vineri, 12 iunie 2009

Marea decuplare

În urmă cu ceva timp aminteam în treacăt că următoarea fază a crizei va fi decuplarea. Cu toate că nimeni nu prea ia în serios acest fenomen, fazele incipiente ale sale sunt deja vizibile.

Ca şi fenomen decuplarea constă în spargerea actualei monotonii a evoluţiei economice conducând la evoluţii antagonice: în timp ce unii scad alţii cresc. Într-adevăr, globalizarea a produs(şi propus) un model simplificat, aproape uniform: sistemul economic puternic interconectat, în care orice creştere produce efecte asupra întregului, la fel ca şi orice descreştere. Până în prezent acest model a aproximat destul de bine realitatea. Dacă ne uităm numai la indicii bursieri realizăm că, cel puţin până acum, economiile au funcţionat sincronizat.

Adepţii modelului actual uită însă că toată sincronizarea este datorată punctului unic de referinţă. Atâta timp cât inima sistemului economic mondial este SUA şi globalizarea se manifestă din ce în ce mai puternic, pare normal ca fenomenele pozitive sau negative induse de unul dintre participanţi să se facă simţite peste tot(în funcţie de ponderea sa în sistem). Fără a ne înşela prea mult, putem spune că totul până acum a funcţionat similar cu principiul vaselor comunicante.

Pe fondul crizei au apărut însă ţări cu veleităţi de lider, nemulţumite de dezechilibrele induse de SUA şi dornice să iasă din sistem înainte ca acesta să se prăbuşească sub greutatea propriilor probleme. Deocamdată nemulţumirile au fost exprimate public de China şi Rusia. Ambele, susţinute tacit de alţi câţiva actori importanţi au propus introducerea SDR-urilor ca monedă de rezervă. Acesta este însă numai vârful vizibil al iceberg-ului. Adevărata luptă care se va da va fi pentru componenţa SDR-ului. Deocamdată se doreşte introducerea yuan-ului, ca precedent pentru ceea ce va urma: avântul monedelor regionale. Dorinţa ascunsă a chinezilor este aceea de a propulsa yuan-ul ca monedă a Asiei, similar în funcţionalitate cu EURO. De asemenea, lumea arabă pregăteşte lansarea unei monede transnaţionale, iar în America de Sud, brazilia mizează pe impunerea real-ului. Aceste noi dezvoltări vor forţa modificarea "raportului de forţe" din interiorul SDR-ului şi introducerea unor noi monede în componenţa sa.

Din toate aceste informaţii se remarcă prin lipsă opinia europenilor. De ce, e simplu. Economia europeană este puternic integrată cu cea americană. Nu sunt de trecut cu vederea nici relaţiile politice dintre Europa şi SUA. Acestea ar fi motivele pentru care zona Euro deocamdată preferă aşteptarea. Aşteptare care, cel mai probabil va lua sfârşit în momentul în care impulsul inflaţionist generat de dolar se va face simţit. Probabil în acel moment, sub presiunea propriilor contribuabili, Europa va prefera abandonarea dolarului. Acela va fi probabil momentul zero al marii decuplări şi al desenării unui nou model economic mondial dominat de valute regionale şi având ca bază de raportare un coş al acestor valute.

18 comentarii:

  1. Obisnuiam sa cred si eu in teoria decuplarii acum jumate de an. Apoi am inceput sa inteleg ca aceasta nu va mai avea loc si ca e mult mai important sa privim imaginea de ansamblu.

    Si sa intelegem faptul ca in momentul in care in US se va strica jucaria, a doua zi cam toata economia mondiala va lua o pauza de relax. Apoi intr-adevar va avea loc o divizare, dar nu in genul celei pe care o prezinti aici.

