vineri, 22 martie 2024

Cum se distruge o lume?


Cu toate că sunt documentate situațiile, cu toate că există o groază de povești, zicale și proverbe, marile picajele istorice sunt în continuare mistere absolute. Avem nenumărate studii despre Imperiul Roman și, în ciuda numărului imens de resurse, nu putem spune clar cum a picat. Nici măcar nu avem o dată exactă. A fost un proces lin de erodare care s-a terminat atunci când oamenii au constatat că, de fapt, de-o bună bucată de timp, nu mai exista niciun Imperiu. Putem identifica anumite mecanisme și fenomene pe care istoria ni le-a evidențiat. Sunt multe și fiecare a contribuit cu câte puțin. Ceea ce e interesant e că fiecare în sine nu reprezenta o problemă, dar cumularea lor a făcut ca, în final, totul să se distrugă. 

De fiecare dată omului îi place să facă scenarii și presupuneri. Așa ajungem la un soi de „chibițare” istorică. Citind ceea ce s-a întâmplat - de fapt ceea ce istoricul ne spune că s-a întâmplat - avem impresia că suntem supraoameni și că putem veni cu „soluții”. „Dacă romanii ar fi asigurat mai bine securitatea granițelor Imperiului din zona estului Europei n-ar fi căzut” sau „dacă Napoleon ar fi invadat Rusia în timpul verii ar fi câștigat” etc. Cea cu Napoleon, în special, e de-a dreptul hilară deoarece isteții uită că Napoleon a trecut râul Neman în 24 iunie. Ceea ce nu știm noi cei de acum, este că absolut toți actorii istoriei au avut mult mai multe informații despre evenimentele pe care le trăiau decât avem noi acum, iar această credință a noastră că dacă am reuși să ne întoarcem la acel moment istoric am reuși să întoarcem cursul istoriei, este, pur și simplu, o prostie.

Dovada pe care o aduc în sprijinul acestui fapt este aceea că noi trăim o perioadă de cădere așa cum n-a mai fost până acum în istorie. E o tâmpenie să crezi altceva. Pretutindeni vedem forțe care slăbesc puterile momentului, în timp ce alte forțe efectiv dărâmă totul din rădăcini. Cei mai superficiali dintre cei care mă citesc îmi aruncă la repezeală eticheta de pro-rus, crezând că în acest fel rezolvă problemele pe care eu le evidențiez. Într-adevăr, arăt marile probleme cu care se confruntă Imperiul American, dar fac asta nu pentru că aș ține cu rușii sau cu chinezii, ci pentru că aceea este puterea momentului, iar erodarea sa, terminată cu un picaj iremediabil, va consemna o răsturnare istorică de proporții. Ca să înțelegeți, dacă Rusia pică, nu se schimbă mare lucru în arhitectura mondială de putere. La fel și în cazul în care ar pica China. Dacă însă SUA se dărâmă - iar asta e vizibil cu ochiul liber - absolut totul se dărâmă!

Picajul SUA înseamnă picajul unei ideologii care și-a făcut loc peste tot pe Pământ. La ora actuală, indiferent de regim, toată lumea este ghidată de ideile Revoluției Franceze distilate de SUA(mă rog, dacă e să fim riguroși, e vorba de ideile importate inițial de englezi, distilate de proaspăt independenta colonie americană, redistilate de Revoluția Franceză și re-re-re-distilate din nou de puterea americană). Este cumva axioma lumii în care trăim. Căderea SUA înseamnă că această axiomă se dovedește a fi una falsă, iar fenomenul care urmează devine unul absolut impredictibil. Nu există regim care să nu se sprijine pe această axiomă și, de aceea, în momentul în care axioma pică absolut totul pică. Poate că pentru unii sună fals, dar credeți-mă că aceasta e realitatea. De fapt, dacă e să fim corecți, vom observa că nici Rusia și nici China nu-și doresc cu adevărat un picaj al SUA. China e legată ombilical de structura financiară americană, iar Rusia trăiește în paradigma „dușmanului american”. Dispariția Americii face ca China să se trezească patroană peste un munte industrial a cărui relevanță a picat peste noapte, iar Rusia să-și dea seama că dispariția dușmanului împotriva căruia lupta devine mult mai problematică deoarece la granițele sale, peste noapte, apar sute de dușmani pe care e imposibil să-i învingă. 

