vineri, 24 septembrie 2010

Coborarea militariei din pod


Marţi Olli Rehn urmează să prezinte o iniţialivă legislativă care va permite amendarea membrilor zonei euro în cazul în care nu reuşesc să-şi facă ordine în finanţele publice. În funcţie de modul în care va fi adoptată, iniţiativa se poate constitui într-un moment zero pentru zonă.

Conform unor informaţii, gradul maxim de îndatorare al unei ţări va trebui să fie de 60% din PIB, o restricţie care poate fi considerată o piatră de moară pentru anumite economii al căror grad de îndatorare a explodat. Într-adevăr, aceasta era o condiţie necesar a fi îndeplinită şi până acum, numai că, în cazul în care era depăşită mecanismele de intervenţie şi sancţionare ale Uniunii erau extrem de greu de pornit. Pentru cei care au depăşit acest grad de îndatorare, iniţiativa lui Olli Rehn prevede că trebuie prezentat un plan clar de reducere a gradului de îndatorare până la nivelul maxim acceptat. Este destul de greu de înţeles pentru moment cum va putea fi pusă în aplicare această reglementare şi, mai mult, va fi infinit mai greu de găsit planuri de realiniere a celor care au deraiat de mult de la acest nivel(vezi cazul Greciei).

În ceea ce priveşte cheltuielile, creşterea acestora nu trebuie să depăşească semnificativ creşterea de PIB estimată. Cu alte cuvinte, dacă pentru anul viitor estimezi o creştere de 2%, creşterea cheltuielilor nu va trebui să depăşească acest procent, iar în cazul în care se întâmplă, depăşirea nu trebuie să fie semnificativă(destul de vag acest termen). Aici este din nou neclar ce se întâmplă în cazul în care prevezi o creştere de 2% şi ai un picaj de 3%. Ştiu, pentru o economie serioasă aşa ceva se întâmplă în mod excepţional, dar ceea ce e excepţional la ei, la noi poate deveni frecvent.

Amenzile pentru depăşirea ţintelor prevăzute sunt de-a dreptul usturătoare, putând ajunge până la 0.2% din PIB-ul comunitar. Aici este punctul forte al iniţiativei deoarece orice exuberanţă va costa mult.

La prima vedere sunt tentat să cred că "s-a coborât milităria din pod". Reglementarea pare dură şi este menită a restabili disciplina în zona euro. Fie că suntem sau nu de acord trebuie să înţelegem un lucru logic: fără ordine nu se poate face nimic. În cazul euro era necesară de mult timp o "radicalizare" a regulilor care să facă statele membre conştiente de faptul că euro nu înseamnă ceilalţi ci noi.

19 comentarii:

  1. Deci un stat care are un deficit de 70% si caruia ii vor trebui probabil vreo 5 ani sa coboare sub pragul acceptabil va trebui sa plateasca 10% din pib-ul comunitar.
    Marfa!
    Sa mai zica cineva ca birocratii lor sunt mai desteptii decat ai nostri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Logosfera: Ai doua erori:
    1. 0.2 x 5 = 1%, nu 10% :-)
    2. Daca acum ai depasit, trebuie sa prezinti un plan de reducere a gradului de indatorare. Amenda aia o platesti o singura data, in functie de gravitatea cazului, nu in fiecare an. Cel putin eu asa o inteleg. Altfel ar fi stupid!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pana la urma cine va fi pedepsit? Pe birocratii si politicientii europeni la fel ca pe cei din tarile "comunitare" (imi vin in gand cateii cu eticheta in urecehe cand pronunt cuvantul :)) ii doare fix in ghete de sanctiuni, atata timp cat platesc fraierii de contribuabili.

    In plus ce se intampla cu banii respectivi? Unde ajung si cum se cheltuie? Toti vor sa se puna taxe dar nu se intreaba nimeni ce platesc in schimb. Eu unul sunt sigur ca se vor cheltui pe diverse "casavremuschiulisme" ale "micilor dictatori" de la Comisie si a "micilor stampilatori" din Parlament :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Aia cu estimarea PIB-ului de la anul e cam ca jocul de whist, daca nu gicesti corect si faci deficit penalizare -0.2. Oare daca 5 ani la rand faci deficit primesti "premiere" cu -1? Catiga cel care dupa 10 ani are datorie fix 60% din PIB?

