Departe de mine gândul că aș putea fi un observator echidistant al situației, mai ales că părerile mele despre cei care se află acum la putere au fost cât se poate de transparente și sunt cunoscute de cititorii blogului. Departe de mine gândul că aş putea fi unul dintre cei care se pricep la sănătate. Dar, oare sunt necesare aceste lucruri pentru a te pronunţa asupra problemei? Şi, pentru a-i înrăi şi mai mult pe cei care vor contesta ceea ce spun în continuare, voi afirma şi că am fost clientul actualului sistem de sanatate doar meteoric, cel mai mult prin copilărie. Modul în care-mi duc viaţa a făcut în aşa fel încât, de fiecare dată când am avut diverse probleme medicale, să fiu nevoit să apelez la medici din afara ţării, astfel încât am fost oarecum departe de ceea ce se întâmplă aici.
Acestea fiind spuse să trecem la subiect. În primul rând voi afirma că, în condiţiile în care peste 80% dintre oameni sunt împotriva aşa zisei reforme servite de Cotroceni, încăpăţânarea unui personaj de a o impune e iraţională. Desigur ne putem întreba dacă cei care se opun au dreptate, mai ales că oficialii din zona puterii afirmă apăsat că acela era doar un proiect supus dezbaterii, nicidecum o variantă finală. Aşa să fie? Oare, în cazul în care amploarea mişcărilor anunţate nu l-ar fi speriat pe jucătorul de serviciu al patriei, n-am fi avut de-a face cu o nouă asumare la care nişte parlamentari imbecili ar fi rămas lipiţi în scaune pentru a pune mâna pe banii distribuiţi generos(şi ilegal) de piticul porno al politicii mioritice? Sunt câteva întrebări la care răspunsul cred că e dinainte cunoscut.
Se spune că sistemul actual de sănătate e prost, că e ineficient, că se fură s.a.m.d. Nu a spus încă nimeni cine i-a numit în funcţie pe oamenii care se fac vinovaţi de aceste furturi. Mai mult, nu am aflat încă cine sunt cei care fură. A explicat cineva până acum cum s-au sifonat banii, s-a făcut vreo anchetă? Așa-zisele investiții erau oportune? Unde e punctul vulnerabil al sistemului? De ce doctorii câștigă atât de puțin în condițiile în care contribuțiile pentru sănătate sunt atât de mari? Totuși, unde se duc banii? Și, ar mai fi o întrebare: banii colectați pentru sănătate ajung toți în sistem sau se mai sifonează oficial(via MF) pe traseu? Sunt întrebări legitime cărora trebuia să li se găsească un răspuns. În cazul în care nu știm cauzele e normal să schimbăm un sistem din rădăcini? De ce trebuie să le dăm dreptate așa-zișilor reformatori și să nu ne punem întrebări, precum oamenii ieșiți în stradă? În cazul în care principala problemă a sistemului este reprezentată de furturi înseamnă că, în primul rând, trebuie demarate procedurile de recuperare a banilor furați. Iar recuperarea acestor bani nu se face în niciun caz prin schimbarea legislației.
A conștientizat oare cineva că omul de rând nu refuză plata la doctor? Sistemul a supraviețuit până acum datorită atențiilor care sunt date doctorilor. Departe de mine de a fi de acord cu această practică, dar trebuie să fim conștienți de faptul că așa merg lucrurile: pacientul e mulțumit pentru că știe că banii lui ajung exact la cine merită, iar medicul își mai rotunjește venitul mizerabil(dacă venit se poate numi acea jignitoare sumă). De ce refuză oamenii coplata deoarece teoretic ar însemna o oficializare a atențiilor? Răspunsul e simplu: pentru că banii respectivi ar fi sifonați de aceeași mafie obtenebrată în timp ce medicii nu ar simți absolut nimic. Cu alte cuvinte, e ineficientă!
