vineri, 10 februarie 2012

Dacia si noi

Deschiderea facilităţii de producţie din Maroc trebuie să ne ridice numeroase semne de întrebare. Motivele sunt simple şi ţin de concurenţa directă pe care fabrica din Maroc o face celei de la Piteşti. Desigur, în România, oficialii nu prea au habar de ceea ce se întâmplă. Un lucru normal, specific prostiei care se întinde ca o pecingine în zonele rarefiate ale puterii.

Fabrica din Maroc stârneşte proteste vocale ale sindicaliştilor francezi, controverse ale politicienilor şi discuţii aprinse la Paris. În România nimic. E normal deoarece aici suntem în ţara Mioriţei, obişnuiţi să fim proşti până la capăt, să nu ne facem planuri şi să aşteptăm implacabili voinţa destinului. Primul semnal de alarmă este legat de producţia viitorului model, Lodgy. Acesta va fi integral produs în Maroc, desigur, pe măsură ce noua facilitate o va permite. Şi, pentru ca cireaşa de pe tort să fie completă, compania a anunţat oficial că în acest an va produce trei modele în această fabrică, nu două cum anunţase iniţial!

Dintr-un punct de vedere strategic fabrica de la Tanger are o justificare economică destul de clară: piaţa africană promite să înregistreze în perioada următoare creşteri fabuloase, ceea ce, pentru lumea actuală, este similară unui tărâm al făgăduinţei. Îngrijorător e faptul că, pentru moment, producţia din Maroc este destinată exclusiv Europei. Mai mult, acolo se va produce Dacia, ceea ce aruncă în derizoriu supărarea sindicaliştilor francezi. Niciodată deschiderea unei fabrici a Renault în străinătate nu va viza vreo fabrică din Franţa. Sindicaliştii francezi sunt conştienţi de acest fapt, însă ceea ce acuză ei e faptul că grupul nu produce toate modelele destinate Europei exclusiv în Franţa. Sunt foarte convins că ei sunt conştienţi că ceea ce susţin e o aberaţie care, dacă ar fi pusă în practică, ar avea ca efect dinamitarea Renault-ului din cauza costurilor mari cu forţa de muncă. Cu toate acestea folosesc argumentele ca mijloc de presiune pentru a asigura stabilitatea locurilor de muncă franceze. 

Realitatea crudă e că principalul şah a fost dat fabricii de la Piteşti.  Forţa de muncă substanţial mai ieftină  justifică producerea unui model low cost acolo. Mai mult, regele Marocului a pus la dispoziţie o  infrastructură impecabilă şi, în plus, a mai pus la bătaie vreo 60 milioane de euro pentru a suplini retragerea Nissan din investiţie. În România lucrurile s-au făcut doar din vorbe. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar acum câţiva ani fabrica aproape că a fost oprită din cauză că ... un pod a fost luat de ape, iar traseul camioanelor a fost deviat. Nu mai vorbim de faptul că, în ceea ce priveşte o autostradă până la fabrică nici nu s-a pus vreodată problema. În aceste condiţii, cred că Renault are planuri cât se poate de clare de abandonare a uzinei de la Piteşti. Probabil, în cel mai bun caz, va rămâne o linie care va asambla CKD-uri pentru piaţa internă şi pentru vecinii apropiaţi, ceea ce nu e mare lucru. Suplimentar cred că vor păstra facilitatea de la Titu şi cam atât. 

Vă imaginaţi ce înseamnă asta? La o primă vedere cred că vom avea cel puţin patru judeţe care vor cunoaşte un picaj puternic. La nivel de ţară, închiderea Daciei înseamnă prăbuşirea exporturilor şi intrarea într-un puternic dezechilibru valutar. Are cineva un plan pentru această situaţie? Bineînţeles că nu, dar sunt convins că la nivel oficial planurile Renault-ului sunt cunoscute. Dacă am dreptate vom vedea în cursul acestui an. Cel mai probabil, în cazul în care se dă semnalul de exit, primii care vor părăsi ţara vor fi furnizorii Dacia care-şi vor reloca totul în Maroc.  Rămâne să vedem ce se va întâmpla, dar eu unul cred că deja sunt făcute cărţile.

