Ideea europeana si cordonul ombilical

Sunt unul dintre cei care sprijină necondiţionat ideea de Europă unită. Pot fi aduse numeroase critici actualei construcţii, dar nu cred că există cineva care să nu constate binefacerile aduse de UE. Libertatea totală de mişcare a mărfurilor şi a oamenilor, simplificarea business-ului între membri, precum şi setul comun de principii au fost şi sunt elemente ale unuia dintre cele mai interesante experimente ale istoriei.

Aşa cum am spus în mai multe rânduri, din păcate, UE a ezitat să facă următorul pas, acela al accelerării integrării şi uniformizării întregii legislaţii a membrilor. Cu alte cuvinte, ezită să creioneze o structură mai suplă şi mai eficientă, capabilă de decizii rapide şi clare. Probabil testul suprem al Uniunii a fost criza grecească din primăvară, atunci când toate publicaţiile lumii vuiau cu privire la nesustenabilitatea construcţiei europene. Poate vă amintiţi toate declaraţiile aberante, acuzele şi câcâielile de dinaintea luării unei deciziilor  pentru stabilizare; de asemenea, atacurile unor entităţi americane, exagerarea realităţii şi atmosfera de asediu la care am asistat. În tot acest război, ceea ce nu putea fi negat era cantitatea imensă de informaţii confidenţiale de care dispuneau "combatanţii" de peste Ocean. Prosteala şi întârzierea liderilor politici europeni nu au făcut altceva decât să amplifice criza, sporind câştigurile grupului de speculatori din jurul lui Soros.

Trebuie să recunosc acum că tot episodul crizei greceşti a fost un eveniment cât se poate de neclar pentru mine deoarece nu am putut să înţeleg cum un element minor a putut dinamita efectiv întreaga Uniune. Parţial, lucrurile mi s-au clarificat citind în Financial Times-ul de ieri un articol în care se reproduce pas cu pas epopeea salvării euro. Ceea ce rezultă fără urmă de echivoc din întregul şir de evenimente descris acolo este că meritul salvării euro revine ... SUA. Nu cred că mai este loc pentru niciun dubiu privind toată încrengătura de evenimente de atunci. Faptul că discuţiile dure referitoare la destinul Europei s-au purtat în SUA, în prezenţa unor oficiali americani explică scăparea foarte multor informaţii către speculatori şi mass media de peste Ocean. Dar ceea ce este cu adevărat inexplicabil este incapacitatea crasă a europenilor de a-şi rezolva propriile probleme.

Este a doua oară când SUA ajută necondiţionat Europa în această criză, lucru care demonstrează că, fără "farul călăuzitor" de la Washington, UE ar putea pica fără nicio problemă. Interesele mult prea egoiste ale unor state din Uniune, excentricitatea liderilor devianţi şi perpetuarea nejustificată a dezechilibrelor interne sunt tot atâtea pietre de moară care atârnă la gâtul întregii construcţii europene. Până acum nu s-a făcut altceva decât să se construiască instituţii care nu reuşesc să funcţioneze ca un întreg. De asemenea, multe din lipsurile UE sunt suplinite de instituţii americane(de ex. agenţii de rating), ceea ce creşte vulnerabilităţile.Cei care-şi imaginează că UE va putea sta pe picioare proprii şi va avea vreodată o poziţie tranşant diferită faţă de SUA, cred că se duc cu gândul mult prea departe.

În realitate, Europa este legată de SUA cu un invizibil cordon ombilical, iar această atmosferă călduţă pare a le fi pe plac autorităţilor continentale. Într-adevăr, e jenant că trebuie să te supui orbeşte unor decizii luate în altă parte, dar, tot la fel de adevărat este că această stare de fapt îţi conferă avantaje de altă natură: nu mai trebuie să cheltuieşti bani pentru asigurarea propriei securităţi, ai o voce puternică deoarece toată lumea ştie că-l ai pe "fratele cel mare" în spate s.a.m.d. Pe termen scurt, o asemenea dependenţă poate să dea iluzia unor avantaje, dar, pe termen lung, situaţia poate produce efecte dintre cele mai perverse. Semi-integrarea nu face altceva decât să exacerbeze egoismul membrilor care sunt tentaţi să considere UE o entitate externă, numai bună de păcălit şi/sau căpuşat. Este o situaţie limită care nu mai poate continua mult. Ştiu, suntem în chinurile facerii, dar aceasta presupune, până la urmă, tăierea cordonului ombilical. E o decizie grea, dar absolut necesară.