    Birocratii astia europeni nu sunt decat o haita de incompetenti inutili, la fel de batuti in cap si indocrinati precum demnii lor inaintasi din Ministerul Planificarii Comuniste. Se putea face piata comuna si spatiu Schengen bine-merci, si fara ei. Cat despre euro, cred ca a fost o alegere pripita. Tarile PIIGS s-au dus la fund in principal pe cresterea costurilor generate de aderarea la moneda unica. Atunci cand politicul dicteaza economicului dezastrul nu mai intarzie mult. Ma intreb cand o sa voteze PE primul plan cincinal de dezvoltare :)

    Traiasaca Uniunea SovieUropeana!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar trebui sa fie valabil si reversul medaliei: daca ai excedent sa beneficiezi de "bonusuri" europene.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mobutu

    Dar pe astea cine le plateste? Probabil se incaseaza de la tiparnita BCE :)

    Cine garanteaza ca astfel de masuri dure vor face tarile mai cinstite cand vine vorba de raportare? Grecii erau aparent la limita criteriilor cand au intrat in euro-zone - minciuna a iesit la iveala abia mult mai tarizu, dupa ce a explodat criza datoriei suverane. Eu cred ca o astfel de regula a "penalizarilor" nu va face decat sa creasca hazardul moral, si bineinteles profitul GS ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.youtube.com/watch?v=9c8an2XZ3MU

    RăspundețiȘtergere
  8. Se da militaria jos din pod si la noi. Taxe mai mari.
    Dane, sper ca vei plati cu o mare statisfactie cota de 40% impozit propusa de PSD, stiind ca banii tai, munciti se presupune, vor ajunge la niste puturosi care nu vor sa munceasca, ci sa stea pe ajutor social. Pentru ca o prea mica parte a banilor ajung la spitale si in locuri cu adevarat utile.
    Eu imi caut o insula prin Pacific, sa emigrez.

    RăspundețiȘtergere
  9. MadMax: Nu stiu de unde ai dedus tu ca as fi pesedist, penelist sau pedelist. PSD-ul poate sa puna taxe si de 12000% ca tot acolo ma doare. Intrucat nu beneficiez de nimic de la tara asta nici nu ma simt obligat sa platesc nimic. Si ghici, chiar n-o fac! In afara de impozitele pe proprietate nu mai dau nimic altceva. Si nici nu am emigrat pe o insula in Pacific. Ma duc pe-acolo doar in vizita :-))

    RăspundețiȘtergere
  10. 60%? Asta e limita pana la care se mai poate fura. Mie nu mi se pare putin.

    Ce mi se pare ciudat e ca toti se uita la forma de manifestare a problemei si nu la problema. In cazul asta forma de manifestare a problemei este indatorarea, iar problema se cheama statul, care este ca si forma de organizare depasit. Statul nu mai reprezinta pe nimeni, in afara de el insusi.


    WiFax

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim: Opinia ta poate fi OK in conditiile in care spui ce poti pune in locul statului. "Nimic" nu e un raspuns rezonabil deoarece nu rezolva problema.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pana la urma statul asistential cu taxe mici inseamna un singur lucru, deficit acoperit cu datorii in crestere. Indatorarea e o forma de compromis intre "stanga" si "dreapta", intre soak the rich si keep the wealth. E mult mai comod sa arunci datoria in spinarea celor fara drept de vot la alegerile de peste 2,3,4 ani asa ca tax the f%$#*@g children when they grow up. Nu'i asa ca e bun compromisul, iti compromite viitorul :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Alex Nicolin: Creditul nu e diavolul. Uneori ai nevoie de el pentru a dezvolta infrastructura, pentru a stimula dezvoltarea unui domeniu economic sau, pur si simplu, pentru a trece printr-o perioada de criza. Faptul ca unele state iau credite pentru nevoi electorale e cu totul altceva si tine mai degraba de penal.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vor fi foarte greu de redus datoriile tarile ce au depasit cu mult pragul de 60%, asta intr-un timp rezonabil. Vor fi luate masuri de reducere a cheltuilelilor bugetare, lucru care pe de o parte va nemultimi populatia care va reactiona mult mai amplu decat a facut-o in Romania si pe de alta parte va duce la scaderea actiunilor companiilor ce depind de cheltuieli bugetare(ex: tehnica militara, constructii sociale).

    Ma asteptam saptamana asta la un articol si despre Basel III. Crezi ca reglementarile aduse sunt un pas in fata sau doar au vopsit gardul din nou?

    RăspundețiȘtergere
  15. @Dan

    Din pacate cam toate statele, cu precadere cele din sudul Europei, unde populismul e adanc inradacinat, au descoperit ce simplu e sa dai in acelasi timp servicii "gratuite" electoratului si sa reduci taxele. La urmatoarele alegeri voturile curg fara gres. Am pus intre ghilimele termenii "stanga" si "dreapta" pentru ca partidele din ambele "jumatati" ale "spectrului politic" si-au estompat treptat diferentele doctrinare, adoptand populismul ieftin si iresponsabil. Prin unele parti s-a purtat mai ales earmarking-ul, adica tintirea unor anumite categorii de alegatori care fac diferenta.

    Insa dupa cum am spus concurenta asta nebuneasca pentru voturi s-a facut sacrificand viitorul. Chiar si un deficit de 2-3% din PIB in fiecare an, mai ales in conditiile unei cresteri anemice (defapt a fost mai mult stagflatie) cum a fost cea din euro-zone in ultimul deceniu ajunge sa te ingroape relativ rapid in datorii. Pana si "investitiile" se fac de cele mai multe ori pentru voturi sau pentru servirea clientelei politice, in unele parti mai discret decat in altele. De exemplu strada unde sta Zapatero a fost asfaltata de 4 ori in 2 ani si asta miroase de la o posta a "borduriada".