37 de comentarii:

  1. Deci o entitate privata va lua o decizie de business sau nu.
    Ce consideri ca ar trebui sa faca "oficialii"? really...

    Politicienii francezi ce fac? in afara de faptul ca discuta aprins

    pe de alta parte si eu cred ca sunt facute cartile si stiu si unde: la tipografie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bai da' cum le mai stii tu pe toate ... gargaragiu ca de obicei, fara a spune ceva concret

      Ștergere
    2. bai da' ce lectie de critica constructiva stii sa dai

      am spus concret: oficialii nu au ce face
      aveti solutii? sa le auzim...

      ilustrule anonim

      Ștergere
    3. oficialii AU ce face, dar NU AU interes sa o faca.

      si tu esti la fel de ilustru precum orice anonim chiar daca ai pseudonim de femela in calduri.

      Ștergere
    4. spune-mi te rog ce pot sa faca oficialii plecand de la premisele ca:

      - nu putem schimba trecutul; cu alte cuvinte nu avem autostrada spre vest si sigur n-o s-o avem in 2012-2013
      - eventualele decizii ale Dacia nu vor mai intarzia prea multi ani
      - citez:"...Are cineva un plan pentru această situaţie? Bineînţeles că nu, dar sunt convins că la nivel oficial planurile Renault-ului sunt cunoscute. Dacă am dreptate vom vedea în cursul acestui an"

      si intreb din nou reformulat:

      sa spunem ca ar fi la putere de maine autorul si cititorii acestui blog (in afara de mine desigur)

      care ar fi planul vostru? cum ati putea impiedica aceasta decizie de business

      please... si tu George :)

      Ștergere
    5. Vala, basismul tau devine de-a dreptul gretos! Eu cred ca daca o liota de prosti iau leafa de la stat ca sa dea tunuri, e datoria lor sa gaseasca solutii. Tu nu crezi asta? De ce mama naibii l-ai votat pe idolu' tau chelios si prost? Nu ca sa te scoata din cacat? Nu asta ti-a promis? Vreau sa vad solutiile de la el, nu de la mine! Nu eu am mancat cacat ca Romania refuza sa intre in criza sau ca dublez salariile profesorilor! Ai uitat sau si tu esti manjit cu acelasi cacat?

      Ștergere
    6. Dan

      daca ti-as raspunde la fel, mi-ai modera comentariul...scurt!

      oricum daca stai sa cugeti basism gretos e un pleonasm

      stiu ca e inutil sa precizez ca cine nu injura elocvent pdl-u' si pe bocsescu nu insemna ca e portocaliu

      opinia mea pe-care-nu-dai-doi-bani e ca eventuala decizie a celor de la Renault nu poate fi influentata de oficiali... nici la noi si nici in Franta... si asa ar si trebui sa fie

      as putea fi eventual de acord cu genul tau de critica (adica fara solutii) dar ma astept in egala masura sa accepti aceeasi moneda... sa fi criticat (de mine de exemplu) asa ... de amorul exprimarilor libere pe net..

      poti ?

      Ștergere
    7. Vala, ca sa intelegi mai bine cum stau lucrurile iti recomand sa revii cu picioarele pe pamant.
      1. Daca doreste, statul francez relocheaza toata productia mondiala a Renault in Franta. In caz ca nu stii, oficial statul francez are peste 15% din actiunile Renault, iar restul pana la pachetul de control le detine prin interpusi. Asa ca daca statul francez vrea poate. Nu e impotent ca alte state conduse de eroi panglicari;
      2. Sunt de acord sa fiu criticat, chiar si de amorul exprimarilor libere, dar numai intr-o limba corecta. Se scrie "sa fii criticat", nu cu un singur i. Asa ca, inainte de politica, stilistica, libertatica e bine sa incepem cu gramatica.