De altfel, elementele pe care vi le povestesc sunt atât de vizibile încât factorii politici fac tot posibilul pentru a le găsi rezolvare. China încearcă din răsputeri să se rupă de dependența sa de SUA, investind în așa-numitul „Sud Global”, în timp ce Rusia proiectează structuri și strategii pentru întărirea coeziunii interne. Însă niciuna dintre aceste strategii nu dă rezultate peste noapte, iar actorii principali știu bine asta.

Iată așadar paradoxul lumii în care trăim zugrăvit genial de Caragiale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”. 

Însă istoria nu doarme. Repet ceea ce vă spun de atâta amar de vreme: SUA se duce iremediabil la vale! De ce? E greu de spus, sunt numeroși factori care concurează. Fiecare în sine poate fi combătut, însă toți odată e imposibil să fie rezolvați. 

Vedeți limpede că americanilor le e imposibil să-și apere propriile granițe. În ciuda forțărilor statului Texas, granița de sud rămâne extrem de permeabilă. Marți am văzut un fenomen extrem de interesant: picarea zonei de frontieră din El Paso. Efectiv forțele Gărzii Naționale nu au mai făcut față, iar invazia a erupt acolo. E fals ceea ce cred unii, anume că problema poate fi rezolvată rapid, că totul e cauzat de dorința democraților de a-și asigura o bază electorală mai mare. În realitate, așa cum am văzut în istorie, asemenea migrații sunt imposibil de oprit, mai ales atunci când organismul statal este îmbolnăvit. Iar statul american este un bolnav aflat în stadiu terminal. 

Din nou sunt contrazis când afirm că America este omul bolnav al planetei, însă ceea ce afirm e atât de vizibil încât e frustrant când constat cât de orbi sunt cei car mă contrazic. Statele moderne se întemeiază pe ideea de dreptate. Părăsind vechea viziune a „lumii lui Dumnezeu”, statele actuale încearcă să umple golul vechii paradigme cu ideea de dreptate. Coloana vertebrală a statului contemporan este „domnia legii”, iar pentru ca legea să fie una pentru toți, este esențială funcționarea ireproșabilă a Justiției. În ciuda regimurilor care s-au succedat peste tot în lume, ideea de justiție a fost cea care s-a constituit în forța ascensională a oricărui regim, dar și în cea destructivă la apusul său. De fiecare dată când o forță a preluat puterea a făcut-o „pentru a se face dreptate”, iar când a pierdut-o a pierdut-o „în numele dreptății”. Comuniștii au venit la putere „pentru a face dreptate în societate, ridicând clasa muncitoare”, iar când au fost eliminați(din estul Europei) au fost eliminați în numele unei justiții învingătoare care spunea că vechea paradigmă pe care au fondat Imperiul Comunismului a fost una care a pierdut meciul istoriei deoarece a introdus teroarea și nedreptatea în corpusul statului. 

Ce vedem întâmplându-se în America din punct de vedere juridic? O nebunie fără seamăn. Justiția, piesa de bază a statului american, este compromisă total. Când Trump este obligat să plătească milioane de dolari pentru că o păsărică și-a amintit că acum câțiva zeci de ani ar fi fost agresată sexual de acesta, fără a avea absolut nicio dovadă a presupusei agresiuni, despre ce poate fi vorba? Când în statele conduse de adversarii lui Trump aceeași justiție decide absolut arbitrar că Trump nu are voie să se înscrie în cursa electorală, e o altă nebunie! Când Trump e arestat deoarece ar fi avut documente clasificate - pe care le putea deține ca fost președinte al SUA - în timp ce lui Biden nu i se întâmplă nimic atunci când se descoperă că deținea documente clasificate din perioada în care a fost vicepreședinte și, conform legii, nu avea dreptul să dețină acele documente, iată altă aberație. Poate vi se pare ciudat și vă gândiți că Trump merită ceea ce i se întâmplă(asta e ideea partizanilor narativului oficial împins în față de democrați și de întreaga structură a statului subteran american). Putem merge demonstrativ și pe această cale, eliminându-l pe Trump din ecuație.  Doar că Trump e doar o mică parte a feței vizibile a aisbergului. 

