joi, 18 august 2022

Naţionalismul globalist se pregăteşte de somn


Cu toate că poate părea ciudat, există un naţionalism globalist. E drept, acest tip de naţionalism este mult mai pervers, atent ascuns. Şi, pe cât de ascuns e, pe atât e de radical. Mişcările naziste din Ucraina sunt un exemplu de naţionalism globalist. Mişcarea AntiFa, BLM şi restul de încropeli avându-l în spate pe Soros sunt, la rândul lor, tot nişte naţionalisme de tip globalist. Toate acestea sunt naţionalisme de faţadă, care oricând pot fi virate în orice altă ideologie dorită de sforarii din spatele mişcării. 

De altfel, întreaga himeră a globalismului nu poate fi indusă proştilor decât prin intermediul unei ideologii cu structură naţionalist-radicală. Globaliştii se simt parte a unei construncţii grandioase, aflată pe cele mai înalte culmi ale lumii(era să zic ale „progresului şi civilizaţiei”). Ei luptă pentru „poporul lor”, acea oaste de strânsură în care se înghesuie, absolut haotic, tot felul de interese contradictorii. Dacă te-ai lua după imagine şi idealuri ai spunecă AntiFa şi azoviştii reprezintă interese absolut divergente în timp ce, în realitate, trag docili la aceeaşi căruţă ideologică.

Şi din punct de vedere economic este un naţionalism globalist. Marile companii multinaţionale tocmai asta arată: că sunt parte unei naţiuni în care preiau mărfurile la preţuile cele mai mici, le procesează cu cel mai mic cost şi le livrează global, la preţuri de neatins de către concurenţa naţională. „În aceste condiţii - ne-ar spune ei - nu e logic să trăim într-o comunitate globală?”.

Întrebarea e prostească. Indiferent de modul de organizare, de trăit vom trăi tot într-o comunitate globală. Diferenţa e dată de reguli sau, mai bine spus, de cel care face regulile. 

Până acum regulile s-au făcut de către SUA, moştenitoarea Imperiului Englez. Globalismul s-a şlefuit şi el de-a lungul timpului, însă esenţa e aceeaşi: ia mărfuri ieftine, procesează-le cu mână de muncă la fel de ieftină şi inundă lumea cu produsele tale. Iar, pe lângă multitudinea de produse, îţi impui şi ideologia, adică acea negură a minţii cu care-i infectezi pe proştii care-ţi cad victimă, şi care cred că există numeroase „oportunităţi” de a lua masa gratis. Iar când dezmeticesc, deja e prea târziu.

Ceea ce vedem acum în Ucraina este riposta naţionalismului de rit vechi. Rusia a bătut cu picioru-n prag, spunând că n-o mai interesează regulile laxe ale aşa-ziselor democraţii. Care numai democraţii nu sunt. Desigur, la fel cum nici Rusia nu e o democraţie. Diferenţa dintre cele două forme de guvernare - adică aşa-numita democraţie occidentală şi tirania rusească - e dată de faptul că, în cazul sistemelor orientale tirania se exercită direct, în timp ce în cazul sistemelor occidentale ea ia forma nui consens dat de „alegerile oamenilor”. Consens care n-a existat niciodată decât ca pretext pentru impunerea tuturor aberaţiilor şi pentru menţinerea structurii ascunse de putere.

După cum lesne puteţi observa, indiferent de cum am privi lucrurile, lumea nu prea este tentantă atunci când o priveşti fără ochelari. Fără doar şi poate, puterea americană sleită va trebui să cedeze locul, astfel încât naţionalismul-globalist de rit nou va lua o pauză. O nouă ordine mondială se va institui indiferent de rezultatul războiului din Ucraina. Pur şi simplu, prin încălcarea regulilor scrise şi nescrise ale vechii lumi, ordinea actuală se prăbuşeşte. De aceea unul dintre ticăloşii din zona puterii globaliste - Kissinger - iese public cu disperare făcând apel la factorii americani de putere care, din prostie, nu fac altceva decât să-şi sape mai adânc groapa. Lumea se schimbă. Naţionalismul globalist - cel ajuns într-o degenerare deplină - va lua o pauză. O serioasă pauză în care celălalt naţionalism va reveni în forţă.