E simplu să spui că impunerea unui sistem privat(pe bani publici, trebuie subliniat acest lucru!) este panaceul sistemelor de sănătate. Experiența a arătat că la noi se ajunge la monopol(așa cum va deveni semi-privatul sistem de sănătate), la creșteri nejustificate de prețuri în beneficiul unor șmecheri care, în acest moment, sunt lobby-știi așa-zisei reforme. O hartă publicată în urmă cu câteva zile de Hotnews face o radiografie a diverselor sisteme de sănătate ale Europei. Cred că e interesant de observat pe acea hartă că în numai patru țări din Europa numărul de asigurați suplimentar este majoritar(asigurare suplimentară nu înseamnă obligatoriu asigurare privată!). În aceste condiții este oare OK să trecem brusc întregul sistem de sănătate în mâna asigurătorilor privați? În câte alte țări din lume(cu excepția SUA) sistemul de sănătate mai este privat? Și ar mai fi ceva de clarificat: în câte țări din lume statul colectează banii pentru asigurătorii privați?
Atunci când te apuci să schimbi un sistem - unul dintre principalele elemente ale contractului social - o faci pornind de la un principiu. ”Să nu se mai fure” nu e un principiu, e o neputință a unui stat care a încetat de mult să mai existe. Nu ne-a spus nimeni dacă avem de-a face cu un sistem bazat pe solidaritate sau pe unul bazat pe responsabilitate. Ceea ce s-a făcut însă a fost o hoție ordinară: propunerea unui sistem care ar forma o nouă generație de băieți deștepți în sănătate. Dacă vrem să facem un sistem pur privat de ce este limitat numărul asigurătorilor? Lasă-l liber dacă nu vrei s-o pui de-un blat. Lasă-mă și pe mine să fac o societate de asigurări în sănătate și nu-mi impune să am nu știu câte decenii experiență deoarece pe piețele de pe care vin noii stăpâni ai sănătății nu-mi dă voie nimeni să mișc un deget! De ce trebuie să le facem unora concesii în condițiile în care, pe piețele din care aceștia provin, firmele autohtone n-au parte decât de faulturi? Sau, ca să fie și mai corect, obligă ”experimentații asigurători străini” să participe în societăți administrate privat în care statul român e majoritar(investitorul are drept de administrare, iar statul drept de veto).
În concluzie voi spune că, prin această nebunie cu efect inflamant, nu s-a făcut absolut nimic. Din sistem va continua să se fure atâta timp cât instituțiile statului nu-și vor face datoria. Dacă-l privatizezi acum nu vei face altceva decât să transformi un furt ordinar într-unul perfect legal. Și voi încheia cu un exemplu clasic: până la privatizare, Petromul era căpușat de diverse firme ale potențaților zilei; după privatizare nu mai e căpușat, dar profitul s-a mutat în buzunarul altui stat în condițiile în care subsolul țării a devenit practic un monopol privat al OMV. Experiența arată că niciunul dintre cele două modele nu e de urmat. Dar poate că ne vom uita cu ceva mai multă atenție la MOL, PKN Orlen sau CEZ. Acestea sunt modelele de urmat pentru noi. Și, să nu uit: panaceul e o iluzie!
Firmele depun banii pentru contributiile de sanatate intrun cont unic. Daca firma re restante, ei se vor imparti dupaun algoritm stiut doar de ANAF. Nici despre eventualele dobinzi penalizatoare nu se stie unde se duc (se pare ca nu la sanatate). Singurii bani de care rau siguri ca vor intra la sananate, erau cei de la medici, asiguratii facultativi, independentii, . dar de la 1iulie ei vor trece tot de ANAf, iar banii colectati vor fi bagati tot in aceiasi OALA.
RăspundețiȘtergereGuvernanții și cu lătrăii care îi sprijină trebuie să înțeleagă două lucruri:
RăspundețiȘtergere1. O piață sănătoasă a serviciilor medicale se poate naște numai organic, adică prin investiții cu un anume grad asumat de risc ale privaților care vor să ofere servicii mai bune decât în spitalele de stat. Ori, chestia asta e posibilă și acum. Sunt destule clinici, policlinici și, mai nou, spitale private care încep să aibă clientelă (în unele cazuri e chiar îmbulzeală - am văzut cu ochii mei). În clipa în care se bagă statul să creeze piețe private pe... bani publici, nu poate ieși decât o foarte, foarte mare porcărie.