Ieri am dat un exemplu de justiție strâmbă. În statul New York, o femeie care a încercat să scape de imigranții ilegali care-i ocupaseră prin efracție un imobil, a sfârșit-o la pușcărie. De ce? Pentru a-i elimina pe hoți din casa sa, a schimbat încuietorile. Hoții i-au făcut plângere întrucât - spun ei - stăteau în acel imobil de mai mult de 30 de zile și erau protejați de „legea chiriașului”. Iar pentru „infracțiune” proprietara de drept a imobilului a intrat la pușcărie. Cazuri precum acesta sunt nenumărate. Dar și exemple de nedreptăți făcute cu legea în mână. De fapt avem de-a face cu un fenomen normal: când o societate se bazează în mod exclusiv pe un principiu rațional o sfârșește ca efect al abuzării acelui principiu. Abuzul de dreptate constă în a căuta să faci ordine acolo unde nu e cazul să te bagi. După ce părea a fi făcut ordine la nivel social, sistemul american a căutat să-și arate supremația prin reglementarea tuturor aspectelor societății. Așa s-a ajuns la aberațiile prezentului în care anomaliile și anormalitățile au devenit normale, iar invazia periferiei asupra sistemului de rezistență al statului devine, din infracțiune, un fenomen încurajat. Doar că e o lege nemiloasă care nu poate fi fentată: atunci când ai distrus sistemul de rezistență al unei construcții, aceasta se prăbușește la cea mai mică adiere de vânt. 

De aceea întreaga arhitectură a sistemului american este în pragul colapsului, în timp ce noi, ca privitori ai fenomenului, devenim prizonieri ai dilemei „Cine-a fost primul: oul sau găina?”. Oare prăbușirea Americii e un efect al imigrației ilegale sau imigrația ilegală e un simptom al acestei prăbușiri? Oare sistemul juridic e nefuncțional din cauză că Imperiul s-a erodat sau erodarea e un efect al acestei teribile disfuncționalități a pilonului statal? Oare dezastrul economic a cauzat picajului puterii americane sau picajul e o cauză a dezastrului economic? s.a.m.d.

Închei prin a vă repeta ceea ce am spus pe parcursul articolului. Căderea iremediabilă a Americii este deja o certitudine care se vede cu ochiul liber. N-am mai insistat pe detaliile economice deoarece vi le-am tot prezentat în ultima vreme. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că un picaj brusc este un fenomen groaznic pentru toate părțile, indiferent de situarea ideologică de moment. De aceea, cu toate că pentru cei înfierbântați de „luptă” ideea nu e deloc viabilă, realitatea e că ideea lumii multipolare este de fapt o încercare disperată de a salva ceea ce se mai poate salva din lumea aceasta. Impresia mea însă este că deja lumea a intrat într-un proces ireversibil de erodare și, din această cauză, niciun plan de salvare nu mai e viabil. De aceea scenariul pe care trebuie să-l avem în vedere este cel al scufundării ireversibile a lumii așa cum o cunoaștem. 

Culmea, nici nu vom conștientiza asta. Doar ne vom trezi într-o dimineață și vom realiza că de ceva vreme încoace totul, dar absolut totul, s-a schimbat radical. Mă rog, asta deja conștientizăm ceva similar, dar amploarea pe care o vor lua evenimentele ne va face atunci să vedem că tot ceea ce trăim acum e la ani lumină distanță. Așa se distruge o lume și așa ne trezim, fără să fim pregătiți, într-o cu totul altă lume.

36 de comentarii:

  1. Exemplul cel mai vizibil și mai bine studiat e căderea Bizanțului, Roma cea nouă.

    https://youtu.be/biW4H9vAdeA?si=NXYvRMLAXBWLfSNl

    Incredibil, dar ce s-a întâmplat atunci în 3-400 de ani, se repetă acum în 10-15 ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bun exemplul cu Bizantul. Insa si acum va dura cel putin citeva decenii. Singura parte naspa este ca acum caderea se va derula fix in conditii de Bizant: IN BEZNA, fara lumina. Va amintiti de serialul "RevolutionTVshow"?
      CC

      Ștergere
    2. Abia aștept căderea celei de-a treia Rome

      Ștergere
    3. @23 martie 2024 la 09:24

      Faci parte din majoritatea norocosilor care nu au nimic de pierdut daca se schimba sistemul socio-politic si trebuie sa-si suflece manecile pentru a reveni la munca campului.

      Ștergere
  2. „Sfârșitul unei lumi” nu este și niciodată nu poate fi altceva decât sfârșitul unei iluzii. (René Guénon)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, am mai scris "aici", este de dorit ca prabusirea Americii sa fie un proces suficient de lent pentru a nu introduce socuri majore in ansamblul socio-economic mondial. Desigur, socuri vor fi, dar o prabusire brusca (economica si financiara, cea spirituala a avut deja loc !) ne poate conduce direct in haos....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai la tata sa-ti explice de ce prabusirea lor ne conduce direct in haos.
      Pentru ca banii pe care-i numesti ai nostri sunt de fapt banii lor, de aia.
      Acum intelegi?

