joi, 20 noiembrie 2014

Epopeea frustratilor(2005)

Redau mai jos integral un articol publicat de Adrian Severin în anul 2005. Dincolo de faptul că articolul s-a dovedit a fi profetic, prezintă excelent tipologiile umane pe care se sprijină alogenii. Am decis publicarea acestui articol deoarece cred că este esenţial ca votanţii încrâncenaţi - manipulaţii votului recent - să înţeleagă care sunt forţele tenebroase care-i domină. 

Lectură plăcută!




Atunci cand vor puterea, alogenii stiu sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul carora traiesc. Este cazul corsicanului Bonaparte pentru francezi, al austriacului Hitler pentru germani, al gruzinului Giugasvili (Stalin) pentru rusi sau al tatarului Basescu pentru romani. Cu totii au reusit sa duca popoarele respective la cote de entuziasm inexplicabile, sa le trezeasca o irationala admiratie si loialitate fata de lider, sa le insufle un spirit de sacrificiu suicidar. Primii trei si-au lasat tarile in ruina. Cel de al patrulea trebuie oprit inainte de a o face.

Cum au reusit asemenea persoane sa atraga sustinerea oarba a unor mase atat de mari de oameni atat de diferiti? Frapeaza caracterul orizontal al acestei sustineri, precum si contrastul cultural dintre lider si sustinatorii sai. In cazul Romaniei, grupul de fani cuprinde persoane din categorii socio-profesionale foarte diferite (intelectuali complexati, afaceristi recent imbogatiti, aristocrati scapatati, studenti exaltati, burghezie urbana si intelighentie rurala). Le tine impreuna frustrarea si teama de marginalizare.

Romania post-totalitara cunoaste generalizarea unui sentiment de insatisfactie. Cauzele sunt numeroase. Trecerea de la o lume a certitudinilor rele la una a incertitudinilor ademenitoare si discrepanta dintre asteptari (de obicei nerealiste) si realizari (de obicei sub posibilitati) genereaza nevroza. Adaptarea la un mod de viata nou induce inegalitati dureroase care pun in discutie sisteme de valori. Stresanta este si coruptia care insoteste regimurile de tranzitie precum hotii de cadavre urmeaza deplasarea frontului. Imbogatirea incipienta alimenteaza invidia celor care se tem de marginalizare dar si nelinistea celor care cred ca nu acumuleaza suficient de repede si de mult. Peste acestea se suprapun greselile guvernarii, calamitatile naturale si perfidia unor puteri straine gata sa profite de slabiciunea tarii.

Insatisfactia face ca oamenii sa fuga in viitor; adica sa se refugieze in ideologie proiectand o societate ideala. Uneori nemultumirea isi are originea in mizeria existentiala. Alteori ea masoara distanta dintre veleitati si perceptia asupra propriului statut social. Cu cat acest statut este mai bun, cu atat atingerea tintei pare mai realista, iar departarea ei mai iritanta. O astfel de iritare naste complexe si frustrari.

Putem imparti, asadar, nemultumitii in avuti si saraci. Primii sunt dinamici, dar si nervosi, radicali, intransigenti. Elevi, studenti, persoane cu venituri mari si studii superioare constituie optimistii, dar si furiosii politicii. Ceilalti sunt apatici, pesimisti, defensivi. Ei isi apara nevoile avand asteptari moderate. Neimpacati cu soarta, primii sunt surescitati. Acceptandu-si cu resemnare statutul, cei din urma sunt stabili psihic.
Succesul eroilor alogeni se sprijina in primul rand pe slabiciunea umana a nemultumitilor frustrati. Pentru aceasta categorie vulnerabila ideea unei subversiuni generale de care se face vinovata o oligarhie corupta identificata, in Romania, cu PSD, este atragatoare. Un PSD care fiind constant sustinut de nemultumitii calmi majoritari, pare coplesitor si arogant. Pe un atare fond, solutia reinnoirii totale prin foc si spada a societatii seduce sufletele obosite de mediocritatea celor aprioric invinsi. Lor li se adreseaza mesajul unuia dintre ei care nu este, totusi, ca ei: Traian Basescu.

Nimeni nu percepe mai bine gustul frustrarii si revolta neputintei ca alogenii. Nimeni nu simte mai bine ura fata de o lume care pare a te tine la periferie si in care te integrezi calcand-o in picioare. De aici apar liderii “nonconformisti” primiti cu bucurie de cei care cred ca ordinea inconjuratoare este vinovata de esecurile lor. Asemenea lideri sunt cu atat mai sustinuti, cu cat cei care ii sustin ii simt straini si, deci, inferiori. Frustratii isi leaga sperantele de un Fat Frumos salvator pe care nu il accepta decat daca este suficient de urat spre a le oferi un contrast avantajos.

