miercuri, 4 februarie 2009

Confruntarea valutara

Citesc în Ziarul Financiar seria de articole a lui Adrian Vasilescu. Evident, ca de fiecare dată, consilierul BNR ne înfăţişează o lume feerică, unde se dau lupte, se fac alianţe(asta n-a spus-o, dar sună bine :-)) şi unde funcţionează o lege implacabilă: legea pendulului. Aflăm cu stupoare tot mecanismul care a făcut ca, datorită acestui efect de pendul, euro să piardă, în timp ce leul a început să demareze furios.

Ar fi foarte interesantă opinia domnului Vasilescu, dacă nu am ţine cont de câteva realităţi. Spre exemplu, în luna decembrie 2008 din rezerva valutară s-au evaporat aproximatv 1 miliard de euro. Oficialii BNR ne-au declarat atunci că această scădere a fost cauzată de diferenţele de curs, dar nici până-n ziua de azi nu-mi dau seama ce curs au folosit pentru reevaluarea rezervelor. Mai degrabă bănuiec faptul că o bună parte a acelui miliard a fost jertfită pe altarul menţinerii unui curs de sub 4 RON/EUR. În ianuarie, din rezervă s-au volatilizat încă aproximativ 300 milioane EURO. Despre această sumă nu ni se spune nimic, BNR preferând comunicarea seacă a intrărilor şi a ieşirilor din rezervă.

Este clar că dincolo de pendulele lui Vasilescu se află o mult mai pământească luptă între BNR şi restul lumii. Este de neînţeles cum la nivelul BNR există percepţia că sunt mulţi cei care au acumulat euro şi aşteaptă o creştere în vederea obţinerii unor câştiguri fabuloase, sugerându-se că aceştia, alături de exportatori şi speculatori ar fi motorul creşterii cotaţiei. Eu cred că principalul element al actualelor tensiuni este numai şi numai situaţia economică precară a României. Am mai repetat-o de-o mie de ori până acum: nu putem trăi la infinit pe credit şi prin iluzii. Sunt ferm convins că asta o ştiu foarte bine şi oficialii BNR. Ceea ce nu înţeleg sunt motivele care stau la baza acestui misterios joc de-a "baba oarba", dominat de mişcări haotice. Până la urmă, sub presiunea realităţii, cursul va ajunge la nivelul de echilibru fie că vrea sau nu cineva. Prin continuarea jocului împotriva curentului nu facem altceva decât să întârziem momentul zero şi să radicalizăm efectele acestei întârzieri. Fac parte dintre cei care cred că reforma nu se poate face prin politică monetară. Mai mult, sunt ferm convins că în perioadele de criză încercarea de contracarare a efectelor strict prin politica monetară face mai mult rău decât bine.

În concluzie, nu-mi rămâne decât să aştept oprirea pendulului lui Vasilescu şi intrarea noastră în lumea reală. În timpul acestei aşteptări, poate se va găsi cineva care să înţeleagă că, înainte de privitul cu speranţă către farul călăuzitor numit BNR, ar trebui să se treacă la reformă. Sunt ferm convins că atunci şi Isărescu ar răsufla ceva mai uşurat.

10 comentarii:

  1. Pai ar putea fi cam asa:
    1. Inainte de alegeri BNR - prietena foarte buna cu Base - a tinut cursul jos ca sa lumea sa fie fericita si sa mearga la vot. Apoi a relaxat stransoarea si euro a luat-o in sus pina cu vreo 5-8 zile inainte de votarea bugetului.
    2. Inainte de votarea bugetului (asa vraiste cum e el facut), BNR din nou a proptit leul pentru ca bizonul sa spere ca totul va fi cat de cat OK - si sa accepte mai usor lipsa maririlor salariale si alte "sacrificii" propuse de guvern.
    3. Dupa ce se va fi votat bugetul, in prinicpiu azi, 4Feb, BNR va iesi si va anunta reducerea dobanzii sau RMO ceea ce va duce la un nou maxim istoric!
    4. Probabil ca pina in martie-aprilie il va mai tine in lesa pe leu - adica undeva intre 4.3-4.6 - si apoi ii va da drumul - a venit caldura (cheltueili mici de intretinere) si a dat stevia (bizonul poate deveni vegetarian) - asa ca este probabil ca se va duce la 4.7-4.9RON/EUR.
    Prostiile cu restructurarea econimiei, investitii, relansare, etc - sunt doar povesti de adormit bizonul!! Nu se vor intampla in anul electoral Basescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu tot n-am inteles de ce avem noi cursul flotant, poate imi explica si mie cineva. Daca am avea cursul fix, ca bulgarii, ma gandesc ca pentru populatie ar fi mai bine (nu te mai trezesti ca din cauza unor imbecili care ne guverneaza rata la banca ti-a crescut peste noapte cu 25% doar pentru ca s-a devalorizat moneda nationala). Dar poate ca pe curs fix niste jmekeri n-ar mai putea face milioane de E din speculatii valutare sau Isarescu nu ar mai putea sa se laude cat de viteaz e el si cum a stopat el atacurile speculative asupra leului...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce-mi place mai tare e cum ii infiereaza pe speculatorii de cartier, acesti tradatori de natie care se bucura cand leul pierde.