      Ștergere
  4. Ce faci tu este honest self evaluation pe try lumea vestică. Un proces esențial. Îl explică Diamond in Upheaval. Orice națiune confruntată cu o criză majoră, fie ea apărută brusc (șoc exterior sau interior) sau în timp va trebui să rezolve criza respectivă. Dacă o face printr un proces de evaluare onestă și corectă a situației își poate găsi rezolvarea și drumul spre ieșirea din criză sau din potrivă o evaluare nerealistă duce la colaps. Și da exemple multe și concrete: Finlanda, Japonia, Chile, Indonezia, etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu prea sunteti pregatiti de comunism. Si inca unul diferit fata de ce am cunoscut.
    Cat sa tragem de plutocratia asta medievala?! Cu foarte putine exceptii, iar alea prin state mici, care au ori o democratie mai avansata, ori comunism autocrat, restul sunt plutocrate. Difera doar ca unii mimeaza democratia plutocrata (Occidentul, India), iar altii sunt autocrat plutocrati (China, Rusia).
    Cand scade populatia, nu prea te mai ajuta banii...

    RăspundețiȘtergere
  6. Prabusirea SUA este programata. Vedem cum SUA sunt erodate parca de o mână nevazuta prin o serie de masuri congruente: politici economice falimentare, politici militare nesustenabile, politici societale auto-destructive si toate astea prin promovarea unui anumit gen de oameni, cu o anumita pregatire venita pe cateva filiere.
    Daca privim la scara mai larga ideea este simpla: nu poti avea o unificare mondiala cu un tartor care îi abuzeaza pe ceilalți, este nevoie de multipolarism. Apoi pe fondul unor interese comune este nevoie de o unificare. Comunitatea europeana este o particica din proiect. Unificarea la nivel institutional intre Canada, SUA si Mexic este alt exemplu. Un catalizator al acestui proces este CRIZA. Nu conteaza de care: medicala, economica, militara-nucleara etc. Efectul este acelasi: coalizarea tuturor pt. un raspuns concertat. Evident asta vine la pachet in cazul nostru cu dictatura de mai multe feluri, cu 1984, Brave New World all-in-one.
    Asta e ce se vede la exterior si ce se încearca a fi vandut oamenilor. In realitate un grup elitist isi doreste controlul total al Planetei si au nevoie de o guvernare centralizata la nivel global.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "nu poti avea o unificare mondiala cu un tartor care îi abuzeaza pe ceilalți, este nevoie de multipolarism"

      Da, de unde?
      Abuzati sunt doar sulimea de la "firul ierbii" Au obtinut o unificare in "GINDURI SI SIMTIRI". Toate virfurile tarilor "abuzate" iti tin milioanele in bancile lor, primesc pensii speciale si salarii uriase.
      Cine este ala prost DINTRE Miliardari sa initieze vre-un MULTIpolarism. Trebuie sa fi absolut tampit sa dai cu piciorul la viata tihnita pe care o ai ca bogatan. Pe langa asta iti mai pui in cap si familia care o sa te dispretuiasca ca nu le mai acorzi calatorii saptamanale la ski in Austria si multe altele, masini luxoase si fente!

      Ștergere
  7. Când eram student la facultatea de istorie, unul dintre profesori tot repeta o maximă: tiraniile sfârșesc prin a deveni democrații și democrațiile sfârșesc prin a deveni tiranii, iar istoria se tot repetă ciclic pe măsură ce lecțiile vechilor generații sunt uitate de noile generații. Și adăuga dl. profesor: conform principiului enunțat anterior, în ce etapă a istoriei credeți că ne aflăm azi? Răspuns: la schimbarea macazului între democrație și tiranie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce nu a intuit al tau dom' Profesor este si faptul ca toate democratiile actuale sunt de fapt tari vasale sau neo-colonii datoare-vandute dependente de Metropola.
      Daca mai este in viata n-ar strica sa-i comunici acest comentariu. Cred ca l-ar aprecia :)
      CC

      Ștergere
    2. N-ai fost tu atent la curs, profesorul tău îți spunea de fapt despre Aristotel și Platon, despre viziunile lor asupra statului.

      Ștergere
  8. Caderea unei puteri este ca si caderea unui organism in care celulele unui organism refuza sa mai colaboreze intre ele sa mai fie impreuna, fie din oboseala, resemnare, lipsuri, imbatranire etc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vedem acum este o cadere intentionata, NECESARA si CONTROLATA, nu una aleatoare si haotica precum a fost cea a Imp. Roman si alte imperii.

