marți, 5 martie 2013

20 - Cifra Blestemata?

Când vine vorba de crize fiecare își imaginează situația într-un anume fel. Poți privi numeroși indicatori, poți face presupuneri sau poți căuta corelații. Întrebarea pe care ne-o punem azi este aceea dacă putem avea o imagine clară a ceea ce înseamnă criza și, mai mult, dacă există vreun indicator care să ne semnalizeze în timp util că începe o perioadă de nebunie.

Cu toate că nu-mi place să preiau rezultatele altora, de data aceasta n-am ce face și vă voi prezenta ceea ce au dat săptămâna trecută cei de la „Chart of the Day”. Graficul atașat pare a reprezenta cheia de care avem nevoie pentru a înțelege fenomenul. Dacă voi mai adăuga că e vorba de o chestiune veche de când lumea, probabil v-am făcut suficient de curioși.

Graficul despre care vorbim nu este nimic altceva decât evoluția indicatorului P/E al S&P500. Trăgând două linii orizontale la valoarile de 15, respectiv 20 obținem, în mod magic, „delimitarea” crizelor istorice. Vârfurile reprezintă exemple de exuberanță irațională. 

Ceea ce este cu adevărat interesant se vede în ultima parte a graficului. Dacă pattern-ul crizelor secolelor XIX și XX este reprezentat de variații minore în jurul valorii 20 a indicatorului P/E, secolul XXI debutează în forță. Pregătirea „marilor mișcări” are loc începând cu Black Wednesday(1992-1993) și continuă cu ocazia crizei financiare asiatice din 1997-1998 cu un P/E care sare de 33. Urmează Dot-Com Bubble cu P/E la 43 pentru a culmina în cazul crizei actuale cu un vârf de peste 66. 

Poate că cifrele brute nu ne-ar spune mare lucru, dar, așezate pe grafic, ne prezintă o imagine înfiorătoare. Oare cine este vinovatul pentru această creștere aberantă a exuberanței iraționale? E o întrebare. În același timp, trebuie să remarcăm că valoarea actuală a indicatorului P/E nu este una „confortabilă”. La 17.3(estimarea) mai e destul loc de scădere. Și nu știu de ce tind să cred că reintrarea în normalitate se va produce abia când se va atinge „nivelul critic” de 10. Însă aceasta nu exclude alte episoade de creșteri aberante.

3 comentarii:

  1. Cifra optima depinde de mai multi factori:
    1) perspectivele de crestere: la nivel macro, nu sunt prea bune pentru SUA, dar nici rele
    2) dobanzile de piata: FED-ul a facut clar ca va folosi orice parghii are pentru a tine dobanzile cat mai mici pana cand economia isi revine de-a binelea (si somajul va scade la 6%)

    30% din fondul meu de pensionare este in SP500 (mai precis Vanguard SP500, ca au comision de administrare de doar 0.08% anual). Deocamdata il consider "hold", adica nu investesc aditional in acest fond, dar nici nu vad motiv sa il lichidez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol mai detaliat si aici:

    http://advisorperspectives.com/dshort/updates/PE-Ratios-and-Market-Valuation.php

    RăspundețiȘtergere
  3. poate nu vad eu bine, dar in majoritatea tipului indicele sta sub banda 15-20, nici macar in interiorul sau....sigur, evadeaza spectaculos si peste, dar asta o face pe termene scurte...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)