vineri, 1 iulie 2011

Grecia - punct si de la capat


Am aşteptat rezultatul votului din parlamentul elen înainte de a-mi posta opiniile deoarece întregul proces a avut un mare grad de incertitudine. Între timp planul de austeritate a fost votat, într-un parlament aflat sub asediu. George Papandreou a obţinut o victorie, dar aceasta cu preţul întregii salce cariere politice. Calea pe care a ales-o, cu toate că este una lungă, este extrem de periculoasă şi  nu-l fereşte, sub nicio formă, de consecinţe. Practic, începând de azi, Papandreou trebuie să pună în aplicare reformele dureroase care se speră că vor readuce Grecia pe linia de plutire.

Principala piesă din executivul lui Papadreou este Evanghelos Venizelos, un politician şi profesor de drept constituţional extrem de respectat în Grecia. Lui i-a fost încredinţat complexul post de Ministru al Finanţelor şi vice-premier. Practic, Venizelos(nu are nicio legatură de familie cu Elefterios Venizelos) este cel  mai important om al executivului grec, fiind şi cel care va trebui să aplice drasticele măsuri de austeritate. Meciul care începe acum în Grecia este unu simplu şi, în acelaşi timp radical: trebuie să facă rost rapid de bani, astfel încât să reuşească reducerea presiunii exercitată de imensa datorie externă contractată.

În cazul în care grecii vor reuşi să fabrice banii necesari depăşirii acestui moment, ar putea scăpa de dezastru. Altfel, perspectivele sunt dintre cele mai grave, iar ceea ce s-a văzut în Atena şi Salonic s-ar putea multiplica la nivelul întregii ţări. Nu ştiu cât de conştienţi sunt oficialii greci de faptul că gura de oxigen care le-a fost oferită a fost pentru a permite exitul unor peşti mai graşi. Mai mult, jucătorii cheie din zonă tind să crediteze un scenariu argentinian pentru Grecia. Altfel nu poate explicat torentul de numerar care se scurge din ţară. Având în vedere aceste realităţi este clar că misiunea lui Papandreou pare una imposibilă. 

Există însă o singură speranţă. Contrar multor opinii, ţara are potenţial. În cazul în care se vor găsi elementele necesare  pentru fructificarea oportunităţilor, Grecia ar putea depăşi impasul. Din păcate, Papandreou este un fel de boc(nu din punct de vedere al intelectului deoarece mai jos decât boc ar fi călcâiul broaştei, ci din cauză că a picat în plasa intereselor de pe piaţa financiară internaţională) şi se bazează foarte mult pe tăieri. Speranţa vine din partea lui Venizelos, un individ care pare mai creativ.

Trebuie totuşi să ne menţinem cu picioarele pe pământ. Momentan Grecia are şanse infime de depăşire a impasului. Personal cred că ca sunt sub 10%. Dar, în cazul în care vor fi luate măsuri corecte s-ar putea redresa, iar cu fiecare măsură bună şansele i-ar creşte. 

5 comentarii:

  1. Grecii au o mică șansă doar pentru că populația pune presiune foarte mare pe politic. Ei mai au totuși și ceva alternative la alegerile următoare, pe când noi nu avem niciuna.
    La noi încă se doarme: -Români treziți-vă! Cei vinovați pentru dezastru trebuie să plătească, iar noi avem cea mai mică vină

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. "Nu ştiu cât de conştienţi sunt oficialii greci de faptul că gura de oxigen care le-a fost oferită a fost pentru a permite exitul unor peşti mai graşi.."

    Aceasta fraza spune esentialul. La fel s-a intamplat mai peste tot unde au fost astfel de probleme...

    In contextul acesta, Dane, ce crezi ca se va intampla in Europa dupa ce/daca Grecia va intra in default?

    2. @ Big
    "Romani, treziti-va!"

    Cum, cand, unde? Ca dorm pe ei de vreo 2000 de ani, intrerupti de scurte perioade pe cand au baut o cafea ceva mai tare. Sa fim seriosi. Experimentul "mamaliga" continua...

    3. Nu pot sa-i inteleg pe cei care pot sa voteze un astfel de articol drept inutil, in conditiile in care ceea ce se intampla in Grecia afecteaza si va afecta, in continuare, indirect, toti romanii. Exista doar doua explicatii: ori sunt imbecili si atunci n-au ce sa caute pe acest blog, ori sunt rai (by default) si atunci... tot imbecili sunt.

    RăspundețiȘtergere
  3. Călcâiul broaștei :D Creangă rules! :D

    RăspundețiȘtergere
  4. "torentul de numerar care se scurge din ţară" - INTERESANT CE ZICI! Ai dovezi, vreo stire ceva?

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim: Tu pe ce lume traiesti? De cand a inceput nebunia din Grecia au tot fost episoade de transfer a banilor din Grecia spre locuri considerate mai sigure(Elvetia in principal).

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)