      Ștergere
    8. In mare Dan ai dreptate, dar cu o mica ajustare din partea mea: statul francez nu are nevoie sa aiba cine stie ce reprezentare in actiuni in cadrul unei companii ca sa aiba un cuvant de spus in politica comerciala a acesteia. E de ajuns sa aiba una singura. Se cheama "actiunea de aur", care le asigura dreptul de veto in cadrul CA. Ultima numaratoare parca se oprise la vreo 800 de companii private, cele mai multe de interes strategic, in care statul francez detine aceasta optiune. O fi bine, o fi rau, fiecare crede ce vrea. Dar asta e realitatea. Fiecare putere economica a lumii isi protejeaza industriile strategice fie prin astfel de legi (Franta), fie prin cautionari financiare si nationalizari (SUA, UK, etc.). Neoliberalismul este pentru catei nu si pentru dulai. Doar nu-si inchipuie cineva ca SUA isi va privatiza sectorul energetic vreunei companii franceze sau chinezesti, in numele "pietei libere", nu?

      Dar nu sunt de acord ca discutiile sa degenereze in lectii de gramatica. Blogurile nu sunt medii academice, iar eu personal nu stau sa-i citesc nimanui comentariile prin prisma profesorului de liceu care corecteaza o teza. Ideile sunt tot ceea ce conteaza. Oricui ii poate aluneca degetul pe tastatura, oricine poate uita o virgula sau poate face o greseala de exprimare doar pentru ca gandurile sale o iau inaintea vitezei cu care poate tasta.

      Ștergere
    9. Ei, eu cu ultima chestie nu sunt de acord! Personal cred ca daca vrei sa fii preopinent este o chestie de bun simt sa poti scrie corect in limba in care te exprimi. Nu inteleg de unde atata greutate in a scrie corect!

      Ștergere
  2. Guvernul a aprobat un preţ de cel puţin 6 milioane de euro pe kilometru pentru modernizarea şoselei ce leagă uzinele Dacia-Renault la infrastructura rutieră naţională. Cu 4 milioane de euro se poate construi un kilometru de autostradă de la zero.

    Adăugarea a încă două benzi de circulaţie drumului naţional DN 73 Piteşti-Câmpulung la care se adaugă modernizarea altor trei kilometri de legătură între această şosea şi platforma Dacia-Renault de la Mioveni ar putea costa contribuabilii români 275 milioane lei, inclusiv TVA, respectiv 65 milioane de euro.

    Dacia-Renault primeşte cadou şosea la preţ de lux: Lărgirea unui drum naţional, mai scumpă decât o autostradă nouă

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata,
    "Oficialii" doar sa asigure facilitatile pe care tarile de regiune, de fapt de la Ungaria (inclusiv) spre vest, le fac pentru a crea o infrastructura pentru industrie si, de ce nu, agricultura (in vederea exporturilor "directe", asa cum sunt tirurile germane care "parcheaza" direct in livezile de la Voinesti pentru a lua mere).
    Pe "autovia" de la Valencia spre sudul Spaniei, se afla Ford pe dreapta si Arcelor Mittal pe stanga. Autostrada duce pana in Malaga, cu escale pe 4 benzi de intrare, in porturile Mazzaron si Cartagena.S.a.m.d. Astea nu le-au facut nici Ford nici General Electrics (pe dreapta , la 50 de km de Cartagena e un oras intreg construit de GE, dar accesul de pe auostrada si utilitatile au facute de autoritatile regiunii).
    Ce construiau din mers romanii si apoi armatele germane in teritoriile in care "intrau" ? Transalpina e un raspuns.
    Why, dle bancher vala ? Ce stiau ei su nu stim noi ?
    Stima si o zi frumoasa . George.

    RăspundețiȘtergere
  4. Offtopic: @Dane, nu mai merge postarea cu cont Google sub Chrome. Ca nu cred ca sta nimeni intreg laminte autentificat nonstop pe Google de cand cu history-ul online al siturilor vizitate si alte mizerii similare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg... Ce nu merge? Daca nu poti sa postezi din cont google, posteaza cu Nume/Adresa URL. Sau n-am inteles eu bine?

      Ștergere
  5. Asta e tot din seria "agenturile straine"?
    Ce inseamna substantial mai ieftin - cat se plateste aici si cat in Maroc?

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa imi clarific totusi pozitia - apreciez continutul blogului dvs., insa nu inteleg radicalizarea vizavi de cititorii care au alta opinie, mergand pana la jignire.
    Subscriu la pozitia unui cititor de ieri - vreau sa mai citesc acest blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Decizia de a citi/ nu citi e una personala si mi se pare aberant sa-mi spui pe un ton amenintator ca daca nu fac nu stiu ce nu ma mai citesti. Nu vrei sa mai citesti blogul meu la revedere si multa sanatate. Doar nu crezi ca-mi iese vreun ban din faptul ca te preumbli pe-aici?

