Douglas Macgregor: Consolidarea eşecului în Ucraina

Preiau mai jos opinia colonelului Douglas Macgregor, fost consilier al Secretarului Apărării din Administraţia Trump, veteran decorat şi autor a cinci cărţi. 

Materialul a fost publicat în The American Conservative pe 23 august a.c. 

Într-o scrisoare deschisă intitulată „SUA trebuie să înarmeze Ucraina acum, înainte de a fi prea târziu”, 20 de avocați americani de seamă pentru războiul împotriva Rusiei în Ucraina susțin că conflictul a ajuns într-un un moment decisiv. Pentru a câștiga, insistă autorii, forțele ucrainene au nevoie de o multitudine de echipamente noi, inclusiv reaprovizionarea constantă cu muniție și piese de schimb pentru artilerie, sistemele de apărare aeriană cu rază scurtă și medie de acțiune - pentru a contracara loviturile aeriene și rachete rusești - dar și muniție ATACMS pentru HIMARS, cu raza de acțiune de 300 km necesară lovirii țintelor militare rusești oriunde în Ucraina sau Crimeea.

Între timp, fluviul inițial de echipamente și muniții de la aliații europeni ai Washingtonului în Ucraina s-a redus la o picătură. Daniel Fiott, un analist militar european de la Vrije Universiteit Brussel, s-a plâns: „Ucraina are nevoie de hardware, nu de declaraţii”. La fel de importantă este instalarea unei oboseali a Europei în ceea ce priveşte refugiaţii.

Cu ceva timp în urmă nemţii și ungurii și-au pierdut răbdarea în faţa fluxului necruțător de refugiați din Europa. Acum polonezii ajung la punctul de saturație. Gospodăriile poloneze se confruntă cu greutăţi teribile. Polonia are una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din Europa - 15,6% în iulie - cauzată parțial de războiul din Ucraina. Pe măsură ce condițiile se înrăutățesc în toamnă și iarnă, nu este greu de imaginat ce presiune publică enormă va cădea asupra Berlinului, Varșoviei, Pragăi, Parisului și Romei pentru a se pune capăt războiului din Ucraina.

Adevărul greu de acceptat este acela că introducerea de noi arme nu va schimba rezultatul strategic în Ucraina. Chiar dacă membrii europeni ai NATO, împreună cu Washington DC, au furnizat trupelor ucrainene o nouă tranşă de arme, iar aceasta au ajuns pe front în loc să dispară în gaura neagră a corupției ucrainene, pregătirea și conducerea tactică necesare pentru a conduce operațiuni ofensive complexe este inexistentă în interiorul armatei de 700.000 de oameni a Ucrainei. În plus, există un eșec acut de a recunoaște că Moscova ar reacționa la o astfel de evoluție prin escaladarea conflictului. Spre deosebire de Ucraina, Rusia nu face în prezent mobilizări pentru un război mai mare, dar ar putea face acest lucru rapid.

Liderii militari și civili americani ignoră în mod obișnuit istoria și lecțiile sale. Cel mai important, ei au ignorat importanţa capitalului uman în uniformă, care constituie frecvent marja victoriei în război.

Pe 22 iunie 1941, Wehrmacht-ul german a lansat invazia Rusiei cu mai mulți cai decât tancuri. În cea mai mare parte, forțele terestre germane erau compuse din divizii de infanterie în stilul Marelui Război, dependente de logistica și artilerie trasă de cai. Soldații germani erau indiscutabil excelenți, dar doar o minoritate era echipată cu puterea de foc, mobilitatea și protecția blindată necesare pentru războiul în Europa de Est.

Din milioanele de soldați germani care au mărșăluit în Rusia, aproximativ 450.000 până la 500.000 au fost alocați forței blindate mobile ale Germaniei, puterea ofensivă care și-a zdrobit rapid adversarii polonezi, britanici, olandezi, belgieni și francezi. Acești soldați erau cei mai buni dintre cei mai buni, deţinând echipamentul cel mai modern.

A fost nevoie de patru ani, din 1939 până în 1943, pentru a se uza acest element de bază până la punctul în care ofensivele germane pe scară largă nu mai erau posibile. Punctul critic de reținut este că 55.000 de ofițeri germani au fost uciși în acțiune până în octombrie.

Acești ofițeri germani au fost printre cei mai buni și mai experimentați ofițeri din armată. Ei au efectuat manevrele strălucitoare care au adus Wehrmacht-ul prost echipat la porțile Moscovei într-un război pe trei fronturi – Europa de Vest, Mediterana și Europa de Est. Au condus-o prin ofensivele care au culminat cu bătăliile de la Kursk și El Alamein.

O problemă similară a afectat şi Luftwaffe. Industria germană putea oferi avioane de luptă moderne, dar Luftwaffe nu a putut înlocui pierderile celor mai buni piloți ai săi, la fel cum armata germană nu putea să-și înlocuiască cei mai buni ofițeri.

Între timp, amiralul Isoroku Yamamoto a înțeles mai bine decât oricine importanța capitalului uman în uniformă. Yamamoto nu numai că a vrut să lovească și să anihileze flota americană de la Pearl Harbor, dar a vrut și să pună mâna pe Insulele Hawaii, declarând: „Pentru a învinge marina SUA, trebuie să-i ucidem ofițerii”. Yamamoto a înțeles cât de mult durează pregătirea și pregătirea ofițerilor pentru marină. În cele din urmă, atacul Japoniei asupra Pearl Harbor a permis forțelor americane să omoare tot ce aveau forțele armate imperiale japoneze în aer și pe mare.

Pe vreme de război, ca și pe vreme de pace, capitalul uman este totul. Din păcate, Washingtonul nu acordă aproape nicio valoare, scăzând cu ardoare standardele de admitere pentru soldați și ofițeri. Dacă această atitudine persistă, și probabil că va persista, standardele relaxate se vor răzbuna pe armata Americii atunci când forțele noastre se vor confruntă în luptă directă cu o forță opusă similară ca şi capabilităţi.

John Adams , al doilea președinte al Statelor Unite, a observat: „Faptele sunt lucruri încăpăţânate, şi oricare ar fi dorinţele noastre, înclinaţiile sau îndemnurile pasiunilor noastre, ele nu pot schimba starea faptelor şi a evidenţelor.” Adams încă are dreptate.

Războiul Ucrainei cu Rusia este într-un moment decisiv. Este timpul să-i punem capăt. În schimb, autorii scrisorii caută să întărească eșecul. Ei cer o strategie profund defectuoasă pentru Ucraina, care va duce, în cel mai bun caz, la reducerea Ucrainei la un stat micşorat, fără ieșire la mare, situat între râul Nipru și granița poloneză. Acestea sunt rezultatele unor politici greșite apărute în anii 1990 sub administrația Clinton, cea care a condus Rusia la izolarea politică de Europa și a forţat alierea Moscovei cu Beijingul.

Extinderea NATO la granițele Rusiei nu a fost niciodată necesară și a devenit dezastruoasă pentru Europa. Cu cât războiul cu Rusia durează mai mult, cu atât este mai probabil ca daunele aduse societății ucrainene și armatei acesteia să fie ireparabile. Neutralitatea pe modelul austriac pentru Ucraina este încă posibilă. Dacă Washingtonul insistă să perpetueze războiul Ucrainei cu Rusia, opțiunea neutralității va dispărea, fragila „coaliție a bunelor intenţii” a NATO se va prăbuși, iar Ucraina va deveni noul „om bolnav al Europei ” și va rămâne un catalizator pentru viitorul conflict.