Noua democratie

Din ciclul „nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită”, astăzi vă voi prezenta una dintre cele mai perverse metode de întoarcere a realităţii. Teritoriul bătăliei este „minunata justiţie”, locul unde, mai nou, se dau bătălii spectaculoase. Aşa cum vedem şi în România, justiţia este teritoriul în care adevărul are parte de cele mai şugubeţe interpretări. 

Situaţia în care ne aflăm este mult mai gravă. Asistăm la transformarea unei instituţii a dreptăţii într-un mijloc al represiunii, într-o formă kafkiană menită a instaura domnia absolută a ilogicului şi a birocraţiei bizare. Unii ar spune că ceea ce se întâmplă pare a fi un „semn al vremurilor”. Eu îi spun mai simplu: saltul de la democraţie la tiranie.

În urmă cu o săptămână citeam pe blogul lui Yanis Varoufakis o declaraţie care mi s-a părut surprinzătoare: „vor să mă acuze de înaltă trădare” - spunea fostul ministru de finanţe. La momentul respectiv am considerat-o exagerată. Însă, nici nu s-a uscat prea bine „cerneala” şi Curtea Supremă a Greciei a trimis către Parlament o solicitare de ridicare a imunităţii lui Varoufakis din cauză că este învinuit de ... înaltă trădare. Care sunt faptele incriminate? Păi cică ar fi făcut un plan secret de revenire la drahmă.

De-aici începem discuţia. În momentul începutului scandalului grecesc ţara avea datorii de 110% din PIB. În prezent datoriile Greciei sunt de 200% din PIB. Toate metodele cretine de austeritate, toate planurile imbecile de „salvare” au avut ca efect scăderea economiei, sărăcirea populaţiei şi creşterea datoriei publice. Cum s-ar spune, un dezastru absolut. Orice individ sănătos la cap poate observa - fără a fi vreun expert - că lucrurile nu merg. Motivul e simplu: apartenenţa Greciei la zona Euro lasă ţara în bătaia puştii. Fără o economie optimizată, Grecia nu poate face faţă asaltului produselor străine care intră pe piaţă fără nicio restricţie. Astfel, se produce un fenomen dublu dăunător: pe de o parte producătorii locali falimentează, iar pe de altă parte ţara devine dependentă de importuri. E simplu pentru orice găgăuţă să înţeleagă că dacă nu vinzi(adica, în cazul nostru dacă nu exporţi) nu ai cum să cumperi(să imporţi). Şi-atunci, singura variantă de a continua cumpărăturile(importurile) este reprezentată de împrumuturi. Practic asta s-a întâmplat de la aderarea Greciei la Euro: ţara s-a împrumutat continuu pentru a putea importa. E un lucru cunoscut de toată lumea, în special de responsabilii pentru asasinarea economică a ţării. 

Acum să revenim la actualitate. Planul „pervers” al lui Varoufakis consta în revenirea la drahmă într-un mod care nu ar fi afectat economia şi populaţia. Înlocuirea unei monede nu este un lucru simplu şi, făcută pripit, conduce la blocaje economice, sufocarea aprovizionării marilor oraşe şi, în final la haos social. Adică exact ceea ce şi-ar fi dorit adversarii renunţării la euro(aşa-zişii finanţatori ai Greciei). Soluţia lui Varoufakis era una elegantă şi deosebit de creativă: utilizarea platformei electronice de plăţi a finanţelor publice. Astfel, contribuabililor care aveau de primit bani de la stat li se puneau la dispoziţie instantaneu sumele cuvenite, fiind depăşit astfel orice posibil blocaj de „alimentare” cu noua monedă. Desigur, pentru ca o asemenea măsură să fie eficientă, trebuiau eliminate ceva cozi de topor de prin ministere şi din Banca Centrală a Greciei.

Dar să nu ne cufundăm prea mult în amănunte. Să ne concentrăm asupra temei principale şi să înţelegem ce ar însemna revenirea Greciei la drahmă. În primul rând, produsele străine n-ar mai intra atât de liber pe piaţă deoarece politica monetară ar juca rolul pe care-l joacă taxele vamale. Devalorizarea(previzibilă) drahmei n-ar fi un capăt de ţară deoarece ar impulsiona exporturile şi ar descuraja importurile, contribuind la stabilizarea deficitului de cont curent. Cetăţenii ar prefera consumul produselor locale - mult mai ieftine decât cele importate - şi astfel, uşor, uşor dezechilibrele s-ar putea rezolva.

Nu cred că e pentru nimeni un secret faptul că singura şansă a Greciei este reprezentată de abandonarea euro în favoarea unei monede locale. Alternativa este reprezentată de ceea ce se întâmplă acum: activele statului sunt privatizate cu forţa(şi pe mai nimic) către membrii mafiei finanţatoare, iar fondurile rezultate sunt folosite  pentru plata exclusivă a dobânzilor. Încet şi sigur, pe măsură ce vacile de muls sunt „externalizate” ţara îşi pierde independenţa şi devine o formă fără fond. De altfel, aceste lucruri se văd cu ochiul liber şi acum. În ministere întreaga activitate este supervizată de consultanţi angajaţi de creditori. Nu vrea consultantul să se ia o măsură nu se ia şi gata. Practic aceasta înseamnă că, indiferent de ce-ar vota cetăţeanul, politica e tot aia întrucât absolut toţi fctorii de decizie sunt externi.

Planul lui Varoufakis ar fi permis Greciei recâştigarea independenţei şi a controlului democratic al cetăţeanului asupra ţării. În ultima clipă, în urma unei conversaţii telefonice cu Obama şi Merkel, Tsipras a dat înapoi. Naiba ştie cu ce-o fi fost ameninţat. Cert este că a sucit-o la 180 de grade şi a îmbrăţişat fix măsurile împotriva cărora luptase. Acum - similar celor întâmplate în urma referendumului românesc de demitere a lui băsescu - urmează urgia juridică.  Cei vinovaţi c-ar fi vrut independenţa ţării trebuie să plătească. Şi cum altfel pot fi pedepsiţi decât prin zdrobirea cu acuzaţia de înaltă trădare? Ceea ce nu înţeleg este a cui trădare a fost? A mafiei internaţionale de asasini economici?

Probabil vă întrebaţi logic ce se întâmplă. Cum de avem parte de atâtea chestiuni ilogice prezentate ca adevăruri ultime, cum de vedem în mod repetat orice brumă de democraţie înăbuşită brutal? Practic asistăm la instaurarea unui nou tip de societate guvernată tiranic. O societate în care sistemul juridic este condus ocult şi transformat într-o instituţie de presiune. Astfel, orice fractură logică devine legitimă deoarece este rostită şi legiferată de noii comisari ai justiţiei.  Moartea democraţiei nu mai e o noutate, ci un fapt de mult consumat. Urmeaza noua democraţie!