    Eu nu ma bucur cand leul pierde, ma bucur ca eu nu pierd odata cu el, si ca-mi conserv modestele economii la valoarea din vara, cand am cumparat euro cu 3.6. Tot ce as putea sa-mi doresc, ex. o masina sau o educatie afara sunt evaluate in euro, deci orice castig in moneda papuasa locala e iluzoriu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand incepuse plafonarea la 4.3 am zis ca nu cred ca va mai creste euro, cel putin nu in ritmul de pana atunci, exact intr-un comentariu la un post asemanator. Acum, la 3 saptamani de atunci, ca e cu interventia BNR sau fara, o analiza pe graficul evolutiei cursului arata ca potentialul de crestere al euro este mult mai scazut.
    Argumentele pe care le aduci poate sunt bune, dar analiza e calitativa, nu cantitativa. Daca ai dreptate si euro creste de la 4.3 la 4.35 din aceste motive, mai bine nu scriai nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. R: Cursul fix e cel mai rau care ni se poate intampla. Vezi putin la cat de bine o duc cei care au consiliu monetar(Bulgaria, spre exemplu).
    Benerel: Ceea ce am scris in analiza respectiva reprezinta ceea ce mi-a rezultat atunci din calcule(si ceea ce sustin si acum). Ai dreptate atunci cand sugerezi ca am dat-o-n bara si, daca judeci rupt de context, asa e. Intr-adevar, cursul nu a crescut deci, judecand la rece, analiza respectiva se califica la categoria rateu! E un risc pe care mi-l asum de fiecare data cand public ceva.
    Trecand la subiect, nu cred ca euro si-a pierdut potentialul de crestere. Ramane sa vedem, dar nu vad nicio logica pentru care ar ramane in palierul actual(s-ar putea sa ma insel, dar cel putin mie asa-mi rezulta din socoteli). Oricum, la rezervele pe care le are BNR, cursul poate fi tinut fara nicio problema timp de un an. Asa s-a intamplat si pe vremea lui Vacaroiu, daca mai tii minte(si banuiesc ca stii si ce bine ne-a fost dupa).

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe vremea lui Vaca nu s-au folosit operatiuni pe piata valutara; cursul era fix, si agentii economici erau fortati sa vanda catre BNR valuta adusa in tara, la un curs net dezavantajos - evident fara a avea posibilitatea sa cumperi valuta la un curs similar (confiscarea valutei). Asta a dus la prabusirea exporturilor si proliferarea "smenarilor" valutari, cu reverberatii in criminalitatea zilelor noastre.

    Cursul fix este deci o mare problema pentru noi, fiindca guvernele ar ceda presiunilor populiste si ar aprecia leul artificial, pentru a mentine nivelul de trai (importuri), secatuind astfel tara de valuta.

    China practica un curs fix fata de dolar, dar au un excedent comercial urias, ceea ce-i face o pacoste pentru americani: SUA ar vrea ca yuanul sa se aprecieze, pentur a limita exporturile chineze.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stelian: Extrem de pertinente observatiile tale. Cand m-am referit la Vacaroiu am vrut numai sa subliniez efectele mentinerii unui dezechilibru. Atunci, dupa un an de curs fix si arbitrar(Isarescu ar trebui sa-si aminteasca episodul), corectia s-a efectuat intr-o luna. Si ne-a cam usturat!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am repetat de multe ori si pe blog si peste tot unde am scris ceva.