      Ștergere
  7. Nu cred ca mai e un secret atat de mare ca Renault intentioneaza sa isi "restranga" (total sau partial, vom vedea) prezenta in Romania - pana si in blogosfera se vorbeste despre asta. Mai mult, in momentul in care inclusiv la nivel oficial, sefii Renault vorbesc deschis despre o competitie intre fabrica de la Mioveni si cea din Tanger - e clar ca nici macar ei nu se mai ascund. In momentul de fata, probabil ca planurile Renault sunt clare, doar orizontul de timp fiind incert. Desigur ca lupta nu e inca pierduta (sau nu in totalitate), dar pentru asta ar trebui ca cineva (din guvern, in principiu) chiar sa se sesizeze si sa si lupte intr-o directie.

    Cum zicea si cineva de mai sus, costurile cu forta de munca inteleg ca nu sunt substantial mai mici in Maroc decat in Romania - e o diferenta de cam 100 EUR intre salariul minim de aici si cel de acolo. Avantajele lor sunt 2 insa: (1) fabrica din Tanger e mult mai automatizata si va opera cu 6.000 de angajati, fata de cei 13.000 de la Mioveni si (2) masinile vor fi repejor incarcate pe vapoare, trecute peste Gibraltar si date drumul pe excelenta retea de autostrazi spaniola, de unde Franta, Germania si alti imbuibati care cumpara Duster sunt mult mai aproape decat sunt de Mioveni.

    Prin urmare, faptul ca n-am fost in stare sa facem inca o autostrada spre Vest ne va exploda in fata, in cele din urma.

    Consecintele - sunt de acord cu autorul - vor fi drastice. Judetul Arges va deveni, practic, un fel de Teleorman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe langa Arges mai e si Sibiu, Arad, Timisoara si, de ce nu, Bucuresti...

      Ștergere
  8. Prietene, înainte de a ne uita la Tanger, mai bine am privi spre răsărit, de unde ar veni mai degrabă pericolul. Renault se extinde mai rapid şi mai uşor în Rusia. Nu cred că Miovenii vor fi închişi. Dar vor fi marginalizaţi, nu se vor extinde. Asta e problema, zic eu. Iar Titu este un lucru bun, dacă va fi extins. Dar pentru a nu mai avea belele, ar trebui să avem politici publice industriale. Numai că noi avem guvern de dreapta, stat minimal, alea, alea. Cine are timp de gândit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Investitia din Rusia e gandita numai pentru piata de-acolo, nu au niciun interes sa vanda din Rusia in Europa. E mult mai simplu de acoperit piata europeana cu fabrica din Maroc(atat dpdv al infrastructurii cat si al costurilor). Mioveniul cred in continuare ca va fi restrans puternic, in timp ce Titu va fi tinut doar ca element de negociere("daca faceti prea urat il inchidem si p-asta")...

      Ștergere
  9. Eu zic totusi sa nu ne panicam (nici nu am avea ce face, de altfel). Modelele produse vor fi diferite (aici Logan2 si Duster, acolo altele). Aici oricum capacitatea maxima a fost atinsa. Sa vedem calitatea produselor din Maroc si cum se va vinde Lodgy...Cu CDKuri romanesti, parca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Logan 2 se va produce in Maroc. A anuntat oficial Ghosn!

      Ștergere
    2. va rog sa-mi dati si mie link-ul spre articolul unde afirma Ghosn ca Logan2 va fi fabricat in Maroc, daca nu cer prea mult. Am cautat pe Internet insa nu am gasit decat afirmatia ca vor mai fi si alye 2 vehicule produse acolo, nespecificand care.
      Chiar sunt direct interesata pentru ca vine ca o surpriza asta, mai ales ca intamplator cunosc vehiculele acestea si nu sunt loganuri...

      Ștergere
    3. daca se poate, puteti sa puneti link-ul spre anuntul oficial al lui Ghosn vizavi de fabricatia logan2 in Tanger?
      Multumesc,

      Geezer

      Ștergere
    4. Eu am citit in Les Echos, dar au ajuns si in presa noastra o gramada de stiri pe aceasta tema(destul de periate totusi). Vezi, de exemplu pe site-ul 0-100 .