    Cel mai tragic este insa cand banii respectivi, furati din buzunarele copiilor, ajung sa fie folositi pentru a finanta agresiunea militara "preventiva" sau a acoperi pagubele marilor contribuitori politici, care au speculat in mod nesabuit, avand certitudinea "colacului de salvare". De multe ori agresiunea militara nu isi gaseste nici macar justificare geo-politica sau economica si deserveste grupurile de interese "abonate" la masinaria politica - furnizorii de echipament militar si PMC-urile. In plus, cetatenii pot fi prostiti sa-si predea drepturile fara prea mult scandal. Atunci cand vine nota de plata ei sunt sacrificati din nou, dupa ce li s-a creat iluzia prosperitatii cu credit ieftin.

    Nu toate datoriile sunt rele, doar cele cronice, care tot cresc si nu le mai plateste nimeni - atat in sectorul public, cat si in cel privat. Astfel de datorii nu apar insa din senin, ci au drept cauza interventia statului - cheltuieli publice pe datorie, inflatia si expansiunea necontrolata a creditului. Solutiile nu stau in impunerea de sanctiuni din partea organismelor supra-statale, ci in responsabilitatea impusa prin legi interne. Toate acestea sunt insa lipsite de efecte pe termen lung atata timp cat nu se elimina radacina problemei, care este privilegiul statelor sau organismelor supra-statale de a emite moneda-decret si de a expanda creditul dupa bunul plac.

    P.S. Birocratia nu poate calcula economic, ca urmare nu are criterii deci nu poate investi. In acest context, notiunea de "investitii ale statului" este un oximoron. Chiar si empiric s-a calculat ca in majoritatea cazurilor multiplicatorul cheltuielilor publice este subunitar. In cazul razboiului este in mod sigur negativ :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Dan@Trenduri
    Urmarea fireasca a destramarii statelor ar rezolva problema. S-ar constitui regiuni sau comunitati economice. Libere sa se asocieze sau nu. Problema cu statele: majoritatea sunt prea mari si o indatorare peste masura afecteaza toata populatia.

    Sa ne inchipuim de exemplu cum s-ar dezvolta anumite regiuni in Germania daca ar avea o independenta financiara mai mare. Si probabil ca si in Romania ar fi la fel.

    RăspundețiȘtergere
  17. Anonim: Special ti-am pus aceasta intrebare deoarece stiam raspunsul pe care-l vei da. "Se vor constitui comunitati locale" a caror securitate va fi garantata de cine? Spre exemplu, in aceeasi paradigma, imi voi face si eu o comunitate de baieti cu cefe late care va cere taxa de protectie. Corect nu? Sau, si mai si, comunitatile se dezvolta si te trezesti cu un baiat de la rasarit calare pe vreo cateva mii de tancuri repetand ca vrea "tot inainte".
    Chestiunile astea, asa cum am mai spus, suna extrem de frumos pe hartie, dar in realitate pot da nastere unor monstri comparabili cu comunismul. Despre asta e vorba.

    RăspundețiȘtergere
  18. ˝S-ar constitui regiuni sau comunitati economice. Libere sa se asocieze sau nu˝

    Acesta este programul anarhistilor comunisti, al comunarzilor, al libertarienilor originari de stanga.
    Teoretizat de Proudhon si Bakunin.

    Cu alte cuvinte s-ar constitui comune.Sau in limba rusa, soviete.

    Deviza sub care bolsevicii au castigat razboiul civil cu legalistii, parlamentaristii si democratii a fost ˝toata puterea in mana sovietelor˝.Toata puterea-comunelor.

    Adica, ˝bai mujicilor din satul Cocarlatzkaia, nu v-ar place voua sa aveti voi toata puterea, sa hotarati voi aici pe plan local totul? ˝

    ˝-Ba da, comisare, cum sa nu vrem sa avem noi toata puterea aici la noi in comuna˝

    ˝-Atunci, jos cu statul, jos cu Parlamentul (Duma).Pe ei, pe mama lor ca ei nu va lasa sa aveti putere.Ei sunt tiranii, statul si democratii care vor puterea in Duma, noi bolsevicii v-o dam voua, s-o aveti aici local pe toata.Democratia e tiranie.Toata puterea in mana sovietelor (comunelor)˝

    Asa i-au mobilizat pe mujici bolsevicii (care erau minoritari) ca sa castige puterea.

    Dupa ce bolsevicii au castigat puterea mujicii au cam luat-o pe coaja.

    RăspundețiȘtergere
  19. Pai in cazul astia si-o cam meritau..


    Cine zice ca mujicul trebuie sa prinda ziua de maine, cine zice ca mujicul trebuie sa decida, tu?

    Well, din punctul meu de vedere e chiar PACAT sa lasi mujicul cu bunatate de teren agricol (nefolosit).


    Daca ii mai spun ce potential eolian are tarlaua aia de pe varful dealului iarasi, va trebui sa-i explic ce e aia turbina eoliana, ce e ala generator etc.

    Toate astea crezi ca sunt gratis?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)