2. O lege serioasă a sănătății, și nu numai, nu poate lăsa peste 10% din conținut nereglementat: „se va hotărî prin HG”, „se vor da ulterior dispoziții ale CAS” etc. Asta nu e lege, e invitație la șmecherie.
In primul rand revoltele nu au nimic de-a face cu sanatatea, asta a fost doar un fitil. Mai ales ca puterea a procedat destul de corect, a facut un proiect, l-a supus spre dezbatere, no pressure, era nevoie de el, nimeni nu l-a citit, dar lumea s-a inflamat pe niste dezinformari venite centralizat, pur si simplu nu i-au dat nicio sansa.
RăspundețiȘtergereCeea ce stim e ca platim obligatoriu niste bani in aceste 'servicii' si nu ne folosim de ele. Deci e clar ca anumite grupuri profita din plin de aceste fonduri, si sunt dispuse sa tina cu dintii de acest sistem.
E pacat, eu sunt pentru reforma, dar nu trebuie analizat la cald, la nervi, niciodata nu se va ajunge la o rezolutie asa. Intai trebuiesc rezolvate tensiunile sociale, nu se poate ajunge nicaieri avand oameni in strada care arunca cu bolovani.
@mircea
RăspundețiȘtergereMai cu seama nu trebuie analizat de catre prosti manipulabili.
Mestere, daca tu asa intelegi ca trebuie sa mearga societatea, iti urez sa ai bani in continuare ca tu si familia ta sa va tratati afara . poate ar fi bine sa traiesti si acolo, daca esti asa desprins de Romania si-ti doresti sa mearga asa cum este acum . Succesuri !
RăspundețiȘtergereExact asa se promoveaza legile in Romania se promulga incomplete tocmai cu scopul vadit de a lasa portite smecherilor de a se folosi de ele.
RăspundețiȘtergereSMURD-ul si Ambulanta in general sunt singurele servicii unde esti tratat corect si in mod egal fara a fi nevoie de pile sau interventii si fara a conta statutul social. Nimeni nu isi doreste sa apeleze la SMURD sau Ambulanta insa posibilitatea ca acel cancer existent in sistemul de sanatate sa se extinda si asupra SMURD si a Ambulantei a aprins protestele. Cred ca toata lumea doreste reformarea sistemului de sanatate iar retragerea legii de la dezbatere. Ordonanta de urgenta ar fi o greseala de neiertat insa lipsa oricarei dezbateri este de asemenea un pericol.
RăspundețiȘtergereSMURD-ul si Ambulanta in general sunt singurele servicii unde esti tratat corect si in mod egal fara a fi nevoie de pile sau interventii si fara a conta statutul social. Nimeni nu isi doreste sa apeleze la SMURD sau Ambulanta insa posibilitatea ca acel cancer existent in sistemul de sanatate sa se extinda si asupra SMURD si a Ambulantei a aprins protestele. Cred ca toata lumea doreste astazi reformarea sistemului de sanatate Ordonanta de urgenta ar fi o greseala de neiertat insa lipsa oricarei dezbateri este de asemenea un pericol.
RăspundețiȘtergereTu chiar citesti ce scrii?
RăspundețiȘtergere"pacientul e mulțumit pentru că știe că banii lui ajung exact la cine merită, iar medicul își mai rotunjește venitul mizerabil"
Eu sunt atat de frustrat de situatia asta ca te-as trimite exact de unde ai aparut...
Cum a spus cineva sanatatea a aprins doar fitilul. Problemele sunt mai multe si incep sa ia amploare(banii sunt mai putini la fiecare) - chiar aici au fost postate mai multe articole referitoare la prostiile facute.
