În sfârșit și ceva pentru populație

Ministerul Finanțelor Publice a lansat vineri o emisiune de de titluri de stat pentru populație. Este prima din ultimii ani și, spre deosebire de cea anterioară lansată de către Guvernul Ponta, termenii acesteia sunt mai mult decât generoși: o dobândă de 5% pe an și scadența la 5 ani. Spre deosebire de depozitele bancare, dobânzile titlurilor de stat nu sunt impozabile, rezultând astfel un profit suplimentar pentru client. Este o revoluție și, dacă va continua așa, Ministerul de Finanțe va deveni cel mai mare adversar al băncilor locale.

Până acum mecanismul vânzării datoriei României era cumva diferit. Ministerul de Finanțe se împrumuta de la bănci care, la rândul lor, plasau disponibilitățile populației, încasând diferența. Asta în cazul în care erau dispuse să plaseze la stat întrucât diferențialul real de dobândă dintre depozite și credite sare - în unele cazuri - de 10%. Era un monopol bancar bine statutat de o groază de vreme. Fără o concurență reală, băncile au tot scăzut dobânzile. 

Un calcul corect al rentabilității totale a unui depozit bancar ar trebui să țină cont de toți factorii implicați în ecuație. Astfel ar trebui să scădem din dobânda publicată atât impozitul statului(1% din dobândă, cu reținere la sursă) cât și comisioanele aplicate de bănci(ridicare de numerar, întreținere/administrare cont, extras de cont, s.a.m.d.). Ne-ar rezulta astfel o „bonificație anuală efectivă”. V-ați făcut un astfel de calcul?

Să luăm un exemplu. La Raiffeisen Bank un depozit la 12 luni e bonificat cu 0,7% pe an. Și-acum să ne facem calculele. Dacă mergem la bancă să facem un depozit de 1000 de lei am încasa la sfârșitul anului o dobândă brută de 7 lei. Din aceasta trebuie să scădem în primul rând impozitul perceput de stat care e de 0,07 RON, rămânând astfel cu 6,93 RON. O sumă frumușică, nu-i așa? Hai să vedem însă cam care-ar fi costurile comisioanelor percepute de Raiffeisen. Din pagina lor de depozite îmi rezultă că pentru retragerea de numerar se aplică un comision de 1%, minim 10 RON. Dintr-un foc, din cei aproape 7 lei am rămas în mână cu un minus de 3,07 RON. N-am găsit acolo cât ar lua banca pentru „administrarea” contului curent și-am pornit de la premisa că, pentru depozite, nu percepe nimic. Dacă însă ar percepe și ar obliga clientul să-și ia cel puțin un pachet standard(repet, nu știu dacă asta le e practica!) ar mai rezulta un mizilic de 60 lei pe an, adică, în total -63,07 RON „profitul” clientului. Astfel, ipoteticul nostru depozit de 1000 RON ar ajunge după un an la valoarea de 936,93 RON. Frumoasă afacere!

Comparați acest tip de plasament cu ceea ce propune Ministerul de Finanțe și o să înțelegeți cam care sunt diferențele. Nu cred că-s mari diferențe între bănci, astfel încât exemplul depozitului de mai sus poate fi considerat unul relevant. Dacă în cazul titlurilor de stat se încasează la aceiași 1000 RON fix 50 RON pe an, în cazul băncilor, în marea lor majoritate, dobânzile efectiv plătite sunt negative. E un avantaj indubitabil pentru populație.

Cârcotașii mi-ar putea reproșa că nu pun în balanță aceleași perioade de maturitate. Așa e. Într-adevăr, nu găsești un depozit cu maturitatea la 5 ani. Însă, în cazul Raiffeisen, am avea un depozit cu maturitatea la 3 ani, bonusat cu 1,4% pe an. Refăcând calculele ne-ar rezulta o dobândă netă de 41,58 RON, din care dacă scădem comisionul de retragere de 10 lei ne rămân 31,58 RON, corespunzător unei bonificații efective de 1,05% pe an. Asta dacă nu-s alte costuri, deoarece dacă scădem costurile pachetului de cont standard, iar cădem în gaură obținând un „profit” de -138,42 RON!!!

Dincolo de calculele hârtiei cred că e îmbucurător faptul că România începe să vândă datoria sa și către propria populație, scurtând astfel drumul sinuos al banilor și mai tăind din monopolul băncilor. Sper ca aceasta să fie doar prima dintr-o serie extinsă de emisiuni de titluri destinate populației. Nu de alta, dar dacă vom vedea care-s disponibilitățile blocate în conturi vom putea realiza destul de repede că datoria României poate fi susținută de către propria populație. Iar de-aici rezultă o posibilitate sporită de independență financiară a țării.