Toamna patriarhului

Prin noiembrie ne ridicam cu mânie proletară împotriva unui acord cu FMI-ul. Economia românească, cea care până atunci duduise, era solidă ca o stâncă, putând rezista oricărei intemperii externe. Tot atunci s-a respins atacul speculativ şi au fost înfieraţi cei care pariaseră pe un EUR de 4 RON. Meritau ticăloşii! Ca răspuns pervers, nişte unii de la o obscură agenţie numită S&P ne-au coborât rating-ul. Abuziv, evident. Nişte corupţi care nu-şi vedeau lungul nasului şi care, în loc să-şi pună cenuşă în cap pentru că au declanşat criza mondială, şi-au pus ratingul lor otrăvit asupra ţărişoarei noastre. Alţi corupţi, pe numele lor Fitch, ne-au pus acelaşi stigmat. Probabil "se vorbiseră" cu trădătorii de la S&P, altfel nu se explică. Şi, din cauza unor duşmani de clasă, am fost nevoiţi să suportăm dobânzi mari, să stăm pe baricadele revoluţiei şi să proiectăm un guvern blond care să ne salveze cu un buget profesional, astfel încât câinii orşului să nu mai muşte din noi.

Şi au trecut Crăciunul, Revelionul, Sf. Ion, Pelişorul şi alte câteva mese. Între timp, am aflat că se volatilizaseră 1 miliard de euro din rezerva noastră strălucită, în timp ce cursul stătea bine peste 4 RON/EUR. Duşmanii ne zugrăveau în culori sumbre, punându-ne pe picior de egalitate cu amărâţii. Numai că noi nu eram ca ăia. Noi eram diferiţi şi, pentru a demonstra cât suntem de diferiţi am constatat că ar fi ceva nevoie de bani în ţară. Evident, alternative sunt: FMI, UE si alţii. Cum adică am spus că nu de la FMI? Sunteţi voi nişte proşti, de fapt am spus că de la FMI vom lua, că ne vor sprijini ei. Numai agenţiile de rating ne-au interpretat greşit! Între timp au apărut iar unii cu o altă bazaconie: 4.5 RON/EUR. Evident, s-a ajuns prea departe. Cum adică să fim noi subprime-ul Evropii? Noi suntem fruntaşii, dar ne cam persiflează duşmanii. Răspândesc zvonuri şi ne denigrează fără să-şi dea seama că îşi taie singuri creanga! Spun că pe piaţa noastră nu se mai creditează sau că am avea deficite mari. Aiurea, vorbe aruncate în vânt! Noi, care avem experţi ştim cel mai bine unde suntem, iar restul sunt nişte fraieri care nu au habar cu ce se mănâncă economia. Ăştia, cu agenţiile lor de rating lucrează murdar. Nu înţeleg nimic, nu fac diferenţa între oaie şi capră. Noroc mare pe noi că-i avem pe-ai nostri care constată adevărurile supreme: că aici se creditează, că moneda stă pe baze solide sau că insula de stabilitate e aici, la noi. Sunt adevăruri supreme, pe care le împărtăşim în gura mare drept în faţa duşmanului. Iar asta este cea mai bună metodă de contracarare a crizei. Nu costă mult: doar o masă şi un roi de jurnalişti care să asculte jurnalul cruciadei noastre pentru că aşa se face totul pe lumea asta, în conferinţe de presă. În fiecare zi ne vom ocupa de câte un subiect sau de câte vreun duşman pe care-l vom înfiera anulându-i astfel efectele perverse. Vom discuta până târziu în noapte, ne vom alia cu alţii ca noi şi, până la urmă, vom învinge. Avem certitudinea câştigării acestui război pentru că folosim cele mai devastatoare arme e distrugere: microfonul şi imaginea. Toate războaiele au fost câştigate cu ele, iar al nostru va fi cel care ne va face istorie.
(...)
Orele erau târzii, iar duşmanul cu ochii săi sticloşi dădea ultimul atac într-o luptă inegală şi nedreaptă, o luptă în care, domnule general, bravii noştri soldaţi stăteau cu piepturile goale în bătaia puştii respingând acel atac murdar cu un ultim suflu de conferinţă de presă, lipind afişe peste tot, pe străzi, pe stâlpi, pe ultimele frunze îngheţate ale ale toamnei lui spre tărâmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cântând imnuri de bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cântecele eliberărării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspândiseră în lume vestea cea minunată că în sfârşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.

P.S. Faceţi vă rog abstracţie de diferenţa de clasă dintre un maestru şi un nimeni; nu am vrut decât să exprim o idee despre o realitate tembelă pavată cu multă prostie.