiova poate fi pusă sub semnul întrebării.

Creşterea dobânzilor va scoate din competiţie numeroase firme autohtone care vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Asta înseamnă că anul viitor ne vom confrunta cu un şomaj ridicat, pe fondul migraţiei inverse a căpşunarilor.

Săptămâna aceasta sunt aşteptate nervos de către investitorii de pe toate meridianele două evenimente: şedinţa FED de astăzi în care se estimează că dobânda va fi scăzută la 1%, şi publicarea datelor trimestriale ale SUA(mâine) care, cel mai probabil, vor marca intrarea economiei americane în recesiune. Aceasta înseamnă că SUA(şi implicit economia mondială) vor face cunoştinţă cu o faţă mult mai urâtă a crizei: stagflaţie urmată de recesiune şi inflaţie galopantă. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru noi, dar cu o inflaţie mult mai mare. Contrar estimărilor INS şi BNR, este posibil să avem anul viitor o cădere economică de 0.5-1%.

Singura veste bună este că viitorul guvern are soluţia rezolvării acestei crize: infrastructura precară. Poate suna hilar, dar infrastructura rutieră şi feroviară are nevoie de investiţii care, la rândul lor, pot atrage forţă de muncă şi pot contrabalansa efectele nocive ale crizei. Asta însă numai în condiţiile în care aceste proiecte vor fi derulate corect. Ceea ce este destul de greu in România!

Inconştienţa

Cu toate că telenovela "salarii pentru profesori" este departe de a se fi terminat, tratez acum acest subiect întrucât, indiferent de dezvoltările ulterioare, răul a fost făcut, iar consecinţele vor fi drastice. Nu voi comenta imbecilitatea unor politicieni mediocri care, în fuga disperată după ciolan, au început să arunce cu tot felul de pomeni. Poate că este normal ca odată la 4 ani cei care au stat şi au sforăit prin parlament şi prin celelalte instituţii ale statului să se întoarcă la popor cu propuneri idioate, să promită în stânga şi-n dreapta tot felul de aiureli şi să se dea în spectacol. Nu m-ar deranja acest circ dacă ar rămâne la nivelul propunerilor hazlii, fie ele legate de tot felul de ajutoare şugubeţe sau de trimiterea românilor în spaţiu(în legătură cu "problema spaţială" chiar nu-mi dau seama de ce n-a plusat nimeni până acum; ar fi fost momentul să susţină trimiterea românilor pe Marte sau chiar un program spaţial românesc). În acest moment consider că principalele vinovate sunt preşedinţia şi Banca Naţionala. Prima întrucât se implică disperat într-o campanie electorală care nu ar trebui să o intereseze, iar cea de-a doua pentru tăcerea suspectă pe care o afişează şi pentru implicare politică.

Dacă atunci când s-a propus majorarea pensiilor Isărescu a ieşit la rampă pentru a arăta greşeala groaznică pe care o face guvernul, acum, într-un moment de o gravitate mult mai mare, guvernatorul tace. Nu l-am auzit spunând nimic despre acest subiect, motiv pentru care îl suspectez de implicare politică. În ceea ce priceşte preşedinţia cred că nu mai trebuie să insistăm prea mult. Implicarea în campania electorală a acestei instituţii este de domeniul evidenţei. Oricum, comportamentul celor două instituţii mă face să cred din ce în ce mai mult zvonul conform căruia Mugur Isărescu se pregăteşte să devină prim-ministru.

Rezultatele acestei acţiuni nu se vor lăsa aşteptate. Standard&Poor's deja a scăzut rating-ul României, întorcându-ne înapoi cu cel puţin patru ani. Urmează să asistăm la comportamente similare şi din partea celorlalte agenţii de rating. Dacă e să-mi exprim o opinie, cred că Standard&Poor's oricum ar fi scăzut ratingul României(nu voi fundamenta acum această opinie). Este clar că "analizele" erau făcute, dar cred că scăderea nu ar fi fost atât de radicală dacă nu era în discuţie problema salariilor.

Poate că sunt mulţi cei care se întreabă dacă există o ieşire din această situaţie. Desigur că există! Soluţia s-a văzut în şedinţa de ieri când cursul a fost împins spre 3.7RON/EUR. Dacă până acum un curs care reflecta situaţia ar fi trebuit să fie undeva în banda 4-4.2, în lumina "noilor realizări" putem muta ţinta de curs peste 5RON/EUR. Iar asta se va vedea cu siguranţă după alegeri!

