Ce-aţi făcut cu aurul?

Informaţia e mai veche, dar cred că e extrem de relevantă în contextul actual. Povestea începe din 2015, atunci când Banca Centrală a Austriei a hotărât să-şi revizuiască politica în ceea ce priveşte stocarea celor 280 de tone pe care le deţine. La data respectivă, Austria deţinea doar 50 tone de aur pe teritoriul propriu, restul fiind ţinut la Banca Angliei. 

Conform hotărârii de atunci, cantitatea de aur păstrat în Austria urma să ajungă la 50%(140 de tone), restul urmând să se împartă între Banca Angliei(84 tone) şi Elveţia(56 tone). Doi ani mai târziu, Banca Angliei a reuşit să trimită Austriei cele 90 de tone care urmau să fie stocate acolo şi cam atât. Cele 56 de tone de aur care trebuiau să ajungă în Elveţia până în 2020, ioc. N-au ajuns nici acum! Ce s-a întâmplat? Cam toată lumea tace.

Problema nu e deosebit de complexă, iar insiderii o ştiu bine. A fost o perioadă în care mai multe ţări şi-au cerut aurul înapoi, iar Banca Angliei a făcut cu greu faţă solicitărilor. De ce? Pentru că există bănuieli că acel aur nu mai există. Menţinerea dolarului timp de aproape 100 de ani s-a făcut strict prin reechilibrări ale cotaţiei sale în raport cu aurul. Iar pentru a păstra jos preţul aurului, s-au vândut în piaţă cantităţi stocate la Fort Knox şi la Londra. Acolo stocaseră multe dintre statele lumii, pe bază de încredere, cantităţi importante ale rezervei de aur. 

În 1973 a avut loc apogeul aşa-numitului „Nixon shock”, momentul în care dolarul a fost rupt de aur, introducându-se „variaţia liberă” a valutelor. Şmecheria lui Nixon a constat în faptul că, prin ruperea dolarulului de aur, de fapt a rupt toate valutele de rezerva în metalul preţios, astfel încât întreaga lume, în acelaşi timp, s-a trezit în faţa unei realităţi dubioase, anume a banului care nu are absolut nimic în spate. Până atunci fusese aurul, iar după aceea un jenant vid i-a luat locul. 

Poate vă întrebaţi de ce n-a ieşit scandal. Să spunem că situaţia a convenit tuturor politicienilor de rahat ai lumii, care, prin eliberarea de strânsoarea aurului, s-au văzut liberi să cheltuiască absolut aiurea, fără niciun fel de raţiune. Având Banca Centrală în bătătură puteai tipări oricâtă monedă proprie întrucât singurul risc era acela al devalorizării monedei tale faţă de celelalte. Iar devalorizarea însemna că mărfurile tale erau mai ieftine la export, astfel încât, în loc să fii pedepsit din cauza iresponsabilităţii, erai de fapt premiat. Mă rog, jocul amintit îl puteai face doar în anumite limite, în principal coordonându-te cu iresponsabilii din celelalte ţări. 

Aceasta este, pe scurt, povestea aurului care-a zburat. În perioada ultimei crize financiare, mai multe state s-au prins că au blocat aiurea aurul prin diverse zone suspecte ale lumii. Aşa au ajuns Germania, Olanda, Belgia şi multe alte ţări ale lumii să-şi ceară aurul înapoi. Germania a avut nevoie de mai bine de 4 ani pentru a-şi vedea înapoi 300 de tone stocate în SUA. Asta în condiţiile în care 374 de tone de aur stocate în Franţa au fost returnate într-o noapte! 

Ajunse la capătul puterilor, statele care au stocat aurul s-au apucat să refuze cererile sub diverse motive. Spre exemplu, Venezuelei i-a fost refuzată repatrierea aurului pe motiv că Maduro n-ar fi reprezentativ pentru popor. În România, ştiţi bine ce s-a întâmplat: după adoptarea legii, Dragnea a fost băgat la bulău, iar duo-ul dezastruos Plăvanul-Orban au anulat legea. Astfel, aurul nostru a rămas acolo(dacă o mai fi ceva din el). 

Iată-ne în 2022 şi an în care constatăm că Banca Angliei încă nu a reuşit să transfere în Elveţia cele 56 de tone ale Austriei. Comunicatul îl puteţi vedea aici: https://www.oenb.at/en/About-Us/Tasks/gold-reserves.html. Oare ce „probleme logistice” or fi fost, în condiţiile în care au trecut mai bine de şapte ani de când Austria a solicitat mutarea celor 56 de tone? Asta în condiţiile în care la Banca Angliei, teoretic sunt depozitate aproape 6000 de tone de aur. 

Vă reamintesc că anul trecut am avut un scandal al aurului în Danemarca. Din dorinţa de transparenţă, Banca Centrală a publicat evidenţa aurului din rezerve. Problema a fost că, în locul seriei fiecărui lingou, în raportul respectiv este ... numărul de inventar al lingoului. Oficialii solicitaţi să explice cum s-a auditat aurul de la Londra(unde Danemarca are aprox. 95% din rezerva sa de aur!) au spus că au spus sec că au fost respectate procedurile. Problema e că nu ai cum să auditezi aurul stocat la Londra decât prin prisma standardului „LBMA Good Delivery”, care presupune existenţa unui număr serial pentru fiecare lingou(vezi imaginea ataşată articolului). De ce nu l-au publicat danezii? Oare pentru că nu mai există, iar englezii, în procesul de audit, le-au arătat aurul „de paradă” pe care-l arată oricui? Grea întrebare, greu răspuns.

Un băiat cu urechi mai lungi îmi spunea că englezii au în plan să acopere cumva scandalul lipsei aurului din Banca Angliei printr-un dezastru cauzat de ... război. Cum s-ar instrumenta asta? Destul de simplu: una sau mai multe rachete care ar cădea acolo unde trebuie şi care le-ar da motive să invoce dezastrul care a condus la „depersonalizarea” şi pierderea aurului stocat în Anglia. Scriu informaţia aici pentru că sunt ferm convins că englezii nu vor mai reurna nimănui niciun gram de aur deoarece, pur şi simplu nu mai au acel aur. Atât pentru azi.