Cum prabusim economia

Ieri, un prezentator frenetic declara că gata, s-a terminat criza, iar în scurt timp băncile vor începe să dea credite. Mi-ar fi venit să-i spun că e prost, dar cum nu vorbesc de fel cu televizorul, m-am gândit că e un moment bun să le clarific unora ca el cum stă treaba cu recesiunea, criza, băncile s.a.m.d. Nu de alta, dar până acum am cam avut dreptate şi cred că nici în continuare nu o să mă înşel. S-o luăm pe rând:

1. Scăderea dobânzii operată de BNR s-a făcut nu pentru reluarea creditării ci pentru a permite Ministerului de Finanţe să se împrumute mai ieftin. Cei care estimau o scădere mai abruptă a dobânzii s-au hazardat întrucât şi-aşa nivelul este destul de scăzut pentru această perioadă.
Operaţiunile pe care le face BNR acum seamănă cu "operaţiunea embargoul" din timpul războiului din Iugoslavia. Atunci România aproviziona Serbia cu cantităţi enorme de combustibil prin intermediul traficanţilor autohtoni. Schimbaţi România cu BNR, traficanţii cu băncile şi sârbii cu Ministerul de Finanţe pentru a înţelege dedesupturile politicii monetare. Din păcate banii vin din rezerva BNR, ceea ce ne va crea probleme destul de mari în viitorul apropiat.

2. Eliberarea de rezerve a inundat temporar piaţa cu lichidităţi. Operaţiunea, dincolo de respectarea agreement-ului cu FMI, a mai urmărit alte câteva obiective:

• asigurarea lichidităţilor iniţiale pentru "Prima Casă";
  
• asigurarea unui balon de oxigen pentru întregul sistem bancar aflat în suferinţă puternică din cauza nivelelor din ce în ce mai mari ale restanţelor;
  
• valuta eliberată a avut, suplimentar, scopul de a opri pe termen scurt(săptămâna curentă) presiunea asupra cursului.

3. În continuare ne vom confrunta cu o presiune din ce în ce mai mare pe curs. Menţinerea sa la nivelele actuale implică o cheltuială din ce în ce mai piperată, lucru care se va simţi puternic în câteva luni. Relaxarea monetară actuală ar trebui să aibă ca efect un curs de 4.35 - 4.4 RON/EUR. În acest fel cheltuielile BNR pentru menţinerea cursului se vor păstra la un nivel similar celui actual.

4. Programul "Prima Casă", în afară de umflarea temporară a preţurilor unor imobile, nu va avea ca efect decât generarea unei noi bule: aceea a garanţiilor de stat. Adăugaţi sumei cu care statul garantează "Prima casă" garanţiile acordate IMM-urilor, Ford-ului şi Renault-ului. De asemenea, mâna largă a guvernului pregăteşte alte câteva programe de garantare. Partea proastă e că nimeni nu înţelege că aceste sume pot intra în default, punând o presiune teribilă pe buget. În ceea ce priveşte eficienţa unor garanţii şi ajutoare, remarc faptul că nimeni nu are nimic de spus despre amânarea nejustificată de către Renault a investiţiei de la Titu.

5. Amânarea la plată a datoriilor este o nouă prostie marca cabinetu'(sic) Boc. Datoriile nu trebuie amânate ci reeşalonate! Nu de alta, dar amânarea creează premisele unei noi amânări electorale. Oricum, nimeni nu garantează că cineva va mai înapoia peste 6 luni sumele care nu au fost plătite acum.

6. Creşterea impozitelor este o altă prostie vehiculată în ultima perioadă. Până în prezent, cea mai bună idee a avut-o Ilie Şerbănescu: eliminarea impozitului pe profit şi majorarea TVA-ului. Pun pariu că la noi se vor majora ambele, în timp ce economia subterană va avansa la umbra politicienilor.

7. Deficitul bugetar al anului în curs va fi mai mare de 6%; în funcţie de performanţa guvernanţilor este posibil să depăşim chiar şi 8%! Aceasta va conduce la tensionarea acordului cu FMI şi posibila pierdere a tranşelor următoare. Dar despre asta cred că se ştia dinainte...

Punct si de la capat

S-a încheiat încă o pagină din istorie. Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare. Este deznodământul uneia dintre cele mai mediatizate escrocherii din istoria recentă. Şi, cu toate că mulţi ar vrea să pună punct aici acestei afaceri, rămân o groază de întrebări fără răspuns.