Pe cand ceilalti politicieni au cautat cate un segment social pe care sa il reprezinte, domnul Basescu a adunat in tabara sa frustratii de pretutindeni – veleitari ratati si idealisti complexati, culturnici exaltati si analisti schizoizi, intelectuali cu nume si agramati cu avere, junii teribilisti si senilii frivoli. Ei au alcatuit o armata de zgomot care, ocupand spatiul mediatic, a dat sentimentul ca intreaga natiune isi doreste un lider epopeic. Multi oameni de buna credinta au cazut in capcana. Epopeea propusa de Traian Basescu era, de fapt, terapia pentru calmarea disperarii izvorate din mediocritate.

Problema este nu numai ca oamenii nu pot trai zilnic in epopee ci ca, avand cauze diferite, frustrarile nu pot fi tratate in bloc. Or, ajuns la putere, Fat Frumos cel urat dispune doar de paliativul agitatiei permanente, adica linisteste o criza generand altele. Asa se explica de ce cu Traian Basescu Romania nu i-a pierdut nici pe corupti si nici pe birocratii comunisti, ci si-a pierdut linistea. Si asa va fi cat timp el va ramane la Cotroceni.

38 de comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragul meu frustrat, ti-as fi lasat comentariul, dar m-ar fi categorisit google la XXX. Incredibil cat de repede a venit confirmarea!

      Ștergere
  2. Doi dintre oamenii-cheie ai Departamentului de Stat, în România// Frank Rose: „Aşteptăm să lucrăm cu PREŞEDINTELE ales ŞI CU NOUL GUVERN AL ROMÂNIEI”. (Gandul)

    Klar?

    PS: din 2012 banuiam ca PSD a facut cea mai grava si uzuala greseala. A preluat guvernarea fix cu 2 ani inainte sa scapam de odios. Prin tehnici abile de manipulare, odiosul a reusit sa transfere imaginea a 8 ani de jaf si dezastru portocaliu integral in curtea roșiilor, cu tot cu criza financiara, imprumutrile de la FMI de salvare a bancilor straine, etc. Si uite ca dupa doar 2 ani pesedistii se trezesc iar dati afara de pe scena politica, probabil pentru alti 6-10 ani.

    Deja relatia dintre base si pesedisti seamana cu cea dintre un expert in alba-neagra cu masterat in Spania si un grup de turisti japonezi. Incep sa ma intreb cum au reusit totusi pana acum pesedistii sa nu dispara de tot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sau poate mai nou te numesti "votant incrancenat" daca nu esti vreun cersator pensionat inainte de termen... Sau cum arata votantii neincrancenati?? Urmatorul subject e diaspora spalata pe creier de agenturile straine? Ca ala cu pulimea inepta de pe facebook s a fumat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum le stii tu pe toate, bibicule! Ca un om mare. Imi place ca nu ai nicio indoiala! Esti un exceptional, un extraordinar, un om curajos ... care comenteaza ca anonim. Bravos!

      Ștergere
    2. De la un vajnic aparator al logicii si inteligentei, asteptam mai mult decat sa incadreze intrebari ('?') la categoria 'nici o indoiala'. Si in acelasi ton, daca la articol nu te intereseaza personajul ci continutul, de ce nu s-ar aplica si la comentarii??
      Sigur, intrebarea ramane, care sunt votantii neincrancenati??


      Ștergere
  4. Va avertizez ca elimin absolut toate comentariile care se refera la persoana lui Adrian Severin. Nu ma intereseaza personajul ci strict articolul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bre, mare cretinatate prostiile insirate mai sus.

    Adica astia care au un parinte sau 2 care nu fac parte din etnia majoritara is nasoi? Si tre sa ne ferim de ei. Eventual sa-i omoram de mici.
    Interesant ar fi unde tragem linia, care-s romanii verzi, ca sa stim pe care-i omoram.

    Parinti romani verzi? Bunici? Strabunici?
    Apropo, cu cate generatii de verde-romanism poti da garantezi tu, personal?
    Dracu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se spune ceva in articol c-ar fi nasoi sau c-ar trebui omorati? E vorba de un pattern de actiune, modul in care-si aleg echipa de zgomot si, mai ales, ce se intampla dupa, cand "Fat Frumos cel urat dispune doar de paliativul agitatiei permanente, adica linisteste o criza generand altele".
      Probabil esti constient ca in ultimii 10 ani numai de asta am avut parte. Daca nu, e problema ta.