      Ștergere
  9. Inainte de ou si gaina a fost ciubul. Iar cuibul este vechiul spatiu traco-geto-dac. Cine pricepe ... bine, cine nu: suporta consecintele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, nu cred ca pricepe nimeni. Cuib? Cuibusor de nebunii poate!

      Ștergere
  10. Mai tot ce trăim și știm vine pe filiera britanică. "Cercetătorii englezi" au monopolizat realitatea/știința până în punctul în care au anulat-o.

    Liberalismul libertarian (termenul îi aparține lui Michel Clouscard) e "realitatea" ideologică a momentului.
    O lume în care totul e permis și nimic nu e posibil.

    Ceea ce oamenii nu vor să înțeleagă e că decadența este o piață (chiar titlul unei cărți de Clouscard).

    Deși totul pare a se prăbuși, în principal prin negarea realității sau prin Noul Management Public ce transformă Statul în butic, britanicii își pun în practică agenda ideologică încă de la sfârșitul războiului. Prin Mai ‘68, prin Thatcher, prin Reagan…

    Roma a căzut din cauza invaziilor barbare, nu’?
    Iar Bizanțul nu fost decât un megastat grec ce a fost atacat cu o întârziere de câteva secole.

    RăspundețiȘtergere
  11. Desi aveti dreptate in prezentarea situatiei, totusi v-as contrazice, aratandu-va, ca exemplul prabusirii URSS-ului nu a provocat niciun un mare rau, decat poporului rus, dar in niciun caz popoarelor sovietice, care s-au putut elibera si astazi sunt tari independente in care progresul societatii sunt reguli generale.
    Tot asa va fi si la prabusirea Americii, adica o hora mare cu multa veselie in toata lumea care se va simti descatusata de lantzul greu al colonialismului american.
    Problema este alta, si anume aceea ca America este doar masca care acopera chipul had al Satanelor (numite si establishment) care conduc lumea din umbra, si au in subordinea lor tot occidentul colectiv pe care l-au cucerit prin mituirea politicienilor, occident pe care apoi l-au supus prin supraindatorarea masiva (gen Catzu) servita la pachet cu bazele militare ale armatei lor private care se numeste NATO, devenita o institutie mafiota de agresiuni ilegale care are rolul de a le apara lor interesele.
    Asa ca pericolul mare nu vine prin prabusirea marilor Imperii ca de ex SUA, tot asa cum nu a venit nici din prabusirea imperiului URSS.
    Marele pericol unic in istoria omenirii vine de la faptul ca "organizatia" acestor Satane, nu este distrusa si ea concomitent cu distrugerea SUA, si astfel aceste Satane vor avea la dispozitie tot arsenalul SUA si al NATO, si tot sprijinul tarilor care le sunt vasale, ale caror conduceri au misiune sa le distruga din interior, conform planului Kalergi, care este si numele marelui Premiu si a medaliei acordate tradatorilorcare isi distrug tara din interior, (vezi Merkel si Klau(nul Onannis).

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua! Retin una din frazele spre incheierea articolului: "erodarea este efectul disfunctionalitatii pilonului statal". Aici zace adevarul prabusirii Americii ssi in final al intregului sistem bazat prea mult pe modul de viata impus de Occident, sau cu mai multa precizie, impus de britanici, care, cica, ar fi continuatorii imperiului roman. Ne invartim in cerc, nu-i asa? Dam la o parte urmarile imperiului roman, dar ceea ce au impus britanicii cam peste tot in lume, pare-se a durat cam prea mult.Ultima reduta a britanicilor, America, de fapt Statele Unite, se darama din cauza, cum spui dumneata si eu sunt de acord, a disfunctionalitatii pilonului statal. Aici este buba si pe buna dreptate ne putem intreba cum de s-a ajuns aici. Cauze sunt multe, dar cea mai evidenta, din perspectiva mea, este permiterea patrunderii in cele mai subtile aspecte ale societatii a imoralitatii. Lipsa completa de morala. Din prea multa aroganta, din credinta ce si-au impus-o singuri ca sunt infailibili, au sters complet orice urma de morala. Pazitorul moralei, religia, este ea insasi penetrata de imoralitate. Justitia fara morala nu este justitie. Astfel, patruzandu-se in toate aspectele societatii aceasta lipsa de morala, este evident ca totul se duce de rapa. Si pe mine ma surprinde faptul ca multi nu vad iminenta disparitie a puterii anglo-americana. Si cu ea tot ce s-a construit pe baza acestei puteri., adica aproape intreaga lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Astfel, patruzandu-se in toate aspectele societatii aceasta lipsa de morala, este evident ca totul se duce de rapa"

      Eliberarea sexuala si alte imoralitati si mizerii porno au inceput din anii '60. De ce oare au trebuit sa astepte inca 60 de ani pentru a initia-accelera procesul de "ducere de rapa" in 2020? Nu puteau sa o faca mai devreme?
      De ce ACUM?