Nu a spus până acum nimeni cum a fost posibilă autorizarea unui fond de investiţii care funcţiona piramidal. Fondul elitist al lui Madoff a fost autorizat, auditat, controlat. Nimeni nu a observat nimic suspect. Ba, mai mult, experţii în risc ai unei bănci au certificat faptul că lucrurile sunt cât se poate de OK, dând undă verde investiţiei în gaura neagră.

Un alt element îngrijorător este reprezentat de "luarea asupra sa" a întregii vinovăţii. Conştient de faptul că nu are cale de scăpare, Madoff a jucat inteligent, pledând vinovat şi susţinând că el a fost singurul individ care a avut habar despre ceea ce se petrecea în fondul său de investiţii. Este evident imposibil, dar judecătorii au închis ochii, deschizând calea evaporării unei părţi din banii familiei Madoff(înţeleg că soţia lui Bernie va rămâne cu ceva bani de buzunar întrucât ea nu a ştiut nimic).

Desigur, există multe alte semne de întrebare legate de acest caz. Dincolo de oamenii care au ieşit ruinaţi din această afacere, cred că e vorba şi de foarte multă manipulare. Începând cu mass media care este realmente isterizată şi terminând cu analiştii economici care analizează acest caz la lupă. Nu cred că acest caz merită atâta cerneală. Până la urmă este vorba doar de o schemă piramidală şi de foarte multă incompetenţă a autorităţilor.

Este lăudabil modul rapid de soluţionare a acestui caz. Rămân totuşi cu impresia că şi la ei peştii mici sunt cei care plătesc, în timp ce marile bombe îşi văd liniştite de afaceri. Dacă mai ţineţi minte, în mai multe rânduri mi-am arătat dezamăgirea în ceea ce priveşte tratamentul preferenţial de care se bucură Goldman Sachs. Această instituţie acţioneaază precum o caracatiţă, având foşti angajaţi extrem de devotaţi "cauzei" peste tot în sistem. Am vrut să tratez problema de mai multe ori, dar, de fiecare dată, m-am lovit de complexitatea sa Din fericire, există cineva care a avut răbdarea să pună cap la cap toate informaţiile mai mult sau mai puţin oficiale despre Goldman într-un articol excelent pe care-l aveţi ataşat. Recunosc faptul că sunt în acest articol extrem de multe informaţii foarte puţin cunoscute marelui public(pe mine personal m-a surprins să află că până şi cretinelul Jim Cramer de la CNBC a trecut pe la Goldman). După ce-l veţi citi veţi înţelege mai bine motivele pentru care am considerat şi consider cazul Madoff unul minor.

[Din cauza unor probleme de copyright materialul atasat initial acestui articol a fost sters de pe iPaper. Din fericire, articolul este disponibil pe site-ul Rolling Stone.]

Update: Aveţi pe blogul lui Matt continuarea acestui articol(On giving Goldman a chance). De asemenea, alte câteva dileme referitoare la acelaşi subiect pe blog-ul goldmansachs666.com.

P.S. Cer scuze celor care nu cunosc engleza. Nu am timpul necesar traducerii acestui material; dacă aveţi pe cineva care vă poate traduce, vă garantez că merită!

Telenovela nemţească

La începutul anului, miliardarul german Adolf Merckle s-a sinucis pentru că nu a vrut să asiste la colapsul imperiului pe care-l crease. Cauza? Shortarea neinspirată a acţiunilor Volkswagen l-a condus către pierderi imense. Necesarul de finanţare al firmelor sale părea a fi imposibil de acoperit, iar băncile nu se înghesuiau să-l ajute. Deznodământul a fost unul tragic, şocând întreaga lume.

Din punct de vedere logic, short-area acţiunilor grupului Volkswagen părea un lucru cât se poate de normal. Întreaga industrie auto mergea prost, acţiunile constructorilor scădeau vertiginos, cotele de piaţă se degradau, iar spectrul crizei plutea peste tot. În aceste condiţii, căderea preţului companiei din Wolfsburg era un lucru cât se poate de logic. Numai că, aşa cum se întâmplă de multe ori pe burse, un alt jucător îşi făcuse calcule de preluare forţată. Porsche, având sprijinul creditorilor, s-a hotărât să tranşeze într-o manieră categorică preluarea Volkswagen. În acest fel, în timp ce pe toată piaţa auto se înregistrau căderi legendare, acţiunile VW urmau un trend total contrar şi oarecum ilogic. În final Porsche a reuşit să obţină peste 50% din acţiuni, iar drumul către devorarea victimei părea a fi extrem de lin.