      Ștergere
  10. La cat de mica e piata din Romania eu consider ca suntem norocosi ca avem cat de cat o industrie auto. Nu numai ca nu ne putem compara cu pietele vestice, dar nu ne putem compara nici cu cele nord-africane. Spre exemplu, in Algeria, tara vecina cu Maroc, in 2011 s-au vandut 290.000 de masini noi. In aceeasi perioada la noi s-au vandut doar 90.000 de masini noi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Calitatea produselor din Maroc, va fi aceeasi cu calitatea produselor Renault de oriunde. Doar nu crezi ca in Franta si Romania masinile sunt produse pe linii automatizate iar in Maroc componentele sunt prinse cu scuipat si banda adeziv?!

    Fabrica din Maroc va produce pentru piata nord-africana, asa cum cea din Rusia produce pentru piata locala si cum fabricile din Brazilia produc pentru piata sud-americana. Marocul si Rusia nu se afla in UE, ceea ce inseamna taxe de import care se adauga in plus la pretul de baza. Nu cred ca sunt cu mult mai mici costurile in Tanger decat la Mioveni, incat sa acopere aceste diferente de pret.

    Toata discutia de fapt trebuie privita prin prisma campaniei electorale din Franta. Acolo mai sunt 10 sapt pana la alegeri, iar "made in France" si lipsa locurilor de munca sunt o tema principala. Asa cum "made in USA" si lipsa locurilor de munca sunt o tema principala si in SUA, asa cum lipsa locurilor de munca sunt o tema principala in intreaga lume occidentala.In Romania tema principala par a fi "serviciile", dar noi oricum am fost putin mai "speciali", deci nu ar trebui sa mire pe nimeni asta. Romania nu a inteles niciodata ca nu poti fi competitiv doar tinand costurile cu forta de munca jos. Mai ai nevoie si de infrastructura,de forta de munca calificata si de cadru legal care sa favorizeze investitiile. Asta ca sa raspund alora care mananca cacat spunand ca "oficialii nu au ce face".

    Subventiile oferite de Maroc, acele 60 de milioane de euro, nu sunt specifice numai lor. Anul trecut dadusem peste un top 10 al companiilor private ce primesc cele mai mari subventii de la statul roman. Renault avea trei companii prezente in top, cu o valoare a subventiilor de vroe 45-50 milioane de euro, daca nu ma insel. Dar asta nu este o idee neaparat rea, de vreme ce eu platesc 50 de milioane sub forma de subventii si primesc inapoi de 10 ori mai mult sub forma de TVA si impozite.

    RăspundețiȘtergere
  12. deabia aștept să plece și dacia din românia .. proștii o merită din plin

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt curios ce iese... Guran aseara zicea ca el e fericit, pentru ca asa in romania se vor produce modele mai scumpe (gen Duster) nu Logan ieftin. Cat va mai tine si asta :p. El ar vreau BMWuri facut in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  14. vala si finante azi: Gata! V-am sters ultimele comentarii pt. ca nu mai suport sa va aduc argumente logice si voi sa va ratoiti folosind o retorica basistico-inepta. Va recomand sa va abtineti si sa nu mai continuati cu acest tip de comentarii. Daca nu ne intelegem, exista butonul spam. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc

      email pot sa-ti scriu?
      adica:
      "Aveţi idei, injuraturi sau reclamaţii pe care nu le puteţi exprima prin intermediul comentariilor la articole? Nicio problemă! Ma puteti contacta la adresa trenduri_economice [at] gmx [punct] com."

      se aplica si la mine?

      Ștergere
  15. Daca se produce Dacia in Maroc , nu trebuie bagate de catre UE taxe vamale mari de tot ? Ca la orice import din afara UE ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista solutie si pentru taxe. Se numeste Ceuta, o enclava spaniola de pe teritoriul Marocului. Inca n-am informatii referitoare la modul in care respectivul teritoriu va fi introdus in ecuatie, dar cu siguranta pe-acolo se vor misca importurile in UE. Cert e ca regele face si autostrada spre Ceuta. Am amintit acest lucru ca sa inteleaga si aia care se intreaba retoric ce poate face statul la noi!