      Ștergere
    2. Aha. Deci tu si cu autorul aberatiilor de mai sus ziceti ca din cauza ca taica-miu e lipovean (de exemplu), patternul meu de actiune e total diferit de cel al lui Vasile, al carui tata e roman verde.
      Acum e totul clar, m-ai linistit :))
      Dracu

      Ștergere
  6. etnia majoritara ? :)) cati isi cunosc originile de dincolo de bunici/strabunici ? poate sasii, ca tot e un subiect la moda :) sigur, daci si romani, sub migratori, slavi, turci, greci, unguri etc dar deh, aia e propaganda buna, traiasca decebal care ne tine uniti, moara alogenii!
    despre articol, singura legatura cu realitatea e ca frustratii si marginalii doresc schimbarea,si nu 'nemultumitii calmi majoritari' (gospodinele ? bunicutele? sa fie liniste in tara, pace..)...
    in afara de anii 90, unde e entuziasmul 'intreagii natiuni' ??? sau vorbim sa ne aflam in treaba despre scorul matematic de multe ori apropiat intre mai multi alogeni, c-a fost tataru basescu sau tiganul iliescu ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei despre care vorbești, oricât de josnici și mujici au fost, cel puțin își asumau cetățenia.

      Mascota mafiei securiste, Klaus Werner Iohannis, fost presedinte FDGR, a intrat în politică pentru interesele minorității lui.

      Nu există români daci sau daco-romani, dar nici nu votezi pentru o funcție de reprezentare a tuturor român'lor un :P politruc :P de etnie germană care luptă pentru interesele germanilor decât dacă ești un... intelectual Muie Ponta. :)

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. Anonim: fara link-uri catre propagandisti. Multumesc!

      Ștergere
    4. @dan:ok
      linkul e o gluma / site de satira. e drept ca glumele nu sunt apreciate in incrancenarea discutiilor de aici, dar e bine sa mai si zambim :)

      Ștergere
  7. Alti alogeni in politica: Lothar de Maiziere, Nicolas Sarkozy, Barack Obama, Elisabeta a II-a a Marii Britanii,

    La romani: Nicolae Ceausescu, Petre Roman, Victor Ponta.

    Pe UDMR-isti, Vosganiana si Pambucian nu-i punem la socoteala. Nici pe Madalin Voicu. Sa ne limitam la presedinti si premieri.

    Cred ca e momentul sa ne aplecam asupra Constitutiei de la 1866. Pe ici, pe colo. (N-am zis nimic de Carol I!)

    RăspundețiȘtergere
  8. si pe mine m-au podidit anonimii prin postari...cand le-am reprosat anonimitatea, mi s-a spus ca n-au cont de google si FB, de asta raman anonimi...ha!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca vrei doar sa Te auzi vorbind, poti sa opresti comentariile.
      Nu vad unde e problema anonimitatii, doar Te ntereseaza continutul, nu autorul, cum e si cazul articolului de fata.

      @aristotel
      Alogen e una, cetatenia alta. Din pacate nu despre cetatenie era vorba poate revii cu un comentariu la subject.
      Asteptam articolul despre votantii neincrancenati si ce ii diferentiaza de spalatii pe creieri, frustrati sau basisti

      Ștergere
  9. Nu cred ca impartirea asta intre frustrati si restul lumii justifica faptul ca PSD iar a pierdut prezidentialele. Mai degraba liderii pe care si i-au ales, de fiecare data proiectia imaginii de partid profund corupt, l-au facut sa piarda de fiecare data. Poate cumulat si cu faptul ca romanii inca cred intr-un lider providential, vazut in presedinte, pe care multi inca il vad ca avand puteri absolute (idee oarecum intarita pe parcursul ultimilor 10 ani de Basescu).
    Pe de alta parte, mi se pare paradoxal ca desi PSD-ul stie de ce boala sufera nu face absolut nimic pentru a se trata. E ca si cum ai astepta sa se faca vara ca sa scapi de raceala!

    RăspundețiȘtergere
  10. Aș putea spune că oarecum nu sunt de acord cu toate argumentele.
    Însă concluzia este excelentă, chiar profetică.
    Individul ăla (pe care de altfel l-am votat) n-a rezolvat niciuna din problemele României. A lăsat în urmă numai dezastru economic și social, dezbinare în societate și "model" abject de a face politică care din păcate a devenit "trend setter".