    Va fi mai mult o "dezintegrare" decat o "decuplare" si probabil ca va avea loc aproape peste noapte: Peter Schiff - The Charm Offensive

    However, once the psychology turns, there is no way to stop the rush for the exits. Remember how quickly the secondary market for subprime mortgages collapsed? One day, investors were lining up to buy; the next day, the stuff couldn’t be given away. Make no mistake about it, we are issuing subprime paper and no amount of political spin can alter that reality. Bogus credit ratings aside, I think the world already knows this and it’s just a matter of time before someone admits it.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Treasuries tumbled 6.5 percent so far this year, the worst performance since Merrill Lynch & Co. began tracking returns in 1978, as so-called bond vigilantes drove up yields to punish President Barack Obama for quadrupling the budget shortfall to $1.85 trillion and raising the risk of inflation.

    “People are increasingly concerned about supply,” said Jay Mueller, who manages about $3 billion of bonds at Wells Fargo Capital Management in Milwaukee. “The government running a deficit of 12 or 13 percent is not something we’ve seen since World War II. It’s very hard to digest.”"

    FN: The deficits are set. Government debt supply won't decrease for years. Therefore the only part of the equation left to tamper with is demand. To prevent yields from spiking much higher and crushing an already crippled economy, a bid must be manufactured for treasuries.

    Somehow liquidity must be coaxed out of risky assets, such as equities and commodities and funneled into treasuries to push yields down. The simplest way to do this is to inspire a "Safe Haven Bid". To achieve this outcome something somewhere has to be allowed to die... Lehman style. Perhaps the sacrifice of a few small Baltic states, such as Latvia, would do the trick.

    Sure it sounds far fetched... but stranger things have happened. Somehow rising yields must be stopped. So how will "they" do it?"

    sursa: http://benbittrolff.blogspot.com/2009/06/us-treasuries-now-what.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Sure it sounds far fetched... but stranger things have happened. Somehow rising yields must be stopped. So how will "they" do it?"

    Like this: THE HORROR, Bond Traders are White with Terror...

    There is a daily competition for money in the world's bond markets. The US govt bond is the King Daddy of those markets. The primary dealers will do WHATEVER IT TAKES to sell those bonds. The primary dealers also carry tremendous power against the govt. Let's have a listen to their response to the Gman's "it's my way or the highway". Listen carefully. "How would you like it, Mr. Gman, if we announced that " sorry, we can't find buyers for your triple A rated toilet paper, we're going to announce to your public that you defaulted. Let's see how you do when we cut your credit cards up. You tell us what to do? Wrong. Go ahead, take away our primary dealerships. We're all standing together on this. We give the orders, not you. Got it?"

    What might those orders be? One order could be: "Your $300 billion commitment to buy T-bonds ain't gonna cut it. Try $3 trillion. Now get to your greenback photocopier start button and start pushing it. We'll tell you when to stop."

    RăspundețiȘtergere
  4. Flavian: Modul fatalist in care privesti lucrurile iti dilueaza concluziile. E ilogic sa crezi ca toata lumea se va stinge de la o zi la alta din cauza dolarului. Se vor pierde averi, se vor clatina natiuni, dar lumea nu va disparea.
    Pe de alta parte, gandeste-te ca daca maine va disparea o moneda se vor gasi imediat cel putin zece care s-o inlocuiasca. Iar oamenii vor fugi disperati catre noul far calauzitor. Instinctul de turma face parte din natura noastra...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu cred în nimic.
    Spuneţi-mi ce sînt alea SDR-urile.
    Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. flavian uita incontinuu ca in america e cea mai puternica natiune din lume, cu sau fara dolar valorand zero. sunt de acord ca dolarul nu va mai valora nimic in cel mai scurt timp, dar totusi in sua inca exista fabrici, institute de cercetare, universitati, etc. . chiar si ferme si campuri petroliere la care americanii au preferat sa le puna dop si sa le conserve am auzit ca cica ar exista ...
    flavian pune egal intre prabusirea sistemului financiar si prabusirea civilizatiei, ceea ce e cam gresit. poate ca se va produce un reset in viitorul cel mai apropiat, perdantii isi vor linge ranile si teoretic vor fi invatat ceva, americanii vor trece la munca (mai) serioasa si la un nivel de trai mai scazut, si asta este, mergem inainte
    ps : tineti cont ca eu am un caracter foarte negativist si pesimist, si totusi nu vad lucrurile atat de negru ca flavian

    RăspundețiȘtergere
  7. geomarz: Esti cea mai tare aparitie pe ziua de azi. :-))
    poti gasi aici(http://imf.org/external/np/exr/facts/sdr.HTM)
    mai multe informatii despre SDR(sau DST in romana, adica Drepturi Speciale de Tragere)...

