Armate si bani

Mă uit cu atenţie la noile tehnologii militare dezvăluite, prin perdele intenţionat lăsate crăpate. La ruşi e suspect modul în care dezvoltă tehnologii militare avansate cu scopul de a le vinde. Niciodată până acum ruşii n-au fost atât de interesaţi în monetizarea propriei tehnologii militare. Mai mult, în situaţia de alertă în care se află, cu Occidentul mai aproape ca niciodată de Moscova, lucrurile par de-a dreptul stranii.

A luat-o razna Putin? Unii argumentează că, de fapt, respectivele arme sunt vândute ţărilor care au acelaşi scop, anume contracararea SUA. De exemplu China. Însă, aceiaşi observatori uită că, la rândul lor, între China şi Rusia există controverse cel puţin de natură diplomatică. În aceste condiţii de ce-ai da tehnologia ta de vârf? Un răspuns mai logic ar fi acela că, în realitate, ceea ce vând ruşii nu e tehnologie de vârf. Există într-adevăr foarte multe voci care vorbesc despre noile dezvoltări militare ţinute extrem de ascunse. Cineva îmi şoptea că încă nu se ştie cum a ajuns întregul echipament militar rusesc în Siria. Acolo, practic peste noapte, americanii au descoperit din satelit cum răsar avioane şi alte echipamente militare avansate. Cum au fost ele deplasate? Să duci un avion fără să fii identificat e totuşi complicat. Să transporţi însă o întreagă bază fără să fii văzut e cu adevărat o performanţă.

Lucrurile se pare că sunt mai avansate decât credem noi. Un expert militar îmi spunea că, în realitate, întregul război sirian e un playground în care ruşii îşi testează unele dintre cele mai avansate tehnologii militare. Se bănuieşte că, în ceea ce priveşte mutarea tehnicii militare în Siria, s-a folosit o tehnologie care permite crearea de culoare aeriene invizibile, prin interiorul cărora tot ceea ce circulă devine invizibil cel puţin pe radare şi alţi senzori utilizaţi în armatele lumii. E o ipoteză destul de îndrăzneaţă, dar care ar putea explica de ce ruşii vând atâta tehnică militară în stânga şi-n dreapta.

Să trecem acum la chinezi. Citesc prin toate publicaţiile militare mai de soi opinii despre avionul invizibil J-20. Se fac comparaţii amănunţite între el şi F35-ul american. În final, peste tot - să nu uităm că sunt surse americane! - F35-ul iese câştigător. Ceea ce mă nedumereşte însă este faptul că avionul american e declarat câştigător fără a se şti în realitate mare lucru despre avionul chinezesc. De fapt „specialiştii” propagandei nu fac altceva decât să compare două fotografii şi, bazându-se pe ipoteze aberante şi presupoziţii scoase din burtă, scot învingător F35-ul. Sunt două lucruri cel puţin hilare. În primul rând, la câţi bani s-au băgat în rabla aia de F35, asemenea comparaţii n-ar fi trebuit să existe. Pur şi simplu, F35-ul trebuia să fie un fel de navă spaţială imposibil de comparat cu şaretele şi căruţele unor săteni. În altă ordine de idei, dacă mai menţionăm şi că Rusia împreună cu China cheltuiesc anual mai puţin de jumătate din banii pe care-i papă americanii cu armata înţelegem, cred eu, cam care este amploarea puterii americane.

O să mai dau un ultim exemplu: Coreea de Nord. Când a venit la putere, Trump a început să se răstească belicos la mica naţiune asiatică. Fapt care, în loc să-i intimideze, i-a făcut şi mai determinaţi în drumul pe care-au decis să-l urmeze. N-au părut impresionaţi nici măcar de deplasarea portavioanelor spre zona lor de coastă. Nu doar că nu şi-au oprit experimentele balistice, chiar le-au accelerat. Cu toate acestea, În ciuda sfidării, americanii au lăsat-o moale chiar şi cu parada. N-au mai trimis alte nave şi Trump pare a fi uitat retorica belicoasă anti-nordcoreeană. Mai mult, le-a dat temă japonezilor - ţară aflată în prima linie a atacului coreean - să-şi mărească cheltuielile militare şi să cumpere mai multe arme. Păi ce făcurăm, bre, nu mai facem „pac la războiu”? Ca să fie lucrurile şi mai hilare, voi aminti că bugetul Coreei de Nord alocat apărării este de aproximativ şaizeci de ori mai mic decât cel al americanilor. Cu toate acestea, coreenii au propriul program spaţial şi-şi permit să sfideze armata „marelui poliţai mondial”.

Sunt câteva elemente care mă fac să mă uit cu îndoială la ceea ce înseamnă azi raportul de forţe. Aşa cum am spus cu altă ocazie, probabilitatea ca un hop tehnologic militar să se dezvolte în afara SUA este extrem de mare. Nu-mi dau seama dacă deja suntem în acele vremuri sau foarte aproape de ele. Cert este că, privind spre SUA, avem deja imaginea uriaşului cu picioare de lut. Impresia mea este că, indiferent de politicile care se vor aplica acolo, naţiunea se îndreaptă iremediabil spre eşec. De altfel, stă în firea lucrurilor să se întâmple astfel. Nimic nu este veşnic, tot ce se ridică, în final se prăbuşeşte. Iar americanii, pur şi simplu, n-au de ce să fie ocoliţi de acest destin.