1. Scandalul aşa-zişilor băieţi deştepţi din energie se află acum în prim-planul observatorilor. E un subiect generos deoarece o mână de oameni au descoperit cum se pot face bani frumoşi doar învârtind câteva hârtii. E logic pentru toată lumea că nu prea are cum să fie lucru curat la mijloc. Cu toate că afacerea e veche a fost surprinzătoare pentru mulţi declaraţia lui Jeffrey Franks cu privire la acest subiect.
Oare să fi descoperit abia acum reprezentantul FMI această problemă? Bineînţeles că nu! S-a întâmplat însă un lucru care-l face deosebit de interesat de subiect: privatizarea Hidroelectrica. Mai pe şleau spus, pe Franks probabil îl interesează ca viitorul proprietar al Hidroelectrica să nu aibă parte de problemele moştenite de la odioasa administrare a statului. Aşa se face că, brusc, băieţii deştepţi cu contractele proaspăt prelungite din timp de bravii noştri guvernanţi, să revină în centrul atenţiei. Cum se va rezolva situaţia? Greu de spus, dar nu e exclus ca statul, după modelul Petrom, să propună o compensaţie astfel încât toată lumea să fie mulţumită. E vorba de cei implicaţi în business-ul respectiv, desigur!
Oare să fi descoperit abia acum reprezentantul FMI această problemă? Bineînţeles că nu! S-a întâmplat însă un lucru care-l face deosebit de interesat de subiect: privatizarea Hidroelectrica. Mai pe şleau spus, pe Franks probabil îl interesează ca viitorul proprietar al Hidroelectrica să nu aibă parte de problemele moştenite de la odioasa administrare a statului. Aşa se face că, brusc, băieţii deştepţi cu contractele proaspăt prelungite din timp de bravii noştri guvernanţi, să revină în centrul atenţiei. Cum se va rezolva situaţia? Greu de spus, dar nu e exclus ca statul, după modelul Petrom, să propună o compensaţie astfel încât toată lumea să fie mulţumită. E vorba de cei implicaţi în business-ul respectiv, desigur!
2. "România ar putea atrage investiţii masive în energie" spune un alt dezinteresat, pe numele său Istvan Szekely preluat cu generozitate de numeroase instituţii media. Ţi se umple sufletul când te gândeşti că, în sfârşit, peste sărăcanii de noi a dat norocul. Şi, dacă citeşti interviul cu acest băiat deştept(din categoria elementelor de presiune politico-economică) observi că nici nu e mare lucru de făcut: "sporirea atractivităţii cadrului de reglementare, regimului redevenţei şi al celui fiscal". E ceva banal: nu mai trebuie decât să tăiem din redevenţe şi să dăm facilităţi fiscale aşa zişilor investitori sau, cum ar spune un personaj dintr-un viral de pe net "mai taie din ele, da-le dreacu". Ce obţinem la schimb? Păi să vedem. În primul rând, un nou dezastru ecologic: exploatarea gazelor de şist. Nu se vorbeşte prea mult despre acest subiect pentru că lucrurile trebuie să se facă muţeşte, nu ca la Roşia Montana. Ca să n-o mai lungesc vă voi spune că bulgarii, care s-au dovedit a fi infinit mai deştepţi decât noi, au interzis exploatarea acestor gaze din motive ecologice. Noi în schimb probabil trebuie să plătim factura pentru o strângerea de mână şi hăhăiala cu Obama. Aşa se face că de luna viitoare vom începe exploatarea acestor resurse. De fapt e greşit spus că "vom începe" deoarece e vorba de ei, adică de cei de la Chevron. Un alt punct marcat pe calea progresului absolut!
3. "Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la Acord"(e vorba de A.C.T.A.) spune Ungureanu pentru a câştiga timp. În timp ce în Polonia Donald Tusk şi-a cerut scuze şi a retras sprijinul pentru ACTA, în timp ce Bulgaria s-a pronunţat cât se poate de clar împotriva acordului, marioneţică al nostru trage de timp. Şi ce altceva poate face în condiţiile în care partidul prezidenţial s-a exprimat cât se poate de clar în favoarea ACTA, iar tractoristul ăla care a ocupat fotoliul de ministru s-a grăbit să-l semneze(şi-a pus amprenta la propriu)? Desigur, în buna noastră tradiţie, se trage de timp până când se va uita de problemă şi vom merge înainte. Oricum, pentru Securitate e un lucru pozitiv!
4. "Trebuie să semnăm tratatul fiscal european" urlă din toţi bojocii locatarul de la Cotroceni. Înainte de a continua discuţia cred că ar trebui să-l întrebe cineva pe stimabilul nostru preşedinte dacă are habar ce-i aia deficit structural. Şi, acelaşi lucru i-aş întreba şi pe ceilalţi susţinători ai acordului fiscal. Nu de alta, dar din câte am observat, sunt jde mii(vorba lu' nea Nelu) de modalităţi de calcul al acestui indicator. Păi în condiţiile în care n-ai habar la ce te-nhami, stai să te uiţi în gura unui beţiv grăbit să pluseze la masa de poker? Nu e mai OK să înţelegi mai întâi subiectul, să faci apoi o proiecţie ca să vezi dacă într-adevăr eşti capabil să te ţii de căruţă şi-abia după să te pronunţi?
