Un Opel si mai multe intrebari

Întâmplarea de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi considerată atât o lecţie cât şi, din punctul nostru de vedere, un avertisment. Modalitatea în care nemţii au tranşat vânzarea Opel a fost brutală şi, la prima vedere, lipsită de logică. Numai că în spatele aparenţeleor se ascund realităţi care arată mult mai urât decât închipuirile noastre.

Când s-a decis alegerea Magna International în defavoarea Fiat nu s-a petrecut altceva decât o aparentă încălcare a logicii. Dacă însă vom pătrunde puţin mai mult în iţele afacerii, vom putea înţelege perfect "funcţionarea mecanismului". Magna International, compania scoasă în faţă va deţine numai 20% din Opel, în timp ce banca rusească Sberbank va avea 35%. Restul de acţiuni vor fi deţinute de către GM (35%) şi salariaţii Opel. Parcă am fi asistat la una din privatizările prin metoda MEBO. Evident, în această ecuaţie, toată lumea se întreabă ce are în comun un producător de piese cu o bancă rusească şi, mai ales, ce legătură are Sberbank cu Opel. În aparenţă cele trei entităţi par distincte, numai că în întreaga încrengătură a apărut "partenerul industrial" al Magna: OAO GAZ, constructorul de maşini aparţinând falimentarului Oleg Deripaska. Ei bine, aici se închide cercul întrucât Deripaska nu este nimeni alcineva decât cel care, în mai 2007, investea peste 1.54 mld. dolari în Magna International. O tranzacţie pe care nu a mai putut-o susţine din cauza crizei.

Acapararea Opel de către ruşi nu are nicio justificare economică pentru nemţi. Probabil singura câştigată va fi Angela Markel care, prin intermediul acestei decizii, şi-a asigurat un viitor călduţ, asemeni predecesorului său. Ruşii nu vor decât să obţină accesul la tehnologiie GM pentru a-şi putea retehnologiza îmbătrânita industrie auto. Aceasta le va permite lansarea de modele competitive pentru enorma piaţă internă şi contracararea producătorilor externi. Modalitatea categorică de tranşare a acestei afaceri este, fără doar şi poate, o lecţie importantă. Este îngrijorătoare adaptabilitatea ruşilor care, într-un timp extrem de scurt, au înţeles care sunt slăbiciunile vesticilor(vezi Gerhard Schröder) şi, bazându-se pe acestea, reuşesc lovituri extrem de exacte. Cei care cred că soarta celor 1.5 miliarde puse la bătaie de cabinetul Merkel vor salva Opel se înşeală amarnic. Ele nu fac altceva decât să plătească indirect(prin intermediul salariilor care se vor mai da o perioadă de timp) sindicatele care au ştiut extrem de bine împotriva cui să ţipe. Aceasta probabil l-a făcut pe Marchione să spună într-o conferinţă de presă: “this process is taking on the air of a Brazilian soap opera”.

Spuneam la începutul articolului că, din punctul nostru de vedere, această tranzacţie este un avertisment. Faptul că la nemţi se întâmplă aberaţii de acest gen înseamnă că ceva e putred în Europa, iar politica noastră jenantă faţă de Rusia s-ar putea să aibe consecinţe grave. Când mă gândesc la acuzele aduse OMV de către unguri, la faptul că Rhurgas(cumpărătorul Distrigaz Nord) are relaţii mai mult decât apropiate cu ruşii şi la suspiciunile care planează asupra GDF înţeleg că nu ne aflăm sub auspicii liniştitoare. Vom avea oare timpul necesar reparării greşelilor grave făcute involuntar(sau poate voluntar, cine ştie)? Sunt câteva întrebări pe care trebuie să ni le punem cu foarte mare seriozitate.

Întorcându-ne la afacerea Opel, nu voi mai face decât o singură remarcă: în prima sa campanie electorală, Angela Merkel s-a făcut cunoscută prin faptul că nu reuşea să diferenţieze salariul net de cel brut. Şi la ei, situaţia este la fel ca la noi. Politicieni competenţi care iau decizii cruciale!