Noul model chinezesc

În timp ce mulţi se grăbesc să-i proclame sfârşitul, China îşi vede liniştită de planul său de la care nu se abate niciun milimetru. Oricât s-ar chinui americanii să-i convingă că politica monetară este greşită, că sunt deranjanţi din cauza excedentului comercial gigantic pe care-l au în relaţia cu numeroşi parteneri comerciali, chinezii se fac a nu înţelege şi-şi continuă nestingheriţi politica. Există o diferenţă fundamentală între China şi restul lumii, un element pe care foarte puţini îl înţeleg cu adevărat: ceea ce vedem acum nu este decât o continuare a politicii milenare a Chinei. Chiar dacă unii îi spun comunism alţii semi-capitalism, în realitate nu este altceva decât o continuare logică a tradiţiei şlefuită mii de ani. Şi cred că nu ne înşelăm deloc dacă spunem că puterea Chinei îşi are rădăcinile în această tradiţie.

Tradusă în termeni economici, această tradiţie se manifestă pe planuri paralele. În primul rând, uriaşa rezervă a Chinei a început să fie pusă la lucru. Astfel, în ultimii doi ani China a acordat credite externe, în principal către statele în curs de dezvoltare. Aparent e un lucru banal, dar dacă vom aminti faptul că volumul acestor credite este mai mare decât cel al Băncii Mondiale, înţelegem pe deplin adevărata dimensiune a operaţiunii. Creditele acordate cu largheţe de chinezi nu reprezintă numai o măsură de protecţie în caz de creştere nepregătită a inflaţiei ci şi un mijloc de câştigare a simpatiei şi influenţei politice. Un lucru pe care nu l-au înţeles occidentalii e că pentru chinezi banul nu înseamnă mai nimic; marfa cu adevărat importantă pentru ei  e mult mai abstractă şi se numeşte "puterea de influenţă". Rezervele valutare sunt doar un element care este utilizat pentru a pune în aplicare ceea ce la ei se numeşte "a momi tigrul să iasă din munţi". De fapt aici e esenţa întregii interacţiuni pe care o au cu SUA. La acest moment, SUA nu mai este importantă pentru ei decât într-o mică măsură(strict ca piaţă). Pe măsură ce vor reuşi scăderea puterii de influenţă a SUA vor umbla şi la ratele de schimb, numai că mai e ceva până atunci.

Şi pentru că a venit vorba de ratele de schimb, cei de la Financial Times au remarcat un lucru cât se poate de interesant: chinezii folosesc Hong Kong-ul ca laborator experimental pentru testarea politicilor monetare. În timp ce moneda oficială este tot dolarul HK, magazinele primesc şi yuani, iar, ca urmare a acestui fapt, este permisă o oarecare flotare liberă a acestuia faţă de HK dollar şi, indirect, faţă de celelalte valute. Motivele acestui experiment pot fi multiple: pe de o parte pot avea un feedback rapid asupra percepţiei externe a unor decizii de politică economică internă şi, pe de altă parte, de experimentare a politicilor comerciale. Din acest punct de vedere Honk Kong-ul e suficient de liber pentru a testa reacţiile pieţelor libere şi suficient de influenţabil pentru a corecta lucrurile în cazul în care experimentele dau greş.

Cealaltă direcţie, cu adevărat strategică, pe care o urmează China este cea a cooperării strânse cu ţările deţinătoare de resurse. Rusia, Venezuela şi Brazilia sunt parteneri de primă mână prin intermediul cărora intenţionează să-şi asigure necesarul de materii prime prin schimburi bilaterale, evitând utilizarea altor valute. Aici ajută în mod deosebit flexibilitatea politicienilor chinezi: dacă americanii sau europenii strâmbă din nas atunci când trebuie să coopereze cu o ţară care nu respectă drepturile omului, la chinezi acest lucru e un amănunt care poate fi trecut lesne cu vederea. Astfel, au puterea să stabilească tratate cu orice tip de partener. Şi, ca mostră de flexibilitate, trebuie amintită finanţarea gigant de 10 miliarde de dolari pe care Reliance Power, firma miliardarului indian Anil Ambani, a primit-o din partea China Development Bank. Creditul va fi folosit de către Reliance Power pentru achiziţia de generatoare electrice de la Shanghai Electric, firmă deţinută de stat şi care a oferit un preţ mai mic cu ~30% decât rivalul GE. Cum bine se ştie, la nivel politic există o tensiune între India şi China, dar asta nu a împiedică  aprobarea unor contracte de tipul celor similare cu cel amintit.

De fapt, despre ce e vorba în toată această poveste? Mie personal îmi aminteşte de un film chinezesc "B-rated" care se numea "Biciul fermecat". Era vorba de un chinez care-i bătea pe asupritori utilizând o tehnică proprie, mai precis folosindu-şi propriul păr împletit într-o coadă de peste un metru. Tot filmul, duşmanii săi s-au concentrat să-l prindă şi să-i taie coada, lucru pe care l-au reuşit spre final. Filmul însă se termină cu acelaşi chinez care-şi înfruntă duşmanii utilizand o tehnică impecabilă de luptă cu pistolul, iar morala era una care se aplică în situaţia de faţă: "indiferent de armele utilizate, noi avem capacitatea să învăţăm şi să vă învingem". Exact aşa se întâmplă cu globalizarea: chinezii au înţeles despre ce e vorba, iar modelul global pe care vor să-l impună este unul China-centric. Dacă vor reuşi, rămâne de văzut, dar ceea ce trebuie remarcat e că avem de-a face cu o abordare extrem de articulată. Şi chiar nu ştiu dacă mai este vreo ţară care să aibă o asemenea coerenţă âîn politică şi economie.