RăspundețiȘtergereCateva merita enumerate: vanzarea resurelor si a industriei tarii pe nimic(acu se pregateste alta prin Rosia Montana si Rosia Poieni - vezi mitingurile de la Cluj unde vor fi primii afectati de acest dezastru), scaderile de salarii si pensii(practic trebuie eliminate din sistem niste persoane pe cale naturala nemaiavand acces la sanatate prin pensii, salarii reduse), cresterea varstei de pensioanare, smecheriile din energie,etc - lista e lunga si nimeni nu plateste decat poporul. Asa ca legea sanatatii (facuta prost ca de obicei in interes clientelar) a a prins doar niste spirite demult inflamate cum au spus si altii mai sus.
"În primul rând voi afirma că, în condiţiile în care peste 80% dintre oameni sunt împotriva aşa zisei reforme servite de Cotroceni, încăpăţânarea unui personaj de a o impune e iraţională"
RăspundețiȘtergereDeloc, pentru ca cei 80% nu platesc deloc sau foarte putin pentru serviciile medicale. Asa ca normal ca nu-s multumiti de o eventuala schimbare. Banii vin de la ceilalti 20%. Eu nu gasesc normal sa dau o gramada de bani constributii sanatate iar cand am nevoie sa merg sa platesc la privat (alternativa e sa ma injur la coada cu sute de pensionari).
Anonim(ultim): Asta inseamna ca esti de acord cu un sistem bazat pe responsabilitate. Nu e rau, numai ca ar cam trebui sa platesti ~1000 EUR/luna pentru a fi full asigurat.
RăspundețiȘtergereinteresant!ma asteptam la un text plin de injuraturi.trec peste faza cu 'piticul porno".
RăspundețiȘtergereDan, lansezi zvonuri, de unde ai scos 1000e/luna? Pe de alta parte, daca mergi acum la spital pentru o interventie mai serioasa la un doctor bun, cam cat trebuie sa plusezi peste 'asigurare' ? Cateva mii de euro cel putin. Altfel mori la poarta spitalului. Gratuitatea este doar ca sa-ti prescrie o aspirina.
RăspundețiȘtergereSituatia de acum trebuie schimbata in bine. Pentru asta e necesar un proiect, evident perfectibil ca orice proiect.
RăspundețiȘtergerePoate cei care cunosc sistemul ar putea sa spuna care sunt veniturile in prezent, cate persoane contribuie, care sunt costurile etc.
Mircea: Mergi la un asigurator privat si solicita o asigurare de sanatate full si vezi cat iti cere. Intr-adevar, n-am fost foarte exact. Suma e mai mare!
RăspundețiȘtergerefinante azi: Pai deocamdata nimeni n-are habar de chestiile astea simple, dar vad ca toata lumea vrea sa reformeze sistemul...
O analiza justa in articol.Privatizarea este ok la concurenta cu orcine.Serviciile publice nu pot fi private pentru ca nu va exista concurenta reala.Statul va ajuge un colector de biruri pentu buzunare private.
RăspundețiȘtergerePretul serviciilor medicale, asigurarilor si medicamentelor au ajuns astronomice[worldwide] tocmai pentru a suge sumele imense vehiculate in sistem,lasand beenficiarii cat mai precari pentru a apela la servicii [decontari].Asta este cred si raspunsul la intrebarea,unde se scurg sumele imense ale asiguratilor?Acolo se scurg banii,in pretul unui medicament de 1000 de ori valoarea substantei active,o zi de spitalizare simpla cat camera la 7 stele si o operatie cat o avere.
Normal statul trebuie sa controleze cu mana forte peturile din sistem,doar e cel ca-si apara cetatenii.
Nu este nici o reforma doar un lobby de a se legaliza furtul.Gogosi cu apa rece,se fura dar nu avem hoti,se sifoneaza dar nu avem sifon,se risipeste dar nu sunt risipitori.Acuzatii genrice pentru a promova propaganda jafului.
