luni, 31 decembrie 2012

2013 - ce va fi

Iată-ne ajunși la finalul unui an ciudat. Cu toate că fusese marketat ca un an al creșterii, un an care va pune punct crizei, în final am avut parte de o evoluție anostă. Privind spre burse se văd evoluții pozitive, însă marea problemă pe care o avem este persistența crizei, o situație care devine, pe zi ce trece, mai supărătoare.

Am putea spune că în 2012 ne-am confruntat cu un nou eșec al combaterii crizei. Era logic să se întâmple așa deoarece în joc sunt sume mult prea mari; e vorba de probleme care țin de însăși structura societății. Trăim o perioadă în care întreaga lume merge inerțial într-o mașină al cărei motor este gripat. Nimeni nu are curaj să intervină deoarece miza e mult prea mare. Așa se face că toată lumea speră într-o revenire miraculoasă a normalității. 

joi, 27 decembrie 2012

Tehnologia si vanzatorii de salam

Ne aflăm la sfârșitul unui an destul de plat din punct de vedere tehnologic. Noutățile n-au fost mari, evenimentele au fost interesante mai mult din punct de vedere al marketingului, iar utilizatorii s-au iluzionat că se află în fața unor noutăți. Putem spune că am asistat la un an aproape lipsit de creativitate.

În domeniul tehnologiei există însă un obicei menit a salva situațiile de genul celei descrise. Lipsa creativității este compensată de doi parametri care, de-a lungul timpului, s-au dovedit suficient de „fiabili” pentru a menține treaz interesul pieței: performanța și prețul. Creșterea performanței și scăderea prețurilor s-au dovedit a fi strategii eficiente care au dominat copios piața în pauzele de creativitate.

miercuri, 19 decembrie 2012

Nokia cu aripi și alte trăncaneli de pe burse

Cum perioada nu ne aduce foarte multe evenimente spectaculoase prefer să fac un scurt rezumat al situației actuale. Și, ca să nu fac lucrurile deosebit de plictisitoare voi face un tur de orizont al principalelor acțiuni despre care am povestit anul acesta pe blog.

Încep cu Nokia deoarece „așa scrie la titlu”(:-) ). Ieri a închis cu un fulminant 4.20. Din vară și până acum a crescut de două ori și jumătate banii investitorilor. Și pariez că nu se va opri. De-acum înainte compania va face ceea ce știe foarte bine, adică va democratiza smartphone-ul. Dacă la nivelul de vârf al pieței nu va putea ține piept marketingului agresiv al celor de la Apple(sincer să fiu nici nu știu cât de productiv ar putea fi), la nivelul de bază nu va avea competitor. Este o veste proastă pentru mulți, nu numai pentru Apple.

luni, 17 decembrie 2012

Vremea certitudinilor politice

Perioada lungă de criză pare a fi radicalizat electoratul, însă nu în sensul rău al cuvântului. Până acum crizele echivalau cu o creștere a cotelor partidelor extremiste. Cu toate că suntem într-una dintre cele mai profunde crize ale secolului, realitatea politică ne demonstrează că  lucrurile s-au schimbat. Nu mai vedem radicali pe străzi, nu mai asistăm la recrudescențe ale neo naziștilor, iar între tineri se manifestă o atitudine mai degrabă rezervată.

Nu știu dacă aceasta este doar o etapă a aceleiași vechi paradigme sau dacă într-adevăr electoratul s-a schimbat. Ceea ce se remarcă în ultima vreme este apetitul electorilor pentru majorități clare. Asistăm la moartea coalițiilor largi și la instaurarea la putere a unor forțe politice care câștigă alegerile la un scor extrem de clar. Din acest punct de vedere, scorul obținut la noi de USL pare, mai degrabă, o înscriere în trendul general decât un fenomen singular.

marți, 11 decembrie 2012

Doar un pont sa-ti mai spun

Se vorbește deseori despre așa-numiții bani inteligenți de pe burse, despre experții din spatele fondurilor, despre strategiile avansate și, mai mult, despre cum poți imita acești adevărați monștri sacri ai piețelor. Există oare așa ceva sau avem de-a face cu unul din multele mituri care circulă prin lumea bursieră?

Nu am în intenție să fac vreun proces de conștiință, să înfierez tovărășește pionii capitalismului mai mult sau mai puțin sălbatic. De când investesc pe diverse piețe nu fac altceva decât să mă feresc de tipare, să încerc „să-mi fac raționamentele acasă” și să fiu conștient de riscurile pe care mi le asum. Experiența de până acum m-a adus la concluzia ca nu există absolut nicio strategie infailibilă, nu există niciun indicator magic. A lucra cu piața presupune a fi adaptabil, disciplinat și conștient de ceea ce faci. Nu sunt vorbe mari, ci doar realitatea.