Teoretizarea șpăgii

După ce aburii victoriei electorale se duc, vine momentul să te apuci să-ţi plăteşti datoriile. Astfel, pe la câştigător, începe pelerinajul sponsorilor, rubedeniilor, a simpatizanţilor apropiaţi. Nu vă imaginaţi că ceea ce am enumerat mai înainte e lucru simplu. Uneori e fascinant să vezi cum, în câteva zile, se creează o adevărată reţea socială având ca unic scop banul statului. Şi pentru asta se consumă o o groază de energie deoarece trebuie eliminaţi foştii, puşi oamenii noştri, adoptată legislaţia propice spolierii s.a.m.d. În mare, cam asta se întâmplă în spatele talk show-urilor, a declaraţiilor bombastice ale învingătorilor şi a promisiunilor din campania electorală care-şi pierd accelerat din "prospeţime".

După ce ai câştigat alegerile, ţara e un playground pentru tine. Nu trebuie decât să-ţi stabileşti priorităţile, să-ţi instalezi reţeaua şi să te apuci de cules banii. Ei bine, din punct de vedere teoretic, există două moduri de a pune bani de-o parte: constructiv şi destructiv. Nu vă lăsaţi intimidaţi de denumirile pe care le-am dat. În realitate niciuna dintre cele două modalităţi nu este sănătoasă.

Modul "constructiv" de a lua şpagă este specific perioadelor de creştere economică, atunci când investitorii consideră că au de făcut un business bun pe-aici. Astfel, în schimbul micilor atenţii, întregul aparat pe care l-ai instalat începe să muncească în favoarea investitorului strategic. Asta înseamnă că omul care ţi-a rotunjit contul din bancă nu mai are probleme generate de imensul şi inutilul aparat birocratic. Acestei modalităţi îi spun constructivă deoarece, până la urmă, are ca finalitate o investiţie care aduce plusvaloare zonei respective(uneori această afirmaţie nu e adevărată :-)).

Perioada de declin economic aduce după sine cu preponderenţă cea mai perversă modalitate de şpagă: cea distructivă. Cum nu mai sunt bani pentru investiţii, investitorii conectaţi nu pot câştiga decât din eliminarea adversarului. Acest lucru le asigură o cotă de piaţă mai mare şi, automat, un profit mai bun fără nicio altă investiţie în afară de "sfânta şpagă". Cum se face asta e destul de simplu: dacă ai de-a face cu un adversar particular îl sufoci cu controale, autorizaţii, şicane etc. În cazul celor de stat e mai simplu pentru că aici niciodată lucrurile nu stau cum trebuie: scheme de personal umflate, eficienţă economică zero, contracte cu "dedicaţie" ale foştilor s.a.m.d. Pentru a sufoca o firmă de stat nu trebuie decât să-i pui un director incompetent care, în mod sigur, după ce face puţină gălăgie acuzând odioasa moştenire o îndreapta fix către groapă. Şi-aşa lucrurile se rezolvă de la sine.

În mod cât se poate de evident, cele două modalităţi de umflare a buzunarelor nu sunt strict delimitate de perioadele de creştere/descreştere economică. Există destule exemple de şpăgi distructive în perioade de creştere la fel cum există şpăgi constructive în perioade de declin economic.

Probabil în acest articol nu am spus mare lucru pentru marea majoritate a cititorilor mei. Am încercat însă să ofer şi celor care postează uneori comentarii aiurea o viziune ceva mai apropiată de realitate. Nu de alta, dar m-am săturat să ofer explicaţii suplimentare unora care privesc actualitatea cu naivitate. Iar celor care se întreabă când vom ieşi din criza perpetuă în care am intrat probabil că le-am spulberat orice speranţă.