Radiografia stalinismului juridic

Pare că trăim un coşmar de proastă factură în condiţiile în care, după halucinantele dezvăluiri ale abuzurilor incredibile din „câmpul tactic” al justiţiei, multe dintre metehnele trecutului par a reveni cu brutalitate. Am crezut că după deconspirarea nefastelor protocoale pe care SRI le-a încheiat cu „tot ce mişcă”, uşor, uşor, lucrurile vor intra în normalitate. Aiurea, după o emoţie de moment treburile au scăpat din nou de sub control. Şi asta pentru că e o iluzie să crezi că prin simpla devoalare a realităţii poţi reuşi să corectezi un sistem aproape iremediabil viciat. 

Teroarea legii şi alienarea omului

Stând la o discuţie relaxată cu subiecte largi, aud la un moment-dat exasperanta formulare: „avem nevoie de legi în ţara asta!”. Nu ştiu de unde mi se trage, dar în momentul în care detectez „slogăneală” simt că mi se scurtcircuitează creierul şi-mi vine să mă urc pe pereţi. Şi, pentru a evita eliberarea cuvintelor grele care-mi vin la gură, prefer să termin abrupt discuţia retrăgându-mă.

„Avem nevoie de legi şi de respectarea lor!” Aşa-i că sună bine? Până la urmă e o chestie de bun simţ, de ce a ajuns să mă enerveze? Fără legi ajungem în haos şi cine şi-ar dori să trăiască în haos? Pare corect, însă nu e deloc aşa pentru că dintr-o asemenea discuţie nu rezultă nivelul de legiferare.

Justiţia asta a cui este?

Din nou Vanghelie a scurtcircuitat lumea politică în momentul în care a detonat bomba: judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost la Coldea acasă pe 19 iunie pentru a discuta dosare aflate pe rol, printre care şi pe cel al lui Liviu Dragnea. Aşa cum ştirea referitoare la dependenţa de droguri a Liviei Stanciu a şocat, de data aceasta dezvăluirea lui Vanghelie a venit ca un uragan deoarece a dezgolit brutal statul paralel al cărui pilon central încă este Coldea.

Terorismul noii lumi

Reuniunea Bilderberg de anul acesta a alocat o secţiune discutării realităţilor în lumea post-adevărului. O exprimare pompoasă pentru un fenomen atât de grav încât nu poate fi rostit. Post-adevăr - v-aţi întrebat totuşi ce reprezintă el cu adevărat?

Cineva care s-ar grăbi ar putea spune că este vorba despre minciună. N-ar greşi însă noţiunea în sine este mult mai largă. Minciuna, din fericire, este doar opusul adevărului. Ea este un neadevăr, însă unul care, printr-o demonstraţie mai mult sau mai puţin riguroasă se dezvăluie ca nefiind adevăr. În sine, noţiunea de minciună are în „codul său genetic” lipsa adevărului, negarea acestuia.

USR şi pericolul paraziţilor

La constituire, USR a fost marketat ca partid al tinerelor elite locale. Era un plan vechi. Dacă mai ţineţi minte, în negura băsismului, Mihai Neamţu ieşea pe piaţă cu o asemenea construcţie care-şi dorea să frapeze cu CV-urile sclipitoare ale membrilor săi. După acelaşi tipar, în aceeaşi perioadă, Bogdan Naumovici anunţă că-şi face un partid de dreapta ai cărui membri sunt numai „tineri de Oxford”.

Cele două mişcări politice au rămas la coşul de gunoi al istoriei recente. Asta pentru că ele erau nişte foamfe politice, menite strict a salva băsismul prin distragerea atenţiei de la adevăratele probleme. N-au reuşit nimic din ceea ce şi-au propus deoarece aveau o pseudo-ideologie. Însă, sub nicio formă, nu trebuie considerate eşecuri. Mai degrabă ele au fost experimente, focus grupuri menite a regla mecanismul astfel încât grefa parazită pregătită să se poată instala cu succes pe organismul ţintit.

În sfârșit și ceva pentru populație

Ministerul Finanțelor Publice a lansat vineri o emisiune de de titluri de stat pentru populație. Este prima din ultimii ani și, spre deosebire de cea anterioară lansată de către Guvernul Ponta, termenii acesteia sunt mai mult decât generoși: o dobândă de 5% pe an și scadența la 5 ani. Spre deosebire de depozitele bancare, dobânzile titlurilor de stat nu sunt impozabile, rezultând astfel un profit suplimentar pentru client. Este o revoluție și, dacă va continua așa, Ministerul de Finanțe va deveni cel mai mare adversar al băncilor locale.

Până acum mecanismul vânzării datoriei României era cumva diferit. Ministerul de Finanțe se împrumuta de la bănci care, la rândul lor, plasau disponibilitățile populației, încasând diferența. Asta în cazul în care erau dispuse să plaseze la stat întrucât diferențialul real de dobândă dintre depozite și credite sare - în unele cazuri - de 10%. Era un monopol bancar bine statutat de o groază de vreme. Fără o concurență reală, băncile au tot scăzut dobânzile. 

Destructurarea țării pas cu pas

Dacă în urmă cu câțiva ani cineva m-ar fi întrebat ce calități ar trebui să aibă omul care-și propune să destructureze țara, m-aș fi apucat să creionez un portret machiavelic. Un personaj inteligent, capabil să de planuri tenebroase și veșnic înconjurat de crema ticăloșilor pe care o țară ca a noastră o poate da. M-aș fi gândit la un om cu o gândire sprintenă, mereu stând în șah și răspunzând categoric oricărei acțiuni, un individ rațional-instinctiv, capabil să-și împuște adversarul aflat chiar și după colț, un geniu al răului. De asemenea, aș fi văzut personajul în cauză ca unul charismatic, un manipulator de clasă, capabil să-i fascineze pe mulți, să-și radicalizeze un nucleu dur și, utilizând masa de manevră, să ajungă la rezultatul scontat.