11 comentarii:

  1. Nu sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar fi aceea, întru cît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat naţional-românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu poate fi omul nostru.

    Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice, spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii. Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de-a înceta să fie ţară românească, pe convingerea în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice după care trăieşte, şi că dacă se introduce o legislaţie artificială în locul celei care s-ar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune capăt esistenţei noastre chiar.

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.unz.com/aanglin/ukraine-democracy-jews-firing-rockets-at-nuclear-plant-attempting-to-cause-nuclear-explosion/

    RăspundețiȘtergere
  3. https://rumble.com/v1gde5r-jack-posobiec-calls-out-mike-pence-for-bootlicking-the-fbi-police-state.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Va salut,
    Am ascultat mai demult un interviu cu urmasele lui Ciprian Porumbescu si acolo am avut o revelatie. Ele spuneau ca miscarile nationaliste erau tot ceva de tipul cosmopolit, esenta miscarii fiind eliberarea de sub vechile oranduiri (daramarea imperiilor). Facand o cercetare mai ampla am aflat ca masoneriile romane de la 1848 (miscarea nationalista) isi lua lumina de la Paris. Daca verificati iconografia acelor momente veti descoperi pe Daniel Rosenthal ca pictor emblematic a miscarii nationaliste romane. Dansul numai roman nu era.
    Ca o concluzie personala, pot spune ca nationalismul dupa ce si-a facut datoria de distrugere a imperiilor a intrat in adormire sau in dizgratie. Atunci pornind miscarea antagonica globalista.
    Au mai fost miscari nationaliste, insa oamenii nu au inteles mesajul initial al stapanilor, de aceea atatea victime ale comunismului, carora nu li s-a facut dreptate nici in prezent. Vedeti siteul procesul comunismului.
    Va urez succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unul dintre cele mai bune comentarii legate de aceste miscari de tip strict liberal, perfect definite ca fiind cosmopolite finatate in vederea MATURARII unor smecheri ptr a face loc altor nenorociti.
      Ma bucur ca avem printre noi ginditori adevarati.

      Ștergere
  5. Este o chestiune culturala, esticii sunt directi, adica barbari, in timp ce vesticii sunt indirecti, perfizi, adica civilizati.

    Tot asa sunt si sistemele politice, in est este dictarura fatisa, nedisimulata, in timp ce in vest dictarura este deghizata in "democratie", cuvant-concept care in plan faptic este golit de continut, dar este mestecat si repetat propagandistic.

    RăspundețiȘtergere
  6. https://tjukanovt.github.io/notable-people?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_content=Newsletter-987182-20220815&utm_campaign=Uite+trei+decizii+care+m-au+ajutat+teribil+s%C4%83+tr%C4%83iesc+mai+bine+%C3%AEn+via%C8%9Ba+mea&nzm_re=532489008-345d1c9a0665adb6225ce9c2b35c6236-987182

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe dottore il doare n pix de tine si de romani in general, pentru ca : Ce poti face ? Niente, nada,capisci ?

    RăspundețiȘtergere
  8. cine i-a permis lui gunoiu asta sa cheltuie asa, toti trebuie sa fie trasi de raspundere, inclusiv drogatii dinainte.

    RăspundețiȘtergere
  9. Suntem prea mici pentru jocuri așa de mari.....Noi,teritoriul României,am fost, suntem și vom fi ușa gării dintre Orient și Occident,gaura din covrig,unde toți au luat,au făcut, și cu nesimțire ne-au transformat în acarul Păun al Europei, Asiei și galaxiei!Suntem,am fost și vom fi sub papucul oricărui pină nu vom fi independenți, total neutri, și cu cheia de la ușa pasului între Est și Vest la noi, legată de gît și mîna pe ciomang....dar pentru asta avem nevoie să fim conduși de romini și nu de alogeni cu nume românești!

    RăspundețiȘtergere
  10. Stati calmi ca n a cheltuit din banii nostri . Catherine Austin Fitts care a lucrat pentru ei explica argumentat de unde vin acesti bani.

    Nu va mai agitati fara rost daca nu aveti habar de aceste fonduri.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)