    RăspundețiȘtergere
  8. Boys, iar imi puneti in carca chestii care nu-mi apartin ? Pentru a cata oara sa va subliniez ca eu nu sunt fatalist, ci optimist.

    Doar am explicat de atatea ori ca sunt mai optimist decat Dan, dar asta nu inseamna ca sunt naiv.

    Unde am zis eu ca disparitia dolarului va duce la disparitia civilizatiei ? Din contra, am zis ca va duce la o descentralizare care va face bine civilizatiei si umanitatii in general.

    In momentul in care vor disparea manipularile economice care se fac acum prin intermediul banilor aflati sub control guvernamental si in mana cartelurilor bancare, cred ca omenirea va avea chiar o perioada de renastere si inflorire.

    Despre DST mai pe larg si mai pe limba noastra am explicat aici: G20, FMI si SDR

    RăspundețiȘtergere
  9. Flavian: Pai vezi ca iar ai comis-o? Motivele sunt cel putin urmatoarele:
    1. Cand spun decuplare vorbesc despre descentralizare(cred ca m-am exprimat destul de clar). In toata aceasta ecuatie SDR-ul va fi liantul, nu elementul central intrucat ceea ce va conta va fi proportia detinuta de fiecare dintre monedele regionale in cosul SDR.

    2. Noul model nu inseamna nici daramare, nici dezastru, dar nici imbunatatirea substantiala a situatiei. Va insemna numai diminuarea importantei Americii.

    3. Schiff pe fond are dreptate, dar concluziile pe care le trage tin mai degraba de dorinta sa de a-si pastra clientii. Una e sa faci singur fata crizei si cu totul altceva e cand ai impresia ca ai ca si protector pe insusi Cavalerul apocalipsei.

    4. Privind din perspectiva istorica, schimbarile nu se pot face brusc, peste noapte. Ceea ce spui tu ca "trebuie sa vina", probabil mai are nevoie de ceva sute de ani din momentul in care varfurile o percep... Revin la ceea ce ti-am mai spus referitor la inertia populatiei. E una dintre cele mai importante forte, din pacate neluata in seama de nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu stiu cine a comis-o...

    1. SDR nu va fi nici un liant, pentru ca ne-am saturat de "lianti" virtuali si generatori doar de inflatie, in genul dolarului.

    2. Intr-adevar nu va fi nici un dezastru, dar noul model va aduce dupa daramarea vechilor structuri o situatie mult mai buna.

    3. Schiff priveste povestea asta doar din prisma analistului economic. La fel cum o faci si tu, doar ca din alt unghi. Am mai repetat ca nu se poate compara nici macar cu Chris Martenson cand vine vorba de imagini de ansamblu.

    4. Stiu ca interesul e sa traga mitza de coada la infinit. Chiar daca vor incerca sa printeze pentru asta bani fara numar pentru a aduce intreaga economie mondiala la halul in care era economia romaneasca in anii 90.

    Dar peste toate astea se suprapun probleme sociale si energetice care vor sparge la un moment dat "buba". Peste noapte, adica in cateva luni sau ani, nu secole.

    Da, probleme economice au mai fost. Recesiuni, depresiuni, razboaie sau alte evenimente de genul. Dar crize economice grave cumulate cu sfarsitul resurselor energetice planetare si o populatie de 6 miliarde de locuitori in acelasi timp nu am mai experimentat pana acum... ;)

    Asta e diferenta crizei actuale fata de alte momente mai dure din istoria economica a ultimelor secole, pe care cei care vad doar problemele dpdv economic nu reusesc sa o sesizeze la adevarata scara.

