Trebuie să spun de la bun început că atac destul de întârziat subiectul deoarece, atunci când a izbucnit scandalul, l-am considerat neserios. Mea culpa! Între timp, un cititor a postat un comentariu în care a dat un link spre un clip(vezi aic) de-al unui domn, Horea Mihai Bădău, pe numele său. Practic, prin intermediul acelui clip am înțeles că situația nu e atât de precară pe cât crezusem eu inițial. Deh, ca un amator, având în cap imaginea unui olimpic nu m-am gândit că pentru unul ca el va fi atât de greu să termine o faultate. Și totuși...
V-aș fi înșirat multe dintre cele spuse de domnul Bădău, dar din păcate, din dorința de a-l înfunda și mai mult pe Nicușor, domnul respectiv a ajuns la niște chestii senzaționaliste, cancan-istice, care aruncă în derizoriu întreaga investigație. O să spun de la început că nu, nu există niciun rus secret în doctoratul lui Nicușor - așa cum susține domnul Bădău - în interviul din Adevărul fiind vorba de un matematician rus cu ajutorul metodei căruia spera Nicușor Dan să rezolve o chestiune mult prea amplă pentru el. De asemenea, pariul pus de Nicușor referitor la seducerea unei profesoare de la instituția unde-și făcea masterul e o chestiune extrem de frivolă. N-are sens să aducem astfel de informații în discuție, mai ales în condițiile în care o unică privire către Nicu Psihicu nu are cum să-ți sugereze vreun Casanova! Iată de ce am fost nevoit să reiau pas cu pas întreg traseul pentru a verifica informațiile transmise de domnul Bădău. Și, vă spun de la bun început, cele privind parcursul academic se potrivesc de minune!
Așadar, în 1989, Nicu Psihicu intră la Facultatea de Matematică a Universității București. După ce a terminat anul 3 de studiu, în 1992, Nicușor Dan merge la Paris, la o universitate periferică, unde se înscrie ... la master. Ca să înțelegem de ce a putut să facă asta: în Franța, pe acea vreme se făceau trei ani la facultate și doi ani de master. Nicușor Dan a făcut două șmecherii consecutive. Pe de o parte și-a luat o adeverință de la Facultatea de Matematică din care să rezulte că a făcut trei ani - cum ar veni echivalentul unei licențe în Franța - și pe baza acestui document a putut să se înscrie la ... master.
Facem o paranteză ca să înțelegeți mai bine situația de atunci. La Facultatea de Matematică se făceau cinci ani(de fapt patru ani și un semestru), după care se susținea lucrarea de diplomă și licența. Nicușor Dan, pentru a avea licența, deci pentru a putea să se înscrie la master, ar fi trebuit să-și termine cei cinci ani și, mai ales, să-și susțină teza de diplomă! Din punct de vedere logic, ceea ce a făcut el în Franța se numește fals și uz de fals deoarece, prin adeverința eliberată de Facultatea de Matematică el a pretins că are o licență, deci că se poate înscrie la master. Chestiune ilegală în Franța întrucât prin respectiva adeverință s-a presupus că Nicu Psihicu și-a încheiat primul ciclu universitar, ceea ce fals!
Doar că aici intervine cea de-a doua dubioșenie din parcursul academic al lui Nicu Psihicu, întrucât acesta s-a înscris direct în ... anul cinci la master. Aici treaba devine cu adevărat sulfuroasă întrucât el nu terminase decât trei ani de facultate în România și, cu toate acestea, s-a înscris direct în anul cinci de master, scurtându-și astfel inclusiv durata masterului(l-a făcut și pe ăsta pe turbo, vorba maneliștilor)!!! Cum a făcut o asemenea scamatorie? Printr-o echivalare cu cântec a anului patru, care mă lasă să-mi pun extrem de multe semne de întrebare. Nicușor Dan declară că și-a echivalat anul printr-o procedură ciudată, în care o comisie l-a întrebat ce cărți de matematică citise el în România și, la finalul interogatoriului, comisia i-a echivalat și anul respectiv întrucât citise toate cărțile care echivalau cu materia care se făcea acolo în anul patru... Mi se pare absolut halucinant și abia acum înțeleg de ce Nicușor Dan a ajuns la acea facultate dubioasă(care nu avea nicio legătură cu Sorbona!).
Începând cu anul 1994, Nicușor Dan s-a angajat la Institutul de Matematică al Academiei Române. Cum putea însă să se angajeze în condițiile în care nu deținea nicio diplomă de licență? Domnul Horea Bădău susține că a cerut Institutului o explicație, iar cei de acolo i-au răspuns că Nicușor Dan a fost angajat ... pe baza diplomei de master. Nu mai vorbesc de faptul că, dacă este așa, e absolut ilegal întrucât trebuie să ai la dosarul de angajare TOATE DIPLOMELE, cel puțin așa spune la lege. Însă, mai e ceva. Când te angajezi trebuie să deții un CV din care să reiasă studiile. Cel mai probabil Nicușor Dan a făcut un astfel de CV, care ar trebui să se găsească la dosarul de angajare, iar dacă acolo a pomenit o dată de finalizare a facultății e, din nou, fals și uz de fals. De ce e atât de gravă chestiunea? Pentru că Nicușor Dan a luat leafă de la Institutul de Matematică al Academiei timp de 17 ani. Ani în care activitatea sa de acolo a fost cel puțin dubioasă sau, mai bine spus, inexistentă.
Până în 1998, ca angajat al Institutului de Matematică al Academiei, Nicușor Dan s-a aflat din nou la Paris pentru a-și finaliza studiile doctorale. Plătit fiind de Institut, se înțelege. Iar când revine de la doctorat în 1998, Nicușor Dan e avansat în funcția de cercetător principal al Institutului de Matematică. Și tot fără acte în regulă, că de terminat nu-și terminase facultatea!
Domnul Bădău susține că Facultatea de Matematică a Universității București i-a confirmat că Nicușor Dan NU ARE O DIPLOMĂ DE LICENȚĂ ELIBERATĂ DE ACEASTĂ INSTITUȚIE. Ideea e că, neexistând această diplomă, întreg parcursul academic al lui Nicușor Dan pică întrucât totul s-a făcut pe baza unor ilegalități înlănțuite!
Încă o informație interesantă pe care o puteți accesa în clipul al cărui link vi l-am dat este cel al activității profesionale a lui Nicușor Dan din cadrul Institutului la care a fost angajat: un singur articol publicat!!! Da, ați citit bine: timp de 18 ani Nicu Psihicu a studiat până a scos un articol! Din nou ceva absolut halucinant, mai ales în condițiile în care Academia are în jurul său o grămadă de institute, unde sunt angajați oameni pentru te miri ce! Întreb și eu ca omul simplu: cum anume a fost evaluată „munca” lui Nicu Psihicu la Institutul respectiv? Ce anume a făcut el acolo, pe ce și-a luat banii? Care a fost fișa postului său și, mai ales, cine l-a pontat și pentru ce? A fost angajat să stea acasă ca să facă manifestații ale Asociației Salvați Bucureștiul? Sau a creat algoritmi necesari lansării USR-ului? Sunt întrebări cât se poate de legitime, cărora instituțiile respective trebuie să le răspundă! Nu de alta, dar e vorba de banul public, păpat aiurea atâta amar de vreme! Oricum am da-o, Institutul de Matematică al Academiei este într-o culpă majoră și trebuie să iasă rapid cu explicațiile necesare!
Ce-ar mai fi de spus? Păi o informație extrem de dubioasă, anume că în 2010, Nicușor Dan și-a echivalat diploma de licență cu ... anii de master de la Paris, ceea ce e de-a dreptul mirobolant! Pur și simplu nu se poate așa ceva: adică prima dată folosești anii făcuți la facultatea neterminată ca să te înscrii la master, după care vii cu anii făcuți la master și ceri să ți se echivaleze facultatea. Așa ceva nu e posibil nici măcar într-o țară africană, dar, după cum se vede, în România se poate. Oricum, inclusiv actul de echivalare este extrem de dubios redactat, lăsând totul în coadă de pește! Dacă vă întrebați de ce a cerut Nicu Psihicu abia în 2010 echivalarea, există o explicație extrem de perversă: atunci Sistemul Bologna era deja implementat la noi în totalitate(3 ani facultate + 2 ani master), astfel încât s-a gândit că e o probabilitate mai mare să păcălească sistemul cu cei 3 ani făcuți de el la Facultatea de Matematică. Sau poate că tocmai Sistemul Real i-a spus să aștepte deoarece, după ce se va definitiva cu Sistemul Bologna în România, faptul că pe vremea lui se făceau cinci ani nu va mai fi atât de vizibil!