      Ștergere
    2. Pentru că....nu au avut permisiunea de la Dumnezeu să avanseze cu planul lor(taina fărădelegii).

      Ștergere
  13. "Vedeți limpede că americanilor le e imposibil să-și apere propriile granițe. În ciuda forțărilor statului Texas, granița de sud rămâne extrem de permeabilă."

    Asta este politica statală acceptată inclusiv de texani. Americanul de rând, la fel ca și europeanul de rând, fiind cocoloșiți cu mocangeli socialiste "de la stat", nu mai dorește să presteze munci grele, sau munci slab plătite dar direct proporționale cu inteligența și pregătirea lui profesională reală și prefera sa subziste pe ajutoare sociale, chiar dacă sunt mizere pentru o singură persoană, dar care sunt mai mult decât îndestulătoare în cazul unei întregi familii cu copii în care fiecare membru primește bani, tichete/vouchere/cartele de masă, diverse subvenții și "ajutoare" pentru căldură, energie, transport, mâncare, haine și rechizite pentru copii și adolescenți, învățământ și cursuri gratuite, asigurare medicală gratuită pentru toată familia, etc. inclusiv locuință gratuită ăe viață.
    Cine vrei să-ți mai muncească în condițiile astea și de ce?
    Te-ai uitat de exemplu la tari ca UK, Franța, Belgia, etc. care au întregi familii de băștinași ce trăiesc de generații pe "welfare" de la stat și pe "benefits" de la council(consiliul local)? Oare de ce crezi ca o țara ca UK este plină ochi de tot felul de migranți pe care îi găsești începând de la muncile de jos și până în posturile de profesori universitari, dar dacă cauți în aceste posturi britanici "pur sânge" tragi cu tunul și nu ii găsești, în condițiile în care consiliile locale conduse de marxisti dau faliment pe capete, ultimul și cel mai răsunător fiind Birmingham?

    Vrei sa termini cu valurile nesfârșite de migratori?
    Atunci termina cu absolut orice forma de "ajutor social" și alte mocangeli marxiste în așa fel încât putorile autohtone sa fie nevoite sa pună osul la muncă, orice fel de muncă, altfel trebuie lăsați să moară de foame ca niște căini maidanezi la margine de drum cu toată familia lor!
    Și dacă mai reduci și taxele la minim, vei avea o șansă reală să recreezi clasa de mijloc reală și prosperitatea
    anilor 1950-1975 când toată lumea muncea și crea plus valoare.
    Nu este normal absolut de loc să furi rezultatele muncii celor care produc ca să ții în spate niște putori care te votează pe tine!

    https://youtu.be/j3bvh-YPtxc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @"Vrei sa termini cu valurile nesfârșite de migratori?
      Atunci termina cu absolut orice forma de "ajutor social" și alte mocangeli marxiste."

      Faci o mare confuzie cu "mocangelile". In marxism nu exista welfer, ajutor social. Toate problemele aveau o rezolvare constructiva. La fel cum o asociatie marxista nu poate da faliment asa cum mentionezi cazul "Birmingham". Falimentul nu face parte din sistemul social marxist.
      In lagarul socialist nu-ti dadea nimeni pe de-a moca, fara sa contribui in vre-un fel comunitatii din care faceai parte.

      Existau si atunci mame eroine care nu erau tarite prin noroiul mediatic al PARAZITULUI ci erau puse la loc de cinste pe PANOURILE DE ONOARE ale satelor si oraselor Romaniei nu dispretuite si batjocorite prin manipulari si TEHNICI mizerabile tipice ale parazitilor si slugilor lor.

      Mai lasa tembelizorul si pune mana si studiaza istoria contemporana a Romaniei, sau asculta ce povestesc mamele eroine din acea vreme( inca mai traiesc, nu-i prea tarziu), la batranii care au ridicat tara asta a noastra. Nu te mai lasa manipulat de toti dobitocii mediatici.
      Clar esti pe langa subiect! ( si nu esti singurul, mai ales din occident care gindeste eronat)
      Iti doresc sa te trezesti!