    RăspundețiȘtergere
  11. >dar totusi in sua inca exista fabrici, institute de cercetare, universitati{...}

    O "privatizare-transfer" şi dispar în 5-10 ani pe modelul celor din Estul Europei ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  12. @flavian,
    f. interesant modul tau de abordare a problemei crizei din "optimismul".
    ceea ce spui tu acolo este o realitate, de care poate ca unii isi dau seama, dar pe care cu siguranta marea majoritate o ignora si o bagatelizeaza. si daca mai multi oameni si-ar insusi acest punct de vedere, lucrurile s-ar schimba f. rapid in bine. e o problema de constientizare. odata facut declicul, actualele modele de gandire ar fi abandonate imediat si o paradigma noua asupra civilizatie noastre ar lua nastere. da, aceea ar fi solutia. o sa te citesc mai atent de acum incolo.
    @dan,
    nu inseamna ca blogul acesta va fi mai putin citit. finetea observatiilor si modul extrem de riguros si concis in care prezinti concluziile, te fac de neinlocuit. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. nu cred nici în repriza economica si pentru moment nici în marea decuplare.
    Cred ca vor mai urma cutremure fianciare de origine USA - imobilarul comercial, cartile de credit ca si împrumuturilr Alt A. Dar mai ales pericolul reprezentat de bulle T-Bonds si de caderea dolarului.
    Rezervele de $$ ale Chinei o împiedica de la o dezangajare rapida chiar daca îsi cauta scaparea în cumpararea de materii prime si investiile interne.
    Speculatiile în curs asupra materiilor prime ar putea agrava recesiunea si deficitul comercial american (dar nu numai american) în acelas timp cu fuga investitorilor dinspre T-Bonds si dolar spe active mai concrete si care apar mai sigure.
    In cazul în care "turma" investitorilor va parasi aceste valori de refugiu indispensabile pentru supravietuirea USA, riscam sa asistam la o degringolada dezordonata a dolarului si nimeni nu mai poate prevedea nimic în aceste conditii.

    RăspundețiȘtergere
  14. Totuşi,insist, ce este SDR-ul ?
    Nu fiţi elitişti, primiţi şi "laici" pe care să-i mai luminaţi...

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnu' Dan, scuze, n-am văzut răspunsul seara trecută. Acu' mă dusei plin de speranţe...
    N-aş pricepe păsăreasca asta nici scrisă în română.
    Bănuiesc că nu are nimeni răbdare să mă lumineze pe o cale mai explicită...
    Ei, atunci primiţi din partea mea ceva apoptoză, nişte IL-uri şi TNF-uri... sau, mai frumos, nişte organ failures...
    S-auzim numai de bine...

    RăspundețiȘtergere
  16. lui geomarz : încerc sa-ti raspund.
    SDR sau DTS (drept de tiraj special) este un cos de monezi folosit de FMI.
    La ora actuala dolarul este preponderent în acest cos de monezi ca si puterea USA care poate opune un "veto" pe orice decizie a FMI, fie ea dorita de toate celelalte tari care participa.
    In culisele ultimului G20, China si celelalte tari emergente cunoscute sub denumirea de BRIC (Brazilia, Rusia, India,China) si-au exprimat dorinta de a se schimba componenta SDR (DTS) si ponderea votului principalelor puteri economice în favoarea lor. Bineînteles ca USA si "aliatii" s-au opus cu toate frînele de care dispun. Din acest motiv tarile BRIC refuza sa contribue la cresterea fondurilor FMI si prefera sa cumpere "obligatii" FMI.
    Sper ca am reusit sa raspund întrebarilor tale.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Dan
    @ Anonim
    Mulţumesc pentru înţelegere.
    Venisem cu vonvingerea fermă că nu voi avea nici un fel de luminare. Uite, că nu a fost aşa.
    De cele patru puteri emergente, BRIC, chiar ştiam (nu le ştiam denumirea). Şi ştiam şi faptul că-şi dau silinţa să pună la punct o monedă a lor, unică... Numai că nu ştiam că-i şice SDR.
    Mulţumiri speciale domnului Anonim. Mi-a plăcut modalitatea dînsului de abordare a problemei.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)