Acum, că am prezentat mecanismul evitând capcanele de cancan, e timpul să trecem la analiză. Ce avem aici? În primul rând un individ care se plimbă suspect de liber pentru anul în care se află. Cei care au habar de anii aceia, știu bine că nu prea puteai să ieși din țară atât de ușor ca acum. În primul rând, aveai nevoie de viză. Ca să iei viză de Franța trebuia să parcurgi o întreagă birocrație. Apoi mai e o poveste, cea cu bursele primite de Nicușor Dan. Între studiile sale din Franța se strecoară participarea la cursurile École Normale Supérieure(ENS). Ce e cu acest ENS? Puțini mai știu, dar convenția pentru ca românilor să le fie alocat un număr de locuri a fost semnată de ... Petre Roman. Conform convenției(sper să nu mă înșel) existau niște locuri pentru români, iar selecția se făcea ... în țară. Însă, chiar dacă mă înșel și Nicușor Dan ar fi mers acolo pe procedura standard a ENS, aceasta spune că ENS își selectează studenții dintre cei aflați în ultimul an de studiu al primului ciclu universitar. Doar că Nicușor nu se afla în ultimul an de studiu, ci abia în anul 3, deci nu avea cum să fie selectat de ei. După cum v-am spus, pe acea vreme, la Matematică se făceau cinci ani, deci nici vorbă de îndeplinirea condițiilor ENS.
Iată așadar că Nicușor Dan merge la Paris nu doar cu recomandarea pentru master, dar și cu cea pentru ENS. Totuși, cine se gândește că un om poate fi în același timp în două locuri? În plus, în acea perioadă bursele erau atât de vânate încât e greu de crezut că unui om i se alocau două burse în același timp. Și totuși, la Nicușor Dan s-a putut.
Oricum ați da-o, oricum ați gândi-o, din punctul meu de vedere acesta este traseul unui om multiplu legendat. Este extrem de puțin probabil ca în toate locurile pe unde trece, Nicu Psihicu să dea doar peste proști pe care-i păcălește. Cum adică mergi să faci master fără să ai licența? Cum adică te înscrii în același timp și la ENS, în timp ce la master te înscrii din anul 5? Cum ți se dă un post călduț la Institut, fără ca tu să ai diplomă de licență? Cum de ești ținut la acel Institut fără ca tu să ai nici pic de activitate? Și, mai ales, cum ți se echivalează licența? Licență făcută unde? La București, la Paris? Unde???
Nu vi se pare, totuși, că omul acționează exact ca un acoperit. Și nu unul oarecare, ci unul protejat din mai multe părți. În timpul campaniei electorale a apărut un raport de-al Securității(vezi foto), în care se scrie că a fost racolat de odioasa instituție. Hai că poate era fals raportul, cu toate că s-a tăcut solemn la apariția acelui document în presă. Pe mine însă nu m-ar mira și, mai mult, mi-ar confirma modul în care a putut să zboare atât de liber după Revoluție. În ceea ce privește ceea ce s-a petrecut la Paris, din nou pare o racolare de-a serviciilor externe de-acolo. Prea i s-au aranjat ușor apele! Nu vreau să acuz, dar constat.
În general, astfel de „excepții” sunt preferate de către serviciile secrete care racolează deoarece au dublu rol. În primul și-n primul rând, acestea sunt văzute de către subiect drept avantaje pe care le are pentru că lucrează în favoarea serviciului secret care-i atenuează drumul. De partea cealaltă, ele sunt și instrumente de constrângere. Când subiectul o ia razna, întreg castelul din cărți de joc se poate destrăma magic.
E efectiv de pus la stâlpul infamiei modul ticălos de manifestare a viermilor useriști. Mai țineți minte ce caz făceau ei din lipsa diplomei de bacalaureat a lui Ciolacu? Păi cum poți tu, un dubios care ți-ai falsificat studiile, să urli în gura mare că Ciolacu e unul fără BAC, care și-a făcut facultatea? Tu care nici măcar nu ți-ai terminat facultatea, cocoțându-te pe niște studii cel puțin dubios facilitate.
Aude, totuși cineva grozăvia asta? Se găsește vreun procuror care să investigheze frauda? Curtea de Conturi tace? Halal țară!


Suntem condusi de niste drogati, nu stiu cand va intelege poporul roman asta.
RăspundețiȘtergereUcraina ruleaza pe cocaina si amfetamina. Fara aceste droguri nu ar exista nici razboi, nici Ucraina.
De ce se tace pe acest subiect?
Mucu de tigara Dan este efectiv un dogat pe leustean care toata ziua doar fumeaza cai verzi pe pereti fara nici o legatura cu suferintele si nevoile poporului roman. Aberatiile care le indruga zici ca sunt extrase din Carlos Castaneda, marele carturar al drogatilor care spunea povesti cu pesti pentru copii drogati ai planetei.
Aberatiile acestui muc de leustean se propaga in "guvernul meu", "parlamentul meu", mostenire de la paduchele mut, unde avem o seama mare de politicieni care se drogheaza la greu ba cu leustean ba cu prafuri naziste.
Nu e interesant ca amfetamina a fost descoperita de un roman care habar nu avea ce este, dr. Edeleanu a sintetizat compusul, pe care l-a numit α-feniletilamină, pe 18 ianuarie 1887. A trebuit sa vina Hitler ca sa fie folosit direct in razboi.
Fara aceasta substanta garantat nu exista razboi.
Toti de pre front sunt drogati, altfel nu poti duce razboiiul.
Aruncati Mucu de tigara la cos! Multumim!
Opriti drogurile, opriti razboiul!
Mai mult toti drogatii astia din guvern si parlament au acces direct la subconstientul colectiv unde taie si spanzura dupa pofta inimii, au acces la vibratii inalte de unde fac ce vor si cand vor si ii doar fix undeva de durerea poporului roman, pentru ca simturile lor au amortit si sunt anesteziati dar sunt cuplati direct la subcontientul colectiv unde fac ce vor de pe tronurile lor de domnie.
Rusia a fost si in al doilea razboi mondial singura capabila sa opreasca avantul tuturor drogatilor planetei, si o va face si acum din nou.
Nu ne luptam ca popor cu niste cocotati la putere cum erau comunsitii, ci ne luptam cu o fratie si mafie a drogurilor, cu niste drogati ieuropenizati.
Unde se duc toti banii in ucraina? se duc sa plateasca drogurile, ca la soldati nu ajunge armele, nu ajunge niste hainele, ci doar drogurile care anesteziaza foamea, setea si moartea.
Oricat de mult ignora toata lumea acest flagel, adevarul din spatele adevarului este amfetamina de razboi. fara amfetamina maine razboiul se termina, de aceea au imprumutat bani toti europenii ca sa pletasca drogurile Ucranei.
Mucu de tigara este drogat zi lumina, vorbeste ca un drogat, umbla ca un drogat, gesticuleaza ca un drogat.
Mai mult o gramada din guvern au ochii drogati si vorbesc ca drogatii mai ales cand se umfla in pene si au impresia ca ei calca masinile nu masinile pe ei cand trec strada.
Uitati-va la Bolovan ala vi se pare prim ministru? la cum se umfla in pene zici ca a luat extra doza de amfetamina si cand scoate ochii aia bulbucati zici ca mananca prafuri cu lingurita apoi se crede ceva zeu pe pamant trimis de alt zeu sa ne calce pe toti in pcioarele lui de drogat cu putere de zeu.
Suntem o tara condusa de drogalai ca si Ucraina.
Efectiv nu ai cu cine vorbi, nu gasesti intelegere, acum suntem in faza in care drogatii ne vand televizorul din casa ca sa-si cumpere droguri.
Daca nu luam in seama aceasta dimensiune a flageluilui nu se va schimba absolut nimic, si drogurile ne vor tine tot aici.