      Ștergere
    2. Sunteti sublimi deopotriva ! Cand vad genul asta de abordare eu sunt mai destept ca tine , tu un pic mai prost ca mine , altul mai destept ca noi ,dar avem un loc si tu si noi ! Pentru tine Anonim ca asa va place acest nikname incat vi-l atribuiti pe banda rulanta , ISTORIA CONTEMPORANA A ROMANIEI , de unde incepe si unde se sfarseste si ceva personaje daca se poate ......hai ca poti , fi-ar mama ei de istorie !

      Ștergere



  14. Referitor la prabusirea SUA, nu este absolut nici un mister
    Totul e clar ca un pahar cu apa de ivor.
    Si anume ca exista un plan al "establishmentul" ne ales de nimeni, dar care conduce SUA si statele vasale ei din umbra, si anume planul se numeste "globalizare" = intemeierea statului UNIC global.
    Si acest "establismnent" este in mana a cca 300 de mari familii de mari bancheri, care se folosesc de puterea banilor, care le-a permis sa cumperi politicienii corupti, dar si sa tina mari armate ca acest NATO care le serveste interesele, si acum dupa ce stapanesc cca 70% diin bogatiile planetei, doresc la fel ca Adolf, sa devina stapanii lumii!
    Aceste planuri conspirationiste nu sunt secrete, decat pentru oamenii carora nu le place sa citeasca, si pe care nu-i intereseaza decat sa-si umple matzul sa beie o bere, si apoi se uita la un meci sau la stirile de la TV.. iar ca acestia sunt marea majoritate, si ei vor fi primele victime.
    Eu care am fost mereu curios am cautat si am aflat care sunt "planurile secrete" ale stapanilor lumii si asa am aflat si care erau etapele pas cu pas, ca sa ajungem la ceea ce ni se va intampla foarte curand, si anume se continua ceea ce a inceput in 1914, adica acel Mare Razboi in care sa fie distruse mariile imperii ale lumii, ceea ce s-a reusit doar partial in 1918, si am zis partial ptr ca URSS-ul nu a fost distrus, si acesta era, si mai este si azi, o mare piedica in calea "globaliarii", pe care urmasii de azi ai acestor mari bancheri, doresc sa ne-o impuna nou azi.
    Asa ca in marele razboi fara de care nu se poate face globalizarea, citeste obtinerea stapanirii asupra intregului glob pamantesc, acum se incearca distrugerea ultimelor 3 mari imperii, si anume SUA, Federatia Rusa si China, folosind armatele tarilor NATO si ale SUA ca sa lupte in interesul si spre folosul lor.
    Asa ca se poate spune ca pericolul pentru intreaga omenire, vine de la faptul ca NU SUNT distruse aceste Satane, care la fel ca Adolf, vor sa fie stapanii lumii.

    RăspundețiȘtergere
  15. La obiectiile ca legea chiriasilor ar fi un impediment pentru investiitiile ulterioare in ansambluri rezidentiale, incurajam antreprenprii sa construiasca un ansamblu pe baza a 20% de cereri de locuinta in zona respectiva. Se va cere un tabel de semnaturi cu cererile respective.
    In caz ca nu exista cereri si ansamblul se va ridica se va percepe o cota de 50% pemtru imigranti. In cazul ca exista cereri inainte de ridicarea ansamblului cota pentru imigranti se ia dupa trecerea termenului de 1 an disponibil la vanzarea de locuinte noi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu există imigrație ilegală care să nu se poată rezolva cu un număr suficient de mitaliere și cutii cu cartușe, chiar dacă comandantul Gărzii Naționale e, momentan, plecat în concediu. Dar ceea ce vedeți scum - nu se întâmplă doar în America! - este consecința legilor proaste (adică a neadevarurilor codificate în legi) și a ideii false că până și respiratul trebuie să se facă reglementat, "în.baza unei legi". "Domnia legii", înțeleasă nu ca aspirație spre dreptate, ci ca obsesie a "supralegalizării", duce la ignorarea funcționării NATURALE a vieții oamenilor, care n-are nicio legătură cu juridicul. Idioata încercare de înlocuire a "legii sângelui" cu "legea locului" contribuie și ea la dezastru, făcându-i pe unii să creadă că orice purceluș ajuns în.mijlocul unei cirezi de vaci e vițel...

