joi, 22 aprilie 2010

Goldman si politica


Pentru multă vreme, Goldman a fost sfătuitorul secret al cercurilor de putere din Europa. Această poziţie privilegiată i-a permis accesul la business-uri cât se poate de profitabile şi cu risc minim. Spre exemplu, banca de investiţii de pe Wall Street a fost(şi încă este) principalul partener al unor guverne europene în ceea ce priveşte emisiunile de bonduri. Şi vorbim aici de state precum Anglia sau Germania, ale căror emisiuni de bonduri asigură un profit frumos şi constant în condiţii de risc zero. 

Relaţiile privilegiate din zonele rarefiate ale puterii, au permis "oamenilor lui Dumnezeu" accesul la numeroase alte afaceri derulate de statele în cauză. Probabil, dacă s-ar face o cercetare privind colaborarea dintre oficialii ţărilor europene cu GS s-ar ajunge cu uşurinţă la concluzia că instituţia amintită ocupa o poziţie de cvasi-monopol  pe această piaţă. Ceea ce este însă extrem de greu de înţeles este prostia  oficialilor statelor în cauză care, prin colaborarea cu toxica instituţie americană, nu au făcut altceva decât să-şi sape singuri groapa. 

Ieri, Nick Clegg, declara că, guvernele europene ar trebui să înceteze colaborarea cu Goldman, ca urmare a investigaţiilor pe care le face SEC. Iniţial declaraţia a fost trecută cu vederea întrucât părea a fi o afirmaţie specifică logicii electorale britanice. Numai că, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Germania, unde presiunea a fost atât de mare încât ministrul de finanţe a declarat că încă aşteaptă să primească date de la SEC şi că ia în considerare o răcire a relaţiilor cu Goldman.

În spatele declaraţiilor aparent calme, spiritele sunt în fierbere. Spre exemplu, BayernLB a anunţat printr-un comunicat că a întrerupt colaborarea cu Goldman ca urmare a anchetei din SUA. Reprezentanţii băncii nu au oferit mai multe detalii, dar cauzele sunt cât se poate de clare şi putem intui cu uşurinţă cine se află de fapt la baza acestei decizii. BayernLB este o bancă deţinută de statul german care până acum colabora excelent cu Goldman. Întregul sistem bancar german a fost puternic zguduit de actuala criză, iar în lumina noilor informaţii făcute publice de SEC rezultă că nemţii erau victimele ideale pentru Goldman. E un lucru destul de greu de digerat de către electoratul german! Spre exemplu, necunoscuta IKB Deutsche Industriebank AG, o bancă axată pe finanţarea firmelor mici şi mijlocii germane, se află în centrul atenţiei deoarece "investiţiile" acesteia în instrumente toxice americane au avut ca efect pierderi substanţiale ale unor entităţi municipale americane. Cred că este de prisos să amintesc faptul că IKB a avut o colaborare strânsă cu Goldman, acesta fiind şi motivul pentru care e greu de dedus deocamdată dacă avem de-a face cu o victimă sau cu un "insider" care-şi cunoştea bine rolul în întrega maşinaţie(şi care a consemnat nişte pierderi incredibile).

Cele descrise mai sus demonstrează cât se poate de clar cum colaborarea cu un guvern a deschis celor de la Goldman noi oportunităţi. Aflaţi sub presiunea publică, politicienii europeni încearcă să acopere dovezile colaborării cu GS sau să întrerupă legăturile cu aceasta până când nu va fi prea târziu pentru cariera lor. Uşor, uşor, şi în Europa, pentru un politician, asocierea cu Goldman Sachs va echivala cu pierderea rapidă a capitalului de încredere, motiv pentru care întreruperea colaborării cu toxicii pare singura cale de supravieţuire politică. Numai că oamenii lui Blankfein au multe informaţii din spatele cortinei, iar aceasta îi face extrem de puternici. Aşa se face că, spre exemplu, în ultima perioadă au apărut informaţii anonime despre Franţa. Zvonurile susţin că "schema grecească" a fost şi este utilizată cu succes şi în Franţa. În condiţiile în care Portuglia stă să explodeze, confirmarea unei asemenea ştiri ar avea un potenţial  devastator pentru Europa. Este numai un exemplu care demonstrează că, cel puţin acum, renunţarea la oamenii dumnezeului Blankfein este aproape imposibilă. Dar, cine știe? Probabil că există și alte căi de astupare a gurii păcătosului despre care noi nu prea știm nimic.