Partidul ala de useristi e un partid de drogati, serviciile secrete romanesti le distribuie chiar ei drogurile numite ale puterii, ca altfel nu s epoate conduce tara asta.
Cum sa explici aberatiile cu barajele si alte trasnii daca nu prin faptul ca aia se drogeaza zilnic de se cred asa zei.
ASTA FAC DROGURILE, TE FAC SA TE CREZI ZEU PE PAMANT SI ABIA ATUNCI CALCI OAMENII IN PICIOARE CA ESTI UN DROGAT.
Asta se cred securistii drogati, zei pe pamant, asta se cred gubernantii de la ministere niste zei pe pamant ca sunt drogati toti.
https://x.com/PapiTrumpo/status/2005459521594871886?s=20
Ștergerehttps://x.com/eller45148/status/2006057104197484932?s=20
ȘtergereRecomdare Carte
RăspundețiȘtergereMarea Renastere. Adevar, libertate, suveranitate. Iesirea din Matrix
De (autor): Calin Georgescu
Indiferent de zgomotul mediatic din jurul autorului (Adevăratul Președinte al României), cartea atinge o coardă sensibilă legată de nevoia noastră de autonomie. 🇷🇴
Argumentul central, despre cum ne putem redobândi suveranitatea personală prin simplitate, hrană curată și conexiune cu pământul, este o perspectivă necesară într-o lume tot mai digitalizată.
E o pledoarie pentru întoarcerea la rădăcini, nu doar ca nostalgie, ci ca soluție pragmatică de viitor.
Marea Renastere. Adevar, libertate, suveranitate. Iesirea din Matrix
De (autor): Calin Georgescu
In cartea sa Marea Renastere, Iesirea din Matrix, Calin Georgescu nu se opreste insa aici, pentru ca, in mod evident, nu este suficient sa-i oferi cititorului imaginea completa despre ceea ce trebuie sa combatem. La fel de important este sa ii arati cititorului o cale de iesire. [...] solutia lui Calin Georgescu este singura cale de iesire: trebuie sa intelegem in primul rand ca fiecare dintre noi are propria-i suveranitate, ca noi suntem poporul si ca suntem oameni liberi. Nu avem nevoie de nimeni care sa ne spuna ce sa facem si ce sa nu facem. Ceea ce putem face si vom face (si se intampla deja, peste tot) este sa ne infiintam propriile noastre comunitati autosuficiente, complet deconectate de sistemul lor, de castelul lor de carti de joc, intemeiat doar pe minciuni. - Dr. Reiner Fuellmich
Dr. Reiner Fuellmich a fost bagat la puscarie in Germania pe reteta Georgescu.
ȘtergereMirabela e mai mult ca sigur handlerul lui. Probabil are si ea grade pe sub rochie, Astia doi sunt probabil un pachet , daca o sa iei la cercetat ii gasesti si ei chestii dubioase in CV mai mult ca sigur.
RăspundețiȘtergere"Îmi aduc aminte foarte bine seara în care l-am întâlnit, în condițiile în care pe zi fusesem la Gara de Nord, îmi luasem bilet pentru a pleca acasă pe după-amiază și între timp s-a întors din Franța o prietenă foarte bună care fusese plecată cu bursă Erasmus. Mi-a zis Mirabela, în seara asta mergem în Club A. I-am zis nu se poate, pentru că eu am bilet la tren (...) A insistat și până la urmă am renunțat la drumul către Vaslui”, a povestit Mirabela Grădinaru, la Digi24.
Ea a amintit și ce a atras-o la Nicușor Dan, în momentul în care l-a întâlnit în club."
Prietena ei din Franta era tot acoperita cu siguranta. Aia le-a facut lipeala, ca intre colegi.
Eu daca as fi jurnalist de investigatie as face un reportaj cu urmatorul titlu : Cati copii au disparut definitiv din decor atata vreme cat acest individ ( Valeriu Nicolae ) a activat in fundatia aceea dubioasa pe care o conduce ...El zice ca e tigan ...eu zic altceva si ar fi bine sa ma insel...L-am urmarit cu multi ani in urma pana in ziua de azi...Cat despre Nicusor se vede de la o posta ca este manevrat /ocultat sa ajunca unde a ajuns ! Nu mai conteaza cum ! Ciprian Purice pe care l-am urmarit foarte mult in toate iesirile sale da de inteles ca cel care va castiga Presedentia Romaniei actuale este directionat de catre Securitatea romaneasca ...unde se face o desprindere fata de serviciile secrete occidentale si ,, de oriunde ,,...Se pare ca s-a inselat....!
RăspundețiȘtergereDEȘTEPTAREA: Mucea s-a întâlnit la Londra cu unul dintre principalii păpușari din umbră, care l-au făcut primar și ulterior președinte pentru a-i sluji intereselor obscure, dedicându-i o odă în vremea în care Bolojan l-a și decorat. Ăsta e unu din "donatorii" aia pe care Mucea îi ține "la secret", London connection.
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/i/status/2005166903707226322
Ăștia sunt oneștii voștri tfl-iștilor.
RăspundețiȘtergereMoșteanu, Gheorghiu, Voiculescu, Miruță și Mucea în fruntea lor!
Un grup de mincinoși patologici, antiromâni!
https://x.com/i/status/1994048495750385961
VIDEO Scut feminin pentru Ionuț Moșteanu! Diana Buzoianu și Ioana Ene Dogioiu îl apără pe ministrul Apărării în scandalul cu studiile
https://www.stiripesurse.ro/scut-feminin-pentru-ionut-mosteanu-diana-buzoianu-si-ioana-ene-dogioiu-il-apara-pe-ministrul-apararii-in-scandalul-cu-studiile_3834859
Mucea este al treilea "profesor" care ajunge presedintele Romaniei. Toti trei au fost niste javre corupte si incapabile.
RăspundețiȘtergereEmil Constantinescu a dat teritoriile furate Ucrainei, a esuat mizerabil si pe urma a plecat cu coada intre picioare. Ar trebui pus la zid.
Iohannis e un hot care a patronat un sistem clientelar si corupt care a distrus democratia romaneasca. Ar trebui bagat in puscarie.
Mucea e un impostor care se crede imparat. Ar trebui pus la colt intr-o camera rotunda.
Ne trebuie o lege care sa interzica profesorilor candidatura la functii inalte in stat, cel putin pana se indreapta invatamantul.
Chemarea lui Mucea la Paris (ca vizita sigur nu e) in doua parti.
RăspundețiȘtergereInvestitorii si oamenii de afaceri francezi se pregatesc sa preia "companiile de stat falimentare" ale Romaniei.
Tefelistii aplauda dar cand a investit Franta concret in bunasterea romanilor?
Confirmat
Mucea nu are diploma de licenta
https://www.facebook.com/reel/1171888888453721/
Vorba lui Galileo Gallilei: ȘI TOTUȘI, SE ÎNVÂRTE !
RăspundețiȘtergereSe vede clar și de departe în ce mizerie au putut să aducă nația asta Sri-ul controlat din afară! S-au pregătit bine, începînd din '89, au pus la conducere numai manipulați, iar noi am stat cu ochii beliți la ei și ne mirăm acum de ce se întîmplă
RăspundețiȘtergereIn acest caz e vorba de SIE, ramas nemodernizat pina in zilele noastre.
ȘtergereADICA LUCREAZA MAI PROST, MULT MAI PROST, DECIT INAINTE !!!
Titlul unui film de comedie: Mucea @NicusorDanRO la Paris ...😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/i/status/1998400197047521665
Dacă era călin Georgescu în situația lui Nicu Psihicu, de mult avea dosar penal, poate avea deja și o condamnare.
RăspundețiȘtergereLa fel e cazul Ponta. Rămâne în Franța în timpul vizitei din clasa a XII, după mai multe luni se întoarce în România și în loc să fie exmatriculat pentru absențe își dă bacalaureatul o dată cu colegii lui, intră la Drept, ajunge procuror, Șeful corpului de control al prim-ministrului Năstase, apoi prim-ministru, susține cedarea aurului de la Roșia Montană, construirea megamoscheii la București, ia de nevastă fiica împăratului Sârbu, are scandal de plagiat cu teza de doctorat, iese din Pesede și își face ProRomânia, prinde finanțare și sedii cu partidulețul lui cu fraude dovedite în 2019, partidulețul i se face praf și el revine glorios în Pesede, unde e primit cu brațele deschise și e chemat la tot felul de talk-show-uri pe la tembeliziuni.