    RăspundețiȘtergere
  17. "Ieri am dat un exemplu de justiție strâmbă. În statul New York, o femeie care a încercat să scape de imigranții ilegali care-i ocupaseră prin efracție un imobil, a sfârșit-o la pușcărie. De ce? Pentru a-i elimina pe hoți din casa sa, a schimbat încuietorile."

    De ce nu prezinti cazuri din Romania?
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/o-femeie-din-bucuresti-s-a-trezit-ca-niste-necunoscuti-i-au-ocupat-apartamentul-si-nu-ii-poate-da-afara-au-decupat-usa-2728753

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.avocatnet.ro/articol_46685/Singura-solu%C8%9Bie-cand-nu-po%C8%9Bi-sc%C4%83pa-de-un-chiria%C8%99-Evacuarea-prin-hot%C4%83rare-judec%C4%83toreasc%C4%83.html

      Ștergere
  18. Ce circ tembel mai fac unii si altii. Experti in toate. SUA, Rusia, China, alte continente/tari nu mai aveti? Vine rahatu cat casa si voi aveti boala sa postati? Da, la unii e in fisa postului si vor sari ca turbatii sa-mi raspunda, instant.
    Regula panicii a mers mereu, asa am reusit sa pierd un apartament, pe ideea ca plec cu rucsacu plin de cash in spate, cand SHTF. Ce dobitoc, au trecut 2 ani si inca n-am intrat in razboi, poate in vreo 2 cand vor fi toti pregatiti de macelul suprem. De fapt un an si jumatate pentru rasa alba, in 2028 incheindu-se celelalte rase.
    De peste 20 de ani am anticipat ce se intampla acum. Analizez ochiometric soarele, luna, si nu da bine. Sandokan din pacate are dreptate.
    Cine in anii 2000 s-ar fi gandit la taxa pe aerul respirat? Am spus de pe atunci, botnitza cu aerometru, va veni in curand. Ultima grija.
    Dar una dintre "bolile" romanilor-fiecare e mai inteligent ca restul, de aia si tara asta zbarnaie de agricultura, productie la hectar, industrii care mi-ar fi placut.
    Regret comunismul ala in care iti dadea job, cazare, am trait in el.
    De ce Ceausescu ne dadea paine veche de o zi? De ce nu ne imbuiba cu carne? Acum putem bea zeci de cafele pe zi, kile de zahar, tone de paine otravita, si avem fericirea capitalista ce duce la moarte rapida. Cand cineva iti fura 10 ani din viata iti pare minciuna. Dar 15, 20, 30? Europa era campioana la cancere pana la pandemie. Uie preluase modelul american care inca de prin anii 60 otravea populatia pentru a mentine un balance acceptabil pentru elite.
    Prima data cand am intrat in conflict cu elitele...a fost un soc maxim, realizand din prima ca nu sunt oameni, ci dincolo de imaginatia mea.

    RăspundețiȘtergere
  19. Plandemia a accelerat căderea Americii.
    Dar si faptul ca sunt doua Americi. America Imperiala, cu cei care o conduc din umbra, cu cei de pe Wall Street, cu industria de armament si Pharma, si America oamenilor simpli. Iar America oamenilor simpli pierde teren în fața celorlalți, si pe americanii de la vârf nu-i mai interesează de cetățenii lor.
    Eu cred ca nu o sa decada prea repede, pentru ca o susține puterea dolarului. In tarile arabe, in Asia, dolarul este la putere. In Cambodgia , de exemplu, toate preturile sunt afișate si in dolari si in moneda națională. Chiar daca cumperi din piata o legătură de verdeata, poți lua cu dolari, ei au tot timpul în buzunar și dolari.

    RăspundețiȘtergere
  20. Prin anul intai la F.de Drept se studiaza Dreptul Roman , eu cel putin asa am prins ! O materie greoaie aparent , dar captivanta pe de alta parte ! Intre ce era atunci si ce avem astazi e o mare discrepanta , update-uri multe unele au o logica si justificare ,dar altele nu ! Sunt precum niste virusi care au mascat legilile la baza lor pastrand forma ,dar modificand continutul ... Mai apoi stim cu totii ca acolo unde este PUTERE exista si CORUPTIE , pe alocuri foarte la vedere sau e subtila ! Factorul uman e unul imprevizibil , plus de alta orice imperiu a sfarsit prost, de multe ori chiar brutal ! CAZUL SUA e mai grav fiindca aici vorbim strict de componenta economica cu metehnele vechi si cele noi ! Jandarmului i-a ruginit FLINTA .......

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)