Însă, asemănător zicalei, "socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de-acasă". Extrem de încurcatul statut al VW nu a permis constructorului din Stuttgart accesul la butoiul cu miere(a se citi rezerva de lichidităţi). În aceste condiţii, familiile Porsche şi Piëch au decis să demareze formalităţile pentru fuzionarea celor doi constructori. Aventura a ţinut, cum bine ştiţi, doar câteva zile. Declaraţiile iniţiale de dragoste s-au transformat în acuze şi, în final, într-o rupere a logodnei.

Evident, această ruptură nu putea ţine deoarece cele două grupuri par sortite unul celuilalt. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute Volkswagen a făcut o propunere şoc: transformarea Porsche într-o divizie a sa în schimbul plăţii datoriilor. Şi, pentru ca totul să sune umilitor, au mai menţionat că, în cazul în care oferta este refuzată, îşi vor aminti subit de o datorie în valoare de 700 milioane de euro pe care Porsche o are la VW. Termenul limită pentru acceptare a fost unul la fel de categoric: luni, 29 iunie! Wall Street Journal anunţa aseară că "oferta" a fost respinsă, ceea ce conduce povestea fuziunii către un alt nivel.

Probabil, ca într-o veritabilă telenovelă, vom asista la noi schimbări ale situaţiei, la momente tensionate şi la nenumărate bârfe. Un scenarist ar fi făcut trimiteri subtile către "blestemul lui Merckle", dar, chiar şi fără acesta, intriga este extrem de interesantă. Partea proastă pentru "actori" este reprezentată de starea extrem de precară a pieţei auto, ceea ce aruncă întregul război în derizoriu. Evident, până la urmă cei doi vor finaliza tot cu o fuziune, dar numai după ce resursele le vor fi fost epuizate. Şi aceasta pentru că, în timp ce alţii îşi redimensionează şi/sau profitabilizează business-ul, cei doi rebeli continuă într-o inutilă luptă de ţaţe.

O mare vină în toată această dezvoltare de forţe o are, cu siguranţă, Landul Saxoniei de Jos care deţine un ilegal şi puternic drept de veto la Volkswagen(în acest caz UE nu se grăbeşte să se autosesizeze, cu toate că avem de-a face cu un caz notoriu). Deocamdată jocurile politicienilor aduc voturi, prin specularea "mândriei de land" sau, mai mioritic spus, a veşnicului "ce le-am tras-o îngâmfaţilor din Stuttgart". Un joc extrem de popular a cărui notă de plată va fi suportată de către contribuabil. Mai mult ca sigur, această bătălie surdă între landuri şi personalităţi se va lăsa cu ajutoare substanţiale de stat. Aşa cum bine ştim, atât circul cât şi pâinea costă, chiar dacă prostimea are impresia că e gratis.

In depth look

Inefficient market theory

Moartea unui comis voiajor

Cu siguranţă aceasta este o zi din care vom privi cu totul altfel lumea. Este o zi în care s-a pus punct unuia dintre cele mai triste destine. Şi poate, dincolo de evenimentul în sine, este momentul în care trebuie să privim cu mai multă atenţie viaţa.

Din punctul de vedere al unui diletant, Michael a avut absolut tot ceea ce şi-ar dori un om: talent, carieră, succes fulminant şi o groază de bani. La un moment-dat părea că tot universul se învârte în jurul său. Era o lume magică, atât de bine realizată încât părea adevărată. Mai târziu, cu toţii am observat că lumea lui Michael, de fapt, nu este nimic altceva decât o butaforie, ce-i drept una extrem de bine realizată. Si probabil, cel mai dezamăgit de această realitate a fost chiar el, cel care se imaginase rege într-un tărâm inexistent şi al nimănui.

O dată cu Michael mor showbiz-ul megalomanic, artistul total şi pop-ul. Rămân în urmă doar amintirile şi bucăţi din cioburile unei lumi în care unii chiar credeau. Şi desigur, mai rămân câteva lucruri: banii pe care-i vor încasa cu cinism cei care au pariat că Michael valorează mai mult mort decât viu. În mod sigur vom asista la un nou record de vânzări al celui căruia i-a fost răpită copilăria, dar care a murit ca un copil amărât.