      Ștergere
  16. Domnul de la Citroen-Peugeot zicea că piața europeană tot scade și ei trebuie să ia măsuri. Au o fabrică în Slovacia, se scuza omul. Dar nu și-au extins capacitatea de producție precum a făcut Renault. Domnul de la Renault a spus că Tanger preia producția de la Pitești (verbul „relayer” e folosit și la înlocuirea în funcție sau la schimbarea cailor de diligență), pentru că în România este „suprasaturație” (eu cred că absența ideii de substituire se referea la uzinele din Franța, unde nu se poate produce low-cost, nu la Pitești).

    Părerea mea este că fabrica de la Pitesti va avea probleme când fumul „low-cost” se va stinge în Europa, adică se vor întoarce la preceptul „e mai ieftin să cumperi scump de calitate”, dacă îți permiți. Și vesticii își permit, Europa de Est nu e hipnotizată de „Dacia”. Deci norii negri peste Pitești și România vin din mai multe părți: plasament prost în raport cu piața europeană, probleme pe acestă piață, nicio șansă să ieși în afara Europei etc. etc.

    Oficialitățile ar trebui să-și facă un plan, pentru că situația va fi foarte grea.

    Ideea că românii nu sunt în stare să fabrice decât pentru țările sărace, deocamdată, era și pe vremea lui Ceaușescu. Și aveam exporturi. Acum nu are cine să o transpună în practică. De fapt am fi trebuit să trecem de acestă fază, dar am trecut mai înapoi, abstracție făcând de nărăvașul capital străin.

    RăspundețiȘtergere
  17. >Guran aseara zicea ca el e fericit, pentru ca asa in romania se vor produce modele mai scumpe (gen Duster) nu Logan ieftin.

    E o posibilitate in fond.

    > El ar vreau BMWuri facut in Romania.

    Si ce - ar fi imposibil ? :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Chiar daca articolul e mai vechi, merita un comentariu :) Nu vad asa multe semne de intrebare ca si Dan, pentru ca:

    Logan se produce in Maroc inca din 2005, langa Casablanca. Dacia conduce topul masinilor vandute in Maroc. S-a ajuns pana la campanii care pentru noi par amuzante: in preajma Eid-al Adha (Sarbatoarea Sacrificiului) la achizitionarea unui Logan primeai o oaie gratis !
    Si pana acum loturi Logan produse in Maroc erau vandute in Spania si Franta, dar destinatia principala era piata interna.

    Deschiderea fabricii de la Tanger nu e o surpriza. Planul e vechi si anuntat inca din 2010 ( http://www.afrik-news.com/article17730.html )
    Raspunde unei nevoi regionale in crestere – pe langa Maroc, Dacia se vinde foarte bine in Algeria (chiar daca realizarea preconizata a unei fabrici locale treneaza http://www.northafricaunited.com/Renault-refusal-to-locate-plant-in-Jijel-delayed-negotiations_a1295.html )
    Piata Africii de vest in general e in crestere puternica si Logan-uri se intalnesc peste tot, dar centre de distributie oficiale sunt deja de multi ani in Togo si Nigeria. Pe masura ce Dacia se va implanta mai puternic si in alte tari din zona, cresterea capacitatii de productie in Africa are foarte mare sens.

    In ce priveste taxele vamale, care ar fi un impediment pentru introducerea Daciilor marocane in UE, problema nu e asa grava. Marocul beneficiaza de un regim special din partea UE - din 2000 prin Association Agreement (http://eeas.europa.eu/morocco/association_agreement/index_en.htm ), pe diverse ramuri exista deja free trade agreements, se negociaza si pe alte ramuri.
    Statutul special al portului Tanger-Med (http://en.wikipedia.org/wiki/Tanger-Med ) si Tanger Free Trade Zone (http://www.tangerfreezone.com/?Id=3&lang=en ) care are dedicata o zona pentru industria auto, anume proiectata pentru noua fabrica Renault, fac lucrurile si mai simple.

    Nu sunt nici economist nici angajat Dacia/Renault, dar imi place si ma preocupa Africa, si am vazut prin tarile Africii de vest multe Loganuri :)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)