Recursul la istorie

Când se vorbeşte despre Marea Criză, toată lumea se rezumă la crahul de pe Wall Street. Şi se întâmplă aşa deoarece, în memoria americanilor, acel moment echivalează cu un coşmar, cu dărâmarea unei lumi. Nimeni nu poate uita întrega cădere care a distrus într-un ritm nebun tot ceea ce până atunci însemnase America. Nu întâmplător, imaginile asociate Marii Crize sunt cele cu şomerii stând la coadă pentru o supă. Numai că adevăratul dezastru a fost cea de-a doua fază a crizei.

Creată în anul 1885 de către familia Rotschild, Creditanstalt a fost prima bancă de investiţii a lumii, finanţând multe din proiectele de infrastructură ale Imperiului Habsburgic. După Primul Război Mondial, Creditanstalt s-a extins puternic, angajându-se în investiţii cu grad mare de risc. Modelul agresiv de business i-a adus o apreciere majoră în branşă din cauza profitabilităţii afişate. În mod cu totul curios, Creditanstalt nu a fost lovită de dezastrul din 1929, continuându-şi activitatea ca şi înainte. Deteriorarea situaţiei economice indusă de criza americană au început însă să macine puternic activele băncii austriece. Iniţial s-a încercat cosmetizarea situaţiei însă, pierderile din ce în ce mai mari nu au mai lăsat mult loc de manevră. În 11 mai 1931, Creditanstalt a fost nevoită să-şi recunoască falimentul târând Austria şi ţările învecinate într-un dezastru financiar. A fost momentul care a consfinţit statutul de criză globală pentru ceea ce astăzi cunoaştem sub numele de "The Great Depression". Şocul s-a propagat rapid din Austria, noul epicentru al crizei, către toată lumea. Urmarea sa a fost una de coşmar pentru Europa: ascensiunea naţional-socialiştilor lui Hitler şi haosul care a urmat.

De ce am amintit aici această istorie e simplu. Suntem, aşa cum am mai spus şi în trecut, într-un moment de răscruce. Falimentele americane au fost primul şoc transmis Europei. Ca şi atunci, acum lucrurile par a sta OK. Se vorbesşte de recuperări în V, X, radical şi alte năzbâtii. Asta în timp ce peste Ocean, cazanul masei enorme de bani dă în clocot. Dacă veţi studia ceea ce se întâmplă cu titlurile de stat emise de trezoreria SUA, veţi înţelege că avem de-a face cu o replică a cutremurului de anul trecut. Sau poate cu un cutremur mai mare decât acela. Cert este că nu putem şti pentru cât timp sistemul bancar european va mai rezista şocurilor de mai mici sau mai mari magnitudini. Cu toate că se doreşte mascarea situaţiei(vezi mesajele transmise de la întrunirea G8) nu cred că situaţia mai poate fi ascunsă pentru multă vreme. Marea curiozitate pe care o am este dacă din nou Austria va fi epicentrul. La cum arată structura activelor, putem paria pe ei, dar niciodată nu poţi şti de unde sare iepurele.