RăspundețiȘtergerePonta e de-al nostru, il lasam in pace :)
ȘtergereȘi cu BAC-ul lui Nicușor e la fel. Nu a susținut un examen și/sau o lucrare de absolvire, ca toată lumea. A primit diploma în afara sesiunii... pe motiv că a fost olimpic.
RăspundețiȘtergereBună ziua. Vă rog nu publicați acest somentariu; nu știu cum altfel vă pot scrie. În caz că doriți să-mi răspundeți, adresa mea este paul@atesla.ro
RăspundețiȘtergereS-a vorbit mult despre „moneda BRICS”. Nu doar Dumneavoastră, dar și Pepe Escobar a scris trei articole despre asta.
Problema este că aparent este un fals. Nu doar că așa ceva nu există, dar nici măcar nu s-a pus problema. Nu doar Modi, ci și Putin au negat așa că se dorește așa ceva.
Am aflat acest lucru de pe un canal youtube respectabil (puține, dar mai sunt) numit Think BRICS: https://youtu.be/-l4KAa5glQ4?si=KclLd11gOf7q_Cf5
Dacă doriți, vizionați și verificați cele de mai sus. Cred că ar fi o binevenită revenire asupra subiectului.
Cu stimă,
Paul FOGARASSY
Dacă ați fi citit cu atenție articolele mele ați fi înțeles că moneda BRICS nu este o monedă în sine, ci sistemul de decontare a monedelor naționale. Cam așa cum face Rusia acum: le vinde indienilor petrol în rupii, cumpără de la ei în ruble. China face acest tip de comerț cu tot Sudul Global, cu Africa, cu partenerii din Asia, cu Turcia s.a.m.d.
ȘtergereÎn momentul în care mecanismul de decontare se va muta într-o bancă(probabil cea de Infrastructură), nu va mai fi nicio problemă existența sau nu a unei monede întrucât mecanismul va face futilă orice monedă
Atât timp cât noi ca țară figurăm în primele locuri ale topului la numărul de angajați al serviciilor secrete la 100.000 de locuitori nu cred că ar trebui să ne mire nimic din ceea ce ni se întâmplă și nici din ce se va întâmpla în continuare. Cred că vom trăi cu sindromul 'imbecilului lui Rog' încă o bună perioadă de timp.
RăspundețiȘtergereDupa ce AUR s-a dat cu camarila, poate sa fie Nicusor cel mai securist dintre securisti, nu mai conteaza. Cum sa te faci de rahat, cand ai cea mai mare oportunitate sa schimbi ceva?!
RăspundețiȘtergereMucifer este un om racolat de mult si la fel ca si toate slugile vor fi sacrificate atunci cand se va schimba programul. Va fi curand sau peste 10 - 20 de ani, cine stie ...
RăspundețiȘtergereDumnezeu exista, iar inclusiv pe lumea asta este dreptate deplina, numai ca noi nu o intelegem!
Am înțeles explicațiile,conforme cu ce citisem pâna acum,înțeleg frustrarea tuturor ce se ,,apleaca" asupra subiectului,ce nu înțeleg,DE CE NE MAI PIERDEM VREMEA ȘI ENERGIILE CU ASEMENEA LUCRURI!!!
RăspundețiȘtergereCând realizam ca odata libertatile pierdute,se recupereaza.cu sânge și bâta!!!
Pe lângă ilegalitatile GROSOLANE DIN ULTIMUL AN inclusiv terfelirea ORDINII CONSTITUȚIONALE,diploma unui ipochimen cu probleme grave de comportament -fie el și președinte de ,,cotèț" - e pur și simplu pistol cu fâs!!!
Pai, cine și ar fi putut închipui că un individ cu acest profil fizic, psihic și intelectual ar fi putut ajunge unde a ajuns sau ar fi putut face măcar un sfert din ce a făcut, fără să fie forjat.? Și de cine ar fi putut fi forjat, împănat și înscăunat daca nu de Sistemul care l a crescut și pregătit pentru a fi implementat fix in momente că acestea???? Ceea ce este terifiant și monstruos este că aia care l au descoperit și recrutat, probabil, încă din liceu, au clocit in mintea lor utilitatea unui im.bec.il perfect manevrabil și santajabil, pe care sa l livreze țării la momentul oportun. Cum de au intuit ei că se poate ajunge aici? Eu cred că nu de intuiție e vorba ci de planificare, de Marele Plan, al dezaxatilor întunecați ai acestei lumi , plan care, la anumite nivele din servicii era și este cunoscut. Cum aveau acces la aceste informații? Poate prin metode specifice sau poate prin apartenenta fix la acele societăți oculte și la niveluri înalte ale acestora unde acest Plan este cunoscut. Tara asta a fost trădată mereu din interior tocmai de cine trebuia să o apere. Degeaba înjurați guverne și parlament și partide. Cine conduce țara ne se găsește în niciuna din acestea. Cancerul este acolo unde ar fi trebuit să fie leacul. Acolo se face și se desface totul. Acolo este unul din capetele Sarpelui. Pe el îl servesc nenorociții ăștia. Țineți minte, ei știu ceea ce voi nu știți. Adică istoria adevărată. E parte din războiul nevăzut. Că să știți cu cine va luptați.
RăspundețiȘtergereIstoria oficiala e oricum o compilatie de evenimente cele mai multe adevarate, insa ordinea in care s-au intamplat e aproximativa sau falsa. Faptul ca e ciclica, civilizatia a fost de cateva ori distrusa si a luat-o de la capat de cateva ori iara nu se popularizeaza. Si cine a omorat toata istoria regii si a preluat case regale si apoi a omorat si controlat miliardari, presedinti si politicieni iara nu se spune.
ȘtergereAnaliza e foarte frumoasă și logică. Dar... nu e dusă până la capăt. Mergând pe supoziția autorului, ce argumente ar avea un serviciu de informații pentru a agăța pe un tip ca Nicușor? E lumea plină de tipi imorali, dornici de îmbogățire, infinit mai capabili și infinit mai folositori unui serviciu decât Nicușor. Acesta este efectiv un încurcă-lume, un tip pe care, dacă te pricopsești cu el, îl pui undeva în într-un birou în spate și-i dai să numere pioneze, că altfel îți distruge organizația prin incompetența lui.
RăspundețiȘtergereDeci? Dintre atâția posibili potențiali agenți, de ce Nicușor? Poate că răspunsul stă în legăturile familiare?
Unul smecher are mai devreme sau mai tarziu idei proprii. E mai greu de controlat, iti trebuie chestii de santaj f. nasoale ca sa il controlezi, pedofilie, etc
ȘtergereE mai simplu de controlat unul ca Sordan. Pe pariu ca face tot ce ii ordona nevasta.
O explicație logică ar fi că nu trebuie să și termine mandatul. Fie pentru a i lua altcineva locul, fie din alte motive. Alte motive care nu ar putea fi bune pentru România.
ȘtergereAceasta ar putea fi explicația și pentru anularea alegerilor. În mod normal nicusor putea să candideze din prima și să fie pus președinte, însă a candidat după anularea alegerilor, ceea ce îi vulnerabilizeaza în plus locul de președinte.
Altfel spus, cine l a pus s a asigurat că se poate lipsi de el fără mari bătăi de cap.
ULTIMA ORĂ:
RăspundețiȘtergere🇮🇱🇮🇷 Hackerii iranieni au spart telefonul șefului de cabinet al lui Netanyahu și au publicat o înregistrare video privată cu ambasadorul rus.
Grupul de hackeri iranian Hanẓala susține că a spart telefonul șefului de cabinet al lui Netanyahu.
Iranul are acum acces la contactele sale, la informațiile de securitate internă ale lui Netanyahu și la alte informații clasificate.
Există, de asemenea, videoclipuri cu ambasadori străini în Israel și au postat un videoclip cu ambasadorul rus care spune că „Rusia și Israelul sunt prieteni”.