Sunt doua explicatii posibile la modul cum a fost promulgata legea ( aspectul cel mai enervant fiind tocmai posibilitatea stabilirii ulterioare a unor "portite" - pentru ca altfel unele principii de acolo sunt chiar OK ) :
RăspundețiȘtergere1. Sistemul a ajuns la fundul sacului cu banii si se vrea/spera o rezolvare radicala gen ce s-a facut la Sidex unde capusele nu au putut fi eliminate decat dupa privatizarea combinatului;
2. Se vrea renegocierea unor contracte si aranjamente stabilite de guvernarile anterioare/de factorii locali pentru a canaliza banii "la cine trebuie" in judete ...
In mare ... nici nu stiu pe care sa o aleg din ele.
>Nu e rau, numai ca ar cam trebui sa platesti ~1000 EUR/luna pentru a fi full asigurat.
Sa intelegem ca sistemul actual asigura/ofera ~1000 euro luna/cetatean luat in evidente ?
Eu nu inteleg de unde suma asta de 1000 de euro pe luna, pentru a fi asigurat full. Esti batran, esti bolnav? Ca altfel nu-mi explic de ce ai o prima e asigurare atat de mare.
RăspundețiȘtergere>de unde suma asta de 1000 de euro pe luna, pentru a fi asigurat full.
RăspundețiȘtergereNu cred ca e neaparat o suma exagerata - dar depinde ce inseamna "complet" in cazul asta.
Oricum ... presimt ca ceva mai mult decat ofera actualul sistem contribuabilului mediu ...
Anonim: Nu, sistemul actual nu aloca 1000EUR/asigurat! Fiind un sistem bazat pe solidaritate, aloca atat cat e nevoie(cel putin dpdv teoretic).
RăspundețiȘtergereCristian: Daca esti tanar si sanatos poti intr-adevar sa-ti negociezi o prima de asigurare ceva mai favorabila, adica undeva in jurul sumei de ... 1000 EUR/luna :-)).
Anonim(ultim): Intr-adevar, ai intuit bine. Suma specificata e una destul de mica si am folosit-o doar pentru a le da unora un reper.
eu sunt curios cat platesti acum, cu o asigurare in sistemul actual daca ti se intampla ceva naspa. O operatie complicata sa zicem, si cred ca ajungem cam tot pe la suma aia de full asigurat in privat. Doar ca acum ii dai doctorului in mana, nu? Acum depinde si ce inseamna full asigurat, iti asigura si un transplant de ficat daca bei prea mult?
RăspundețiȘtergerePoate gresesc, din fericire n-am avut de-a face prea mult cu sistemul de sanatate.
Mircea: Sub nicio forma. Un sistem solidar bine gestionat este oricand deasupra unui sistem responsabil. Exemple: Suedia sau surprinzatoarea Cuba(inainte de a da o replica vis a vis de ultima nominalizare recomand documentarea). Mai mult, sistemul solidar este cel care face ca notiunea de stat sa aiba sens(si este mult mai eficient, dar numai daca nu se fura ca-n codru). In cazul in care, precum idolul tau, visezi la un stat dezintegrat, probabil ca e mai bine, dar nimeni nu te va scuti de viitoare plati cocosatoare! O sa o simti pe pielea ta! Asta ti-o spune unu' care de cand se stie n-a castigat un ban de la stat(in general si roman in particular) si care nici n-a beneficiat de servicii gratuite.
RăspundețiȘtergereAbia astept sa va vad pe cei care aplaudati frenetic mizeriile de azi cum veti plati. Iar plata, crede-ma ca va veni mult mai repede decat crezi!
Ceea ce se intampla acum pe strazi e doar o supapa menita a detensiona prostimea. "Marea opera" continua si abia astept sa vad ce vei spune cand, peste 9 luni-1 an, o sa gafai.
P.S. Ai sustinut "flexibilizarea" fortei de munca? Sunt curios daca ai habar pentru ce a fost modificat codul muncii. Stiu ca nu stii, asa ca o sa-ti explic: pentru ca Nokia si cativa alti "captivi" ramasi pe-aici sa o poata sterge englezeste. Ai idee cat a fost spaga pentru asta?
Cred ca pui gresit problema, basescu nu e nici idolul meu, dar nici nu incerc sa dau pe el toate nearealizarile mele sau ale societatii, incercam doar sa inteleg.