P.S. Poate că în urma lecturării acestui material unii cititori mă vor acuza de partizanat politic. Pentru a preîntâmpina o asemenea acuzaţie, nu voi aminti decât că, dacă ar fi după mine, aş înlocui alegerile cu o loterie în care candidaţii ar fi traşi la sorţi. Acesta este motivul pentru care din 1990 nu am mai votat.

Bretton Woods II ?

Într-o atmosferă socialistă, cu un Sarkozy dezlănţuit şi o asistenţă disciplinată, liderii asiatici şi europeni au căzut de acord că aşa nu se mai poate, deci e nevoie de o schimbare. Consensul absolut, întărit prin declaraţii sforăitoare şi mişcări teatrale, nu este decât o altă faţă a mediocrităţii unor lideri. Că trebuie făcută o schimbare poate că suntem de acord, dar ar fi interesant să aflăm despre ce schimbare e vorba. Ei bine, dincolo de sloganuri nu e nimic! Tot summit-ul a fost o lungă înşiruire de "we need even more financial regulation" şi alte "idei" valoroase.

Pentru a înţelege puţin mai bine cât de isteţi sunt factorii de decizie, nu trebuie decât să le analizăm acţiunile de până acum: pentru rezolvarea problemelor unei pieţe a cărei valoare totală era estimată la 3 trilioane de dolari, numai SUA şi UE au pompat în sistem aproximativ 2.5 trilioane. Rezultatele(sau, mai bine zis, lipsa lor) de până acum cred că pot fi văzute cu ochiul liber. Dacă statele lumii, în loc să pompeze banii în instituţii financiare falimentare, ar fi creat fonduri de solidaritate care să suplinească imposibilitatea băncilor de a credita, acum lucrurile ar fi arătat cu totul altfel. Ceea ce nu s-a înţeles încă este faptul că absolut totul pe lumea asta are un risc asociat, risc pe catre trebuie să ţi-l asumi. Şi asta e valabil atât pentru oameni cât şi pentru firme şi instituţii.

Falimentul băncilor nu a început în momentul în care câteva credite au scârţâit ci în momentul în care au început externalizările. Outsourcing-ul iraţional, practicat la scară largă este cea mai mare capcană în care au căzut instituţiile financiare. Şi culmea, au căzut în această capcană în numele eficientizării activităţii. Numai că, prin outsourcing, s-a ajuns la exportul de competenţe şi automat la slăbirea organizaţiilor. Iar când iluminaţii din vârful piramidei au luat decizia externalizării riscurilor situaţia a devenit explozivă. Oricum, ca idee, outsourcing-ul absolut nu este decât o utopie(vom dezvolta acest subiect într-un articol viitor).

Evident, orice om cu creier în cap ar fi lăsat instituţiile financiare să-şi rezolve problemele şi să se ducă acolo unde le este locul(poate în istorie?). Cei care cred că infuzia iraţională de capital a rezolvat ceva se înşeală amarnic. Numai dacă ne uităm către AIG care a reuşit să pape două treimi din ajutorul dat de Guvernul SUA putem vedea amploarea dezastrului.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat la Beijing, nu pot remarca decât că că este începutul unei mascarade în stil Sarkozy(individul se pare că-şi trăieşte fantasmele de finanţist, după ce în campania electorală a jucat rolul de Napoleon). Mascaradă care va continua cu summit-ul din 15 Noiembrie şi, probabil, cu o mulţime de alte comitete şi comiţii. Îngrijorător este faptul că în mintea unora înfloreşte ideea unui socialism de piaţă ca model economic, a unei pieţe controlate strict de mega-regulamente şi mega-comisii. Ei bine, dacă se va ajunge la aşa ceva, probabil că vom fi martorii "naşterii" colapsului mondial.

P.S. Nu am atacat încă subiectul salariilor profesorilor pentru că aştept să văd desfăşurarea evenimentelor. Oricum, ceea ce se întâmplă este de domeniul irealului! După mine, ar trebui convocat CSAT pentru a analiza tentativa de subminare a economiei naţionale.

Is your money safe?

O foarte interesantă analiză a lui Peter Schiff. Pentru cei care nu ştiu cine e Schiff voi aminti doar că, asemenea lui Roubini şi Robert Schiller, este unul dintre economiştii care a prevăzut actuala criză.