Videoclip:
https://x.com/Megatron_ron/status/2005245931067724225?s=20
In emisiunea lui Dan Diaconescu:
RăspundețiȘtergere"Nicușor Dan a fost angajat pe baza diplomei de master nu a depus diplomă de licență......"
Videoclip:
https://x.com/Artemiss1977/status/2005193622061257054?s=20
Problema, atat cu mucusor cat si cu bolojaf, e ca ei sunt cat se poate de “penali”, inca de dinainte de a-si ocupa prezentele posturi!
RăspundețiȘtergere- Inselaciune
- Fals si uz de fals, in forma continuata, legat de studiile lor
- Cam toate infractiunile de coruptie si serviciu din actualul Cod Penal, derivate din vechiul art. 103 Cod Penal (obtinerea de foloase necuvenite)
- Falsul in declaratii oficiale
- Uzurparea de calitati oficiale
1. Ambii (dar nu numai ei!), folosind metode infractionale (falsul, uzul de fals si inselaciunea), au obtinut de la diferite autoritati si institutii, inscrisuri care sa certifice ca ei au obtinut certificari profesionale pe care altfel, nu ar fi avut cum sa le obtina, neindeplinind conditiile de baza (frecventarea cursurilor necesare si sustinerea cu nota de trecere a examenului de finalizare a studiilor).
2. In baza inscrisurilor dobandite in mod fraudulos si cu complicitatea functionarilor OBLIGATI sa verifice existenta si conformitatea inscrisurilor prezentate in vederea angajarii (la randul lor vinovati de abuz in functie), au fost angajati in anumite posturi, fiind PLATITI pentru a indeplini unele sarcini de serviciu, clar stabilite prin “fisa postului”. Ca si-au indeplinit sau nu acele sarcini, este mai putin relevant in acest context. In aceasta faza, inscrisurile dobandite prin inselaciune, fals si uz de fals, au inceput sa provoace efecte juridicie!
3. Dat fiind ca faptele infractionale prezentate mai sus s-au petrecut cu multi ani in urma, fara ca autoritatile in drept sa se fi sesizat sau sa fi fost sesizate, fara sa fi facut o analiza pe cazuri, presupun ca termenul de prescriptie a fost de mult depasit deci, legal, singurele masuri care mai pot fi luate, sunt: anularea OFICIALA a inscrisurilor false si recuperarea de la cei vinovati, a prejudiciului MATERIAL pricinuit. Recuperarea prejudiciului, desi posibila, este totusi “cu cantec”, depinzand in mare masura de interpretarea pe care ar da-o legii eventualii magistrati. Oricum, inchisoarea e exclusa pentru cineva, luand in consideratie NUMAI cele de mai sus.
4. In baza inscrisurilor dobandite in mod fraudulos insa, mult mai recent, cei doi (si nu numai ei!!), au ocupat, fie prin alegere, fie prin numire, functii de raspundere in administratia de Stat! Primari si ce vor mai fi fost ei inainte de asta.
5. Pentru a accede la functia de primar, candidatul trebuie sa depuna un dosar care, printre altele, trebuie sa contina: ACTELE DE STUDII si DECLARATIA PE PROPRIA RASPUNDERE CA NU A FOST COLABORATOR AL SECURITATII. Cel putin in cazul lui mucusor, actele de studii au fost depuse PARTIAL (fara vreo diploma de licenta), IN FALS (dat fiind ca nici una din calificarile pretinse nu a fost obtinuta in mod legal) iar declaratia pe proprie raspundere ca n-a fost colaborator al securitatii, dat fiind ca in realitate a fost, cel putin incepand cu varsta de 19 ani (in 1988), cand era din punct de vedere legal ADULT, reprezinta un fals in declaratii oficiale, cu efecte extrem de grave, el devenind ocupantul uneia dintre cele mai inalte functii in administratia de Stat, anume primar genaral al capitalei! Aici, se pune problema unde a fost SRI, ce au facut BEC si AEP, in cazul asta? Daca SRI a informat ca mucusor NU indeplineste conditiile de baza pentru a candida, CINE si la ce nivel a decis sa ignore asta?
6. Aceleasi probleme, cu efecte si mai grave, cu accederea la functia de Presedinte al Statului!
7. Infractiunule de la punctele 5 si 6, NU mai beneficiaza de implinirea termenului de prescriptie, fiind cat se poate de actuale!
RăspundețiȘtergereCine ar trebui sa se sesizeze in situatia asta? DOAR Parchetul General dar cum procurorul general este numit politic… extrem de putin probabil sa se intample asa ceva! Oricum, auto-sesizarea procurorului general, e SINGURA solutie pentru ca Tara sa iasa din porcaria in care suntem!
In mod cert, este vorba si de o problema care tine de siguranta nationala dar atat Constitutia cat si Legea de organizare si functionare a CSAT sunt extrem de lacunare in privinta asta, neexistand nici o prevedere care sa stabileasca ce sa intampla in situatia in care presedintele CSAT (presedintele tarii), vice-presedintele CSAT (primul ministru) si posibil/probabil, unii dintre membrii CSAT sunt ajunsi acolo in mod fraudulos sau daca sunt suspectati de a fi agenti ai unor puteri straine!
Ca cetateanul mucusor nu are diploma de licenta si ca parcursul lui profesional pute a cacat de la distanta, pana la urma, e o chestie care deja in Romania, tine de faptul divers. Ceea ce e extrem de grav, e ca acest cetatean pe numele lui Mucusor, a ajuns sa detina functia de Presedinte al romaniei si ca el, inclusiv prin numirea premierului, este cel care detine fraiele care duc Tara in cea mai adanca si mizerabila mlastina, in loc s-o duca inainte si in sus!
Si cand am scris “agenti ai unor puteri straine”, n-am scris asta doar ca sa ma aflu in treaba! Lasand la o parte suspiciunile mai mult sau mai putin justificate, simplu fapt ca Presedintele, primul ministru si multi membri ai executivului, aplica ad-literam ca fiind ORDINE, recomandari ale unei organizatii straine, EXCEDAND limitele tratatului de accedere a romaniei la acea organizatie (la UE/CE ma refer) si ca lucreaza IN DETRIMENTUL intereselor nationale si IN FOLOSUL intereselor unor
Fara o legatura cu tema propusa, pentru a intelege marasmul in care se zbate Romania, TREBUIE sa luam in consideratie ceva ce extrem de putini au inteles si practic, nimeni dintre cei cu putere de decizie sau cu influenta media, nu a luat in seama: e vorba de Decretul nr. 989/2025 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
RăspundețiȘtergereA. Caracteristicile statului în România, definite de Constituție, este de a fi de drept, democratic, social, suveran, național, unitar și indivizibil, garantând demnitatea, drepturile și libertățile cetățenilor, organizându-se pe baza separației puterilor (legislativă, executivă, judecătorească) și intervenind economic pentru reglementarea pieței, asigurarea protecției sociale și furnizarea de servicii publice, menținând ordinea internă, apărarea teritoriului și administrarea justiției.
B. Guvernanța corporativă (corporate governance) este sistemul prin care o companie este condusă, controlată și făcută responsabilă, definind drepturile și responsabilitățile între administratori, directori, acționari și alte părți interesate (stakeholderi), stabilind cum se iau deciziile și cum se protejează interesele tuturor, asigurând transparență, eficiență și creștere sustenabilă.
Prin Constitutie, Statul Roman, trebuie sa asigure DREPTURILE SI LIBERTATILE CETATENILOR si PROTECTIA SOCIALA a acestora.
Guvernanta corporativa, asigura drepturile ASOCIATILOR si PARTILOR INTERESATE, asigurand INTERESELE LOR deci, prin definitie, NU are legatura cu interesele NATIONALE sau cu cele ale CETATENILOR!
Practic, OUG 109/2011, modificat de mucusor prin Decretul 989/2025, a transformat TOT Statul Roman intr-o corporatie care serveste interesele persoanelor (fizice si juridice) INTERESATE in functionarea PROFITABILA a lui IN FOLOSUL LOR, in DEPLIN CONFLICT cu interesul NATIONAL sau al CETATENILOR romani!! Tot practic, astfel s-a suspendat, intr-un deplin dispret al Constitutiei, caracterul social, suveran, national, unitar si indivizibil al Statului Roman, Statul Roman devenind o corporatie care are grija DOAR de interesele actionarilor sai, intamplator sau nu, de origine straina!