    Solutia sustenabila este:

    1 - curs de schimb euro/ron real, ala care rezulta din schimburile economice, nu cel influentat de hot money.

    2 - inflatie redusa, asta inseamna sa nu-si bata joc guvernele de leu, cerand banuti gratis la bnr de cate ori e nevoie. Olanda, Germania sunt exemple bune de responsabilitate fiscala.

    3 - din cauza inflatiei mici la lei, dobanzi mici si reluarea creditarii in lei. Asa BNR chiar poate influenta economia.

    Regimurile monetare nu sunt bune sau rele. Pur si simplu sunt, e o alegere constienta.

    Noi nu am ales consiliu monetar deoarece bnr a dorit sa-si pastreze independenta si sa aiba o politica monetara proprie.

    din cauza evenimentelor din deceniul trecut, cu ignorarea hiperinflatiei de catre stat si cu cursul de schimb fals, economia s-a dolarizat respectiv euroizat singura, de la sine, o contraperformanta greu de egalat chiar si de cele mai incompetente guverne.


    problema unui consiliu monetar este ca are nevoie de credibilitate si de rezerve mari. in momentul in care piata crede ca moneda locala este supraevaluata, atunci incepe atacul. Daca chiar este, cedeaza. Rusia e un exemplu clar.

    Problema bulgarilor si a balticilor este ca au deficite de cont curent mari, dar au ales sa mentina consiliul din motive de credibilitate si au ales sa reduca drastic salariile, cheltuielile bugetare.

    Cand ai politica monetara proprie, te mai poti juca cu dobanda, cu inflatia.

    Mihai

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu raman la parerea ca un curs flotant la o tara care se bazeaza exclusiv pe importuri e o mare prostie. Cursul flotant iti da posibilitatea sa-ti devalorizezi moneda favorizand exportatorii si poducatorii locali. Insa daca ponderea acestora tinde la zero iar mai toate preturile locale sint exprimate in euro atunci n-ai obtinut decat scumpirea produselor, cresterea inflatiei, scaderea puterii de cumparare etc etc. Cursul flotant a fost introdus de Nixon pt a putea scoate din palarie miliardele de $ necesare achitarii datoriei externe a americii cauzate de razboiul din Vietnam. Si momentul in care Nixon ales sa "tranteasca fereastra aurului" il consider punctul de start al actualei situatii mondiale. America trebuia sa fie inca de acum 38 ani falimentara, insa prin aceste hocus-pocusisme a reusit sa amane deznodamantul care inca le bate la usa...
    Cat despre isarescu, cursul leu-euro ... doamne ajuta... Am putea sa-i reprosam multe insa parerea mea e ca nu prea mai are ce sa faca, situatia este prea vraiste, tara a fost prea jefuita in ultimii 20 ani ca sa mai ai pretentii la un soft-landing in orice...

    RăspundețiȘtergere
  10. E discutabil, sincer.

    Cursul fix incurajeaza importurile, uita-te la Bulgaria, cu un deficit enorm de 23% din PIB (2009est) si un excedent fiscal de 7.5% din PIB.

    Letonia isi apara consiliul si daca economia scade cu sub 10% in 2009 atunci e mare lucru.

    Criza asiatica din 1997 a inceput in acelasi conditii de sudden stop al capitalurilor de afara, si astfel am invatat cu totii lectia ca nu se poate politica monetara proprie, curs fix si cont de capital liberalizat.

    Nu fac istorie alternativa, dar incompetenta economica traditionala a Romaniei si un curs fix ne-ar fi dus mai repede spre un deznodamant nefericit.

    Exporturile romanesti nu sunt chiar zero. Daca vrei sa spui ca intr-o tara cu un curs flotant problemele se ajusteaza mai greu prin variatia monedei, atunci da, sunt de acord, oricat de contraintuitiv ar suna.

    Situatia e vraiste si din cauza BNR (mai putin) si a guvernarii trecute (mai mult). S-au bucurat prea mult cand un euro de 3.1 a decimat inflatia, si nimeni nu a tinut minte avertizarea clara a agentiilor de rating, care au spus o chestie simpla la inceputul lui 2008:

    "Deficit bugetar > 3%, atunci downgrade".

    Discutia despre fiat money e mult prea vasta ca sa ma ating de ea acum. IMHO, sistemul functioneaza, dar la nivele normale de indatorare.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)