Despre ceea ce vine

Uitându-mă la cum se duce de râpă Deutsche Bank nu pot să nu mă gândesc la asemănările cu 2008. Totul se petrece aproape după acelaşi scenariu, singura deosebire fiind că lucrurile critice nu mai sunt doar în economia SUA, ci sunt disipate în toate marile economii. Practic nu există economie mare care să nu aibă mizerie bine ascunsă sub preş.

La criza din 2008 a mai fost un fenomen interesant pe care ar fi trebuit să-l remarcaţi: acţiunea concertată a Băncilor Centrale. A fost prima criză în care lucrurile s-au mişcat atât de simultan, atât de bine corelat, asemeni instrumentelor sub bagheta dirijorului. Şi, cu toate acestea, nu s-a făcut mare lucru. S-a reuşit doar acţiunea de ascundere a mizeriei.

Premisele actuale sunt diferite. Dobânzile încă sunt mici, unele zone nici n-au ieşit din quantitative easing, statele sunt supra îndatorate, iar SUA, cea mai mare economie a lumii, face doar figuraţie, încercând abată atenţia de la propriile-i probleme şi, in extremis, să se salveze pe pielea celorlalţi.

Marea problemă e că, la ultima criză, în ciuda conlucrării complet coordonate a Băncilor Centrale nu s-a realizat mare lucru. În momentul izbucnirii noii crize, acţiunea concertată nu va mai produce niciun efect. Degeaba vor pompa combustibil în economiile lumii, deoarece motorul însuşi este înecat. Oricât combustibil ai băga, el rămâne inert. Iar dacă te joci prea mult cu chibriturile s-ar putea să-l incendiezi.

E elementul pe care americanii nu vor sau nu sunt capabili să-l priceapă. Ei cred că şi în actuala criză vor putea să-şi rezolve problemele externalizându-le. Au încercat să sacrifice porcul chinezesc şi n-au reuşit, oricât de tentant ar fi părut. Astfel încât acum se află în disperarea căutării unei prăzi suficient de mare pentru a putea să le acopere imensele deficite.

Principala şi cea mai facilă victimă este Uniunea Europeană. Confruntându-se cu disensiuni interne puternice generate de modul tiranic în care e condusă, UE e mai degrabă un butoi cu pulbere aruncat cu inconştienţă în flăcări. E o victimă facilă şi, în acelaşi timp, o oaie suficient de grasă pentru a fi pe pofta americanilor. Există însă o mică problemuţă pe care tovarăşii americani o ignoră: frumoasa oaie e compusă din părţi destul de bine definite, iar atunci când lucrurile vor deveni suficient de grave, fiecare parte o s-o ia la goană în propria-i direcţie, fugind de sub blana ofertantă. Iar oaia pe care-o tot pândeşte diavolul american se va retransforma dintr-o structură unitară, într-o reţea haotică dominată de interese de multe ori contrare. Aţi încercat vreodată să băgaţi mâna într-un muşuroi de furnici? Cam acelaşi va fi şi sentimentul american atunci când va da iama în căutarea stabilităţii pierdute.

Socoteala celor care cred că din sacrificarea UE s-ar putea pune de-o masă îmbelşugată cu o singură victimă va fi extrem de dur contrazisă de realitate. Naţiunile sunt în continuare vii în interiorul UE, în ciuda politicii de castrare a acestora. Încă o criză va demara mişcările centrifuge care, de această dată, nu vor mai porni de la periferia Europei, ci chiar din nucleul ei dur.

Din punct de vedere financiar, întreaga tevatură nu va fi decât un haos generalizat. Nu va mai exista valută în care să poţi avea încredere. Nimeni nu va mai vrea să ţină dolari, nimeni nu va mai vrea să ţină EUR. Nici chiar cetăţenii statelor sau zonelor în care monedele respective sunt suverane.

E finalul unui sistem financiar înşelător care, din păcate, le va provoca multora suferinţe dramatice. Va fi o răzbunare a istoriei şi, în acelaşi timp, propulsarea omenirii către o nouă capcană la care se va înrola cu voioşie. Asta pentru că oamenii şi evenimentele nu se opresc niciodată din mersul lor.