Legat de asta, e de observat ca “privatizarea cu orice pret” practicata inca de pe vremea lui iliescu, NU s-a facut catre niste privati sau catre niste corporatii straine ci, catre STATE straine, majoritar din interiorul UE! Adica, era nasol ca Statul Roman sa detina ceva IN ROMANIA, pentru ca asta nu mai era “privatizare”, dar era super-OK sa se instraineze totul catre STATE STRAINE! Cum e cazul apei, resurselor, infrastructurii strategice esentiale, telecomunicatiilor, etc! Daca APA ramanea in administrarea statului roman, era rau! Cand a fost cedata pe nimic STATULUI francez, a fost ok, ei au voie!
Am ajuns aici, cu DEPLINUL concurs al asa-zisilor “reprezentanti” ai poporului, adica cu sprijinul si din cauza parlamentarilor romani din 1990 pana azi!
Ma amuza amar cand aud la TV, pe ORICE post, ca romanii TREBUIE sa se duca la birourile reprezentative ale parlamentarilor, ca sa-I traga de maneca pentru mizeriile facute de guvernanti. Haida-de! Pai, din 2011 cel putin, parlamentarii romani, OFICIAL, reprezinta interesele actionarilor “guvernantei corporative”, nu pe cele ale romanilor!!! Daca vreun roman s-ar duce sa traga de maneca vreun parlamentar pentru ce sufera el, ar trebui sa zica “merci” ca nu e dat afara in suturi, pentru ca din punctul lor de vedere, romanul e un nimeni, care LEGAL, nu are nici un cuvant de spus! Partea cu alegerile e, PE FATA, doar de forma, numai pentru aruncat praf in ochii prostilor! Daca romanul chiar crede ca are voie sa voteze ce vrea el, I se anuleaza votul, ca doar nu el decide ci, partile interesate din CORPORATIA in care Legal dar anti-constitutional, a fost transformata Romania!
La facultatea de matematică nu se acordau diplome de licență, ci diplome de absolvire. E o mirare că cine a lansat știrea nu cunoaște și aspectul acesta trivial. Cu un minim research se pot afla informațiile astea. Oare a fost cineva interesat să afle dacă ceilalți colegi din generația lui, care au absolvit facultatea, au diplome de licență? Unii dintre ei și-au dat doctoratele în afara țării, în alte locuri decât Franța, și sunt profesori la universități din străinătate, unde posturile acelea se primesc în urma unor cercetări, examene, comisii și studii serioase, nu cum e astăzi la noi.
RăspundețiȘtergereÎntr-un fel e lesne de înțeles cum informațiile astea au prins aripi. Unul ca Nicușor te împinge să-i chestionezi facultățile mentale și implicit studiile. Există și precedentul cu bioterra și Moșteanu, care e proaspăt, deci drumul e bătătorit de alți "geniali". Touși, dacă nu aș fi știut din surse sigure anumite lucruri pe care le-am expus aici, m-aș fi abținut de la comentarii.
Sper să mi se aprobe comentariul la acest articol.
Sărbători cu bine!
Diploma de absolvire este una (adica: nu-ti da dreptul sa profesezi ... si nici sa avansezi/promovezi in ierarhia academica=universitara gen: inceperea studiilor la nivel de masterat si/sau doctorat) iar diploma de licenta este alta, deoarece este singura diploma care iti acorda aceste doua drepturi.
ȘtergereCine l-a angajat pe Nicusor la Institutul de Matematica, dar si cei care i-au permis inscrierea la studii superioare celor absolvite fara obtinerea diplomei de licenta, adica: doar pe baza unor Diplome obtinute la Olimpiade Nationale sau Internationale, a incalcat cel putin legea romana.
Mirabela e handler. Nicusor omul unei parti din servicii. Mai sunt multi patrioti in servicii. Foarte multi. Dar inca se asteapta. Sunt foarte multi buni si in Sri si in altele. Dar acum e totul Asteptare.
RăspundețiȘtergereSarbatori frumoase tuturor si Domnul Dan Respect, tineti sus blogul !
Jos cu escrocu !
RăspundețiȘtergereSalvati Romania!
Am uitat la ce numar am ramas anteror, asa ca o iau cu litere...
RăspundețiȘtergere“Nu mai vorbesc de cercetările penale de rigoare pentru uzul de fals.”.
Teoretic, corect! Practic, TREBUIE sa tinem cont de legile in vigoare. Ca sunt bune sau rele, ca ne plac sau nu, TREBUIE sa tinem cont de ele!
Din pacate, in Romania, interpretarea si aplicarea legii, depinde de persoane numite politic. La noi, mai mult ca oriunde altundeva, “politic” inseamna “grup de interese organizat ca grup infractional”. Logica elementara, ne arata ca numitul, indiferent care ar fi pozitia in care e numit acesta, este o persoana care, chiar daca nu face parte din grupul de interese care l-a numit, sigur va servi interesele acestuia, fara cracnire. Vezi cazul membrilor CCR, al procurorului general, etc.
Cel putin pe moment, organele de cercetare penala, sunt singurele care conform legii, pot face cercetarea penala. Nu exista alta instanta care sa poata face asta, oricat ne-am dori noi! In conditiile astea, dat fiind ca persoanele care se pot sesiza si care pot cerceta infractiunile savarsite de cei care au dat lovitura de stat sunt sine die subordonate acestora, nu avem cum, in mod obiectiv, sa ne asteptam la altceva decat ca lucrurile sa evolueze in sensul actual!
Singura solutie reala, e o contra-revolutie de stat, prin care starea tarii sa fie adusa la normal, anume, prin care Statul sa redevina in matca lui constitutionala.
Cu actualele persoane la conducerea tarii, asa ceva e imposibil. Cu dansul pinguinului si cu “manifestatii pasnice” de cate 2-5000 oameni, intre ora 9 si 12.15, asa ceva e imposibil.
Pe de o parte, STATUL, care inseamna presedintia + guvernul + parlamentul + justitia, avand ca instrumente de o obedienta pana la ingretosare “institutiile de forta”, anume politia, jandarmeria, fiscul si agentiile statale de control. Nu includ intre astea “serviciile”, pentru simplul motiv ca ele NU AU POSIBILITATEA DE ACTIUNE sub nici o forma, ele doar dau informatii celorlalte institutii de mai sus! Serviciile nu ancheteaza, nu aresteaza, nu dau legi, nu amendeaza, practic, doar dau informatii si atat! Ca prin diferite constrangeri exercitate asupra celor din fortele care au asemenea atributii determina toata astea si chiar mai mult, asta e altceva dar nu e subiectul de tratat aici si acum!
Pe de alta parte, CETATENII, majoritar analfabeti functional, manati mai mult de propriile umori si mai putin de propriile necesitati, care si-au uitat pana si exercitarea elementarelor instincte primare si care vor sange, pentru ca le place culoarea rosie, vor paine pentru ca e o hrana suficienta si vor circ, pentru ca e singurul care-I face sa uite si mai mult de propria conditie, de care oricum, nu-s foarte lamuriti.
Undeva, intre cele doua tabere, e o minoritate care reprezinta normalitatea. E educata, vede si intelege ce se intampla, incearca (fara succes) sa-I trezeasca la realitate si pe unii si pe altii din cele doua tabere si e constienta ca mai mult decat deja face, pur si simplu n-are nici o alta solutie de a schimba lucrurile, pentru ca n-are FORTA bruta necesara pentru a schimba ceva. Pentru ca in faza asta, la momentul la care s-a ajuns, altfel nu se poate: un tren deraiat de pe sine, nu se poate pune la loc cu cantecele, vuvuzele si manifestatii, necesita pentru asa ceva, forta extrema a unor utilaje care sa-l ridice, sa-l traga si sa-l impinga brutal pe calea parasita, chiar daca in proces, se mai sparge un geam, se mai pierde un fier sau se mai stramba o tabla!