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi pare sincer rau pentru tine Dane ca ai reusit sa cobori atat de jos si ai inceput sa cauti prin gunoaie.
    Apropos de manipulare, ca tot incercai ieri sa convingi de niste chestiuni......

    Vis-a-vis de teoria alogena, ar fi interesant de studiat, ipotetic, cati romani suntalogeni si cati romani verzi....

    http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2010/03/neagu-djuvara-thocomerius-negru-voda-un.html

    Exista si alte opinii la care cel putin eu unul suscriu in mare parte:

    http://www.revista22.ro/alogenizarea-adversarului-politicbro-tehnica-de-manipulare-1963.html

    Si daca ar fi sa ne incolonam la aruncat rahat cu prastia am subscrie si la asa ceva:

    http://www.napocanews.ro/2014/08/victor-ponta-mandru-ca-este-alogen.html

    Si inca o intrebare in legatura cu alogenii astia. Evreii se pun la socoteala?!

    http://www.badpolitics.ro/personalitati-publice-de-origine-evreiasca-lista/

    Asa ca fratilor, urmati indemnul lui Dan, ganditi cu capul vostru si nu va lasati manipulati!



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Las-o moarta cu basismele. In 2005 Oisteanu l-a facut franjuri pe Severin(al doilea link din articol) cu argumente specifice noului "Stefan Gheorghiu" - secta kulturnika a editurii politice. Acum, dupa 9 ani poti sa-mi spui care din ei a avut dreptate? Ai o societate dezbinata, centrifuga si manipulabila. In cativa ani vei vedea rezultatul final: un grup de tarisoare stupide si frustrate care vor plange dupa ce-au avut. Nu mai e mult!

      Ștergere
    2. Banuiam eu ca o sa mi-o servesti pe asta cu revista22 ca deh, e o publicatie plina de.....alogeni.
      Oricum, e foarte interesanta trecerea asta de la particular la general.Rationamentul asta inductiv.
      Deci sa recapitulam....

      Bonaparte, Hitler(aici am oarecari dubii) si Stalin sunt alogeni
      Bonaparte, Hitler, si Stalin sunt dictatori.

      Deci concluzia aproape firesca este ca toti, sau aproape toti alogenii, sunt dictatori.
      Halal nenicule!

      Si am mai descoperit noi inca o chestiune interesanta. Niste pattern-uri de actiune, care nu pot fi atribuite decat,desigur,unor.... alogeni.
      Ca istoria asta n-a mai vazut si la nealogeni, ca sa zica asa....."echipa de zgomot si, mai ales, ce se intampla dupa, cand "Fat Frumos cel urat dispune doar de paliativul agitatiei permanente, adica linisteste o criza generand altele".
      Ura si la gara!

      ps. mare atentie la Mos Craciun!

      Ștergere
  12. Articolul se concentreaza numai pe pai si uita de barna. Asta nu inseamna ca paiul nu este cat se poate de real. Dar... ograda proprie este uitata cu desavarsire, desi este cauza principala a multor efecte. Asa cum dau si unii vina pe Ponta si Antonescu pentru usl, cand de fapt cauza aparitiei au fost base si camarila.

    Pe mine ma manipuleaza faptele. Asa cum am multumit pentru forfetar, +5 pp la tva si impozit multiplicat proprietati pdl-ului, tot asa am multumit si pentru cursul de 4.73, impozitului pe constructii "speciale" si accizei extra mega ultra suplimentare pe combustibil psd-ului. Ah, da... si ambelor partide pentru darurile in legi, proprietati si bani date bor srl.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât timp s-a aflat sub comanda guvernului Băsescu, Isărescu a manipulat anual cursul din data de 1 octombrie peste nivelul din anul precedent, tonetarii proști fiind mulțumiți că "pia'a liberă" funcționează și așa a fost... să fie.
      În anii 2013 și 2014 n-a mai făcut-o, iar acum cursul se duce natural peste 4.73, dar pretul barilului... în cap. Ești... taximetrist independent? :D

      Pe viitor, oricine va veni la guvernare va majora taxele pe proprietate, modic, dar de ajuns cât să urle toți tonetarii proști.

      P.S. În articolul anterior ți s-a desenat că viitorul e fie roșu, fie portocaliu, sau tradus, fie un sistem de redistribuire subdecentă, fie o acumulare de vile și pârloage pe toată planeta, pe numele nomenclaturiștilor securiști din PDL prin simple deturnări de fonduri și prin privarea a economiei reale de... bani. :P

      P.P.S.Guvernul Boc construieste o Catedrala mai inalta decat Palatul Parlamentul

      Ștergere
    2. Imi plac comentariile sfertodocte. Arata nivelul la care se crede lumea. Cu cat mai zbierate, cu atat mai smecheri 'telectualii.