RăspundețiȘtergereNici eu n-am avut niciodata legaturi cu statul decat indirect din ce am auzit si eu in stanga si-n dreapta, si de aia am intrebat: cat platesti acum pentru o interventie medicala serioasa la stat ?
Pentru ca niste bani imi sunt retrasi din salariu automat, dar eu n-am fost niciodata la stat sa stau cu zilele pe la cozi si sa nu ma bage nimeni in seama, daca am o problema merg la compania privata la care am card de la serviciu, sau cel mai des imi platesc cash la ghiseu, pentru ca si cardul ala acopera prea putine.
Deci eu pentru ce platesc la stat daca tot la privat merg? Probabil in situatia mea sunt majoritatea celor care lucreaza in privat la ora actuala. Sigur, din fericire n-a fost nevoie de vreo operatie, pentru care cel mai probabil trebuie sa mergi la un spital de stat. Dar daca mergi, tot platesti de te indoaie, ca altfel nu se uita la tine.
Si daca Doamne fereste ai ceva grav, oricum mori, nu te salveaza nici 10 asigurari full, ei se pricep la prea putine lucruri, si la doctorii cu adevarat buni chiar nu are acces oricine.
Nu vreau sa enervez, recunosc ca nu sunt foarte documentat, nu mi-o lua in nume de rau, vreau sa inteleg pentru ca e un topic extrem de important pt viata fiecaruia. Chiar o sa mai citesc pe tema asta sa nu vorbesc aiurea.
Eu sunt ala lu' care nu i se parea exagerata suma de 1000 euroi/luna pentru o asigurare ( bun ... pentru cineva la 30-35 probabil ar incepe de pe la vreo 500 daca piata ar functiona cam cum trebuie, smecheria e ca de la un anumit moment/varsta incolo ar incepe sa creasca exponential :( ).
RăspundețiȘtergereCa sa-ti raspund la intrebarea ta :
>Deci eu pentru ce platesc la stat daca tot la privat merg?
Cinic vorbind - pentru ca sa fi sigur ca macar ai unde da asa ... o spaga "moderata". Asta pentru ca ala tot ia un salariu si mai are suficienti altii pe care sa-i "incalte". Plus ca na ... daca ar sari prea mult calul ar aparea totusi unele consecinte neplacute. ;)
Insa si afirmatia urmatoare reprezinta o exagerare :
>Un sistem solidar bine gestionat este oricand deasupra unui sistem responsabil.
... pentru ca depinde de situatie. In principiu exista 3 posibilitati de organizare a sistemului ( nu neaparat mutual exclusive daca nu se vrea sa se exacerbeze conflictele dintre ele ) :
- public ( sustinut prin solidaritate "fortata" ... chit ca suna ca naiba asta e );
- privat ( sustinut prin asigurari platite de fiecare );
- non-profit ( sustinut prin donatii si voluntariat - de regula aici intra fie spitalele confesionale fie cele universitare fie unele institutii sau doctori consacrati care lucreaza/accepta si gratuitati ).
Si de aici vine partea cu "depinde de situatie". De ex. daca vrei sa ai o dantura buna sau sa apelezi la chirurgia plastica cam peste tot in lume solutia superioara sau pur si simplu adecvata o gasesti in sistemul privat. Poti sa zici ca astea reprezinta un lux dar ... ca idee.
De asemenea daca ai ghinionul sa ai vreo boala rara cam singura sansa e sa gasesti un doctor sau un colectiv de studiu pe la vreo universitate sau un asezamant spital/confesional care se ocupa/au pata pusa tocmai pe asa ceva altfel ... in "privat" e clar ca nici naiba nu te asigura si nici nu te trateaza decat daca esti vreun pui de milionar si nici in sistemul public s-ar putea sa nu prea gasesti fonduri alocate pentru asa ceva ... :(
In fine ... discutia e lunga. Si pe moment nu am chef de atata tastat. Dar daca mai evolueaza ... promit sa mai revin. ;)
>Sunt curios daca ai habar pentru ce a fost modificat codul muncii. Stiu ca nu stii, asa ca o sa-ti explic: pentru ca Nokia si cativa alti "captivi" ramasi pe-aici sa o poata sterge englezeste. Ai idee cat a fost spaga pentru asta?