Pana la urma, de ce nu ies oamenii in strada? Lasand la o parte faptul ca eu personal, am convingerea ca simpla iesire in strada nu poate rezolva nimic, ma tem ca si restul romanilor, in pasivitatea lor generala, au inteles acelasi lucru: urletele si injuraturile milioanelor de oameni, au infinit mai putina putere decat gloantele catorva zeci de mii de militieni, jandarmi si militari. Pentru ca militienii, jandarmii si militarii VOR TRAGE in multime, daca asa vor primi ordinele, INDIFERENT de cine e in multimea aia, FARA sa inteleaga nici macar o clipa ca ei au depus juramantul sa apere MULTIMEA aia, nu pe asasinii care le dau ordine!
RăspundețiȘtergereStatul a devenit in ultimii 35 de ani independent de popor, s-a transformat intr-o mica tara in tara, intr-o tara a celor care ordona si primesc ce cer prin exercitiul fortei, de la tara cealalta, care se numeste “popor”. In timp, au ajuns sa fie convinsi ca li se cuvine asta si filosofic privind lucrurile, dat fiind ca au fost lasati sa ajunga aici, poate chiar au dreptate!
Daca exista solutie si, sigur exista, aceasta NU e aici! E in afara si nici pe departe in Occidentul atat de mult adulat de multi! Ii cunosc binisor pe rusi si nu-s mort de dragul lor (excludem ruoaicele!) si STIU ca nici ei nu mor de dragul nostru dar sa asteptam la Trump sau la UE vreo solutie, nu inseamna decat sa ne infundam de tot si iremediabil in uitarea care istoric, incepe sa ne cuprinda! Place sau nu ce spun, solutia pentru noi, e in Rusia. Singura solutie! Nu va fi bine pentru noi, sa picam iarasi pe mana lor dar asa ceva, ne va asigura si supravietuirea ca natie, si posibilitatea de progres! Raul pe care-l reprezinta Rusia, e singurul bine la care putem spera.
Unii, imi vor spune ca exista China. NU! Oricat de binevoitoare ne-ar fi China si oricat de recunoscatoare pentru ajutorul primit de la noi cand ii era greu, China e departe si oricum, noi suntem pe terenul rusiei, pe care China, nu-l va calca vreodata fara acordul ei! Deci, tot la mana rusiei ramanem.
Rusia, are INTERESUL ca aici sa fie liniste si s-o ducem atat de bine, incat sa n-avem nevoie de ajutorul ei si eventual, s-o si degrevam si de satisfacerea unor necesitati ale ei. Rusia, n-are nevoie nici de resursele, nici de teritoriul, nici de cetatenii tarii noastre! N-are nevoie dar nici nu i-ar prisosi accesul la Dunare si la inca un mare port la Marea Neagra care, ramanand romanesti, ar fi sub control rus! Culmea, asta ar insemna infinit mai multe beneficii pentru Romania, decat beneficiaza tara noastra acum din astea, sub control UE!
America, Israel si celelalte tari, EXTREM DE SARACE din Europa, au interesul sa puna cururile pe cat mai mult pot din Romania: pentru tarile astea, suntem ciolanul gras si plin de carne, din care fiecare va incerca sa-si traga cat mai mult si in plus, alaturi de Ucraina si Moldova, suntem CEL MAI BUN loc de unde pot sa dea cu petarde prin gardul rusilor, in speranta ca-I vor cotropi ca sa le ia bogatiile!
Sa speram ca razboiul din Ucraina se va termina curand si ca la semnarea capitularii, vom fi cedati rusilor de americani. In extremis, sa speram ca in razboiul pe care Occidentul Colectiv il coace impotriva rusiei, nu vom fi prea rau atinsi. Oricum am lua-o, solutiile pentru Romania, nu mai sunt aici ci, in Rusia daca e vorba de revenirea la normalitate sau in America/UE, daca e vorba de ingroparea noastra definitiva si scoaterea din istorie.
Interesantă extrapolare.
ȘtergereProblema e ca Țarul s a angajat să facă denazificarea Ucrainei, nu desorosizarea Romanicăi.
A propos de actele de studii: am o diploma de bacalaureat obtinuta in 1979, o diploma de absolvire facultate obtinuta in 1986 (ATM-specialitatea “Motoare avioane si rachete”), doua diplome de masterat, obtinute in 1988 (MIT), respectiv 1993 (MAI), urmate de doua diplome de doctorat, obtinute in 1991 (Massachusetts Institute of Technology - MIT) si 1996 (Московский авиационный институт (национальный исследовательский университет) - MAI) si inca doua diplome de licenta, obtinute in Romania, in 2006, respectiv 2010, de la doua universitati de stat, NU particulare.
RăspundețiȘtergere- Pe diploma din 1986, scrie doar “DIPLOMA”, are poza mea, peste care este aplicata stampila timbru sec a emitentului diplomei. E tiparita si scrisa caligrafic, de mana, pe hartie speciala steganografiata, cu marginea din stanga decupata sinusoidal.
- Pe diplomele din 2006 si din 2010, scrie “Diploma de licenta”, pe 3 randuri, contin fotografia mea, peste care e aplicata stampila/timbrul sec. Totul tehnoredactat in format special si pe hartie speciala
- “diplomele” de master si cele de doctor sunt de asemenea tiparite pe carton special, steganografiat, contin scris numele institutiei care a acordat titlul, un text cu litere mici care atesta absolvirea cursurilor respective, mare, titlul de master/doctor si domeniul stiintific (Master/Doctor in Aircaft Engineering, respectiv Kандидат/Доктор технических наук), numele meu, titlul lucrarii si elementele de noutate in domeniu pe care le aduce cercetarea in urma careia am elaborat lucrarea, seria si nr. actului, data acordarii titlului si stampila emitentului, cu semnatura sefului institutiei. Lateral, semnatura si stampila secretarului genaral al institutiei si numele si prenumele indrumatorului/indrumatorilor de doctorat.
-
In context, NU persoana mea conteaza si nici studiile pe care le am sau nu eu ci, vreau sa arat ca STIU EXACT cum trebuie sa arate o diploma de absolvire facultate din Romania, cat si cum arata un certificat de acordare (o diploma) a titlului de “Doctor” din SUA sau Rusia.
Ce e de retinut la diplomele de facultate pre-1990 cat si la diplomele de master sau doctor, e ca ele contin elemente de siguranta UNICE, inglobate IN masa hartiei pe care-s tiparite, care le fac IMPOSIBIL de falsificat, lucru pe care ar trebui sa-l stie orice cadru universitar si mai mult, orice potential verificator al actelor de studii ale cuiva; servicii, politie, etc.! La diplomele de licenta post-1990, chiar n-am verificat in vreun fel daca sunt steganografiate, asa ca nu zic nimic. Oricum, orice diploma de studii, poate fi extrem de usor verificata, in primul rand, la institutia care se presupune ca a eliberat acel inscris… Din cate stiu eu, cel putin in Romania, pot fi verificate orice diplome de studii eliberate de vreo institutie de invatamant superior, dupa 1920.Eu unul, n-am vazut decat la foarte putini dintre cei din administratia romaniei, care au catadixit sa-si prezinte public actele de studii, acte care macar sa ARATE ca acelea originale, falsurile fiind vizibile si de pe Marte!
Ești de apreciat și ca și tine am diplome suficiente încât să recunosc Adevărul scris de tine, dar cel mai de apreciat este gazda Trenduri economice care are o inimă ❤️ foarte Mare și generoasă că ne face loc să ne etalăm intelectual pe aici, foarte mulți alții ne cenzurează.
ȘtergereRomânii nu iasă la protest pentru că nu pun botul la Alba Neagra sistemului, doar sistemul nu a înțeles asta că ie prost și fricos.
Dacă poate fi ceva adevărat afirmat despre sistem este FRICA LOR care este evidentă.
In al doilea rând sunt ILUZIILE LOR la fel de evidente.
Prin urmare Sistemul nu-și cunoaște poporul.
Cu asta am zis tot. Nu ne cunoaște.
Multă sănătate!
Sărbători fericite 🤗🤗
In R.S.R. de astazi(Republica Sorosista Romania) nici nu mai conteaza daca ai diploma sau nu(diferenta dintre un licentiat si un impostor), conteaza doar faptul de a fi cu "nasul Soros in suflet" si cu banii tarii pusi in slujba Ucrainei(de fapt, in buzunarele clovnului Zelenski si a acolitilor lui)!