7 comentarii:

  1. Pentru multă vreme, Goldman a fost sfătuitorul secret al cercurilor de putere din Europa. Această poziţie privilegiată i-a permis accesul la business-uri cât se poate de profitabile şi cu risc minim.

    Interesant ! oare nu la fel s-a ridicat si familia Rothschild? nu ca ar avea vreo legatura cu vreo banca americana

    RăspundețiȘtergere
  2. Istoria asta cu GS din ultimele zile si din care, stati linistiti, n-o sa iasa nimic, este doar o perdea care camufleaza dezvaluirile legate de implicatiile SEC în escrocheriile piramidale Madoff si mai ales Standford, de care se vede bine ca SEC era la curent înca din 1998 si chiar mai mult decît atît, acestea au beneficiat si de sprijinul anumitor persoane din interiorul SEC.
    Asistam în public la o relatie incestuoasa între banci si politica.
    ''Ar fi mai adecvat sa numim fascismul corporatism, pentru ca este vorba de o fuziune între Stat si puterea marilor firme'' B.Musolini
    Ar fi deci prea mult sa numim în zilele noastre corporatismul fascism ? caci este vorba despre asocierea celor puternici cu sprijinul statului si fmi în asuprirea (scaderea nivelului de trai al) popoarelor !

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun articol, foarte bun.

    In ciuda pesimismului unora eu sper sa iasa totusi ceva din toata povestea asta.

    Europenii iau aminte si vad ca nici Obama nu se lasa, le-a cam taiat azi apetitul de specula baietilor... :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. In primul rand GS nu e toxic, ci este firma care a profitat cel mai mult atat de boom cat si de bust. Angajeaza cei mai destepti oameni si au o cultura organizationala fantastica si un atasament neconditionat fata de firma. Bineinteles, a face afaceri la cel mai inalt nivel inseamna fortarea legilor si a relatiilor pana la maxim.

    Si in pofida acestora nu sunt vreo organizatie secreta care sa monopolizeze si sa suga seva vreunui stat. Dar sunt mari si sunt deosebit de influenti.

    Sincer ma astept ca GS sa fie dezemembrata pentru ca a a ajuns prea mare si prea influenta dar sa fie doborata cu acuzatii asupra reputatiei sale mi se pare incredibil. Mai ales cand unii din cei mai influenti oficiali americani sunt fosti angajati GS.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dap, sunt dashteptzi manca-i-ar tata.. si smecheri pe deasupra... incredibil dom'le incredibil.. cum unii nu stiu ce reputatie are GS .. de fapt... ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru multă vreme, Goldman a fost sfătuitorul secret al cercurilor de putere din Europa. Mai, nu stiam. Dealtfel, era si secret.

    În condiţiile în care Portuglia stă să explodeze Adica o duce prost de multa vreme si acum e pe marginea falimentului. Ma indoiesc.

    Întregul sistem bancar german a fost puternic zguduit de actuala criză, iar în lumina noilor informaţii făcute publice de SEC rezultă că nemţii erau victimele ideale pentru Goldman. Cate banci germane au dat faliment ? Cati bani s-au pierdut? Nemtii sunt victime ideale?! In ce perioada a istoriei, ca momentan o duc bine.

    Şi vorbim aici de state precum Anglia sau Germania, ale căror emisiuni de bonduri asigură un profit frumos şi constant în condiţii de risc zero. E jenant sa sugerezi ca 3,11% in Eur, la o inflatie de 1%, reprezinta un profit frumos si atragator pt. o banca de investitii (sau clientii ei). Constant, da. E un profit minuscul direct proportional cu riscul implicat (minuscul).

    O groaza de exagerari, spuse pe un astfel de ton incat te face sa-ti faci bagajele urgent pentru o alta planeta, eventual. Ei, e si maine o zi.

    RăspundețiȘtergere
  7. xploratorul: Ti-am acceptat comentariul nu pentru ca ar contine ceva interesant ci pentru a-ti permite sa te acoperi de penibil. Personal cred ca nu prea ai habar pe ce lume traiesti, dar iti place teribil de mult sa-ti dai cu parerea crezand ca esti destept. Din pacate, realitatea te contrazice.
    Sa-ti dau si cateva argmente:
    1. La cati bani s-au bagat in bancile nemtesti, era imposibil sa dea faliment.
    2. Daca tu-ti imaginezi ca la afacerea cu bonduri GS castiga din randamentul acestora inseamna ca nu ai habar de nimic!
    Si, pe final, o rugaminte: nu mai vizita blogul asta pt. ca daca-mi rezulta ca mai am multi vizitatori ca tine va trebui sa abandonez proiectul.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)