Cehii au întors elegant spatele acestui tratat şi par a fi cei mai isteţi dintre estici. România insistă să intre cu capul în perete cu toate că nu are absolut nimic de câştigat. Atâta timp cât este exclusă din procesul decizional, nu înţeleg de ce o ţară insistă să satisfacă rigorile membrilor zonei euro. Deocamdată, nefiind în euro, nu are sens să punem tălpi dezvoltării. Cine le va reaminti croitoraşilor de la putere(şi cred că şi ălora din opoziţie) că mai întâi trebuie să avem un PIB de vreo trei ori mai mare decât cel actual şi abia apoi ne putem gândi la diverse tipuri de frâne? Nu de alta, dar atât Germania cât şi Franţa trebuie să dovedească faptul că se ţin de propriile promisiuni. Cât are prostovanca de Merkel datorie publică şi cât ar fi trebuit să fie în conformitate cu Tratatul de la Maastricht? Vă las să descoperiţi singuri.
În loc de încheiere vă voi spune că nu am făcut altceva decât să trec în revistă doar câteva manipulări care parazitează spaţiul public. Nenorocirea e că aproape tot ce se întâmplă în ţară e un exerciţiu de manipulare care ascunde în spate interese perverse sau, în cazurile fericite, doar prostia decidenţilor. Sunt curios când vom ajunge la normalitate, când vom discuta despre elementele care cu adevărat ne vor ajuta să progresăm sustenabil? Când vom ajunge să încurajăm iniţiativa privată, întreprinderile mici şi mijlocii, adică acel element dinamic şi vital al oricărei economii? Probabil niciodată şi abia aici am ajuns la tragedia acestei ţări. Somn uşor!
un film interesant despre gazele de sist http://www.youtube.com/watch?v=9OGu2ylErNk&list=UURD-AdPqHEM3gtfs43AYuGg&index=1&feature=plcp
RăspundețiȘtergereAstea nu-s exercitii, e practica. Iar din coruptia asta generalizata, identica cu cea interbelica, nu scapam decat printr-o noua "revolutie rosie" care oricum o sa produca atata dezastru incat noi nici la pensie n-o sa ne bucuram de o societate sanatoasa. Asta e din pacate capitalismul, un cancer malign al societatii. Orice incercare de indepartare a lui da in metastaze.
RăspundețiȘtergereDin pacate totul e corect pana la virgula.
RăspundețiȘtergereMai trebuie amintite inca 2 domenii:
1) criminalul proiect al microhidrocentralelor (liga a 2-a a baietilor destepti) avand drept mobil "certificatele verzi" (incomensurabil cinism si ipocrizie).
2) cedarea padurilor catre "investitorii" austrieci gen Schewighofer si Kronospan (care urla din toti bojocii ca se taie prea putin in Romania din cauza legislatiei restrictive).
Multumim pt. interesul acordat coloniei estice Romania.
@Adamclisi,
Asta nu e capitalism. Eu nu inteleg de ce la mai bine de 20 de ani nu s-a inteles ca tara asta este inca condusa/arendata de o clica formata din fosti activisti de partid si securisti resapati. O liota de javre proaste.
@Gelu, am auzit basmul asta de m-am plictisit, "la noi sunt fostii comunisti, la americani e socialism ascuns, doar in China e capitalism!!!".
RăspundețiȘtergereNu, asta e capitalism pur, neoliberal, dereglementat, ce nu poate naste decat coruptie. E ca un les in soare la care speri sa nu se umple de viermi. Intr-o societate in care capitalul e totul si scopul scuza mijloacele, polarizarea e inevitabila, legalizarea coruptiei in lobby e naturala.
@Adamclisi,
RăspundețiȘtergeresunt de acord cu tot ce spui tu. dar pt. a ma face inteles, mai jos am 2 precizari.
1) in china e un pseudo-capitalism; principiile originale au fost trunchiate si adaptate unui stat condus nedemocratic de o oligarhie.
2) capitalismul s-a cristalizat intr-o tara care a pus libertatile si drepturile individuale deasupra tuturor si le-a garantat prin legi emise de organisme reprezentative alese democratic. acesta este un stat de drept si el a fost cel mai bine reprezentat de USA. am spus "a fost"...pt. ca acum iata, ACTA (e doar ultiml exemplu dintr-o serie lunga), in USA nu trezeste nicio mirare, si incalca drepturile si libertatile individuale punand deasupra interese comerciale, care sunt promovate prin mecanisme total nedemocratice; iar aceste drepturi vor fi garantate de organisme nereprezentative si nedemocratice care sunt supuse arbitrariului unei minoritati extrem de restranse. ori asta nu mai e nici capitalism, nici stat de drept, este corporatism, care a pervertit capitalismul si s-a substituit statului de drept.
