luni, 16 februarie 2009

Toboganul

Căderea SIF-urilor consemnată vineri nu este ceva extraordinar. În mai multe rânduri am atras atenţia că scăderile bursei nu s-au terminat. Şi aceasta în ciuda sfaturilor specialiştilor care sugerau că acum e momentul oportun. Unii "experţi" ne îndemnau să cumpărăm deoarece bursa a crescut în prima zi din an, iar acesta este un semnal clar că lucrurile vor sta bine. Evident, dacă am asculta opiniile acestor "vectori de opinie" semidocţi(cu feţe de analişti scrufuloşi) ar trebui să umblăm desculţi întrucât sfaturile respective au meritul că-ţi asigură cel mai scurt drum spre faliment. Dacă mai ţineţi minte, în urmă cu câteva săptămâni, se răspândise ideea că sunt unii care acumulează şi care se bucură nespus de scăderea SIF-urilor. Iată că am ajuns să trăim momentul în care cei care se bucurau în urmă cu câteva săptămâni să aibă motive şi mai mari de bucurie!

Revenind la scăderea de vineri, sunt tentat să o consider normală în condiţiile în care performanţa economică a acestor societăţi lasă de dorit. Dacă până acum creşterea s-a datorat unor titluri pe care aceste societăţi le aveau în portofoliu, iată că, în condiţii de criză, simpla deţinere a unor acţiuni nu mai ajută cu nimic. Ba uneori chiar dăunează(SIF2 nu va participa la recapitalizarea Bancpost). În altă ordine de idei, trebuie să fim conştinţi de faptul că, pe o piaţă liberă, existenţa acestor societăţi(în forma actuală) este ilogică. Are cineva o justificare coerentă pentru care CNVM-ul insistă asupra pragului de deţinere? A mai întâlnit cineva până acum o asemenea reglementare idioată? Evident că nu. Probabil cei care au luat această decizie se felicită întrucât contribuie la conservarea "tezaurului nostru naţional".

Având în vedere realităţile, tind să cred că aceasta nu va fi ultima scădere puternică pe care o vor înregistra SIF-urile în acest an. Cel mai probabil, la anunţarea rezultatelor trimestriale vom avea un al doilea val de scăderi. Pe ce mă bazez? Cred că în primul trimestru al acestui an rezultatele financiare ale băncilor vor fi descurajante, întrucât mă aştept la o creştere accelerată a cheltuielilor cu provizioanele. De asemenea, probabil că multe din cosmetizările sfârşitului de an(dacă au existat) se vor regăsi în rezultatele primului trimestru al anului curent. Luînd în considerare numai semnalele negative care cred că vor veni dinspre sectorul bancar avem toate motivele să ne aşteptăm la atingerea unor noi minime pentru aceste titluri.

Un comentariu:

  1. Bursele nu mai au mult pana vor ajunge la adevarata lor valoare, care este undeva mult mai aproape de zero decat cred multi.

    Posibil sa vedem o noua etapa a toboganului in martie: Global systemic crisis – New tipping-point in March 2009: 'When the world becomes aware that this crisis is worse than the 1930s crisis'

    Am dat multe sfaturi anul trecut cu privire la investitiile in aur, ferme si energie. De exemplu ACESTA de pe la jumatatea lui decembrie.

    Atunci Euro-ul nu trecuse de 4RON, aurul era sub 850USD fata de 950USD acum si bet-fi era peste 13.000 in loc de 9000 cat e azi.

    Faceti voi socotelile... :)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)