miercuri, 6 iulie 2011

Lupte vechi pe taramuri noi


Orientarea din ce în ce mai clară a emergenţilor către consum este, fără doar şi poate, un element care atrage ca un magnet business-uri din lumea veche pentru cucerirea noilor redute ale consumismului. În timp ce în ţările dezvoltate nu se mai poate vorbi de mult de creşteri spectaculoase ci doar de segmente de piaţă înţepenite, lumile noi, pot oferi nu numai salturi explozive, ci şi posibilităţi de rescriere a ierarhiilor. Este binecunoscut că dacă ataci o piaţă virgină ai toate şansele să te îndestulezi cu cote de piaţă generoase care, după stabilizarea situaţiei, se transformă în teritorii proprii, zone aproape tabu pentru competitori.

Aşa se face că lupta din Franţa dintre cei doi mari retaileri Carrefour şi Casino are o nouă etapă radicală în Brazilia. Cum în Franţa lupta dintre cei doi este tranşată, dezvoltarea pe pieţele emergente reprezintă un element strategic deosebit de important deoarece poate oferi o creştere substanţială grupurilor menţionate. Numai dacă ne gândim la perspectivele lumii  emergente în ceea ce priveşte consumul, înţelegem cum retailerii sunt atraşi de noile teritorii cu un entuziasm similar celor al exploratorilor de acum câteva sute de ani. Mai mult, în funcţie de evoluţia lor acolo putem intui foarte uşor evoluţiile viitoare ale respectivelor companii.

În Brazilia totul a început ieri, când board-ul Carrefour a aprobat planul de fuzionare a reprezentanţei sale cu Cia. Brasileira de Distribuicao Grupo Pao de Acucar. În noul grup format cele două companii vor deţine câte 50%, iar economiile anuale rezultate ar urma să se situeze în intervalul 600 - 800 milioane euro. Lucrurile însă sunt departe de a fi tranşate întrucât Casino a invocat o înţelegere din 2005 cu Pao de Acucar care i-ar permite să deţină în anul 2012 pachetul de control al retailerului brazilian. Mai mult a calificat negocierile dintre  Carrefour şi Pao de Acucar ca fiind ilegale.

Ca să înţelegem mai bine despre ce miză este vorba, vă voi spune că Brazilia este pentru Carrefour, din punct de vedere al veniturilor, a doua ţară ca importanţă după Franţa. Orice nouă redută cucerită acolo înseamnă cote de piaţă mai mari şi, implicit, venituri substanţiale. Răspunsul celor de la Casino este şi el unul radical. Miza imensă reprezentată de Pao de Acucar are toate şansele să transforme războiul amintit într-unul extrem de vocal. Casino deţinea în urmă cu o lună 37%  din Pao de Acucar, iar în prezent, conform unor informaţii, cota sa ar fi ajuns la 43%. In cazul în care s-ar produce fuziunea dintre Careffour şi Pao de Acucar, Casino ar deţine ~25% din noul conglomerat, o cotă aflată departe de pachetul de control la care visa. Casino ştie că aceasta este ultima şansă pe care o are şi, cu siguranţă, îşi va juca rolul cât poate de bine. Pentru moment, orice nouă dezvoltare a acestui meci conduce la căderi la bursă a titlurilor Pao de Acucar deoarece observatorii apropiaţi de evenimente sugerează cu sunt şanse foarte mari ca fuziunea cu Carrefour să fie respinsă. Ceea ce ar reprezenta pentru Casino o victorie foarte importantă. Însă posibila victorie ar trebui urmată cât mai rapid de eforturi financiare intense pentru a putea să pună mâna pe pachetul de control al Pao de Acucar.

Desigur, lucrurile nu sunt simple şi probabil vom asista la desfăşurări impresionante de forţe. Învingătorul încă nu este cunoscut. În timp ce pentru Carrefour câştigarea meciului ar reprezenta posibilitatea unei expansiuni rapide cu economii substanţiale, pentru Casino este o luptă de menţinere a unei cote de piaţă. Pare un război dezechilibrat, dar frumuseţea constă în faptul că orice meci se joacă până în ultima clipă.

2 comentarii:

  1. Sa te abtii cand pietele emergente vor ajunge si ele la saturatie ......unde se vor muta ai nostri promotori de consumism fara noima?

    RăspundețiȘtergere
  2. defindus: Pana sa ajunga la intrebarea asta mai au o groaza de bani de mancat...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)