      Taximetristul din mine recomanda economistului din tine un pic de google. Ah, da... si sa ma anunti cand se angajeaza Isarescu la BCE.

      re. PS: o parte din economia reala e la munca si este scarbita de alta parte a economiei reale, care sta acasa si beleste ochii la dansez/gatesc/bla bla pentru Suleiman si asteapta o redistribuire decenta

      re. PPS: iti multumesc ca ai inteles MACAR ultima mea fraza, unde ma refer la AMBELE partide si link-ul dat de tine este un exemplu foarte bun. Lasa ca boculetz i-a mai servit si cu alte proprietati + legea invatamantului + + +.

      Ștergere
    3. Nu mă deranjează absolut deloc când sunt jignit de proști.

      Ștergere
    4. Multumesc, domnu' civilizat. Se putea raspunde chiar un pic mai "zbierat", ca sa fie valoarea mai consistenta.

      Ștergere
  13. Articol fara substanta si care prin care se face o generalizare pornind de la 3 exemple.Oare Mussolini,Franco, Castro sau Mao or fi fost alogeni?
    Si pina la a fi dictator baselului ii trebuiau inca 10 ani.

    RăspundețiȘtergere
  14. Deci avem o categorie de oameni care in 8 ani de zile au adus tara pe care au condus-o in varf (inainte de a o trimite in ruina) in care domnul Severin il include pe Basescu care conducea tara de 4 ani, timp in care o distrusese complet. Wow, much logic, very genius!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Veyi ca nu se intelege nimic din ce-ai scris. Ai avut vreo logică?

      Ștergere
    2. Se înscrie în logica facebook/propagandă securistă.
      Pigulicii beneficiază de o realitate paralelă și o istorie alternativă pe miile de pagini de internet ale propagandei securiste, astfel că fiecare... 'ngă... poate fi argumentat printr-o simplă referire la... realitatea virtuală.

      '90-'96, regim neocomunist cu Băsescu pe acolo. 8 ani?
      '97-00, regim securist timid, cu marionete istorice sau tehnocrate la înaintare, Băsescu, vedetă, România în ruină. Mafia securistă la privatizare.
      '01-'04 regim Năstase, Iliescu - papagal, 8 ani? Băsescu vedetă la primărie, Bucureștiul în ruină. Mafia securistă servită timid în comparație cu mafia... transatlantică.
      '05-'08 regim securist băsist cu Tăriceanu încurcă lume pe la guvern, România în plină bulă.
      '09-'12 regim securist băsist, full power, reforme pe băț, investiții masive în mafia securistă, România în ruină.
      '12-'14 regim securist băsist cu Ponta negociator generos

      Logosfera, cam trebuie să ne dezvălui ce ai vrut să spui.

      Ștergere
  15. Deci eu am inteles din articol, si din explicatii, ca alogenii se folosesc de anumite pattern-uri - un fel de formulare tipizate - pentru ca sa prosteasca bastinasii naivi si neinformati si sa-i subjuge inevitabil pe toti, adica inclusiv pe cei avizati si bine informati.

    Este corect sa duc rationamentul pina la capat si sa afirma ca bastinasii "gindesc" in pattern-uri? N-ar fi mai eficient sa ne aparam prin introducerea pattern-urilor corecte in programa scoalara?

    RăspundețiȘtergere
  16. Gargara, pathos, elitism...
    Mai punem si noi mana pe carte?

    "
    Ceea ce surprinde in viata politics a acestei perioade este discrepanta dintre valoarea personala a oamenilor politici si micimea mizei reductibila la exercitarea puterii, nu pentru a indeplini un program, ci pentru a capatui adversarii
    (...)
    Schimbarile de atitudine pentru a accede la fotoliul ministerial sunt frecvente si uneori deconcertante. Fruntasul liberal Sturdza cere, Mai intai guvernului conservator sa intervina in favoarea romanilor transilvaneni (1892) pentru ca, devenit ministru (1894),sa declare asa cum ceruse ministrul Austro-Ungariei la Bucuresti ca: "Avem sa ne abtine de la orice act de agitatie in afacerile interioare ale regatului ungar", declaratie urmata de sistarea unor ajutoare acordate de guvern romanilor transilvaneni
    "

    Oare cu ce seamana asta? Propaganda ?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)