RăspundețiȘtergereE o informatie "pe surse" cumva ?
Mircea: Pai n-am habar cat costa. Pot sa-ti spun doar ca un prieten de-al meu a avut o interventie chirurgicala de urgenta destul de complicata si a dat 2000 RON la doctor(dupa operatie, ca inainte n-avea cum intrucat era inconstient), vreo 400RON la asistente plus alte maruntisuri. Oricum discutia asta nu are nici pic de relevanta. Important e sa nu se mai fure si brusc vor fi bani in sistem. Mai mult, grosul banilor ar trebui sa ajunga la medic, nu la tzutzerii de pe margine...
RăspundețiȘtergereCa sa intelegi despre ce vorbesc hai sa facem o comparatie: Regina Maria l-a luat CEO pe Ionut Patrahau, un executiv de top din mediul bancar. Cred ca esti de acord ca din banii pe care-i platesti in respectivul stabiliment o parte se duc pt. plata unui non-medic destul de scump. Acum sa ne intoarcem la spitalele de stat: acolo ai de-a face numai cu medici, de cele mai multe ori mai buni decat cei din privat. In cazul unei gestiuni corecte a banului si a procedurizarii actului medical(alt termen n-am gasit), cred ca varianta 2 e mult mai buna(din experienta pot sa-ti spun ca peste tot in lume - cu exceptia SUA - cazurile complicate se rezolva la stat). Personal as importa absolut tot sistemul suedez, cu tot cu principii.
In alta ordine de idei, ma vad nevoit sa repet ca solutia la combaterea furtului nu e privatizarea. Daca mergem pe aceasta idee, ar trebui sa privatizam si justitia, armata, politia s.a.m.d.
Anonim: Spune-mi te rog de cand crezi tu ca se stia despre plecarea Nokia! Dupa o sa-ti raspund si eu.
RăspundețiȘtergere@Spune-mi te rog de cand crezi tu ca se stia despre plecarea Nokia!
RăspundețiȘtergereMartie-Aprilie 2010. Atunci au inceput "planificarile interne".
Anonim:Excelent(in realitate se stia de la inceputul anului)! Acum vezi data adoptarii noului cod al muncii si graba cu care s-a dorit adoptarea sa, in ciuda faptului ca nici sindicatele si nici patronatele nu au fost de acord cu el. Ca sa vezi ce coincidenta...
RăspundețiȘtergere@in realitate se stia de la inceputul anului
RăspundețiȘtergereAtunci era inca asa ... la faza de "barfa cu tenta autentica" ( ca sa citez pe cei din Catavencu ) - se faceau calcule preliminare alea alea.
Numai o clipa - pentru ca sa inteleg : te referi la noua modalitate de plata a eventualelor salarii compensatorii in caz de inchidere a unei unitati ? Nu e vorba efectiv de o eliminare explicita dar na ... la cat de maleabili si mituibili sunt ( si ) reprezentantii angajatilor practic se poate ajunge la sume minuscule ...
Anonim: Daca nu vrei sa intelegi care e realitatea, eu nu sunt obligat sa te conving pentru ca efectiv nu am nimic de castigat din aceasta afacere.
RăspundețiȘtergereHmmm ... realitatea ?
RăspundețiȘtergereEra suficient daca ai explica suficient ceea ce vrei sa spui dar in fine ... nici eu nu castig nimic daca o faci au ba.
Oameni buni,ne agitam de pomana !
RăspundețiȘtergereConstructia unui stat democratic modern este o utopie cind nu se aplica un principiu elementar :RESPECTUL LEGII.
Restul ( politica,politicieni,conspiratii,servicii secrete,mafie,coruptie, etc.etc.etc)
sunt doar vorbe.Simple vorbe de claca...