RăspundețiȘtergereUtopicania de Vest+Rep.Soldovia+Absurdistania of Miticia= Kazarzaria.2
ȘtergereAm uitat sa mentionez ca NU se acorda titlul de Master in lipsa diplomei de absolvire a facultatii si nu se acorda titlul de Doctor, in lipsa obtinerii anterior a titlului de Master.
RăspundețiȘtergereIn mod firesc, atat titlul de Master cat si cel de Doctor, se obtin un urma absolvirii unor cursuri specializate pentru Master respectiv Doctor, studii efectuate sub indrumarea unui Doctor in specialitate, cu o certa reputatie stiintifica pe plan international. Durata cursurilor masterale sau doctorale, desi exista la fiecare institutie de invatamant superior care oraganizeaza asemenea cursuri, o durata “standard”, in functie de institutie si de specialitate, poate varia in functie de realizarile PUBLICATE in publicatii de specialitate si RECUNOSCUTE de comunitatea stiintifica din domeniu, DIN DOMENIUL CERCETARII de specialitate, ale candidatului, neputand insa scadea sub 1 an! La extrema, se pot acorda titlurile “Honoris Causa”, fara sa mai fie nevoie de vreo perioada de studiu, numai in baza realizarilor exceptionale, recunoscute, din domeniul respectiv de CERCETARE.
Extrem de important, e de retinut ca NIMIC in afara rezultatelor din domeniul CERCETARII in domeniul respectiv, nu conteaza, conditia esentiala fiind ca aceste rezultate sa existe, sa aiba cel putin un element de noutate fata de stiinta cunoscuta la momentul respectiv in domeniu, sa fie publice si acceptate de comunitatea stiintifica din domeniul respectiv! Ca acela care doreste titlul de Master sau Doctor e “mare politician”, miliardaru’ lu’ Peste sau vreun mare mahar pe la vreo firma de renume, fie ea si in domeniu, n-are nici cea mai mica importanta!
Daca exista niste cercetari cu rezultate deosebite ale candidatului, cercetari anterioare inscrierii la cursurile masterale/doctorale, care au fost aduse la urechile comunitatii stiintifice si au fost validate de aceasta, perioada de studii masterale/doctorale, poate scadea fata de cea standard dar nu sub 1 an, si atat! Oricum, pe perioada studiilor masterale/doctorale, trebuie sa mai faca niste cercetari care sa conteze, de asemenea publicate si acceptate de comunitatea stiintifica, ca sa poata obtine titlul ravnit!
La miile de puliticieni romani, vreau sa vad si eu, la fiecare, lista lucrarilor de cercetare cu elemente novatoare din domeniile respective, publicate si acceptate de comunitatea stiintifica din domeniile alea, care a stat la baza “masteratelor” si “doctoratelor” lor! Nu de alta dar cu o singura lucare de gen, nu obtii nici macar trecerea dintr-un an in urmatorul, de studiu de masterat! Asta, lasand la o parte faptul ca la 99.99999999999999% dintre ei, nici macar lucrarea aia, unica, nu exista, fie ea si elaborata de altcineva!
In plus, orice cercetare stiintifica cu elemente de noutate in ea, devine un punct de referinta in stiinta respectiva, aducand un avans real in ea si automat se insereaza in studiile universitare de specialitate, NU trebuie cautata cu militia sau cu detectivii, pentru a-I dovedi existenta!
Cred ca de aceea ( studii corecte) cele mai recente inovatii stiintifice si tehnologice, vizibile marelui public in domeniile militar si al constructiilor civile vin din spatiul.rus si', respectiv', chinez.
ȘtergereSi, daca ar avea o diplomă de licență, ar fi bun de presedinte?
RăspundețiȘtergereBa, frate, cu ce va pierdeti vremea!
Chiar nu intelegeti ca totul (pardon, TOTUL) e un circ? La democratie ma refer. Si la alegeri libere si democratice.
TRAIM IN DICTATURI (UE, SUA, CANADA) si din asa ceva nu se iese bagind un vot in urna. Ce plm nu intelegeti?
Exact
ȘtergereSistemul furnizor de circ
Unu-i joker
Altu e Batman
Harley Quinn la mijloc
Cine este joker?
Joker e malefic
Mucu nu e malefic, e tot de la azilul de nebuni Arkham dar nu ăla Maleficent.
Ghici cine este?
Ăsta se numește circ, ghicitori ale sistemului.
Teatrul social al ghicitorilor.
In anii' 90 se vorbea , pe baza de studii' si cursuri sustinute in Fr, contracte Airbuzz, implicare Mittel Rand in Lovilutie, ca dl. Cu pulover pe gât ar fi un apropiat al scarbiciilor defecte cocoș ești.
RăspundețiȘtergere"Rotativa nu există în Constituție":
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/CMilitaru82738/status/2005702059060801777?s=20
Nicușor Dan (USR), care oficial are ca studii doar liceul terminat - nimic altceva, a ars gazul de pomană timp de 17 ani la Institutul de Matematică al Academiei Române.
RăspundețiȘtergereAviz amatorilor, cu liceu ajungi președinte 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
In 1992 admiterea in DEA in Franța se facea pe baza diplomei de 4 ani de facultate numită
RăspundețiȘtergereDiplome de Maîtrise.
Atunci masterul era numai de un an.
Master ul de 2 ani a apărut după ce s-a introdus sistemul Bologna 3+2
Eu am făcut DEA la Paris 7 Denis Diderot in anul universitar 1996-1997.
Dosarul meu ce conținea Diploma mea de licență de la Facultatea de Matematica specializare Informatica, București, a trecut printr-o comisiei de echivalare.
Echivalarea era valabilă numai pentru înscrierea într un Master. Pentru un al doilea Master se trecea din nou printr-o comisie de echivalare.
In 1997 m am înscris la doctorat la aceeași universitate Paris 7 Denis Diderot, Școală Doctorală : Științele matematice Paris Centre, având ca studii la dosar numai diploma de DEA adică Master de un an de zile.
Dat fiind că în cercetare sunt folosite multe teorii incorecte, nefundamentate, neriguroase (claims , slogan uri), am putea spune că dl Nicușor Dan a fost preocupat în fundamentarea unor teorii și este în continuu proces de perfecționare….
Astfel există multă maculatura incorectă ce este utilizata prin tradiție cu consecinte grave în aplicații!
Numai pentru faptul că nu este autorul unor publicații incorecte merită să fie apreciat !
Numai cine știe să evalueze dacă o teorie este riguroasă și corect scrisă se abține să producă lucrări incorecte ce au efecte catastrofale.
Cei 3 ani de studii la ENS l au experimentat pe dl Nicușor Dan pentru a fi capabil in evaluarea calității publicațiilor.
Lasă-ne, te rog frumos. Este ridicol. Acest cetățean o fi bun de orice, de stand-up comedy involuntar, de alimentat imaginația unora (nu știu cu ce), de profesor la grădiniță sau la universitate, nu știu, zi tu, dar NU DE PREȘEDINTE. Caută sindromul Asperger și vezi ce scrie acolo. Președintele trebuie să fie în primul rând iubitor de neam și în al doilea rând un mascul alfa, ca președintele Poloniei, să-ți inspire încredere, să te reprezinte cu demnitate, să cunoască protocolul, să stăpânească limbi străine nu să gângăvească etc etc etc. Ne și se face de râs de către ori iese in public. Nu are nici o scuză. Este un real pericol public, un risc de securitate națională, pentru că ne poate băga într un rahat din care să nu mai putem ieși, cum s a întâmplat după al doilea război mondial. Rusia nu va pierde, ba dimpotrivă, se înțelege în culise cu SUA și după ce se vor limpezi apele, ne vom trezi iar cu ei pe cap, pentru că le-am fost dușmani iar. Ok, îi urâm, îi detestăm, fiecare cum crede, dar în niciun caz nu e bine să le fim dușmani. "Dl. Nicușor Dan". Ăsta nu e domn, e un nefericit instalat într-o funcție care îl depășește cu mult peste ce poate el.
ȘtergereNoutăți: https://vm.tiktok.com/ZNR6EAMq5/
RăspundețiȘtergere