joi, 12 februarie 2009

Nimic


Astăzi l-am văzut pe preşedinte destul de stresat. Evident, fătucile ştiriste au insistat pe declaraţia legată de contractul cu Sterling, ratând cireaşa de pe tort, anume nemulţumirea exprimată de Băsescu la adresa băncilor străine. Dacă mai ţineţi minte, prin decembrie trăgeam semnalul de alarmă referitor la presiunile pe care anumite instituţii şi guverne le vor face pentru "binele tuturor". Cred că momentul a sosit, iar declaraţia preşedintelui a fost destul de exactă, cu subiect şi predicat. Oare o fi primit preşedintele "mesajul de încurajare" din partea unor binevoitori care se pregătesc să ne viziteze? O fi fost înştiinţat asupra notei de plată pe care ar trebui să o plătim?

Dacă stau bine să analizez, mi se pare extrem de târzie această reacţie. Până acum ar fi trebuit pus la punct un program de contracarare a eventualelor probleme care ar putea rezulta dintr-o tăiere a liniilor de finanţare. Însă pot paria că nu avem nimic.

4 comentarii:

  1. Sincer ... nu l-as invinovati doar/preponderent pe Basescu la faza asta ( in fond vizionarismul in domenii socio-economice nu e clar punctul lui forte ... asta in cazul in care nu-i lipseste cu desavirsire ).

    Aici as reaminti vorbele lui Keynes ( care din pacate a ajuns zilele astea sa fie citat alandala de toti incompetentii in cele mai deformate moduri cu putinta :( ) referitoare la ideologia care are un rol tacut, dar decisiv in influentarea deciziilor politice.

    Pur si simplu ultimii 10-12 ani in Romania au fost dominati in cvasi-totalitate de "ideologia simplista" dupa cum spunea J.K. Galbraith : privatizarea - si de preferinta catre consortii straine - era vazuta ca si solutia suprema tocmai pentru a ... preveni nevoia de interventii costisitoare ale statului in economie. Orice posibila critica ce amintea ca de fapt inclusiv in SUA guvernul a folosit masiv banii contribuabililor pentru sustinerea unor companii private ( un caz recent la acele momente : criza din 1987 ) sau ca o astfel de politica e pur si simplu o abdicare in fata unui neocolonialism cu consecinte grave pe termen lung era anatemizata vehement ca fiind "retrograda", "conservatoare","nationalist-sovina" s.a.m.d.

    Ne place sau nu eu unul zic ca acuma culegem roadele acapararii cvasi-complete a discursului public in urma cu vreo 10-12 ani de o sleahta de "ideologi de moda noua" ( scoliti cel mai adesea cit sa capete o spoiala lucitoare adecvata prin cursurile si seminariile oferite cu generozitate suspecta de o cunoscuta fundatie deschisa ... ;) )- la multi din ei incompetenta si incultura in domeniul socio-economic impletindu-se cu de-a dreptul slugarnicia fata de "occident". :(((

    Sper sa nu-mi fie cenzurat mesajul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim: Nu cenzurez comentariile in care se exprima idei. In principiu, cenzurez atacurile la persoana si limbajul licentios (de cand am deschis blog-ul am cenzurat doar vreo 4-5 comentarii).
    Esti liber sa-ti exprimi aici ideile fara nicio problema. Singura rugaminte a mea ar fi sa nu mai scrii ca anonim(poti utiliza optiunea Nume/Adresa URL care-ti asigura acelasi nivel de anonimitate; iti poti lua un nick si mi-e mai usor sa-ti raspund).

    RăspundețiȘtergere
  3. Google! se pare că mă urăşte - din motive pe care nu pot să le pricep ( pe vremea când mai scriam mesaje la comentariile la jurnalu lui Manole ) îmi cerea să-mi schimb parola după fiecare mesaj aşa că am renunţat. :(

    Legat de cererile de susţinere ale băncilor ( preponderent străine în România că la asta s-a ajuns ) eu am o mare nedumerire aici : de ce bancherii au ajuns să apeleze la autorităţile naţionale în loc să se adreseze direct celor comunitare ?

    Cât despre lipsa de "ideologie economică" aş mai avea o curiozitate : există în România măcar un grup de studiu de genul "think-tank"-urilor din SUA ?
    Ştiu că există SAR-ul dar activitatea lor e de multe ori aşa ... suprarealistă, plus că nu prea par să aibă poziţii coerente în domeniul politicilor economice.
    Criza actuală cel mai probabil va aduce nevoia de inovaţii masive în domeniul socio-economic şi iarăşi riscăm să ne trezim ca ţară în situaţia din '89 când singurii care discutau în mod cvasi-informal cât de cât de posibilele alternative post-comunism/post-Ceauşescu erau o mână de cercetători de la IEM. :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Legat de campania (e deja o campanie) pe care o duce Austria pentru sustinerea bancilor sale mi se pare ca se da masura ipocriziei. Se aplica exact proverbul romanesc, la placinte inainte, la razboi inapoi. Daca aceste banci au facut profituri enorme in Europa de Est trebuie sa si asume si riscul in aceasta regiune. Si daca i-ar "convinge" pe liderii politici sa sprijine aceste banci, acestora le-ar lipsi mijloacele financiare. Vor incerca sa ne impuna acorduri de imprumut pentru sustinerea acestor banci sub pretextul public al sustinerii economiilor nationale. In ce ne priveste pe noi, nu credeti ca ne-am platit in avans toate datoriile, intrarea in UE si alte favoruri prin cedarea la preturi derizorii a principalei companii petroliere si a celei mai mari banci din Romania? Nu le dati nimic, daca or sa cada se va curata piata. Sau poate va reusi statul sa renationalizeze aceste institutii si sa preia controlul asupra lor. Abia acum se vede ce inseamna lipsa de instrumente (banci) pentru implementarea unor politici de finantare publica a economiei. Si vedem atasamentul Europei fata de tarile din est.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)