Ziua in care am devenit superficial

Cu toate că azi mă hotărâsem să atac un subiect ceva mai interesant, mă voi abate de la planul iniţial deoarece m-am hotărât să contrazic opiniile dintr-un articol recent publicat de Ziarul Financiar. Nu-mi stă în obişnuinţă să dau asemenea replici(necerute şi necitite de iniţiator), dar, cu toate acestea, astăzi voi face o excepţie. Articolul mă voi referi tratează "spinoasa" problemă a cursului şi-l are ca autor pe Daniel Dăianu(vezi aici).

Ideea principală ar fi că devalorizarea leului nu este o soluţie în condiţiile actuale şi că cei care propun o asemenea măsură sunt nişte indivizi superficiali, incapabili să înţeleagă funcţionarea mecanismului economiei autohtone. În mod cu totul evident, înainte de a porni analiza ar trebui să înţelegem că elegantul domn care tratează subiectul cu pricina are origini solide la BNR(dacă se poate spune aşa). Mai mult, aş spune că ideile enunţate în articol reprezintă mostre ale gândirii celor din Banca Centrală, iar întreaga încrengătură a demonstraţiei ne dezvăluie mecanismele care stau la baza luării unor decizii în instituţia amintită.

Referitor la inflaţie, autorul are următoarea opinie:

"În timp ce prin alte părţi se manifestă un spectru al deflaţiei, la noi trendul dezinflaţionist a fost inversat prin creşterea TVA. Drept este că în august inflaţia a fost mult sub aşteptări, ceea ce arată că efectele puseului nu au avut durabilitate."

Cu alte cuvinte gata? S-au terminat efectele creşterii TVA? Evident fals! Mai mult, cred că putem afirma(şi cu siguranţă vom observa acest lucru în perioada imediat următoare) că efectele inflaţioniste ale măririi TVA de-abia acum încep să se observe. Faptul că mărirea a avut loc într-o lună "moartă" şi pe nepregătite a făcut ca efectele măsurii să nu se simtă instantaneu. Toată lumea ştie că, luaţi pe nepregătite şi speriaţi de consecinţe, comercianţii şi-au făcut publicitate cu "subvenţionarea diferenţei de TVA". Ceea ce va urma în perioada imediat următoare va fi o creştere generalizată de preţuri care va da de lucru "artificierilor" implicaţi în lupta pentru combaterea inflaţiei. În faţa unei asemenea opinii putem lesne să înţelegem de ce ţintele de inflaţie sunt depăşite mereu: oamenii respectivi sunt tributari unei viziuni pe termen foarte scurt, iar concluziile pe care le trag sunt, de cele mai multe ori, pripite.

Ceea ce aşteaptă oficialii români este un comportament similar Ungariei(din perioada de după mărirea TVA) unde, după o perioadă scurtă de creştere susţinută a preţurilor, acestea au început să cadă forţate de contracţia consumului. La noi însă se observă fenomenul invers: comercianţii au menţinut preţurile în prima fază, iar acum le vor creşte sub impulsul unor pretexte diverse al căror punct comun este TVA-ul. Nu cred că vom asista la scăderi de preţuri şi pentru că o parte importantă a consumului este alimentată de piaţa neagră. Consumul fiscalizat cu preţuri în creştere are rolul de "argument" pentru piaţa neagră, puternic susţinută de factorul politic. Vi se pare că spun lucruri noi? 

În ceea ce priveşte cursul, Dăianu e categoric:

O depreciere sensibilă a leului ar diminua (prin inflaţie şi "efectul avuţiei"/wealth effect) veniturile reale, ceea ce ar afecta negativ consumul. Cum în România ponderea consumului în PIB este mai mare decât în alte ţări, influenţa via consum ar compensa, probabil, efectul de stimulare via exporturi. A gândi că un curs, de pildă, de cca. 5 lei pentru 1 euro nu ar bulversa situaţia internă denotă superficialitate.

Ei bine, aici e marea problemă de logică a lui Dăianu, ca de altfel a tuturor celor care privesc economia din diverse turnuri de fildeş. Ponderea consumului în PIB este, la ora actuală, un cancer al economiei autohtone. Aceasta pentru că ne-am învăţat să consumăm nesustenabil. În momentul în care consumul este alimentat într-o proporţie covârşitoare din importuri ai o mare problemă. Aceasta se traduce printr-un deficit perpetuu al contului curent care, oricât ar încerca să justifice teoreticienii, nu poate fi sustenabil! Chiar dacă deficitul este acoperit de investiţii, această acoperire are un caracter cvasi temporar. În momentul în care fluxurile se inversează(întotdeauna în cel mai prost moment), încep să-ţi tremure dinţii şi să cauţi finanţare pe la diverse FeMeIuri. Probabil am putea vorbi de deficit sustenabil în condiţiile în care importurile ar fi reprezentate de intrări de tehnologie, de echipamente care ar conduce la o eficientizare a activităţii economice. Cum în România s-a ajuns să se importe inclusiv mămăliga, putem spune că actuala pondere a consumului în PIB este nesănătoasă. Într-adevăr, în cazul unei devalorizări a monedei, pe termen scurt va scădea consumul, dar, în acelaşi timp, aceasta ar putea creea premisele unei dezvoltări a consumului intern. În mod clar, aceste lucruri nu se fac peste noapte şi este nevoie de un program coerent de sprijinire a investiţiilor, dar este mult mai bine decât să subvenţionez prin consumul meu economia germană, franceză sau italiană. 

Din păcate, soluţia alternativă la devalorizarea monedei este o restructurare haotică, precum cea care se desfăşoară în acest moment şi care, cum bine a observat Ilie Şerbănescu, nu face altceva decât să conducă la contracţii economice succesive într-o spirală a dezastrului. Sincer, nu ştiu cui foloseşte ţinerea artificială a cursului şi nici cine va plăti cei ~6 miliarde cheltuiţi până acum cu menţinerea sa. Cursul nu este decât o oglindă a economiei, iar menţinerea sa forţată nu face altceva decât să inducă o pseudo-stabilitate. Mai devreme sau mai târziu ne vom trezi din această dulce visare şi, pe fondul unui necesar din ce în ce mai mare de finanţare, vom fi nevoiţi să revenim la normalitate. Numai că atunci vom fi şi mai săraci şi mai nepregătiţi, dar vom constata pe propria piele un adevăr vechi de când lumea: economia, aşa cum e ea, lucrează în şi cu realitatea. Modelele teoretice cărora li se subordonează unii pot fi interesante în scop didactic, dar niciodată în lumea reală. Probabil acesta este şi motivul pentru care, în finalul articolului menţionat, Dăianu lasă poarta deschisă:

Nu resping ab initio o depreciere a leului ca politică de curs. Mai ales că după cum îmi sublinia Laurian Lungu, o politică de curs trebuie să ţină cont şi de evoluţia monedelor ţărilor din regiune, ca principali competitori pe pieţele UE. Dar se cuvine să avem în minte efecte pozitive şi indezirabile ale unei asemenea politici, să evaluăm beneficii şi costuri în mod temeinic.