Intrarea în dezastru

Isteria produsă de măsurile pe care Băsescu le-a anunţat este încă la început. Manifestaţia gigant din faţa guvernului nu a reprezentat nimic altceva decât o îngrijorare a unor oameni în faţa unor probleme ipotetice pentru ei. Adevăratele mişcări le vom vedea în momentul în care măsurile anunţate vor fi puse în aplicare confirmând blocajul total către care ne îndreptăm.

Scăderea pensiilor şi salariilor precum şi eliminarea unor măsuri de protecţie socială reprezintă, la prima vedere, măsuri juste menite a reduce cheltuielile statului. Într-adevăr, pe hârtie lucrurile arată impecabil, numai că, reduşi cum îi ştim, guvernanţii nu fac altceva decât să prezinte calcule incomplet făcute. Economia este un mecanism mult mai complex, imposibil de cuprins de unii ale căror cunoştinţe n-au depăşit regula de trei simplă. Fenomenul imediat următor reducerii de salarii şi pensii va fi scăderea consumului şi, automat, a veniturilor statului. Cu alte cuvinte, mişcarea echivalează cu o tăiere a crengii pe care stai. Mai mult, aceasta va impulsiona consumul produselor provenite de pe piaţa neagră("scutite" de taxe, impozite, accize) precum şi o generalizare a corupţiei. Cei care propovăduiesc soluţia reducerii ca motor al ieşirii din criză dau dovadă de o proastă percepţie a realităţii şi de o incapacitate de a înţelege cum funcţionează statul român.

Într-adevăr, sumele care se scurg către salarii şi pensii sunt mari, însă percepţia conform căreia câţiva salariaţi din mediul privat susţin întreg aparatul energofag al statului este greşită. Salariile pe care le dă statul se întorc în consum, adică spre mediul privat. Cu alte cuvinte, putem spune(cu toate că nu-mi place aceasta) că salariile bugetarilor reprezintă o întoarcere a banilor din taxe şi impozite în economie. Reducerea acestora va avea ca efect direct scăderea economică şi, automat, o nouă criză a finanţelor publice în 6-8 luni. Atunci vom avea exact aceleaşi discuţii şi, probabil, cel ţintit va fi mediul privat printr-o creştere a fiscalităţii.

Nu vreau să par exaltat. Într-adevăr, răul problemei este în distribuţia salariaţilor în economie deoarece e limpede că statul are un număr exagerat de mare de angajaţi. Însă această problemă nu poate fi rezolvată peste noapte şi, mai ales, nu prin tăieri dintr-o anumită parte deoarece nu faci altceva decât să strici un echilibru şi-aşa fragil. Soluţia constă în impulsionarea angajărilor în mediul privat. Ştiu, sună a slogan, dar transferul de la stat la privat se poate face numai şi numai în acest mod. Mulţi vor replica spunând că este imposibil să faci aşa ceva într-o perioadă de criză, când economia este în contracţie. Este o eroare! Rolul statului este acela de a impulsiona economia în perioadele de criză. Numai că, la noi, statul are rolul de redirecţionare a şpăgii în funcţie de putere şi de-aici rezultă toate distorsiunile observabile cu ochiul liber.

Există metode eficiente de impulsionare a anagajărilor, în special prin reducerea taxelor pentru cei care angajează şomeri şi prin susţinerea domeniilor prioritare ale economiei. În ceea ce priveşte reducerea de taxe, ea nu trebuie să se aplice imediat deoarece nu va fi decât o cheltuială inutilă. Modalitatea eficientă constă în returnarea parţială a taxelor şi/sau impozitelor după ce întreprinzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile(de exemplu, returnarea după doi ani de la angajarea unui şomer a taxelor/impozitelor cheltuite cu acesta în primul an). La capitolul domenii prioritare este destul de greu deoarece, până acum, România nu ştie care-i sunt priorităţile.

Desigur, soluţii există, dar mai e nevoie de oameni(cu o inteligenţă ceva mai mare decât a oii) care să le pună în aplicare. Cum sunt sceptic în această privinţă, cred că trebuie să vă reamintesc un adevăr dovedit: dezastrele sunt colective în timp ce salvările sunt individuale, niciodată invers. România este în  pragul dezastrului, iar de salvat se vor salva numai cei care ştiu cum să se pună la adăpost.

P.S. De câtva timp am o dilemă mare de tot. Întrucât România plăteşte cele mai scumpe blowjob-uri din istoria umanităţii, nu înţeleg de ce practicarea celei mai vechi meserii din lume nu este legalizată. Să fie şi-aici vorba de monopol? :-))