BBB

O să vă spun un mic secret: se ştia încă de prin 1979 că cea de-a doua forţă a lumii contemporane, comunismul, urma să cadă. Atunci s-a luat decizia iniţială a renunţării la comunism. Ea însă nu a fost imediat pusă în aplicare. Primii paşi concreţi au fost făcuţi imediat după moartea lui Leonid Brejnev, atunci când nu s-au găsit soluţii coerente pentru înlocuirea sa. De aceea tronul de şef al URSS a fost ocupat de ex KGB-istul Iuri Andropov, cel care a condus strict pe nivel de avarie pentru doar şaisprezece luni. După ce-a dat colţul, locul i-a fost lua de Constantin Cernenko, un lider şters care, de asemenea, a apucat doar treisprezece luni de putere, „cariera” fiindu-i oprită, ca şi în cazul lui Andropov, de moarte. 

Suntem în 10 martie 1985. De mai bine de trei ani se picase la pace în ceea ce priveşte desfiinţarea comunismului şi al URSS. În Occident, cam de un an, informaţia depăşise nivelul zonei ultrasecrete, fiind cunoscută chiar şi în zona elitelor secundare şi terţiare ale societăţii, fiind în drum de migrare în păturile de jos. Ce s-a întâmplat atunci în URSS? A venit la putere un individ dubios, împins în faţă de spionajul britanic: Mihail Gorbaciov. Aparent aveam de-a face cu o nouă figură, cu un lider carismatic, al cărui scop era acela de a reînvia comunismul. Atmosfera sec-ideologică a şedinţelor de partid se schimba, automatismele de limbaj nu mai funcţionau, locul lor fiind luat de elementele concrete menite a „rezolva problemele”. Ca trăitor al acelor vremuri, vă pot spune că Gorbaciov a fost unul dintre cei mai buni actori pe care i-am văzut. Scopul său era acela de a prăbuşi URSS şi lagărul comunist, task pe care l-a executat impecabil. Ce-a făcut Gorbaciuv? A convins întreg poporul că „aşa nu mai merge”, că „nu funcţionează nimic” şi că e nevoie de o restructurare(perestroika). A fost suficient pentru a schimba percepţia la nivel individual de la „comunismul grandios şi revoluţionar” la „comunismul care trebuie schimbat”.

Trebuie să conştientizaţi că istoria structurată pe care o vedem azi, pe vremea aceea nu exista. Lumea trăia într-o nebuloasă. Şi, chiar dacă se luaseră anumite decizii, punerea lor în practică ridica provocări evidente. URSS nu era o jucărie. Era un stat având cea mai puternică armată a lumii şi un aparat compus din aşa-numiţii idioţi utili. De ce idioţi? Pentru că mulţi dintre oamenii aceia credeau în comunism. Iar celor mai tineri credinţa le venea din educaţie, acea spălare a creierului efectuată eficient şi cu multă atenţie de către comuniştii iniţiali. 

De un idiot util am avut şi parte noi, pe aceste meleaguri. Ceauşescu chiar credea în comunism. Transformat dintr-un sărăntoc agramat în preşedinte de ţară şi jucător de nivel superior pe scena internaţională, Ceauşescu nu avea cum să nu creadă în comunism. Ştia în ce condiţii trăise şi, de aceea, obsesia sa era construcţia de locuinţe pentru oameni. Îşi proiecta întotdeauna Bugetul pentru a avea excedent, iar excedentul îl băga în blocuri. Privind cu ochii de acum şi văzând mizeriile de „cutii de chibrituri” comuniste, am putea să-l acuzăm de prostie. Cum naiba să bagi banii în blocurile acelea infecte, cu camere mici? Ceea ce nu realizează cei care privesc cu ochii de azi realizările lui Ceauşescu este că pentru majoritatea covârşitoare a celor care ocupau „cutiile de chibrituri” din vremea aceea, mutarea la bloc însemna un salt teribil din punct de vedere al confortului. Multe dintre casele ţăranilor de atunci - ale celor proveniţi din „talpa ţării” de dinainte de Război - constau într-o cameră, maxim două, construite din paiantă şi fără cele mai elementare utilităţi. Blocul lui Ceauşescu - atât de hulit azi - era un teribil salt de confort pentru foarte mulţi dintre cei de atunci.  

De ce vi l-am prezentat pe Ceauşescu? Păi el este unul dintre puţinii lideri ai lagărului comunist care cunoşteau planul de dărâmare a sistemului. Însă pentru el, ca idiot util, nu exista alt model social. De aceea întreaga sa activitate din anii 80 s-a concentrat pe plata datoriilor externe pentru a-şi câştiga independenţa şi pentru a conserva sistemul comunist în România. Ceva mă face să cred că Ceauşescu spera ca România să aibă destinul Chinei. Probabil prin zonele în care avusese acces, „acei domni” i-au promis asta, dar ceva nu a funcţionat. V-am dat de mai multe ori discursul lui Ceauşescu din momentul anterior căderii sale(îl puteţi vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=bbFbjnJK8NI). Abia privindu-l cu ochii de acum înţelegem cu adevărat mesajul transmis. Mai ales atunci când vorbea despre „aceste grupri şi aceşti domni”. Fără doar şi poate Ceauşescu credea că se poate salva şi-şi poate salva sistemul politic. Asta deoarece, dincolo de ipoteticele asigurări pe care le primise, el orbise. N-ai cum să nu înţelegi că eşti pe ducă decât atunci când eşti orb. Iar el fusese orbit de mult. 

Cum oare ar putea cineva crede că se poate salva având în jurul său o târlă de imbecili slugarnici care nu ştiu altceva decât să urle din toţi bojocii „Ceauşescu Eroism/România Comunism”? De aceea spun că Ceauşescu era orb. El credea că are poporul strâns în jurul său, fără să înţeleagă că la nivel de popor judecăţile n-au cum să fie altfel decât superficiale şi că poporul l-ar fi strâns de gât. Aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel!

Revenind la începutul articolului, o să vă întreb însă de ce a căzut comunismul? Da, şi eu am crezut teza falsă conform căreia comunismul a căzut ca efect al situaţiei economice dezastruoase, ceea ce este absolut fals. Realitatea ne arată că nu e nevoie de o economie strălucită pentru a perpetua un sistem social. Uitaţi-vă doar la sistemul în care trăim: cu o economie dezastruoasă continuă să subziste fără probleme. Aşadar a fost altceva. Care-i însă acel ceva? 

Comunismul a fost dărâmat pentru că în bucata aceea de lume(din care am făcut şi noi parte) nu se mai putea face nimic. Se pierduse aproape total adeziunea populaţiei, iar anchilozarea se vedea la toate etajele puterii. De aceea s-a preferat „închiderea subiectului”. Însă comunismul n-a fost închis. A rămas o ţară care a făcut o ciudată tranziţie: China. De ce s-a întâmplat aşa? 

Pentru că acolo  s-a făcut un alt experiment. China a fost laboratorul în care s-a pus în practică „noul comunism”, cel care urmează să fie implementat la scară mondială. Dărâmarea comunismului european a fost o acţiune de tipul „Bild Back Better”. Fără o dărâmare a monstrului disfuncţional în care se transformase comunismul n-ar fi putut să se repună pe tapet aceeaşi paradigmă deoarece lumea ar fi arătat cu degetul. Aşa, dărâmându-se din temelii şi experimentându-se un nou model în China, s-a putut lua un răgaz necesar uitării. Şi, iată, acum se revine în forţă la vechile concepte. Cam despre asta este vorba în tot ceea ce am trăit până acum şi-n ceea ce urmează să trăim.