442 miliarde de iluzii

Mişcarea făcută de BCE, aceea de a injecta lichidităţi în bănci, nu face altceva decât să repete ceea ce au făcut confraţii de peste Ocean în urmă cu mai biune de un an: inundarea pieţelor în speranţa revenirii. Contrar aşteptărilor generale de atunci, operaţiunea a avut un efect temporar, tendinţa generală de cădere rămânând neschimbată. Dacă vă mai aduceţi aminte, până la urmă a fost nevoie de două cutremure majore(Bear Stearns şi Lehman Brothers) urmate de alte câteva replici de mai mică amploare(regionale sau locale), de naţionalizări şi apoi din nou ajutoare, injecţii de capital s.a.m.d. Degringolada americană continuă şi în prezent, iar inconştienţa unor politicieni care nu au habar de economie îşi va găsi apogeul în hiperinflaţie sau colapsul dolarului.

La nivelul declaraţiilor oficiale, BCE a injectat banii pentru a impulsiona reluarea creditării. Aşa cum lesne se observă, această reluare a creditării este noul slogan de criză. De fiecare dată când situaţia devine critică pe o anumită piaţă se intervine cu un credit de urgenţă pentru "reluarea creditării". Creditare care nu va fi reluată cel puţin din două motive: în primul rând pentru că începerea sa se poate face numai după ce băncile-şi acoperă găurile(operaţiune care va dura mult mai mult decât îşi imaginează acum optimiştii) şi, în al doilea rând, din cauză că în această perioadă au apetit pentru credite doar firmele cu probleme. Cu alte cuvinte, nu este o perioadă propice creditării. Mai mult, creditarea forţată în această perioadă nu face altceva decât să prelungească artificial criza.

Plânsul la capul băncilor este un loc comun acum. Se spune că disfuncţionalităţile lor produc efecte majore în economia reală. În mod normal aşa e, numai că nimeni nu spune nimic despre rolul devastator pe care l-a avut multiplicatorul monetar atât în crizele trecute cât şi în cea de-acum. Dacă se doreşte aflarea adevăratei cauze a crizei, atunci ar trebui să se înceapă de aici. Evident, niciun bancher nu va fi de acord cu ideea scăderii către zero a multiplicatorului monetar deoarece nu ar mai putea să împrumute decât din fondurile proprii, reducându-şi radical profiturile(de-aici şi reacţiile isterice ale unor bancheraşi de la noi la ideea exprimată de Prescott). Ca o idee generală, atunci când te joci prea riscant cu pârghia rişti două lucruri: ori să nu o mai poţi ţine ridicată, prăbuşind tot ceea ce ai la celălalt capăt, ori să o rupi din cauza presiunilor excesive.

Trebuie să înţelegem că Europa se confruntă cu probleme extrem de grave. S-a pornit tăvălugul deficitelor excesive şi al ajutoarelor de stat mai mult sau mai puţin ascunse. Franţa şi Germania vor deveni campioanele absolute ale încălcării Pactului de Stabilitate, contribuind la slăbirea semnificativă a monedei unice. În urmă cu două zile, Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, făcea un apel la moderaţie în ceea ce priveşte cheltuielile şi ajutoarele. În mod evident, nulul Sarkozy a respins strategia propusa de Noyer, declarându-se susţinător al unor "investiţii strategice" nenominalizate(probabil cheltuieli aiuristice). Chestiuni similare se întâmplă şi la vecinii nemţi care, tăcut, pun batista pe ţambal îndopând inutil cu ajutoare generoase nişte proiecte moarte. Cheltuielile începute cu Opel vor continua în mod sigur cu Porsche, Arcandor şi mulţi alţii. De asemenea, în loc de restructurare a sistemului bancar se preferă acoperirirea găurilor.

Nu vreau să par alarmist, dar sunt convins că urmând calea americană nu vom ajunge decât în haos. În mod sigur ajutoarele şi stimularea finanţării sunt necesare în perioade de criză, dar numai după restructurarea economiei. A începe cu inundarea pieţelor financiare şi cu ajutorarea haotică a unor firme fără viitor reprezintă greşeli care nu fac altceva decât să "radicalizeze" criza.

Dacă SUA acţionează ca o ţară unitară, statele componente ale UE acţionează ca individualităţi, de cele mai multe ori în mod egoist şi antagonic. Practic de-aici vor porni discuţiile următoarei perioade: subordonarea politicilor economice şi o guvernare ceva mai responsabilă în statele componente ale uniunii. Această necesitate de transparenţă şi responsabilitate nu poate conduce decât în două direcţii: ori accentuarea tendinţelor centrifuge, ori federalizarea uniunii. Oricare dintre cele două direcţii va fi influenţată în mod categoric de comportamentul monedei unice.