3) relativ la capitalismul autohton...este combinatia cea mai toxica intre punctele expuse anterior (modelele contemporane chinezesc si american).
ca o concluzie: d.p.d.v. al ideilor de baza cred ca nu ne deosebim prea mult dar e bine sa analizam detaliile apoi sa ne punem de acord asupra terminologiei si sa o folosim corespuzator.
Foarte buna trecerea in revista.
RăspundețiȘtergereCu totul of topic,dar vreau sa va intreb,cum de nu ati
abordat pina acum tensiunile din Orientul Mijlociu,unde bag de seama
ca se cam aduna norii de furtuna.
Poate va faceti timp si pentru un articol pe tema asta.
Multumesc
As ruga sa nu se mai afirme ca suntem condusi de catre guvernanti prosti. Se lucreaza cu niste planuri/proiecte extrem de bine gandite, iar cei care le implementeaza nu au voie sa fie prosti.
RăspundețiȘtergere@Laurentiu ,
RăspundețiȘtergereasa , asa , dar marmota unde ai lasat-o ?
Excelent articol !
RăspundețiȘtergereLa lista lui gelu, as adauga si tentativa de retrocedare a arhivelor nationale. Chiar daca deocamdata nu le-a iesit si este o actiune de alta natura, este la fel de grava.
czc
@Laurentiu
RăspundețiȘtergereDesigur.
Luni, 20 februarie 2012, este ziua portocalie
In democratii planurile bine gandite sunt prezentate... in fata clasei, iar popoarele sunt chemate la... vot. Altfel, e vorba de o oligarhie a unor putori cu aere de capitani de nave (vezi ultimele declaratiile ale lui Sarko).
Ei n-au voie nici macar sa fure... daramite sa fie prosti. Problema e ca... fura. Mira-m-as sa nu fie si gretos de prosti.
Initial si eu am avut senzatia ca ar fi prosti. Intre timp, tind sa cred ca fac de fapt ceea ce le cer stapanii, cu conditia sa le ramana si lor partea lor(ma refer la lucrurile importante si care ne afecteaza masiv nu la micile gainarii).
RăspundețiȘtergereNu sunt prosti , sunt "straini de neam si tara". Luati si sensul figurat al cuvantului 'straini"
RăspundețiȘtergere@Gelu, acum sunt eu iar de acord cu tine, cu o completare: orice sistem politic, capitalism/comunism/socialism/monetarism poate functiona atata timp cat este reglementat, concurenta supravegheata in mod real, zero coruptie, etc. In realitate, toate pot fi corupte. Problema cu capitalismul e ca prin modul in care e construit nu e doar sensibil la coruptie ci e generator de coruptie. Adica un capitalism necorupt mi se pare mai utopic decat un comunism a la carte. Asta e tragedia intregii lumi, nu doar a tarii noastre. Bine, e adevarat ca e de preferat sa suferi de capitalism occidental decat cel romanesc, dar in final toti sunt infectati si afectati.
RăspundețiȘtergereDe acord si cu @Laurentiu, cine crede ca guvernantii nostri sunt prosti e cel putin naiv. E adevarat ca au fost alesi pentru a face bine pe prostii uneori, dar nu sunt prosti deloc, au o inteligenta cel putin medie. Coloana vertebrala e cea care le lipseste cu desavarsire.
ce poate oare discuta frank cu prezidentiabilul de mai jos ?
RăspundețiȘtergerehttp://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/CNA_lasa_Antena_in_mira_goala_0_647335767.html
Gazele de sist sunt o directie care poate face Romania mai putin dependenta de gazul rusesc. La fel ca Nabucco, AGRI.
RăspundețiȘtergerehttp://en.wikipedia.org/wiki/Useful_idiot
RăspundețiȘtergere@Anonim 11:14,
RăspundețiȘtergereAi vazut ce ramane in urma unei exploatari de gaze de sist si cam ce cantitati de apa se consuma? E un cosmar ecologic.
NABUCO da, e lozul cel mare, dar din pacate se misca greu.
@Gelu
RăspundețiȘtergereNu am vazut Gelu ce ramane in urma unei exploatari de gaze de sist. Dar intuiesc riscurile.
Ce am vazut insa clar este cat de schimonosit creste un popor in umbra marelui urs(s).
Poporul este schimonosit din cauza ca e prost nu din cauza ca are un vecin mare. In aceeasi umbra a crescut si Polonia, o tara care, de-a lungul timpului, a demonstrat ca are coloana vertebrala. Insa la ei n-a ajuns un betiv infect sa faca politica externa dupa cum ii dicteaza gatul sticlei.
Ștergereof of...poti analiza putin ce limbaj ai ?! Daca tu vorbesti asa- te astepti ca restul populatiei sa fie mai bine crescuta decat tine? Si sa aleaga apoi un presedinte mai cult si mai bine crescut?
Ștergere